2008, decembrie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

FAMILIA ROMÂNÃ ACTUALITATEA ROMÂNEASCÃ 69
nu este doar cartea despre Brâncuºi, ci portretul unei epoci.
Des tine, picanterii, istorie, portrete, culturã, viaþã. Cum ai
recompus atmosfera parizianã a acelei epoci
A. B.: Abia acum însã începea greul. Îl situasem pe
Brâncuºi în timp, dar trebuia sã-l situez ºi în spaþiu. Nu voiam
sã scriu o carte monotonã despre un singur om, fie el ºi o figurã
fabuloasã ca Brâncuºi. ªi apoi, Brâncuºi spunea cã era „omul
cu douã sute de prieteni”. Cine erau aceºti prieteni În ce relaþii
se aflase cu ei în societate Ei se numeau Amedeo Modigliani,
Fernard Leger, Erik Satie, Guillaume Apollinaire, Aalvar
Aalto, Sam uel Beckett, Umberto Boccioni, Antoine Bourdelle,
Geor ges Braque, Feodor Chaliapin, Henri Coandã, Pablo Pi -
casso, Henri Matisse... ªi mã opresc aici, altfel enumerarea ar
deveni semn de preþiozitate. Dar se poate spune cã nu a fost om
im por tant din Parisul literar ºi ar tis tic (ºi nu numai) al primei
jumãtãþi a secolului XX care sã nu fi avut într-un fel sau altul o
legãturã cu Brâncuºi. Stabilirea raporturilor în care Brâncuºi a
stat cu aceºti oameni era im por tantã, era esenþialã. Im por tantã
era ºi evocarea atmosferei din acel Paris, asta însemnând evo -
carea unor localuri ca Le Dome, La Rotonde, Le Se lect, Le
Boeuf sur le Toit, Closerie de Lilas sau La Cupole; evocarea
galeriilor ºi expoziþiilor pe care le-au organizat ºi care au fãcut
istoria artei moderne. Am citit deci zeci ºi zeci de biografii ale
acestor oameni, ºi multe cãrþi de sintezã asupra curentelor
artistice, asupra vieþii sociale din Montmarte ºi Monparnasse.
Procesul intentat de Brâncuºi Statelor Unite, proces istoric, s-a
cerut ºi el evocat ºi a fost nevoie de lecturi. Relaþiile lui cu
Amer ica au solicitat cunoaºterea lumii marilor colecþionari, a
protipendadei new-york-eze sau din Phil a del phia ºi Chi cago.
Dar însemnãtatea subiectului, importanþa extraordinarã a lui
Brâncuºi, mi-au impus seriozitate ºi am continuat munca. Am
mers chiar atât de departe încât mi-am fãcut o arhivã foto -
graficã pentru ca sã am în faþa ochilor lumea pe care încercam
s-o evoc. Am colecþionat astfel din cãrþi, reviste, din albune,
din cataloage de expoziþii ºi de pe Internet un numãr de mai
bine de 4.000 de fotografii le gate de lumea aceasta. Când am
vorbit editorului meu din Phil a del phia, James T. McDonough,
Jr., un om care a editat în viaþa lui cam zece milioane de
cuvinte, a fost neîncrezãtor. Fãcuse ºi el o muncã asemã -
nãtoare, în trecut, în legãturã cu oraºul Viena ºi colecþionase
cam 2.000 de fotografii ºi documente. Atunci i-am trimis
versiunea ilustratã a biografiei Brâncuºi care cuprinde, numai
ea, peste 800 de fotografii. ªi m-a crezut!
D. S.-T.: Mircea Petean, directorul editurii Limes din
Cluj mi se plângea în varã cã nu avem biografi. În Amer ica,
mi-ai spus tu, biografia este, oarecum, specia-rege. Motiveazã
aceastã diferenþã de percepþie a genului biografic.
Alexandru Buican împreunã cu realizatoarea interviului
Alexandru Buican vorbind despre Brâncuºi elevilor de la
Colegiul Naþional „Mihai Eminescu” din Baia Mare
A. B.: Deºi dupã deschiderea din 1989 au apãrut câteva
biografii – nici vorbã cã mai multe decât în întreaga istorie cul -
turalã româneascã – biografia este un gen literar care nu se
bucurã de atenþia literatului român. ªi atunci când criticul,
universitar de obicei, face cu greu o biografie de 220 de pagini
ea este dedicatã unui alt scriitor. Putem spune cã ne gãsim în
situaþia în care cizmarul n-ar face cizme decât pentru cizmari,
croitorii n-ar croi haine decât pentru alþi croitori, iar zidarii
n-ar zidi case decât pentru alþi zidari. Dar, cu tot respectul
pentru scriitori, acestora trebuie sã le intre în cap cã în cadrul
activitãþii unui popor mai ex istã ºi alte categorii de inºi care
meritã atenþia noastrã. Sunt ºi medici eminenþi, sunt arhitecþi,
sunt politicieni, sunt ºefi de stat, sunt sportivi ºi chiar criminali
seriali care, toþi, capteazã imaginaþia cititorilor. În Amer ica, de
pildã, interesul pentru biografii este enorm. ªi biografia e
genul literar cel mai stimat. Este re gina genurilor de non-fic -
þiune. Este sinteza prin excelenþã. În jurul unui destin poþi
evoca întreaga societate cu instituþiile ei, poþi evoca alte perso -
nalitãþi, poþi aduce din nou la realitate fenomene sociale, poli -
tice, economice ale acelei epoci. O biografie se poate spune cã
este un punct de trecere obligatoriu prin care se perindã în -
treaga societate. Numai cã genul biografic, pe lângã alte ce -
rinþe, presupune multã muncã. Asta e însã altã poveste...
D. S.-T.: Ai vizitat în septembrie Muzeul Me mo rial din
Sighet ºi mi-ai spus cã nu te aºteptai sã gãseºti la noi o
asemenea instituþie. Detaliazã, te rog, experienþa.
A. B. : Da, l-am vizitat ºi mã bucur c-am avut aceastã
ocazie. Este un loc unde ar trebui sã vinã cât mai mulþi oameni.
Prea uºor am trecut noi, românii, peste acele decenii care se
numesc de obicei „obsedante” dar care, s-a dovedit, nu obse -
deazã pe prea mulþi. Dupã acea fan tas ticã siluire a sufletului
românesc, la Ca nal ºi în închisorile printre care se numãrã ºi
cea de la Sighet, a urmat groaznica ºi odioasa disimulare la
care s-au pretat românii în anii ‘70 ºi ‘80. Dupã 1989 s-a trecut
prea uºor peste acel fenomen de laºitate naþionalã. ªi nu e de
mirare cã România se prezintã azi aºa cum se prezintã. Abdi -
carea moralã se plãteºte. În fond, România de azi e construitã ºi
de mulþi dintre cei care minþeau în deceniile 7 ºi 8. Un muzeu
ca cel de la Sighet ar trebui construit în Bucureºti, sã le aducã
aminte mereu, pânã la moarte, celor care au fost sau cãlãi sau
victime, de ce s-a întâmplat atunci. ªi sã fie un man ual de
ºcoalã pentru tineri. Nu m-am putut abþine sã nu mã gândesc la
faptul cã acest lãcaº al memoriei româneºti este totuºi o fostã
închisoare ºi cã s-ar spune cã ea, memoria, e tot captivã într-un
penitenciar.