2008, decembrie (PDF) - Biblioteca judeÅ£eanÄ "Petre Dulfu"

More documents

Recommendations

Info

58 AN 9, NR. 4 (31), DECEMBRIE <strong>2008</strong> FAMILIA ROMÂNÃ „Noi vlahi, nu greci!” În vara acestui an, am avut prilejul sã merg, împreunã cu fa milia ºi niºte prieteni, în vizitã în Grecia. Avem plãcerea de a ne mângâia sufletele ºi privirea cu frumuseþile bãtrânei Elade, ºi de a cãuta adevãruri despre Legendele Olimpului. Ne pregãtim sufleteºte pentru întâlnirea cu zeii olimpieni. Pe muntele zeilor, la o înãlþime de aproximativ 700 m, ne rãcorim în Scãldãtoarea lui Zeus. Dintr-o cascadã hu - ruitoare curge între niºte stânci o apã rece ºi limpede, formând o scãldãtoare, unde pe vremuri se îmbãiau doar Zeus ºi alesele sale nimfe. În împrejurimi, la picioarele Olimpului, la o scurtã distanþã de coastele Pieriei, se întinde oraºul an tic Dion, oraºul sfânt al macedonenilor. Numele lui religios leagã oraºul de cultul lui „Zeus Olimpianul”. Alegerea locului sanctuarului lui Zeus a fost hotãrâtã prin semne di vine: apã limpede de cristal, þâºnind din nenumãrate izvoare ºi arbori seculari, adesea loviþi de trãsnete în timpul furtunilor de varã. Tradiþia spune cã regele Thesaliei, Defkalion, ar fi construit un al tar al pãrintelui zeilor la Dion (Malathria), iar regii macedoneni l-au ales drept centru religios al Macedoniei, devenit faimos. Înflorirea ora - ºului se datoreazã regelui Archelaos (414-399 î. Hr.) care l-a modernizat ºi a hotãrât organizarea de jocuri atletice ºi dra - matice, care sã þinã nouã zile, în onoarea lui Zeus Olimpianul ºi a celor nouã muze, denumite „In Dion Olym pia”. Regele Filip ºi fiul sãu Alexandru au repurtat victorii glorioase la Dion. Alexandru cel Mare însuºi, înainte de a porni în expediþia spre est, l-a onorat pe Zeus cu sacrificii ritualice ºi jocuri, iar dupã bãtãlia de la Granikos (334 î. Hr.) a aºezat în templul lui Zeus un escadron de 25 de statui ecvestre din cupru, sculptate de Lisip. Dupã cucerirea ro manã (cu douã sute de ani î. Hr.), Dion a devenit o colonie, numitã Julia Augusta Diensis cunoscând o a doua perioadã de prosperitate în sec. II î. Hr. În timpul perioadei paleocreºtine, populaþia oraºului s-a împuþinat, iar dupã sec. V d. Hr., din cauza de - Simona GABOR zastrelor ºi a invaziilor barbare, locuitorii au pãrãsit oraºul ºi s-au refugiat în zone mai sigure de la poalele Olimpului. Locuitorii Dionului, ca ºi ai localitãþilor învecinate, sunt în mare parte vlahi. Oficial ei sunt consideraþi, fãrã în - doialã, greci, urmaºi ai soldaþilor din garnizoanele romane, stabilite ca sã protejeze trecãtorile strategice ale Munþilor Pind ºi care, mai apoi, s-au cãsãtorit cu femei lo cale. Descendenþii lor au vorbit ºi încã vorbesc o limbã cu puternice influenþe latine. Acest refuz al grecilor de recunoaºtere a vlahilor ca naþionalitate dis tinctã se explicã ºi prin faptul cã, „blachos” în limba greacã înseamnã „pãstor”, ºi din acest fapt a rezultat o confuzie între vlahi ºi alþi nomazi vorbitori de limbã greacã, neadmiþând cã vlahii s-au ridicat la poziþii de bogãþie ca mari negustori ºi meseriaºi. Vlahii, oriunde se gãsesc ei, în Munþii Pindului, la Dunãre sau în Carpaþii Nordici, vorbesc