ap\rut\ `n Fran]a

România
literar\
34
editat\ cu sprijinul
F u n d a ] i e i A N O N I M U L
[ i c u s p r i j i n u l
F u n d a ] i e i I N S T I T U T U L
PENTRU LIBER| INI}IATIV|
A p a r e s u b e g i d a U n i u n i i S c r i i t o r i l o r d i n R o m â n i a 2 9 a u g u s t 2 0 0 8 ( A n u l X L ) . 3 2 p a g i n i . 3 l e i
p. 4
ap\rut\ `n Fran]a

s u m a r
Nuferi, ra]e s\lbatice, intelectuali
de Alex {tef\nescu - p. 3
O istorie a României ap\rut\ la Paris
de Mircea Iorgulescu – p. 4
România literar\ ®
Director: NICOLAE MANOLESCU
CRONICA OPTIMISTEI de Ioana Pârvulescu – p. 5
Despre creatori cu dragoste [i mali]ie
CRONICA IDEILOR de Sorin Lavric – p. 6
Pe urmele Antigonei
CRONICA LITERAR| de Cosmin Ciotlo[ – p. 7
Antologia provin]ialului
Poezii de Leo Butnaru – p. 8
TROPICE SURÂZ|TOARE de Mihai Zamfir – p. 9
Z`mbetul brazilian
CER{ETORUL DE CAFEA de Emil Brumaru – p. 9
S\ nu-]i faci iluzii... de Barbu Cioculescu – p. 10
CARTEA ROMÂNEASC| de Daniel Cristea-Enache – p. 11
Un joc de societate
SEMN DE CARTE de Gheorghe Grigurcu – pp. 12-13
Polemica lui Blaga
LECTURI LA ZI de Tudorel Urian – p. 14
Punctui pe i
PREPELEAC de Constantin }oiu – p. 15
P|CATELE LIMBII de Rodica Zafiu – p. 15
INTERVIURILE ROMÂNIEI LITERARE
Doina Ioanid: „Oamenii ferici]i [i normali nu scriu,
tr\iesc pur [i simplu“
A consemnat UN CRISTIAN - pp. 16-17
~n ap\rarea lui C\linescu de Georgeta Dr\ghici – p. 18
Epistol\ c\tre Odobescu de {tefan Cazimir – p. 19
Redac]ia:
GABRIEL DIMISIANU – director-adjunct
ALEX. {TEF|NESCU – redactor-[ef
OANA MATEI – secretar general de redac]ie
ADRIANA BITTEL, CONSTAN}A BUZEA,
MARINA CONSTANTINESCU, IOANA PÂRVULESCU – redactori
Corectur\:
CONSTAN}A BUZEA (pag. 6, 8, 10, 11, 22, 25, 30, 31),
SIMONA GALA}CHI, ECATERINA IONESCU (pag. 1, 2, 4, 5, 7,
9, 14, 16, 17, 18, 20, 23, 24, 26, 27),
NINA PRUTEANU (pag. 12, 13, 15, 19, 21, 28, 29, 32).
Grafica: MIHAELA ßCHIOPU
Fotoreporter: ION CUCU
Tema num\rului: Pic\tura
Tehnoredactare computerizat\:
IONELA STANCIU, OANA MATEI, VALENTINA VL|DAN
Introducere texte: GEORGETA GHEORGHIU
Coresponden]i din str\in\tate: RODICA BINDER (Germania),
GABRIELA MELINESCU (Suedia), LIBUŠE VALENTOVÁ
(Cehia)
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
Noile aventuri ale v\duvei trandafirii
de Geo Vasile – p. 20
Drumul american de Simona Vasilache – p. 20
Folclorul deten]iei de Iordan Datcu – p. 21
Avignon 2008. Un festival `mplinit
de George Banu – p. 22
Enescu [i muzica lumii de Dumitru Avakian - p. 23
CRONICA FILMULUI de Angelo Mitchievici – p. 24
Când vine Valul...
CRONIC| PLASTIC| de Pavel {u[ar\ – p. 25
Uniunea Arti[tilor Plastici, dup\ cincisprezece ani
Kanji Tsushima: „~mi place s\ cunosc realitatea , societatea
româneasc\ prin c\r]i“
Interviu realizat de Elisabeta L\sconi - pp. 26-27
Limba [i genomul uman
de Laura Carmen Cu]itaru - p. 28-29
POST-RESTANT de Constan]a Buzea – p. 30
PRIN ANTICARIATE de Simona Vasilache – p. 30
Cu pu[ca [i cu pra[tia
LA MICROSCOP de Cristian Teodorescu – p. 31
Funda]ia România literar\, Calea Victoriei 133, sector 1,
cod 010071, Bucure[ti.
