ghid privind politica agricola comuna si ... - Europe Direct Iasi

GHID PRIVIND
POLITICA AGRICOLA COMUNA
SI DEZVOLTAREA RURALA

GHID PRIVIND
POLITICA
AGRICOLA
COMUNA SI
DEZVOLTAREA
RURALA
1

POLITICA
AGRICOLA
COMUNA
Politica Agricolă Comună (PAC) este una
dintre primele politici comune ale Uniunii
Europene, fiind fundamentată pe principiile pieţei
unice, preferinţei comunitare (favorizarea
consumului de produse originare din Uniunea
Europeană) şi al solidarităţii financiare (măsurile
comune sunt finanţate dintr‐un buget comun).
Agricultura a fost domeniul pentru care s‐a
prevăzut aplicarea unei politici comune încă din
primele etape ale construcţiei europene.
Politica agricola a Europei se decide la
nivelul UE de către guvernele statelor membre și
este pusă în aplicare de catre statele membre.
2

PAC urmarește sprijinirea
veniturilor agricultorilor,
încurajându‐i totodată să
producă mărfuri de înaltă
calitate cerute de piață și
să găsească noi modalități
de a‐și îmbunătăți
activitatea, precum
sursele ecologice regenerabile
de energie.
3

OBIECTIVELE
POLITICII
AGRICOLE
COMUNE
Politica Agricolă Comună s‐a dorit a fi
soluţia pentru atingerea a trei categorii de
obiective:
economice – promovarea progresului tehnic,
alocarea optimă a resurselor, creşterea producţiei;
sociale – nivel de viaţă echitabil pentru agricultori,
preţuri rezonabile pentru consumatori
politice – garantarea securităţii alimentare.
Prin Politica Agricolă Comună, ţările membre şiau
dorit atingerea următoarelor obiective:
1. creşterea productivităţii în agricultură,
promovarea progresului tehnic, asigurând
dezvoltarea raţională a producţiei agricole şi
utilizarea optimă a factorilor de producţie,
îndeosebi a muncii;
2. asigurarea unui nivel de viaţă echitabil
populaţiei agricole, în special prin ridicarea
venitului individual al celor ce lucrează în
agricultură;
3. stabilizarea pieţelor;
4. garantarea securităţii în aprovizionare;
5. asigurarea de preţuri rezonabile pentru
consumatori.
4

PRIINCIPIILE
POLITICII
AGRICOLE
COMUNE
Unicitatea pieţei, preferinţa
comunitară şi solidaritatea
financiară.
Unicitatea pieţei ‐ presupune libera circulaţie
a produselor agricole între ţările UE prin
eliminarea taxelor vamale, a restricţiilor cantitative
sau a altor măsuri de politică comercială cu efect
similar. Din aplicarea acestui principiu rezultă
5

unicitatea preţurilor pentru produsele agricole în
toată Comunitatea ca urmare a mecanismelor
pieţei.
Deşi de o mare simplitate, principiul unicităţii
nu a funcţionat întotdeauna.
Statele membre au adoptat diverse măsuri de
protecţie netarifară, de tipul măsurilor fitosanitare
şi veterinare, al reglementărilor
administrative, al sumelor monetare
compensatorii.
Armonizarea legislaţiilor naţionale, realizată în mare parte abia după 1993
prin formarea pieţei unice, a contribuit esenţial la funcţionalitatea principiului
unicităţii pieţei.
Preferinţa comunitară ‐ a fost consecinţa
logică a constituirii pieţei agricole unice şi a
dorinţei Comunităţii de a elimina dependenţa
consumului de piaţa externă. Aplicarea ei s‐a
realizat printr‐un sistem de prelevări variabile şi de
restituiri. Funcţiile principale au fost de garantare a
6

veniturilor agricultorilor şi de menţinere a
stabilităţii pieţei interne.
Prelevarea este o taxă vamală variabilă. Ea
ridică preţul de import la nivelul preţului intern şi
acţionează ca restituire la import în cazul când
raportul de preţuri este invers. Sistemul reuşeşte
astfel să asigure o izolare completă a pieţei interne
prin protecţie absolută.
În practică, principiul preferinţei comunitare a
suportat frecvente derogări. UE a renunţat în
numeroase situaţii la aplicarea prelevărilor sau a
fixat prelevări scăzute, fie din proprie iniţiativă, fie
sub presiuni externe din partea principalilor săi
parteneri.
Se poate spune că măsurile de protecţie
externă adoptate de UE sunt rezultatul unui
echilibru între interesele agricole şi cele ale politicii
comerciale adeseori contradictorii. Un echilibru
fragil care a condus la ajustări repetate ale OCP ‐
7

