2008, decembrie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

FAMILIA ROMÂNÃ CUNUNA DE AUR A ROMÂNIEI 59
sau Karytsa, însemnând nuc, este o referire la locul unde au
poposit pentru prima datã în zonã. Fteri aparþine locuitorilor
Kariþei care merg acolo vara, mai ales în luna au gust, cu ocazia
Festivalului religios de Sfânta Maria.
Vlahilor olimpieni li s-a dat, de cãtre greci, porecla de
„cuþovlahi” (Koutzovlachs), adicã „vlahi ºchiopi”. Mã bucur
cã am ajuns, dupã mulþi ani, sã-i vãd ºi sã mã lãmuresc cu
privire la porecla acestora. Niciunul dintre vlahii pe care i-am
întâlnit în Kariþa nu era ºchiop, ºi nici vreunul dintre strãmoºii
acestora (din povestirile gazdei noastre, Ruli). Nici ei nu ºtiau
de ce li se spune cuþovlahi. Suntem surprinºi însã cã toþi
bãrbaþii mai în vârstã, ieºiþi, dupã siestã (la ei odihna de dupã
amiazã), în jurul orei 17, în centrul satului, la taverne pentru o
bere ºi câteva poveºti, purtau în mânã fãrã a le fi absolut de
ajutor, o cârjã, un cârlig. I-am întrebat de ce îl poartã dacã nu
se sprijinã în el Ne-au lãmurit: „Aºa îmblãm noi bãrbaþii, din
veci! Cu cârlig”.
Cei cãrora le-am fost oaspeþi, Ruli ºi prietenii sãi, ne-au
întâmpinat cu un salut care ne-a cu -
cerit: „Voie bunã!” Aºa îºi ureazã de
ani de zile: „voie bunã!” Ni s-a pãrut
extraordinarã urarea, devenitã ul te rior
salut. Am intrat în vorbã cu ei, am
schimbat impresii di verse ºi rãmânem
surprinºi cât de uºor reuºim sã ne î -
nþelegem, fãrã a vorbi greaca, engleza,
sau româna. Ne-au relatat cu mândrie,
printre altele, lucruri dez vãluite nouã
de istorie, venite ca o confirmare a ceea
ce ºtiam deja: „Noi vlahi. Fraþi cu voi.
Voi vlahi. Nu români, vlahi! Voi din
vlahi viniþi. Ficiorii noºtri (în sem nând
copiii, tinerii, nere ferindu-se ex clusiv
la bãieþi) tot vlahi. Noi vorbim
vlãheºte!”
La masa noastrã se apropie un
alt cunoscut de-al lui Ruli, salu tân dune
cu aceeaºi „Voie bunã! eu ºofer; am
mãrs în România, în Bucureºti, Braºov
de multe dãþi. Am ºãzut noap tea la voi
de multe dãþi. Voi ºãdeþi la Ruli”
L-am lãmurit cã suntem cazaþi în Pa -
ralia Katerini ºi suntem doar în vizitã
acolo ºi ne bucurãm cã i-am întâlnit, cã
suntem uimiþi sã constatãm cât de bine s-a conservat limba
strãmoºeascã, chiar dacã are inerentele influenþe greceºti. Po -
vestim în continuare cu vlahii prietenoºi ºi ospitalieri adunaþi
la Taverna lui Ruli, ne foto grafiem. Prietenul Florian, îm -
preunã cu Bogdan (jumãtatea mea!) scot din portbagajul ma -
ºinii ceva spe cial: o pãlincã de Maramureº, tare ca focul,
dãruind-o gazdei noastre. Credeam cã Ruli va fi mirat de darul
primit, însã, spre surprinderea noastrã, ne-a demonstrat cã nu e
întâia oarã când de gustã licoarea noastrã: „Oooooo, þuico ro -
mâneascã!!! Bun þuico voastrî!” O parte o savureazã împreunã
cu amicii adunaþi la taverna sa, iar restul o piteºte în casã.
Primim ºi noi un ouzo (o bãuturã alcoolicã greceascã aromatã,
sim i larã pãlincii) fãcut în casã, ºi niºte vin tradiþional grecesc
Termele romane din Dion (sus),
Scãldãtoarea lui Zeus (stânga)
Reþina Malamatina, iar mai apoi
servim niºte miel ºi niºte pui la rotisor,
„ochite” cum se rumeneau, atunci când
am ales Taverna La Ruli. Gazda ne
serveºte prompt ºi ire pro ºa bil: „vinit
mnielu, vinit puilu!” Mai adu ce un
rând de ouzo, unul de Reþina Ma la -
matina ºi niºte pepene verde, din par -
tea casei; ne lasã sã servim. Ne-o
pre zintã mai apoi pe soþia sa ºi ne asi -
gurã, fãrã dubii, cã nu-i grecoaicã, ci
tot vlahã! Pentru cã eram la masã, i-am
întrebat dacã au vreun fel tradiþional de
mâncare, ceva spe cific vlãhesc. Ne lã -
mureºte: mnielu pe care îl servisem ºi
încã alte feluri pre gãtite tot din carne
de oaie. Ne explicã de ce: pentru cã
strã moºii lor au fost þiobani.
Bucuria acestor clipe petrecute
alãturi de fraþii noºtri, a fost am pli -
ficatã cat e goric de frumuseþea arhaicã
a lim bii pe care o vorbesc cu atâta mân drie ºi de conºtiinþa de
neam pe care o au: „Noi vlahi, nu greci!”
Timpul a trecut pe nesimþite, iar noi, cu pãrere de rãu, a
trebuit sã ne luãm rãmas bun de la fraþii noºtri vlahi (nu înainte
de a schimba adresele ºi de a smulge promisiunea unei reîntâlniri).
Am fost plãcut impresionaþi de tot ce am vizitat, de tot
ce am întâlnit în pat ria zeilor! Marcante pentru descinderea
noastrã acolo a fost descoperirea ospitalierilor vlahi din Kariþa.
Realizãm cã, „de demultul” ºi „prezentul”, „departele”
ºi „aproapele” ºi-au pierdut din semnificaþie - pentru scurtul
timp petrecut aici, alãturi de oamenii locului - pentru cã iatã,
limba este cea care poate înlãtura graniþe, în spaþiu ºi timp.
„Limba este singura avere comunã a unui popor”.
(George Coºbuc)