Director administrativ: VALENTINA VL|DAN
Secretariat: SOFIA VL|DAN, GHEORGHE VL|DAN
Cont `n lei: BRD-GSG Agen]ia {incai,
RO91BRDE441SV59488894410. Cont `n valut\: BRD-GSG
Agen]ia {incai RO87BRDE441SV59488974410 (USD),
RO37BRDE441SV59489004410 (EUR)
e-mail: romania_literara@yahoo.com;
revistaromanialiterara@gmail.com; http://www.romlit.ro;
tel.: 021. 212.79.86; fax: 021.212.79.81
Imprimat la FED PRINT
Conform prevederilor Statutului, Uniunea Scriitorilor din
România nu este responsabil\ pentru politica editorial\ a
publica]iei [i nici pentru con]inutul materialelor publicate.
România literar\ este membr\ a Asocia]iei Revistelor,
Imprimeriilor [i Editurilor Literare (A.R.I.E.L.), asocia]ie cu statut
juridic, recunoscut\ de c\tre Ministerul Culturii [i Cultelor.
2
DIN CARTEA CU FLEACURI de Livius Ciocârlie – p. 31
L\sa]i pe mine
Ochiul magic - p. 32
ISSN 1220-6318

Am v\zut pelicani, ra]e s\lbatice, cocori, am întrez\rit
pe[ti fumegos-argintii prin apa limpede. N-a fost
vorba pur [i simplu de turism, ci de o documentare,
care a provocat ulterior îndelungi discu]ii.
Nuferi, ra]e s\lbatice,
intelectuali
a c t u a l i t a t e a
C
E SE ÎNTÂMPL| cu Delta Dun\rii A r\mas doar o amintire
frumoas\ Continu\ s\ existe, uria[\ [i frem\t\toare, chinuindu-i
pe cei care o locuiesc [i fermecându-i pe cei care o viziteaz\
Cândva mitologizat\ de propaganda comunist\, Delta Dun\rii
a intrat dup\ 1989 în ma[in\ria de destructurat prestigii a presei din
aceast\ perioad\. Imaginea ei paradisiac\ a fost înlocuit\ cu una
infernal\. Ambele mistific\ri au f\cut ca p\mântul de la v\rsarea
Dun\rii în mare s\ nu se mai afle cu adev\rat `n raza con[tiin]ei
publice. Fostul pre[edinte al României, Emil Constantinescu, încearc\
de mai mult timp s\ atrag\ aten]ia societ\]ii române[ti asupra acestei
zone de mare valoare ([tiin]ific\, economic\, turistic\, etnografic\,
simbolic\ etc.) cu care nici nu [tii cum s\ te por]i: dac\ o frecventezi
prea des o distrugi, dac\ interzici accesul în perimetrul ei o condamni la inutilitate.
Una dintre ini]iativele sale recente a constat în convocarea unui grup de intelectuali,
cei mai mul]i de forma]ie umanist\, la o discu]ie despre Delt\ în Delt\. Întâlnirea,
organizat\ (impecabil) de Forumul Academic Român, a avut loc în perioada 22-24
august 2008, iar printre participan]i s-au num\rat Zoe Petre, Maia Simionescu, Eugen
Simion, Augustin Buzura, R\zvan Cernat, Mircea Diaconu, Dan Petre, Angela Martin,
Manuela Cernat, Doina Uricariu, Diana Lupescu, Ion Barbu, Rodica Cazacu, Domni]a
{tef\nescu [i, bineîn]eles, eu, Alex {tef\nescu, care dac\ n-a[ fi fost de fa]\, n-a[ fi
putut povesti acum ce s-a întâmplat. Foarte mult a contat [i sprijinul acordat cu larghe]e
de prefectul jude]ului, Lucian Simion.
A fost o întâlnire de neuitat. Instala]i în Hotelul Mon Jardin din Mahmudia
(hotel nou, de un des\vâr[it bun-gust, construit [i administrat de un talentat om de
afaceri din partea locului, Ion Luchian), am plecat cu to]ii, cu mai multe ambarca]ii
mici cu motor, în lungi c\l\torii pe bra]ul Sfântu-Gheorghe [i pe diverse canale.