Organizarea Comună a Piețelor ‐ în aşa fel încât să
se asigure eficacitatea mecanismelor de
intervenţie pe piaţa internă dar în contextul
respectării angajamentelor comerciale şi
dezvoltării comerţului exterior.
Solidaritatea financiară ‐ este considerată o condiţie esenţială de realizare şi
menţinere a unui spaţiu integrat, solidaritatea financiară a constat în sfera
politicii agricole în gestionarea şi suportarea în comun a cheltuielilor aferente.
8
Ca instrument de realizare, Consiliul a decis
constituirea unui fond unic – Fondul European de
Orientare şi Garantare Agricolă ‐ FEOGA.
Conceput ca un simplu capitol în bugetul
comunitar, fondul este lipsit de o structură
administrativă proprie şi acţionează la nivelul
statelor membre indirect, prin intermediul unor
organisme naţionale. Gestiunea comună este
asigurată prin intermediul Comisiei care, însă,

pentru acţiunile structurale are nevoie de avizul
Comitetului pentru structurile agricole şi
dezvoltare rurală, iar pentru problemele financiare
de avizul Comitetului FEOGA, format din
reprezentanţii statelor membre.
Fondul este structurat pe două secţiuni:
Garantare – destinată acoperirii cheltuielilor
privind pieţele agricole şi politica preţurilor şi
Orientare – pentru susţinerea reformelor
structurale, realizarea obiectivelor de politică
socială şi sprijinul dezvoltării zonelor rurale.
9

TIPOLOGIA
POLITICILOR
AGRICOLE
COMUNE
Politici de intervenţie pe pieţele
produselor agricole;
Politici structurale, care urmăresc să
faciliteze accesul exploataţiilor agricole la factorii
de producţie şi în particular la cei mai stabili dintre
ei (pământ, echipamente mecanice etc);
10

Politici permanente sau conjuncturale
de susţinere a profilului întreprinzătorului
şi al familiilor lor (de regulă al celor mai puţin
bogaţi dintre ei) ‐ în prezent, prin aceasta se
urmăreşte, în mod esenţial, creşterea gradului de
integrare a primelor două tipuri de politici agricole.
Politici de intervenție
Obiectivul lor central este susţinerea
producţiei comunitare, pe o piaţă unică a
produselor agricole, cu instrumente economicofinanciare
şi reglementări specifice economiei
libere, în vederea realizării unui grad sporit de
securitate alimentară.
11

Motivaţii ale politicilor de intervenție ‐
Intervenţia statelor în sectoarele agricole şi
agroalimentare este multiplu motivată de politica
agrară comunitară.
Instrumente de susţinere a politicilor de
intervenție
Intervenţia prin preţuri, din perspectiva puterii
publice, vizează două momente distincte:
o preluarea de la producătorii agricoli a
surplusului de produse, în vederea stocării
acestora;
o vânzarea produselor agricole stocate,
în situaţia când piaţa acţionează în favoarea
cererii.
Preţurile de intervenţie
12
sunt preţurile la care se fac achiziţiile publice,
respectiv vânzările publice. Prin ele se stabilesc
plafoane de preţuri pentru produsele agricole pe
piaţa internă. De regulă, se intervine când
surplusul de produse de pe piaţă riscă să ducă la

prăbuşirea preţului. Când preţul coboară la nivelul
de intervenţie, produsele sunt cumpărate de
agenţiile guvernamentale. Intervenţia se practică
la cereale, zahăr, vin, produse, lactate, carnea de
vită şi viţel şi la carnea de porc.
Metodologic, sunt recunoscute trei
categorii de preţuri de intervenţie:
Preţurile indicator, orientative sau ţintă ‐
Conceptual este înţeles ca un preţ teoretic spre
care tinde preţul pieţei şi reprezintă punctul de
echilibru între câştigurile motivate ale
producătorilor agricoli şi nevoile raţionale ale
consumatorilor. În practică, dat fiind fenomenele
de supraproducţie, s‐au înregistrat abateri de la
accepţiunea anterioară.
13

Se recunoaşte că şi în cazul unor penurii generalizate pot interveni fenomene
similare. Aceste preţuri au la bază preţul unei unităţi de măsură pentru cereale, în
condiţii de livrare Duisburg (Germania), la care se adaugă costurile de transport
aferente.
Se impun următoarele precizări motivaţionale:
preţurile cerealelor sunt pivotul
întregului sistem de preţuri, dat fiind importanţa
deosebită a acestora în producţia şi consumul
tuturor ţărilor membre, dar şi în cadrul măsurilor
de politică agricolă comunitară;
localitatea Duisburg, din zona Ruhr
(Germania) a fost desemnată ca punct de referinţă
în stabilirea preţurilor indicator la produsele
agricole, pentru toate ţările din U.E., deoarece
preţul de piaţă al grâului înregistrează aici cotele
cele mai înalte, ca urmare a decalajului foarte
mare între oferta şi cererea locală. În condiţii
normale de piaţă, toţi producătorii agricoli,
indiferent de poziţia lor zonală, vor câştiga din
producţia valorificată. Distorsiunea acestui preţ, în
raport cu valoarea sa reală, poate apare pe fondul
a două cauze majore:
14