aceeaºi limbã, un id iom derivat din limba latinã, deosebindu-se de toate populaþiile din jur, care vorbesc lim bi de origine slavã sau limba greacã. Fondul etnic, meso-dacic, a fost omogen; peste acest fond suprapunându-se romanitatea. În Grecia trã - Cârlig Cuþovlahi la siestã iesc acum cel mai mare numãr de vlahi (apro - ximativ 30.000), cãrora nu li se recunoaºte statutul de naþio nalitate dis tinctã. Din pãcate, aici în Dion nu am vorbit cu vlahi. Cei pe care i-am întâlnit se pregãteau intens pentru Festivalul de la Dion ºi lucrau la aranjarea expoziþiei de mozaicuri, ce urma sã se deschidã a doua zi, drept pentru care nu am reuºit sã obþinem foarte multe informaþii pri - vitoare la istoria lor, ca locuitori ai acestei zone. Municipiul Dion primeºte mii de vi zita - tori, captivaþi de frumuseþile naturale de la poa - lele Olimpului, de pe plaja Gritsa din apro piere, atraºi de Festivalul olimpian ºi o suitã de alte activitãþi culturale ºi atletice. În vecinãtatea Dionului descoperim un mic sat: Kariþa. Con form tradiþiei, este locuit de vlahii care au trãit în Fteri, localitate în Munþii Pieria, foºti locuitori ai localitãþii Milea, din Metsovo. Numele plantei Karitsa,
FAMILIA ROMÂNÃ CUNUNA DE AUR A ROMÂNIEI 59 sau Karytsa, însemnând nuc, este o referire la locul unde au poposit pentru prima datã în zonã. Fteri aparþine locuitorilor Kariþei care merg acolo vara, mai ales în luna au gust, cu ocazia Festivalului religios de Sfânta Maria. Vlahilor olimpieni li s-a dat, de cãtre greci, porecla de „cuþovlahi” (Koutzovlachs), adicã „vlahi ºchiopi”. Mã bucur cã am ajuns, dupã mulþi ani, sã-i vãd ºi sã mã lãmuresc cu privire la porecla acestora. Niciunul dintre vlahii pe care i-am întâlnit în Kariþa nu era ºchiop, ºi nici vreunul dintre strãmoºii acestora (din povestirile gazdei noastre, Ruli). Nici ei nu ºtiau de ce li se spune cuþovlahi. Suntem surprinºi însã cã toþi bãrbaþii mai în vârstã, ieºiþi, dupã siestã (la ei odihna de dupã amiazã), în jurul orei 17, în centrul satului, la taverne pentru o bere ºi câteva poveºti, purtau în mânã fãrã a le fi absolut de ajutor, o cârjã, un cârlig. I-am întrebat de ce îl poartã dacã nu se sprijinã în el Ne-au lãmurit: „Aºa îmblãm noi bãrbaþii, din veci! Cu cârlig”. Cei cãrora le-am fost oaspeþi, Ruli ºi prietenii sãi, ne-au întâmpinat cu un salut care ne-a cu - cerit: „Voie bunã!” Aºa îºi ureazã de ani de zile: „voie bunã!” Ni s-a pãrut extraordinarã urarea, devenitã ul te rior salut. Am intrat în vorbã cu ei, am schimbat impresii di verse ºi rãmânem surprinºi cât de uºor reuºim sã ne î - nþelegem, fãrã a vorbi greaca, engleza, sau româna. Ne-au relatat cu mândrie, printre altele, lucruri dez vãluite nouã de istorie, venite ca o confirmare a ceea ce ºtiam deja: „Noi vlahi. Fraþi cu voi. Voi vlahi. Nu români, vlahi! Voi din vlahi viniþi. Ficiorii noºtri (în sem nând copiii, tinerii, nere ferindu-se ex clusiv la bãieþi) tot vlahi. Noi vorbim vlãheºte!” La masa noastrã se apropie un alt cunoscut de-al lui Ruli, salu tân dune cu aceeaºi „Voie bunã! eu ºofer; am mãrs în România, în Bucureºti, Braºov de multe dãþi. Am ºãzut noap tea la voi de multe dãþi. Voi ºãdeþi la Ruli” L-am lãmurit cã suntem cazaþi