Am ajuns la Sulina, trecând prin lacurile Uzlina [i Isac, prin canalul Cri[an [i prin
localitatea Cri[an. Ne-am continuat apoi drumul pân\ la locul în care se vars\ Dun\rea
în mare, loc misterios, unde cantitatea imens\ de ap\ dulce disloc\, asemenea unui
imens vapor lichid, valurile de ap\ s\rat\ ale M\rii Negre, înainte de a se contopi
cu ele. La întoarcere, cople[i]i de frumuse]ile v\zute [i istovi]i de canicul\, ne-am
oprit la Sulina la gr\dina de var\ a unui fost sportiv, Constantin Obreja, [i, cu p\l\riile
de soare a[ezate pe câte un scaun, am mâncat pe[te, pe s\turate, [i am b\ut ap\ mineral\
cu nesa]ul cu care al]ii beau vin. În Sulina am vizitat vechiul far (care mi-a adus în
minte povestirea Farul a lui A. E. Baconsky), fostul sediu al Comisiei Europene a
Dun\rii, ca [i alte vechi edificii din perioada în care ora[ul (posibil simbol al europeniz\rii
noastre de azi) avea regim de „porto-franco” (cine n-a citit s\ citeasc\, iar cine a
citit s\ reciteasc\ romanul lui Jean Bart). La întoarcere am urmat alt traseu, prin
labirintul de ape despletite al Dun\rii de Jos, [i anume am trecut prin lacurile Ro[u
[i Puiu [i prin arini[ul Erenciuc. Am str\b\tut întinderi de ap\ nesfîr[ite, acoperite de
nuferi, am p\truns pe sub bol]i de s\lcii, ne-am f\cut loc prin înguste coridoare acvatice
str\juite de stuf fo[nitor.
Am v\zut pelicani, ra]e s\lbatice, cocori, am întrez\rit pe[ti fumegos-argintii prin
apa limpede. N-a fost vorba pur [i simplu de turism, ci de o documentare, care a
provocat ulterior îndelungi discu]ii.
Întâlnirea a constituit pân\ la urm\ un minunat prilej de a comunica, oferit unor
oameni care au multe s\-[i spun\, dar care în via]a de fiecare zi nu g\sesc
momentul potrivit ca s\ o fac\. Unele discu]ii ar fi meritat înregistrate (s\ sper\m
c\ a f\cut-o vreun serviciu secret!), fiind adev\rate spectacole de erudi]ie [i inteligen]\.
Altele au avut valoarea unor ritualuri ale con[tientiz\rii. Politica lui Ceau[escu, de
redare a unor terenuri din Delt\ (prin desec\ri) agriculturii, ca [i politica unor guvernan]i
de dup\ 1989 de concesionare a unor întinse terenuri din aceast\ zon\ au adus
grave prejudicii nu numai celor 12.000 de oameni care mai locuiesc aici, ci întregii
]\ri [i, f\r\ nici o exagerare, tuturor iubitorilor de natur\ din lume. Din fericire,
guvernatorul de acum al Rezerva]iei Biosferei Deltei Dun\rii, Paul Cononov, care a
participat la discu]ii, este un om competent, clarv\z\tor [i bineinten]ionat, care,
împreun\ cu speciali[tii din echipa lui, a elaborat [i (par]ial) a pus în aplicare programe
ample de recondi]ionare a Deltei, inclusiv prin reconstituirea unor lacuri [i reîmp\duriri.
Cert este c\ în momentul de fa]\ Delta este curat\, nemaiaducând aproape deloc aminte
de Delta mizerabil\ (desprins\ parc\ din poezia lui Marius Ianu[) din anii trecu]i.
(Bineîn]eles c\ acum nu mai vine nimeni s\ o filmeze...)
R\mâne ca intelectualii invita]i de Emil Constantinescu, mul]i dintre ei lideri de
opinie, s\ conving\ societatea româneasc\ c\ este nevoie de m\suri legislative [i de
investi]ii pentru sus]inerea în continuare a acestor programe.
În ceea ce m\ prive[te, am fost profund impresionat de lupta (oarecum donquijotesc\)
pe care o duc în acest moment oameni cu sentimentul r\spunderii, ca Paul Cononov
sau Emil Constantinescu pentru salvarea Deltei. Dar [i mai mult m-a impresionat
eviden]a faptului c\ avem în România intelectuali de elit\, care ar merita [i ei ocroti]i,
ca o bog\]ie a ]\rii. I-a[ fi ascultat la nesfâr[it pe cei care au participat la discu]ii,
aproape to]i oameni de cultur\ de mare valoare. {i, dac\ a[ fi avut puterea necesar\,
a[ fi înfiin]at pe loc o Rezerva]ie a Noosferei României, c\reia i-a[ fi alocat un
buget imens, pentru binele oamenilor de cultur\ (ca s\ nu se mai simt\ cer[etori în
propria lor ]ar\), dar mai ales pentru binele ]\rii.