Preţurile garantate
sau de intervenţie
supraproducţia ‐ fenomene generalizat,
cu tendinţe de acutizare, la toate produsele
agricole obţinute în cadrul comunităţii;
penuria ‐ fenomen perceput în prezent,
numai în plan teoretic.
Este un preţ minim stabilit în concordanţă cu
cerinţele pieţei, în formula: ofertă mare ‐ cerere
mică. De pildă, la cereale, zona de referinţă pentru
întreaga comunitate este Departamentul francez
Ormes, deoarece aici se obţin cele mai mari
producţii de grâu şi prin urmare preţurile la acest
produs sunt cele mai scăzute. Preţul de intervenţie
mai apare în literatura de specialitate şi sub
denumirea de preţ limită sau de bază, întrucât sub
acesta nu poate să scadă preţul de piaţă.
Preţul de intervenţie, se acordă de autorităţile
publice, în următoarele condiţii:
produsele agricole achiziţionate să
îndeplinească standardele calitative prestabilite;
15

producătorii agricoli vor încasa contravaloarea
produselor vândute la centrele de achiziţii
după trei luni de la momentul vânzării, deoarece
se urmăreşte determinarea acestora în căutarea
unor soluţii alternative de piaţă;
preţurile de piaţă scad sub nivelul preţului
limită.
Prin intermediul preţurilor de intervenţie,
autorităţile preiau surplusul de produse agricole de
la producători, prin centre de achiziţii specializate,
în vederea valorificării acestora, la o dată
ulterioară, atât pe piaţa comunitară, cât şi la
export.
După aplicarea preţurilor de intervenţie au rezultat, în sinteză, următoarele
fenomene:
profitabilitate ridicată pe produs, şi
respectiv, pe exploataţie agricolă;
intensificare a eforturilor întreprinzătorilor
în direcţia sporirii producţiei agricole;
creşterea stocurilor la aproape toate
produsele agricole asupra cărora operează aceste
preţuri, problemă extrem de complexă (cu
tendinţe de acutizare în ultimii ani), prin
cheltuielile extrem de mari induse de activitate de
depozitare.
Pentru eliminarea efectelor negative datorate acestei ultime situaţii,
Comunitatea a decis, începând cu mijlocul deceniului trecut, limitarea producţiei
la anumite produse (de ex. la lapte), în paralel cu limitarea timpului de depozitare
şi achiziţionarea produselor de către puterea publică, numai prin licitaţie.
16

Subvenţiile la export
Numite oficial rambursări, au rolul de a coborî
preţurile exporturilor de la nivelul intern la cel de
pe pieţele de export. Sunt acordate pentru a
acoperi pierderile producătorilor comunitari, în
situaţia când sunt nevoiţi să exporte la preţuri mai
reduse. Situaţia este frecvent întâlnită, întrucât
preţurile agricole de pe piaţa comunitară sunt de
regulă superioare preţurilor externe.
17

Sunt subvenţionate exporturile de exporturile
de cereale, seminţe de ulei, uleiul de măsline,
zahărul, vinul, fructele şi legumele proaspete sau
procesate, laptele şi produsele lactate (care
beneficiază de suma cea mai ridicată), carnea de
vacă şi viţel, carnea de porc şi de pasăre, ouăle.
Politicile structurale
În 1968, Comisia a emis un Memorandum, cunoscut drept “Planul
Mansholt”, a cărui intenţie a fost de a pune în mişcare reforma globală a
agriculturii. În Memorandumul său, Sicco Mansholt, Comisarul pentru agricultură,
a atras atenţia că “numai politicile non‐piaţă şi cele de sprijinire a preţurilor nu
pot rezolva dificultăţile fundamentale pentru agricultură” şi “preţurile noastre
sunt prea ridicate pentru a ne permite să exportăm în condiţii favorabile.”
Accentuând interrelaţia dintre cele două aspecte ale politicii agricole ‐ pieţe şi
structuri ‐ “Memorandumul Mansholt” a propus relansarea politicii structurale.
18

