2008, decembrie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

72 AN 9, NR. 4 (31), DECEMBRIE 2008 FAMILIA ROMÂNÃ
Urâtul mai uºor, deoarece nu are reguli! Aþi observat vreodatã
un copil neîndemânatic care vrea sã creeze ceva Se chinuie
bietul copilaº, in sistã, plânge, se enerveazã, sau cere chiar
ajutor pentru a crea ceva frumos. Dar nu îi este aºa de uºor
precum copilului talentat. Atunci se supãrã, se re voltã ºi în -
cearcã sã distrugã obiectul neputinþei sale. Uneori devine vi o -
lent! Dacã nu este supravegheat, lãmurit, îndrumat ºi ajutat,
cautã sã se exprime „ar tis tic” în continuare cu aceeaºi neîn -
demânare ºi parcã cu mai multã violenþã. Vrea sã atragã atenþia
cumva! Vrea sã se exprime! Nu îl intereseazã prin ce mijoace.
Deseori îºi gãseºte chiar ºi adepþi admiratori. Atunci frustratul
se autoconvinge cã ºi el e în stare sã producã ceva pentru a fi
bãgat în seamã! ªi iatã cã s-a nãscut o artã aºa-zisã vi o lentã.
Vi o lentã pentru ochi, vi o lentã pentru suflet, vi o lentã pentru
relaþii interumane. ªi astfel estetica ajunge sã fie secondatã de
o artã a urâtului, de o moda horibilis, de o comportare ne -
manieratã... de o dorinþã de a ieºi în re lief, de a fi excentric, sau
pur ºi simplu din prostie imitativã... cã „aºa fac ºi alþii”. Totuºi
aceste mode trec repede. De ce Deoarece supãrã ochiul,
deranjeazã mintea, rãnesc corpul fizic ºi aduc nemulþumiri
sufletului. Dupã o perioadã de coacere ºi de maturizare, mulþi
îºi taie pletele perioadei rebele, îºi acoperã tatuajele tinereþii,
îºi scot belciugele din nas ºi din buric, îºi însãmânþeazã cheliile
generalizate á la mode, cautã sã fie mai înþelegãtori cu estetica
adevãratã, cu arta frumosului, chiar dacã mai sunt ipocriþi ºi
mai mâzgãlesc din când în când, dar din ce în ce mai rar, pereþii
latrinelor. Mã întrebaþi ce este de fãcut Educaþie, educaþie ºi
comunicare! Integrare ºi reconciliere. O mânã întinsã...
M.D.P.: „Omul s-a nãscut liber, dar pretutindeni se
aflã în lanþuri”, spunea la vremea sa Jean Jaques Rous seau.
Cum aþi nuanþa afirmaþia, raportînd-o la nevoile, la realitãþile
prezentului.
G.R.: Cât este puer omul este de pend ent! Deci nu este
liber. Când ajunge la maturitate, orice om poate sã se deba -
raseze de lanþuri. Trãim într-o epocã diferitã de cea a lui
Rous seau. Suntem mult mai liberi, sau putem sã ne obþinem li -
ber tatea mai uºor. Numai sã vrem. Acum orice om sãnatos la
fizic ºi minte poate sã fie in de pend ent dacã vrea. Dar unora le
place sã fie dependenþi... fapt care este tot un fel de parazitism.
M.D.P.: Despre alte pasiuni subjugante sau înro bi -
toare de frumos, ce ne puteþi spune
G.R.: Îmi plac oamenii curaþi sufleteºte! Nu-mi plac
naivii, pre fer complicaþii. Cu naivii nu m-am înþeles niciodatã.
Mã trag la subsol! Îmi place modernismul pânã la limita bu -
nului simþ. Caut sã înþeleg orice gen eraþie, orice individ, orice
curent ar tis tic. De la fiecare ai de învãþat câte ceva. Îmi place o
mâncare prezentatã frumos, un parfum bun franþuzesc, o vorbã
caldã, o glumã bunã, o carte cãrtãreascã sau cãrturãreascã, o
partenerã frumoasã, o casã curatã ºi el e gantã, o expoziþie de
artã clasicã sau mod ernã, cãlãtoriile... Da, da! Cãlãtoriile în cât
mai multe þãri, sã vãd, sã cunosc ºi alte culturi, sã-mi fac noi
prieteni... Apoi sã-mi spãl ochii cu pan orama unui munte, sau
cu întinderea nesfârºitei mãri.
Îmi place sã citesc. Citesc orice, citesc tot ce îmi cade în
mânã, ºi pe faþã ºi pe dos, ºi pe cant! Îmi place mobila veche -
an ticã, bine fãcutã... îmi place ro coco ºi bau haus ºi art nou -
veau! Îmi place pictura pe pânzã. Pre fer pictura clasicã, dar nu
mã dau în lãturi sã admir ºi un Edvard Munch, un Jas per Johns,
Helen Frankenthaler, Yves Klein, un De Kooning, Fiona Rae,
Nicolas De Staël, Carlo Carr ºi chiar lucrãrile românului Ro -
meo Niram. Mor dupã artistul foto-re al ist Ron Mueck, dar ºi
dupã zbuciumata Frida Kahlo ºi muralistul ei soþ, Diego Ri -
vera! Îmi plac filmele muzicale deoarece mã relaxeazã, îmi
place muzica clasicã, dar nu Bach, apoi muzica la tino (cã doar
români suntem!), îmi place un mambo, îmi place un tango, îmi
plac piesele de teatru vorbite la o tonalitate medie (dar cu
trãire, interpretare ºi intonaþie), nu ca cele româneºti din pro -
vincie unde actorii se remarcã urlând sau þipând cât mai tare. ªi
dacã nu pot sã ating tot ce îmi place... încerc mãcar sã visez, sã
îmi visez dorinþele. Per sonal mã mulþumesc cu puþin, dar
totuºi... nu fug de abundenþã.
M.D.P.: ªi un rãspuns pentru întrebarea lui Im man uel
Kant. „Ce trebuie sã sper” Ce sperã OMUL ca „an i mal
raþional” cum îl numeºete Petre Þuþea Ce sperã distinsul
George Roca de la viaþã
G.R.: Ce sper Sper sã ajung ziua de mâine! Sper sã fie
pace, liniºte, cât mai puþine ºocuri, sã fie înþelegere, sãnãtate,
tinereþe veºnicã în suflet... Iubire între oameni! Ce sper de la
viaþã Am sã vã rãspund cu câteva versuri pe care le-am scris
destul de re cent: „O, Doamne,/ mai dã-mi mãcar/ doar câþiva
ani în dar!/ Dar dã-mi atâþi câþi se cuvine/ sã-mi pot vedea
nepoþii mari,/ sã pun un pas pe Lunã,/ de care-mi este dor/ ºi
unul col’ pe Marte/ ºi-apoi pot sã... mor!”.