2008, decembrie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

18 AN 9, NR. 4 (31), DECEMBRIE 2008 FAMILIA ROMÂNÃ
târg lu nar sau sãptãmânal, la Sighet, Târgu Lãpuº, Negreºti
Oaº, sau la Baia Mare se puteau deosebi oamenii între ei dupã
port: moroºenii de oºeni, de lãpuºeni de chioreni sau alte zone.
Încã se mai pot deosebi ºi azi, dupã þinuta mo roºenilor mai
ales, care’ºi mai respectã portul ca ceva de valoare, a lor,
definidu’i ºi folosindu-l nu numai pe scena cãminului cul tural
sau la manifestaþiile folclorice ori în zilele de sãrbãtoare când
merg la bisericã, ci ºi în zilele de lucru
Se mai poate deosebi încã ºi azi un localnic dintr’un sat
chiorean, sã zicem din Sãcãlãºeni, de unul din Larga Lã -
puºului, de exemplu, dupã melodicitatea limbii, a accentelor ºi
dupã lexic. „º’api, m’am dusu-mã” (º’apoi m’am dus) zice
chioreanul sau tot dupã sudalma lui: „lasã-l în baiu cel rãu!”
sudalmã, la oºeni aproximativ de aceeaºi culoare, dar de în -
cãrcãturã mai grea: „fãrmi-te guta!” (sã te sfarme guta =
epilepsia). Nicãieri nu s’au pãstrat mai bine nu doar numai
rotacismele, în Oaº, Maramureº: irimã, ir’mã, córindã = co -
lindã, dupã care „tãt îmblã domnii” cât cuvintele limbii române
ieºite din latina vulgarã, ca în Oaº sau Maramureº: „tãt aºe’
dicirim!”, „tãte huc”, „pãcurar”, „staul”, „stânã”, nu saivan
- turcism; nu sarmale - turcism, ci „varzã”, sau „curechiu
unplut”, nu musafiri/mosafiri - turcism, ci „ospãtoi”, „oas -
peþi”, „ospãtar” etc.
Facem mereu studii etnografice, folclorice dar prea
puþine studii de limbã, pe care ar trebui sã le facã fiecare
profesor ºi nu numai cel de limba românã, din satul unde
lucreazã, pe care sã le folosim practic, care sã ajute cu adevãrat
naþiunea la pãstrarea valorilor tradiþionale care o definesc.
Zicem Chelinþa, Maramureº. Este adevãrat Chelinþa
este pe Someº cu specificul sãu, de luncã, de câmpie, fie chiar
ºi de deal dar nu de munte, cer ºi pãmânt de Maramureº.
Unde’i Someºul de Maramureº Nu duce la o derutã geo -
graficã pe cei din alte pãrþi ale þãrii care nu cunosc regiunea
Nu ne duce pe noi toþi la derutã Nu ne duce la uniformizarea
valorilor, la degradarea lor, coborîndu-le pe o treaptã infe -
rioarã, ducând la ºtergerea lor prin uniformizare De ce conti -
nuãm chiar noi, azi, aceastã practicã comunistã împotriva
noastrã Sã punem degetul pe ranã: de ce Din lipsã de con -
ºtiinþã civicã ºi pa tri o tism sãnãtos. Am rãmas cu atavismul
comunist: „mie sã’mi meargã bine!” în rest dãm din umeri.
Judeþul Maramureº trebuia sã rãmânã în cadrul limitelor lui
geografice, a depresiunii, a Þãrii Maramureºului, cu capitala la
Sighet, cãci acesta a fost unicul lui „uãraº” din „Câtu’i Mara -
murãºu…!” Dacã ar exista puþinã preocupare ar putea fi reîn -
fiinþat în cadrul limitelor sale geografice, cum a fost în timpul
României Mari, în perioada interbelicã, chiar ºi împotriva
criticilor ce s’au adus atunci, cã a rãmas izolat neavând cãi de
acces corespunzãtoare cu restul þãrii, acum le are, ºi cale feratã
ºi autobuze, ceea ce n’a existat în timpul României Mari. Ce ne
lipseºte sunt eroii, sunt oamenii gata de muncã, dãruire ºi jertfã
pentru Dumnezeu ºi Neam. Ne lipseºte un Gãvrilã Iuga, un Ion
Bilþiu Dãncuº, un Ilie Lazãr, preoþii cu crucea’n frunte, Ion
Dunca-Joldea, primarii, Dumitru Pop Roibu, Gãvrilã Mihali
ªtrifundã, Toader ªteþca.
„Maramur㺠þarã veche cu oameni fãrã pereche...”
Primim o informaþie de ultimã orã din dosarele secu, din care
rezultã cã, un Institut de Învãþãmânt Su pe rior din Bucureºti
stãtea sub „ocrotirea” ºi controlul unui înalt gen eral de se -
curitate, per sonal, ceea ce aratã importanþa pe care Institutul o
avea pentru Stat, economia naþionalã ºi relaþiile externe.