Scopul acestuia este:
de a accelera procesul de adaptare a
structurilor agricole;
de a introduce o diferenţiere regională
cu măsuri pentru zonele mai puţin favorizate.
Politicile structurale au fost definite drept
“acţiuni comune” şi au fost introduse odată cu
politicile de preţuri şi de piaţă. În 1972, s‐a dat o
formă concretă “Memorandumului Mansholt”,
prin aprobarea celor trei directive “sociostructurale”
referitoare la modernizarea
gospodăriilor agricole, încurajarea de a înceta
activitatea şi calificarea persoanelor care lucrează
în agricultură.
Politicile funciare, ca parte a politicilor de structură, sunt considerate a fi
cele mai importante în contextul asigurării cadrului structural valorificării
superioare a factorilor de producţie. Rolul lor este acela de a facilita accesul
exploataţiilor la factorul pământ, limitat cantitativ şi valoric, prin acţiuni de
19

parcelare, prin ajutoare financiare pentru extinderea exploataţiilor, prin
atenuarea concurenţei altor sectoare de activitate, prin acordarea de facilităţi
suplimentare exploataţiilor familiale pentru accesul la pământ sau prin stimularea
disocierii dintre proprietate exploataţie în favoarea locaţiei terenului sau a
dezvoltării formelor de proprietate societare.
Datorită costurilor reclamate de aplicarea
acestor politici şi a efectelor negative rezultate din
creşterea preţurilor, în numeroase ţări comunitare,
politicile funciare nu au jucat, pe ansamblu, decât
un rol rezidual; acţiuni concrete au fost, de regulă,
pe plan local. Cu toate acestea, legislaţia în
domeniu rămâne foarte complexă.
Tot în cadrul politicilor structurale se remarcă
şi politicile de stimulare a transformării structurilor
de producţie. Prin acestea se urmăreşte ajutarea
unor categorii de agenţi din agricultură (de
exemplu, în Franţa, sprijinirea tinerilor agricultori
în faza de “instalare” sau a grupurilor de agricultori
care lucrează în comun) să‐şi dezvolte obiectul de
activitate prin aplicarea progresului tehnic sau să
beneficieze de economii limitate prin realizarea de
costuri de producţie scăzute. 1
1 Popescu G., 2007 - Politici agricole. Acorduri europene. Ed Economică
Bucureşti
20

DEZVOLTAREA
RURALA
Obiectivele politicii de dezvoltare rurală, definite în Regulamentul Consiliului nr.
1257/17 mai 1999 referitor la sprijinul pentru dezvoltare rurală, sunt:
Ameliorarea exploataţiilor agricole
Garantarea siguranţei şi calităţii
produselor agricole
Asigurarea unor niveluri stabile şi
echitabile ale veniturilor fermierilor
Protecţia mediului
21

Dezvoltarea de activităţi complementare
şi alternative generatoare de locuri de
muncă, pentru a contracara procesul de
depopulare a zonelor agricole şi a întări substanţa
economică şi socială a zonelor rurale
Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi
viaţă în zonele rurale şi promovarea şanselor
egale.
Principiile care stau la baza politicii de dezvoltare rurală, definite în acelaşi
regulament, sunt:
Principiul multifuncţionalităţii agriculturii,
în sensul unei interpretări mai largi acordate
activităţilor agricole, în plus faţă de rolul
tradiţional de furnizor de produse agricole
Principiul abordării multisectoriale şi
integrate a economiei rurale, în sensul diversificării
activităţilor, creării de surse suplimentare de venit
şi ocupare, şi prezervării patrimoniului rural
22

Principiul flexibilităţii financiare în
sprijinirea dezvoltării rurale, în sensul
descentralizării deciziei, subsidiarităţii, şi implicării
partenerilor locali
Principiul transparenţei în elaborarea
programelor de dezvoltare rurală, bazat pe
simplificarea legislaţiei
23

MĂSURI DE
POLITICĂ DE
DEZVOLTARE
RURALĂ
Măsuri însoţitoare:
24
Pensionarea anticipată. Se acordă
sprijin financiar pentru fermierii şi lucrătorii
agricoli în vârstă de peste 55 de ani care se retrag
din activităţile/muncile agricole cu caracter
comercial înainte de vârsta legală de pensionare.
Sprijinul este condiţionat de îndeplinirea
anumitor cerinţe de vechime în muncă şi/sau
participare la o schemă de asigurări sociale. Un
fermier poate primi până la 150000 Euro în tranşe
anuale de cel mult 15 000 Euro până la vârsta de
75 de ani, iar un lucrător agricol, până la 35 000

Euro, în tranşe anuale a câte 3500 Euro, pe
perioada rămasă până la vârsta pensionării.
Agricultura ecologică. Se acordă
sprijin financiar pentru promovarea metodelor de
producţie agricolă care au în vedere protejarea
mediului înconjurător şi conservarea patrimoniului
rural. Ajutorul se acordă fermierilor care timp de
cel puţin 5 ani au practicat metode agro ‐
ecologice, în limita a 600 Euro/ha pentru recoltele
anuale, 900 Euro/ha pentru recolte perene, şi 450
Euro/ha pentru alte recolte.
Exploatarea zonelor defavorizate. Se
acordă sprijin financiar pentru fermierii din zonele
defavorizate (cum ar fi cele montane) sau cele cu
probleme specifice de mediu, pentru a se asigura
continuitatea exploatării terenurilor, un standard
de viaţă echitabil pentru fermieri, conservarea
peisajului ambiant, şi protejarea mediului. Plăţile
variază între 25 şi 200 Euro/ha şi se acordă numai
în condiţiile respectării stricte a standardelor de
mediu, inclusiv a metodelor de producţie
ecologice.
25