Alex {TEF|NESCU
Fotografii de Alex {tef\nescu
3
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008

Eo lucrare temeinic\, sobr\ [i
a[ezat\ ca arhitectur\,
academic\ f\r\ a fi greoaie [i
doct\ f\r\ a fi prolix\.
a c t u a l i t a t e a
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
4
L
A EDITURA parizian\ PERRIN,
cea mai mare [i mai important\
editur\ francez\ specializat\ în
lucr\ri istorice, a ap\rut de curînd
o Istorie a României, de la getodaci
pîn\ la actuala pre[edin]ie a
statului român [i la integrarea în
Uniunea European\. Autorul
s\u, istoricul de origine român\
Traian Sandu, este profesor la
Universitatea Paris III – Sorbonne
Nouvelle.
Este o carte eveniment aceast\ Histoire de la
Roumanie, [i nu doar fiindc\ vine pe terenul s\rac
al istoriilor României scrise de autori francezi.
Sintezele de acest tip sînt foarte pu]ine, cartea lui
Traian Sandu fiind, dup\ Histoire de la Roumanie
de George Castellan (1984) [i Histoire des Roumains
de Catherine Durandin (1995), a treia în ultimii
patruzeci-cincizeci de ani. Studiile tematice franceze
cu subiecte de istorie româneasc\ sînt incontestabil
mai numeroase, îns\ calitatea lor e deseori afectat\
de oportunisme ideologice [i de mode sau pseudomode
intelectuale. Ceea ce, mai ales în chestiunile de
actualitate, le apropie riscant de jurnalistica militant\
[i inevitabil partizan\, dac\ nu chiar le transfer\ cu
totul în acest expansionist domeniu dubios. Or, cea
dintâi constatare pe care o impune aceast\ nou\
Istorie a României este soliditatea ei [tiin]ific\. E
o lucrare temeinic\, sobr\ [i a[ezat\ ca arhitectur\,
academic\ f\r\ a fi greoaie [i doct\ f\r\ a fi prolix\.
O carte, totodat\, bogat\ în formul\ri memorabile,
dar prin juste]ea sever\ a expresiei, nu prin efecte
de pirotehnie verbal\. Proiectul însu[i este unul de
factur\ auster clasic\, de prezentare a unei istorii
na]ionale urcînd cronologic din preistorie pîn\ în
zilele noastre. ~n cel mai tradi]ional chip, cartea
începe cu evocarea triburilor trace [i se încheie
cu integrarea României în Uniunea European\. Un
veritabil maraton istoriografic în aproape patru sute
de pagini, plus înc\ vreo treizeci de note [i bibliografie,
condus cu dificila art\ a nara]iunii istorice ghidate
de o viziune a întregului r\sfrînt\ în fiecare
dintre capitolele celor cinci p\r]i cîte are în totul
aceast\ Istorie a României.
Spa]iul cel mai larg, mai mult de dou\ treimi,
este acordat, natural, secolelor al XIX-lea [i al XXlea,
limita istoric\ a primului fiind începutul Primului
R\zboi Mondial, iar a celuilalt anul 1989. O periodizare
ce ar putea stîrni controverse, dac\ nu [i mai mult
decît atît, de vreme ce, de pild\, partea a patra, despre
intervalul cuprins între 1914 [i 1989, este intitulat\
„«România Mare» basculat\ din Vest în Est [i înapoi“.
Primul capitol de aici, „Un prim r\zboi mondial f\r\
glorie [i o pace profitabil\“ rupe f\r\ ezit\ri cu
imaginile edulcorat patriotice prin care un dezastru
militar [i nu numai a fost ulterior prezentat drept
o glorioas\ epopee. Sfîr[itul României Mari e situat
la încheierea celui de-al doilea deceniu al perioadei
interbelice, a c\rei analiz\ face, indirect, înc\
mai ridicole melodramaticele tentative de a o prezenta
drept „adev\rata epoc\ de aur“. Capitolul despre
anii 1940 – 1947 se cheam\ „De la o tutel\ totalitar\
la alta, frontiere [i regimuri instabile“, iar cel din
anii 1948-1989, „Comunismul în România: stalinism
f\r\ mil\, na]ionalism f\r\ destalinizare, c\dere f\r\
tranzi]ie“. Anume reac]ii ar putea stîrni, fire[te,
[i denumirea subcapitolului care încheie lucrarea –
„Dup\ 2004: Traian B\sescu sau megalomania «axei
Washington-Londra-Bucure[ti»“. Este îns\ o încheiere
logic\ [i coerent\, în perfect acord cu ansamblul.