Un cadru di dac tic al numitului Institut a cãzut de pe
trambulinã în momentul în care un membru de gradul I al
familiei lui a defectat în Occident, în anii ‘80. Azi, numitul
cadru di dac tic îºi vede dosarul în care citeºte cã ºapte înalþi
tovarãºi cu trese albastre erau puºi pe urmele lui zi ºi noapte. Îi
ajunge sub ochi ºi raportul generalului „ocrotitor” în care
citeºte: „Numitul cadru di dac tic al Institutului este unul dintre
cei mai bine pregãtiþi iar în specialitatea lui stã pe locul I, cu
toate acestea, nu este promovat nici mãcar la nivel de confe -
renþiar. Cadrul di dac tic XY nu este favorabil regimului nostru.
Este nãscut pe meleagurile nordice, maramureºene ale þãrii
noastre, de aceea nu va ceda. În consecinþã este mai bine a i se
da un paºaport sã pãrãseascã þara decât sã ne facã probleme."
Iatã cã afirmaþia nu este doar o vorbã de cântec ci ºi
convingere pentru cei de pe Dâmboviþa, de ieri sau de azi!....
Sã ne lãsãm satele noastre sã fie sate, nu sã le transfor -
mãm în oraºe pe hârtie pentru ca primarul ºi alþii sã ia indem -
nizaþie mai mare iar sãtenii sã plãteascã impozit dublu ºi triplu.
Sã nu alergãm dupã vestul dezvoltat, sã-l ajungem într’o noap -
te, cãci ne cãlcãm pe picioare. Vestul avea sate-oraºe, cu
canalizare încã din Evul Mediu. Le avem ºi noi pe ale noastre
dupã care aleargã occidentalii, sã le vadã, sã le savureze parfu -
mul arhaic „înapoiat” unde se bea lapte di rect de la vacã, fãrã
sã mai treacã prin fabricã ºi altele. Sã nu mai facem „parchet
rus tic” din casele de lemn, expresie de strãveche culturã moro -
ºanã, pe care o distrugem pentru un pumn de dolari. „Pentru cã
asta cer italienii!” Idioþi! ªi aceia tot atât de „culþi” ºi flãmânzi
doar dupã bani, ca ºi moroºanul nostru, cap pãtrat, care’ºi
ucide singur naþia, istoria ºi turismul ac tual din care, condus
„cu cap” cu adevãrat cã ies bani, tocmai din casele de lemn!
De ce nu putem lãsa Maramureºul sã fie Maramureº,
Lãpuºul, Lãpuº, Chioarul Chioar, Codru, Codru, Sãlajul, Sãlaj
ºi aºa mai departe. Nu se poate, pentru cã… n’avem oameni!
„Nu se poate!” Desigur, cînd ceva „nu se poate” = „ce sã’þi
baþi capul când merge ºi aºa!”- mo tive se gãsesc, nu cu carul
ci cu vagonul!
Admitem, cã din anumite considerente… „nu se mai
poate,” dar nici în acest caz, situaþia nu ne absolvã de vina de-a
degrada întâi Maramureºul, cu toate valorile sale materiale ºi
spirituale, ºi odatã cu asta ºi celelalte „þãri” in cluse în judeþ.
Oare lãpuºenii nu se simt înjosiþi în mândria patriotismului lor
lo cal, când ei nu mai sunt Lãpuº, cu toate valorile lui, inclusiv
naturale ºi de artã, ci altceva, ce nici ei nu mai ºtiu ce sunt, sau
poate cã, comunismul a reuºit sã niveleze conºtiinþele în aºa
mãsurã încât nimeni nu se mai gândeºte la asta Dureros, aban -
don pe toatã linia, tocmai ce ºi-a dorit comunismul, iar noi,
dupã aproape douã decenii, tot îi mai facem jocul.
Oare cum ar fi sã revenim la o spinare dreaptã, ro -
mâneascã, naþionalã, patrioticã ºi corectã ºi sã notãm în acte ºi
pe corespondenþã: Cufoaia - Lãpuº, jud. Maramureº; Ocoliº -
Chioar, jud. Maramureº; Tohat, Ulmeni, Ariniº, Chelinþa - pe
Someº, sau chiar Sãlaj, jud. Maramureº; nu sunã tocmai co -
mod, dar sã facem sã sune ºi comod ºi corect, sã lãsãm sã fie a
Sãlajului ce este a lui ºi Maramureºului la fel. Oare n’ar fi
corect Dar când comunismul a avut nevoie de propagandã
comunistã, atunci am putut face regiuni ºi raioane ºi rapid
ne-am pus cu botul pe labe ori am fãcut sluj! Þara Mara -
mureºului a avut chiar douã: raionul Sighet ºi Viºãu. Acum, în
interesul nostru naþional-istoric, pentru cã nu ne stã nimeni la
spate, nu se poate, pentru cã nu umple buzunarul „patrioþilor”
care zice-se cã ne conduc, de pe Dâmboviþa coborînd pe toate
râurile: „nu se poate!”
NOTÃ: La rugãmintea expresã a autoarei, am respectat
ortografia manuscrisului.