Masuri de modernizare şi
diversificare
a exploataţiilor agricole:
Investiţii. Se acordă sprijin financiar
pentru investiţiile în exploataţiile agricole (spre
exemplu, echipamente agricole) care au ca scop
eficientizarea producţiei, diversificarea acesteia,
îmbunătăţirea calităţii produselor, inclusiv prin
standarde de igienă şi sănătate, protejarea
mediului, sau îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale
animalelor.
Ajutorul financiar (comunitar şi naţional, cumulate)
se acordă în limita a 40% din valoarea investiţiei,
excepţie făcând zonele defavorizate (50%) şi
fermierii tineri (între 45‐55%). Sprijinul se acordă
numai pentru fermele care îndeplinesc standarde
minime de mediu, igienă, şi de bunăstare a
animalelor.
26

Se acordă de asemenea sprijin financiar pentru
investiţii în ameliorarea procesului de prelucrare
şi comercializare a produselor agricole, în scopul
creşterii competitivităţii şi valorii adăugate a
producţiei agricole. Contribuţia Comunităţii este
de maximum 50% din valoarea proiectului.
Instalarea fermierilor tineri. Se acordă sprijin
pentru înfiinţarea de ferme de către persoanele în
vârstă de cel mult 40 de ani, care nu au mai condus
o fermă agricolă anterior. Ajutorul se acordă fie
sub forma unei prime de până la 25,000 euro, fie
prin subvenţionarea dobânzii unui împrumut
bancar. Sunt eligibile numai fermele care
îndeplinesc standarde minime de mediu, igienă, şi
de bunăstare a animalelor.
27

Activităţi de formare profesională, în
special în domeniile calităţii produselor şi protejării
mediului
Conservarea şi protejarea pădurilor.
Se acordă sprijin financiar persoanelor fizice,
asociaţiilor sau autorităţilor locale pentru ocrotirea
patrimoniului forestier, incluzând activităţi de
împădurire, ameliorarea tehnicilor de exploatare
forestieră, prelucrarea şi comercializarea
produselor forestiere, ş.a. În cazul împăduririlor
suprafeţelor cu destinaţie agricolă, în plus faţă de
ajutorul propriu‐zis pentru împădurire, se acordă şi
compensări anuale de până la 725 Euro/ha pentru
asociaţii şi autorităţi locale şi de până la 185
Euro/ha pentru persoanele fizice, pentru o
perioadă de până la 25 de ani.
Sprijin pentru alte activităţi:
reparcelarea terenurilor, dezvoltarea serviciilor în
mediul rural, renovarea satelor, protejarea
patrimoniului, promovarea turismului şi
activităţilor meşteşugăreşti, ş.a.
28

PROGRAMUL
NAȚIONAL
PENTRU
DEZVOLTARE
RURALĂ (PNDR)
Programul Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) a stabilit politicile si
acțiunile de dezvoltare rurală pentru perioada 2007‐2013 în domeniile agricol,
silvic și dezvoltare rurală.
PNDR este un document pe baza căruia este
accesat Fondul European pentru Dezvoltare Rurală
(FEADR), care reprezintă un instrument de
finanțare creat de Uniunea Europenă pentru a
29

sprijini țările membre în implementarea Politicii
Agricole Comune.
Comunitatea Europeană finanțează: crearea, comercializarea și
diversificarea produselor agricole; diversificarea economiei locale; crearea
condițiilor de producție; crearea de instrumente de comunicare și valorificarea
mediului și a peisajelor și evenimentelor culturale.
Finanțarea poate fi obținută de către:
persoane fizice, micro‐întreprinderi, întreprinderi
mici și mijlocii, autoritățile publice locale,
organizațiile neguvernamentale, asociațiile,
comunitatea locală.
Pachetul legislativ pentru politica de coeziune,
publicat la data de 6 octombrie 2011, include un
regulament general de stabilire a normelor
comune pentru toate fondurile care fac parte din
Cadrul Strategic Comun: Fondul european pentru
dezvoltare regională, Fondul social european,
Fondul de coeziune, Fondul european agricol
pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi Fondul
european pentru afaceri maritime şi pescuit. Acest
Regulament va permite o mai bună combinare a
fondurilor în vederea unui impact mai puternic al
acţiunii.
30

