2008, decembrie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

62 AN 9, NR. 4 (31), DECEMBRIE 2008 FAMILIA ROMÂNÃ
Hristos Cel unic ºi adevãrat, Dumnezeul – Om, prin care
suntem trecuþi de la moarte la viaþã. De aceea, ºi din acest
punct de vedere, op era Pãrintelui Stãniloae trebuie consideratã
un punct de reper. Ea nu ne lasã sã orbecãim în cãutarea
mântuirii, ci ne reîntoarce la Iisus Hristos – Unicul Rãscum -
pãrãtor ºi Mântuitor. Înãlþarea la Cer, aºa cum spune Pãrintele
Dumitru în lucrarea sa „Iisus Hristos sau Restaurarea omu -
lui”, nu reprezintã o îndepãrtare a lui Hristos de umanitatea
istoricã. Prin înãlþare Iisus Hristos nu pãrãseºte lumea, ci îºi
transpune umanitatea asumatã în planul atotprezenþei du hov -
niceºti, pnevmatice, pentru ca toþi sã ne putem uni cu El.
Încã un as pect foarte im por tant ce nu trebuie omis este
puterea eliberatoare ºi înnoitoare pe care o reprezintã op era
Pãrintelui Stãniloae în contextul ac tual. Aceastã operã înlã -
turã toate atacurile pe care impersonalismul, dualismul, exis -
ten þialismul, gnosticismul, evoluþionismul, precum ºi celelalte
concepþii ale modernitãþii le-au adus împotriva persoanei uma -
ne. Omul nu este lãsat sã fie distrus de aceste concepþii, ci este
repus în adevãrata sa demnitate. Pãrintele Stãniloae accen -
tueazã foarte mult ideea de persoanã ºi pe cea de comuniune
in ter per sonalã. Sfânta Treime este Comuniune de persoane:
Tatãl, Fiul ºi Sfântul Duh, dar ºi omul este o persoanã creatã
dupã chipul lui Dumnezeu ºi care tinde la asemãnarea cu El.
Ca persoanã, omul este menit sã intre în comunicare ºi co -
muniune cu ceilalþi semeni ºi cu Dumnezeu, fapt ce duce la
naºterea unei comunitãþi ziditoare ºi sfinþitoare, adicã mân -
tuitoare. Astfel, eliberat fiind de falsele concepþii antro po -
logice, omului i se oferã perspectiva înnoirii ºi desãvârºirii
prin Hristos ºi în Hristos. Sub aceastã formã, concepþia antro -
pologicã a Pãrintelui Stãniloae constituie un izvor nesecat de
idei care pot for mula un rãspuns con sis tent ºi substanþial înain -
tat provocãrilor actuale.
Dragostea sa faþã de Adevãrul - Hristos l-a fãcut pe
Pãrintele Dumitru Stãniloae sã nu fie de acord cu concepþiile
eronate ale vremii, ci sã se ridice împotriva lor ºi sã le demaºte.
Aºa se face cã el a avut mult de suferit de pe urma regimului
comunist. În acest fel, se poate spune cã teologia sa este ºi
jertfelnicã dar ºi eshatologicã. De aici deducem cã, privind
eshatologic, teologul trebuie sã se jertfeascã mereu pentru a putea
lucra la transfigurarea lumii, aºa cum a fãcut Pãrintele Stãniloae.
Alte douã elemente ale gândirii Pãrintelui Dumitru Stã -
niloae pe care le con sider foarte importante sunt darul ºi dorul.
Pãrintele se foloseºte foarte mult de aceste douã noþiuni. El
aratã cã întreaga creaþie este un dar al lui Dumnezeu, cu tot
ceea ce ea cuprinde, iar la rândul sãu, ºi omul este un dar ce
cuprinde însã ºi dorul dupã Dumnezeu ºi nemurire. Ca teo -
logie a darului ºi a dorului, op era Pãrintelui Dumitru Stãniloae
trebuie vãzutã atât ca o mulþumire, cu alte cuvinte ca o euha -
ristie, pe care el per sonal o aduce lui Dumnezeu, cât ºi ca un
dar pe care Dumnezeu îl face, prin noi, ortodocºii, lumii
întregi. Depinde de fiecare cum îl chiverniseºte, cum îl valo -
rificã ºi onoreazã acest dar.
În altã ordine de idei, am constatat cã toþi discipolii care
s-au apropiat de op era Pãrintelui Dumitru Stãniloae, nu s-au
înfruptat doar dintr-o comoarã spir i tualã, ci au aflat pe cel ce
a dãruit aceastã comoarã, ca pe un învãþãtor ºi un pãrinte
cãruia i s-au ataºat cu credinþã ºi cu dragoste. Apoi vedem
cum op era marelui teolog nu se încheie când înceteazã sã mai
scrie, datoritã plecãrii sale din viaþa cea vremelnicã, eveniment
petrecut cu cincisprezece ani în urmã, ci se continuã prin
ucenicii sãi. Prin urmare, Pãrintele Dumitru Stãniloae a reuºit
sã adune sub aripa ocrotitoare a dragostei sale, cu competenþã
ºi cãldurã inegalabilã, teologi nu numai din ortodoxie ci ºi din
celelalte confesiuni creºtine, dobândind cu toþii acelaºi glas ºi
deci o cale unicã spre Dumnezeu, prin cultivarea ºi valo -
rificarea teologicã a operei sale, la care, deci, nu au aflat
decât miere curatã ºi sfântã, strãlucind autenticitatea ade -
vãrului mântuitor.