De origine român\, tr\it de la zece ani în Fran]a,
unde familia i s-a refugiat din motive politice în a
doua jum\tate a anilor ’70 ai secolului trecut, format
în spiritul [i în contextul celor mai actuale dezbateri
istoriografice occidentale, autorul acestei sinteze
are [i avantajul unei cunoa[teri întinse [i aprofundate
a istoriografiei române[ti. Traian Sandu î[i `ncepe
de altfel cartea amintind folclorica de-acum plîngere
a lui Cioran c\ poporul român nu a participat la
O istorie a
României
ap\rut\
la Paris
„Marea Istorie“ [i remarcînd, nu neapar\t polemic,
totu[i, c\ dac\ românii n-au f\cut Istorie, aceasta
s-a f\cut îns\ destul de des la ei, „pe istmul Baltica-
Marea Neagr\, acolo unde s-au rev\rsat migra]ii
[i invazii r\s\ritene, din Evul Mediu pîn\ la t\l\zuirea
Armatei Ro[ii din vara 1944“. ~ntrebarea, în consecin]\,
este alta, observ\ Traian Sandu: „cum se poate crede
c\ un popor s-a format [i apoi s-a structurat în cadrul
unui stat f\r\ a replica m\car unora dintre loviturile
suferite sau f\r\ s\ se adapteze domina]iilor temporare
sau durabile care s-au exercitat în spa]iul s\u“
Pentru a-i r\spunde, istoricul schimb\ radical
perspectiva [i porne[te de la datele geopolitice, cele
rezultate din încruci[area geografiei cu raporturile
de for]\. ~n func]ie de acestea sînt ordonate sau
reordonate evenimentele [i evolu]iile istoriei române[ti.
Schimbare copernician\, în virtutea c\reia istoria
României apare mai mult ca fiind f\cut\ de puterile
cu interese în aceast\ zon\ mereu de margine,
nicidecum în interior. Interese mai degrab\ difuze
[i care nu sînt îns\ niciodat\ atît de mari încît s\
împing\ la anexiuni, domina]iile de la distan]a [i
prin interpu[i locali ajung. Nu exist\ conflicte majore,
de propor]ii, între diversele mari puteri pentru
cucerirea ]inuturilor de aici. Nici Imperiul Otoman,
nici Imperiul ]arist n-au vrut [i n-au încercat s\
ia în posesie voievodatele Moldovei [i Valahiei,
a c\ror evolu]ie are un con]inut civilizatoriu diferit
de Transilvania. E, prin urmare, o istorie marcat\
de o succesiune de „tutele“ [i de o c\utare permanent\
a „tutelelor“. ~n cele dou\ voievodate, scrie
Traian Sandu, „spiritul de revolt\ social\, ca [i al
autonomiei interna]ionale, nu se datoreaz\ înfloririi
unei culturi emancipatoare ca în vestul sau chiar
în centrul Europei“, aici „elitele“ sînt lipsite de
legitimitate [i de aceea exist\ nevoia verific\rii ei
continue, fie pe lîng\ schimb\toarele puteri tutelare,
fie pe lîng\ o popula]ie nemul]umit\“. A[a încît
situarea interna]ional\ ca etern disponibil\ „clientel\“
[i „turbulen]a intern\“ se între]in [i se sprijin\
reciproc. La rîndul lor, „puterile tutelare se opun
legitim\rii populare a elitelor, care nu trebuie s\
domneasc\ decît gra]ie lor, în timp ce fac]iunile
interne g\sesc u[or un sprijin extern pentru a
pune în cauz\ o putere legitim\“. Exist\ mereu,
cu alte cuvinte, un Stambul care dicteaz\ [i un
Stambul la care se merge cu pîra, cu jalba, cu
promisiunea. {i totul pe un amplu [i durabil fond
Concurs
Traian Sandu, Histoire de la Roumanie,
Ed. Perrin, Paris, 2008.
de adapt\ri gr\bite [i zeloase, de simulacre de
modernizare dup\ deplasarea c\tre Vest a dependen]elor
[i de dispre] abia mascat pentru democratizare. ~nc\
de la constituirea statului român modern, oper\
aproape exclusiv\ a intereselor marilor puteri ale
epocii, principalul scop al organiz\rii politice a fost,
m\rturisit sau nu, cu bun\ [tiin]\ sau involuntar,
men]inerea societ\]ii în stare de „minoritate politic\“.