Ca şi în cazul celorlalte fonduri, pentru a se
introduce o legătură mai clară cu performanţa, vor
trebui stabilite obiective specifice pentru toate
programele de dezvoltare rurală pentru cele şase
priorităţi: încurajarea transferului de cunoştinţe şi
a inovării; creşterea competitivităţii; promovarea
organizării filierei agroalimentare şi a gestionării
riscurilor; refacerea, conservarea şi consolidarea
ecosistemelor; promovarea utilizării eficiente a
resurselor şi sprijinirea tranziţiei spre o economie
cu emisii reduse de carbon; promovarea incluziunii
sociale, a reducerii sărăciei şi a dezvoltării
economice în zonele rurale.
O parte din fonduri (cca. 5%) va fi reţinută întro
aşa‐numită „rezervă de performanţă” şi va
deveni disponibilă doar când se poate demonstra
că se realizează progrese în îndeplinirea
obiectivelor specifice respective.
31

Ratele de cofinanţare din partea UE vor fi de
85 % în regiunile mai puţin dezvoltate, în regiunile
ultra periferice şi în insulele mici din Marea Egee şi
de 50 % în alte regiuni.
Pentru exerciţiul financiar viitor (2014 ‐ 2020),
Comisia Europeană propune alocarea a 281,8
miliarde de euro pentru Pilonul I (plăţi directe) al
PAC şi 89,9 miliarde de euro pentru dezvoltarea
rurală.
Suma totală alocată agriculturii ar putea
ajunge la 386,9 mld. euro dacă se vor adăuga
fondurile pentru: securitate alimentară (2,2 mld.
Euro), sprijin pentru persoane defavorizate (2,5
mld. Euro), gestionarea crizelor (3,5 mld. Euro),
fondul pentru globalizare (2,5 mld. Euro); cercetare
şi inovare pentru securitate alimentară, bio ‐
economie şi agricultură durabilă (4,5 mld. Euro).
Sumele finale vor fi stabilite funcţie de
rezultatul negocierilor pentru viitorul cadru
financiar multianual 2014‐2020.
32

POLITICA
AGRICOLA
COMUNA
DUPA 2013
PAC contribuie la realizarea obiectivelor Strategiei 2020
Producţia alimentară sustenabilă
Managementul durabil al resurselor naturale
Dezvoltarea teritorială echilibrată
33

In Comunicarea Comisiei Europene: “PAC în perspectiva anului 2020: cum să
răspundem provocărilor viitorului privind alimentația, resursele naturale și
utilizarea teritoriului“ se propun 3 opțiuni:
Status Quo îmbunătăţit:
continuarea graduală a procesului de
reformă cu ajustarea inechităţilor între statele
membre (echilibrarea plăţilor directe)
Sprijin mai echilibrat, mai bine direcţionat şi mai durabil:
o reformă substanţială şi oportună cu
obiective mai bine direcţionate spre nevoile
diversificate ale fermierilor care îşi propune să
sprijine şi agricultura prietenoasă cu mediul
Reformă semnificativă a PAC (eliminarea politicii de sprijin a
veniturilor şi susţinere a pieţei, practic a pilonului 1,
păstrarea filosofiei politice a pilonului 2)
Sprijin orientat în special spre
problemele de mediu şi cele legate de schimbările
climate
34

România consideră că PAC este esenţială pentru
atingerea tuturor obiectivelor Strategiei 2020, acţionând în
manieră integrată cu alte politici comunitare, prin aportul pe
care îl aduce prin angajarea forţei de muncă în agricultură şi
sectoarele conexe, contribuind la realizarea obiectivelor de
incluziune socială şi teritorială, prin rolul pe care îl poate juca
alături de alte politici (de mediu, de coeziune, de cercetaredezvoltare,
socială) la efortul de atingere a ţintei de reducere
a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum şi prin rolul
substanţial al cunoaşterii şi inovării în agricultură şi industrie
alimentară, pentru atingerea ţintelor de competitivitate pe
piaţa locală şi globală şi pentru rezolvarea problemelor legate
de mediu.
Pentru ca aceste deziderate, precum şi obiectivele
PAC, să fie atinse este nevoie în continuare ca în perspectiva
Strategiei UE 2020 să se asigure o finanţare corespunzătoare
a PAC.
35

OBIECTIVELE /
PRIORITĂŢILE
ROMÂNIEI ÎN
CONTEXTUL
REFORMEI PAC
Obiective / prioritati (1)
Menţinerea în termeni reali a valorii
sprijinului pentru agricultură în configuraţia celor
2 piloni complementari, trebuie să permită şi
36

valorificarea potenţialului noilor state membre,
precum şi atingerea obiectivelor de convergenţă.
Susţinerea fermierilor activi va
conduce la diminuarea disparităţilor dintre statele
membre şi o alocare corectă a resurselor
financiare. În acest sens, este deosebit de
importantă definirea fermierului ca „fermier
activ”.
România consideră oportună
deschiderea arătată de Comisie pentru susţinerea
agriculturii la scară mică, prin introducerea unei
scheme de sprijin dedicată fermelor mici, aceasta
contribuind la consolidarea competitivităţii şi
menţinerea vitalităţii zonelor rurale. În acest sens
vom susţine definirea unor noi criterii de
eligibilitate mai simplu de gestionat şi mai uşor de
implementat.
Obiective / prioritati (2)
Plată directă pe hectar echitabilă în
raport cu celelalte state membre, care să
constituie un sprijin real al veniturilor fermierilor
români şi care să asigure posibilitatea de
dezvoltare a competitivităţii şi sustenabilităţii
37