Recunoaºtem cu toþii adevãrul ºi realitatea cã Pãrintele
Stãniloae avea un chip frumos ºi paºnic, asemeni crinului
Bunei Vestiri. În faþa lui seninã ºi diafanã întrezãreai cu uºu -
rinþã „chipul nemuritor al lui Dumnezeu – Iubire” iar din
vorba lui filocalicã simþeai savoarea „persoanei omului în
veºnic di a log cu Dumnezeu”. Gesturile lui calme ºi niciodatã
de prisos concordau cu gândirea lui sistematicã, lipsitã de orice
ambiguitate. Scrisul sãu pãrea (ºi de fapt chiar este) un urcuº
nemijlocit cãtre înviere ºi prezenta, cu certitudine, trãirea sa în
Dumnezeu ºi cu Dumnezeu. Din orice expresie a Pãrintelui,
scrisã ori vorbitã, se distingea profilul teologului ºi a filo -
zofului creºtin ortodox de netãgãduit. A fost teologul care a
mers la izvoarele dãtãtoare de binecuvântare ºi energie ne -
creatã, de unde s-a adãpat ºi a devenit el însuºi izvorul, cãci
viaþa lui s-a desfãºurat ca pe o scenã deschisã. Tot ceea ce el a
avut ca dar – talanþii ºi talentul oferit lui de Dumnezeu – le-a
arãtat tuturor, fãcând din acestea un bun comun, al tuturor.
Op era sa teologicã poate fi cititã ºi este la îndemâna oricui,
însã nu ºi interpretarea ei, fiindcã o experienþã misticã ºi
duhovniceascã este necesarã celui care încearcã sã pãtrundã
ºi sã înþeleagã teologia lui atât de variatã ºi de profundã.
S-a tot spus despre sfinþia sa cã este „cel mai mare
teolog ortodox al secolului XX”. ªi aºa este! Pãrintele Dumitru
Stãniloae este autorul unei teologii mãrturisitoare ºi al unei
teologii filocalice, unice. Asemeni marelui Sfânt Apostol
Pavel, avea per ma nent conºtiinþa prezenþei proniatoare a lui
Dumnezeu. De aceea, nu a scris o teologie teoreticã, scolasticã,
ci o teologie trãitã, experimentatã în propria-i viaþã. Lucrãrile
sale sunt mai curând o convorbire cu Dumnezeu, decât o
vorbire despre Dumnezeu. Când citim din dogmatica sa, parcã
îl simþim pe Dumnezeu care suferã datoritã neputinþei noastre
de a iubi. A fi cum el a fost, acelaºi pentru toþi laolaltã ºi
totodatã diferit pentru fiecare în parte, aceastã calitate nu a
aparþinut decât marilor pãrinþi filocalici ce au realizat în
chipul lor asemãnarea cu Dumnezeu. Pentru Pãrintele Dumitru
Stãniloae fiecare om era unic ºi niciodatã nu fãcea o ierarhie a
persoanelor care-i cãlcau pragul. În cam era sa de lucru, ase -
menea unei chilii de cãlugãr, pãºeai cu multã sfialã, dar o pace
îþi inunda întreaga fiinþã imediat ce intrai în spaþiul acela sacru,
venerabil, de imortalitate. În faþa lui luminatã, în ochii sãi
mereu întredeschiºi, în vorba lui dulce dar fermã, gãseai ime -
diat chipul marelui teolog, ori a pãrintelui duhovnicesc ce
exercita acea paternitate duhovniceascã, asemenea marilor pã -
rinþi ai Bisericii din trecut.
În încheiere voi spune doar cã Pãrintele Stãniloae a
trãit nouãzeci de ani, însã în toþi aceºti ani, el s-a uitat pe sine
ºi a fãcut totul pentru alþii, pentru Biserica pe care a slujit-o,
pentru þara sa, pentru Ortodoxia româneascã ºi uni ver salã.
S-a mai spus ºi de cãtre alþii, o spun ºi eu, cã a-l numi pe
Pãrintele Stãniloae „pãrintele meu” sau „pãrintele tãu”, ori
„pãrintele spir i tual al unui grup de teologi entuziaºti”, ar fi o
adevãratã nedreptate. El este pentru totdeauna „pãrintele
nostru” – „Pãrintele Bisericii Universale”.
Prin urmare, nãdãjduiesc cã vom ºti, pe mai departe, sã ne
cinstim înaintaºii aºa cum se cuvine deºi în aceste vremuri, preþuim
mai mult pe alþii de oriunde ºi de aiurea, cãci ni se par a fi mai
exotici, mai spectaculoºi, mai senzaþionali!... ªi totuºi, sunt convins
de faptul cã ce este nobil rãmâne, iar ce este ieftin, apune!...
Dumnezeu sã-l ierte ºi sã-l odihneascã!
Veºnicã sã-i fie amintirea ºi pomenirea! Amin!