în Pa - ralia Katerini ºi suntem doar în vizitã acolo ºi ne bucurãm cã i-am întâlnit, cã suntem uimiþi sã constatãm cât de bine s-a conservat limba strãmoºeascã, chiar dacã are inerentele influenþe greceºti. Po - vestim în continuare cu vlahii prietenoºi ºi ospitalieri adunaþi la Taverna lui Ruli, ne foto grafiem. Prietenul Florian, îm - preunã cu Bogdan (jumãtatea mea!) scot din portbagajul ma - ºinii ceva spe cial: o pãlincã de Maramureº, tare ca focul, dãruind-o gazdei noastre. Credeam cã Ruli va fi mirat de darul primit, însã, spre surprinderea noastrã, ne-a demonstrat cã nu e întâia oarã când de gustã licoarea noastrã: „Oooooo, þuico ro - mâneascã!!! Bun þuico voastrî!” O parte o savureazã împreunã cu amicii adunaþi la taverna sa, iar restul o piteºte în casã. Primim ºi noi un ouzo (o bãuturã alcoolicã greceascã aromatã, sim i larã pãlincii) fãcut în casã, ºi niºte vin tradiþional grecesc Termele romane din Dion (sus), Scãldãtoarea lui Zeus (stânga) Reþina Malamatina, iar mai apoi servim niºte miel ºi niºte pui la rotisor, „ochite” cum se rumeneau, atunci când am ales Taverna La Ruli. Gazda ne serveºte prompt ºi ire pro ºa bil: „vinit mnielu, vinit puilu!” Mai adu ce un rând de ouzo, unul de Reþina Ma la - matina ºi niºte pepene verde, din par - tea casei; ne lasã sã servim. Ne-o pre zintã mai apoi pe soþia sa ºi ne asi - gurã, fãrã dubii, cã nu-i grecoaicã, ci tot vlahã! Pentru cã eram la masã, i-am întrebat dacã au vreun fel tradiþional de mâncare, ceva spe cific vlãhesc. Ne lã - mureºte: mnielu pe care îl servisem ºi încã alte feluri pre gãtite tot din carne de oaie. Ne explicã de ce: pentru cã strã moºii lor au fost þiobani. Bucuria acestor clipe petrecute alãturi de fraþii noºtri, a fost am pli - ficatã cat e goric de frumuseþea arhaicã a lim bii pe care o vorbesc cu atâta mân drie ºi de conºtiinþa de neam pe care o au: „Noi vlahi, nu greci!” Timpul a trecut pe nesimþite, iar noi, cu pãrere de rãu, a trebuit sã ne luãm rãmas bun de la fraþii noºtri vlahi (nu înainte de a schimba adresele ºi de a smulge promisiunea unei reîntâlniri). Am fost plãcut impresionaþi de tot ce am vizitat, de tot ce am întâlnit în pat ria zeilor! Marcante pentru descinderea noastrã acolo a fost descoperirea ospitalierilor vlahi din Kariþa. Realizãm cã, „de demultul” ºi „prezentul”, „departele” ºi „aproapele” ºi-au pierdut din semnificaþie - pentru scurtul timp petrecut aici, alãturi de oamenii locului - pentru cã iatã, limba este cea care poate înlãtura graniþe, în spaþiu ºi timp. „Limba este singura avere comunã a unui popor”. (George Coºbuc)
Page 3 and 4:
BAIA MARE AN 9, NR. 4 (31) DECEMBRI
Page 5 and 6:
FAMILIA ROMÂNÃ AN 9, NR. 4 (31),
Page 7 and 8:
FAMILIA ROMÂNÃ AN 9, NR. 4 (31),
Page 9 and 10: FAMILIA ROMÂNÃ 90 DE ANI DE LA MA
Page 25 and 26: FAMILIA ROMÂNÃ FILE DE ISTORIE 23
Page 37 and 38: FAMILIA ROMÂNÃ CUNUNA DE AUR A RO
Page 59: FAMILIA ROMÂNÃ CUNUNA DE AUR A RO
Page 63 and 64: FAMILIA ROMÂNÃ ACTUALITATEA ROMÂ
Page 99: 96 AN 9, NR. 4 (31), DECEMBRIE 2008
show all

2008, decembrie (PDF) - Biblioteca judeÅ£eanÄ "Petre Dulfu"

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?

2008, decembrie (PDF) - Biblioteca judeÅ£eanÄ "Petre Dulfu"