urale (ţinând cont şi de rolul social important al
agriculturii româneşti);
Simplificarea cadrului de reglementare
al PAC, inclusiv a standardelor de eco ‐
condiţionalitate, în vederea reducerii poverii
administrative şi uşurarea activităţii economice a
fermierului european;
Menţinerea unui buget cel puţin la fel
de consistent pentru dezvoltare rurală, a
criteriilor şi a cheii actuale de alocare a fondurilor
FEADR în Uniune. România are în continuare
nevoie de fonduri pentru restructurarea şi
modernizarea agriculturii;
Obiective / prioritati (3)
38
Susţinerea inovaţiei, utilizării metodelor
agricole prietenoase faţă de mediu, precum
şi a mijloacelor alternative de energie în spaţiul
rural, pentru a spori eficienţa energetică, productivitatea
şi capacitatea de adaptare a agriculturii la
schimbările climatice;
Dezvoltarea spaţiului rural, prin
continuarea susţinerii modernizării infrastructurii

şi a serviciilor non‐agricole pentru îmbunătăţirea
condiţiilor de trai;
Diversificarea acţiunilor sprijinite în
cadrul Axei LEADER şi creşterea sprijinului
financiar;
România nu consideră oportună propunerea
Comisiei de introducere a unei limite
superioare (plafonare) a nivelului plăţilor directe
alocate fermelor mari.
Comunicarea CE privind funcţionarea
lanţului alimentar, puterea de negociere a
producătorilor agricoli, relaţiile contractuale,
necesitatea restructurării şi consolidării sectorului
de producţie, transparenţa şi funcţionarea pieţelor
de produse agricole, vine în întâmpinarea
problemelor existente şi în România.
39

Obiective / prioritati (4)
40
România susţine importanţa
menţinerii unui nivel consistent al bugetului
alocat Pilonului II.
Pentru România sunt importante
creşterea competitivităţii, managementul durabil
al resurselor naturale şi dezvoltarea teritorială
echilibrată. Finanţarea acestora trebuie să
răspundă nevoilor specifice ale statelor membre,
inclusiv prin acordarea unei flexibilităţi mai mari.
România salută iniţiativa Comisiei de
a crea pentru noua perioadă de programare
pachete de măsuri, prin interconectarea celor
existente deja, ca răspuns la nevoile unor zone sau
grupuri specifice.
În ceea ce priveşte pachetul de măsuri
privind gestionarea riscului, susţinem continuarea
şi dezvoltarea măsurilor de inginerii financiare,
prin instrumente de asigurare, accesul la credite,
garanţii, capital social ş.a., acestea reprezentând
aspecte esenţiale pentru creşterea
competitivităţii sectorului agricol, având în vedere
particularităţile acestui sector.

Obiective / prioritati (5)
Coerenţa Pilonului II al PAC cu alte politici UE şi elaborarea unui Cadru Strategic
Comunitar pentru FEDR, FSE, Fondul de Coeziune, FEADR şi FEP.
România susţine, în principiu, această
propunere, cu condiţia ca noua abordare să nu
conducă la diminuarea alocărilor pentru
respectivele politici.
Se recunoaşte importanţa întăririi
mecanismelor şi sistemelor de coordonare a
politicilor europene, precum şi a instrumentelor
de implementare a acestora, însă se consideră că
actualele linii politice ale Pilonului II trebuie
menţinute în viitoarea PAC, iar implementarea
acestora în România, să se realizeze la nivel
naţional.
41

Aspecte sensibile pentru România în ceea ce priveşte
Comunicarea Comisiei
42
Pentru România este esenţial nivelul
care se va stabili pentru plăţile directe.
Introducerea unui plafon superior
pentru alocarea plăţilor directe către fermele
individuale mari.
Introducerea plăţilor multiple poate
presupune complicarea sistemului plăţilor directe
actual, care contravine procesului de simplificare
a PAC.
Introducerea unei componente
voluntare ‐ complementare plăţilor LFA în pilonul
I; deşi textul nu precizează de unde vor proveni
fondurile pentru aceste plăţi, din discuţiile cu
Comisia a rezultat că se doreşte încadrarea lor în
plafonul pe care statele membre îl au alocat
pentru plăţile directe.
Introducerea sprijinului pentru
fermele mici, în vederea evitării unor fenomene
prezente în România, ca depopularea, abandonul
terenurilor agricole şi creşterea capacităţii
economice a acestora, în vederea furnizării de
bunuri publice şi, de asemenea, atragerea
tinerilor către agricultură.
Includerea Directivei cadru pentru
apă în eco condiţionalitate, pentru realizarea
dezideratelor privind îmbunătăţirea condiţiilor de
mediu şi ocrotirea sănătăţii umane.
Posibila redistribuire a fondurilor de
dezvoltare rurală între statele membre (în cadrul
Opţiunii politice 2), pe baza unor criterii
obiective. În acest stadiu nu avem informaţii
detaliate cu privire la definirea viitoarelor criterii
obiective.

CONCLUZII
Studiile de impact, lucrările de cercetare și diversitatea opiniilor (ultraliberale
‐ desfiinţarea PAC; moderat liberale ‐ desfiinţarea pilonului 1 și
păstrarea măsurilor de mediu şi dezvoltare rurală; ultra‐conservatoare ‐ aceeași
PAC și creşterea susţinerii financiare prin plati directe) exprimate în ultimii 2 ani,
conduc la concluzia că plăţile directe sunt percepute ca fiind cea mai importantă
formă de sprijin pentru fermieri şi de fapt “bătălia” se dă în jurul modului în care
se vor împărţi sumele alocate pentru acestea.
Statele cu o agricultură competitivă
(cu ferme mari şi eficiente, forţa de muncă
ocupată în agricultură redusă se situează pe poziţii
liberale (statele nordice şi Marea Britanie).
Statele mai puţin dezvoltate (cu ferme
mici şi numeroase, cu o populaţie importantă
ocupată în agricultură) doresc menţinerea unei
politici agricole care să subvenţioneze într‐o formă
sau alta fermele, pentru a putea face faţă
concurenţei pe piaţa agricolă comunitară (multe
43

din statele nou aderate inclusiv România dar şi
cele cu un sector agricol important Italia,
Portugalia, Franţa).
Transferul de sume între cei 2 piloni:
din pilonul 1 spre pilonul 2 (10% din plafonul de
plati directe) și din pilonul 2 spre pilonul 1 (5% din
sumele pentru programe de dezvoltare rurala)
Romania ar trebui să profite din plin de aceste
opțiuni .
Plata pentru practici agricole benefice
pentru climă şi mediu ‐ 30% din plafonul naţional
anual: deoarece cerinţele legate de aceste practici
sunt aceleaşi pentru toţi fermierii UE ar fi necesar
ca aceste plăţi să fie egale la nivel UE și poate ar
trebui prevăzută o anvelopă europeană distinctă
pentru aceste plăți. Atenție ‐ această măsură ar
putea fi greu de implementat și ar putea mări
birocrația
44

Plafonarea plăților pentru fermele mari: din estimarea efectelor asupra
a 200 de ferme de peste 2000 ha “pierderile” (sume ce se vor transfera spre
dezvoltare rurala) reprezintă doar 2% din plafonul naţional ajungând la 3% în
2020. Fermele de peste 5000 ha vor fi cel mai puternic afectate (30 ferme 4% din
suprafața eligibilă pentru plati directe).
Fermele mici ar primi cei mai mulţi bani în
situaţia în care segmentul 1‐2.5 ha ar opta pentru
plata unică pe fermă (500 euro), iar fermele din
clasa 2.5‐3ha pentru plata la hectar.
In ţările care au un numar semnificativ de
ferme mici procentul stipulat în propunerea
legislativă a Comisiei ar trebui extins la 15%,
pentru că poate exista situaţia în care şi ferme din
clase de mărime mai mari (4,5ha) să adopte
această formulă simplificată, mai ales în situaţia
unor fermierii bătrâni, care nu‐şi mai pot lucra
corespunzător terenurile.
România ar trebui să militeze pentru a obține
acest lucru și să‐și găsească aliați printre țările
membre cu probleme structurale similare.
45

Dezvoltarea rurala
Concluzii
46
Identificarea şi ierarhizarea corectă a priorităţilor
de dezvoltare rurală – pentru a se evita dispersia
sprijinului la un număr mare de măsuri şi astfel,
reducerea eficienţei viitorului program;
Evaluarea conjugată a constrângerilor de
implementare care vizează condiţiile de eligibilitate,
intensitatea intervenţiei comunitare şi intensitatea
funcţionalităţii instituţionale;
Evaluarea compatibilităţii dintre măsurile
propuse în meniul comunitar şi nevoile reale ale
ruralului românesc;
Definirea exactă a obiectului intervenţiei şi
stabilirea cuantumului intervenţiei – valorificarea
oportunităţii de „flexibilitate”.

Centrul EUROPE DIRECT Iasi,
AEDD Iasi
Str. Pacurari 85
Tel: 0232-260-122
E-mail: office@eudirect.ro;
europedirect.iasi@yahoo.ro
Continutul acestui material
nu constituie în mod necesar
pozitia oficiala a Uniunii Europene.
© Europe Direct Iasi. 2010-2012