E o constant\, de la pseudo-liberalismul din vremea
lui Carol I (cînd via]a politic\ se reducea la aproximativ
3 000 de persoane care se cuno[teau între ele)
pîn\ la absen]a endemic\, prelungit\ pîn\ în
contemporaneitate, a unui stat de drept. Regimurile
politice nu fac decît s\ dea chipuri noi unor invariante
- „]\rile române au de]inut în mai multe epoci tristul
record al exporturilor de bunuri alimentare, în vreme
ce popula]ia suferea de foame: în 1913 grîul reprezenta
69% din exporturi, ceea ce plasa România pe al
patrulea loc în lume, dup\ uria[i ca Rusia, Canada
[i Statele Unite, [i pe locul trei pentru porumb!
Perioada «fanariot\» sau exporturile for]ate de
sub Ceau[escu nu erau departe“.
Înc\ o consecin]\, în parte, cel pu]in în parte,
a situ\rii României în zona „de contact geopolitic
[i civilizatoriu dintre Europa occidental\ [i Eurasia
mongol\, otoman\ [i rus\“. O carte despre care
se va discuta, probabil, foarte mult, desigur dup\
ce va fi [i citit\. Poate [i tradus\ în român\, de ce
nu!
Mircea IORGULESCU
Institutul Limbii Române organizeaz\ concurs pentru postul de lector de limba
român\ de la Universitatea din Leipzig, Republica Federal\ Germania. Cursul de limba
român\ va fi sus]inut începând cu anul universitar 2008-2009. Sunt accepta]i absolven]ii
facult\]ilor de Filologie titulari ai unei universit\]i acreditate române[ti, buni cunosc\tori
ai limbii germane.
Termenul de depunere a dosarelor este 15 septembrie 2008. Informa]ii suplimentare
pot fi ob]inute la numerele de telefon 0213110631, 072305585 sau pe site-ul www.ilr.ro
al Institutului Limbii Române.

Ca s\ fii un mare creator trebuie s\ ai curaj.
Curajul de a „participa” la ciudatul joc al
crea]iei, de a înfrunta vechiul, de a te expune, de
a da ceva nou la iveal\, de a-]i dep\[i limitele.
a c t u a l i t a t e a
DUP| CE a scris, în 1988, o carte despre intelectuali,
cu pasiune [i f\r\ cru]are, jurnalistul [i istoricul
britanic Paul Johnson a avut de înfruntat o obiec]ie
care nu e cu totul lipsit\ de temei. O spune chiar
autorul: „Unii comentatori i-au repro[at o anumit\
meschin\rie a perspectivei [i concentrarea asupra
laturii întunecate a personalit\]ilor evocate. De ce nu
am insistat asupra ipostazei creative [i eroice a elitelor”
Spre cinstea lui, Johnson a r\spuns în modul cel mai
frumos acestei rezerve: cu o nou\ carte. A[a s-a
n\scut Creatorii. De la Chaucer [i Dürer la Picasso [i
Disney (trad. Raluca Hampu, Libertas Publishing,
Bucure[ti, 2007), scris\ cu aceea[i pasiune, dar cu
accentele [i surdinele schimbate. S\ nu ne l\s\m în[ela]i
îns\ de bunele inten]ii ale autorului. Sunt capitole acide
[i în noua carte, de pild\ cel despre Hugo, care s-ar fi
încadrat perfect în Intelectualii (trad. Luana Stoica,
republicat\ recent la Humanitas). Mai mult, spiritul
„british”, lipsit de inhibi]iile corectitudinii politice [i
profitând de umorul aproape obligatoriu la cona]ionalii
lui, îl face pe Paul Johnson s\ recidiveze, cu gra]ie, în
Creatorii, la fiecare figur\ evocat\.
Ce desparte, în fond, mali]ia [i chiar arsura unor
observa]ii ale autorului, de simpla r\utate sau de o
posibil\ înclina]ie spre anecdotic, bârf\ etc. R\spunsul
se afl\ în ambele c\r]i: în prima, capacitatea de a în]elege
perfect opera (judecat\ cu propria minte), iar în a
doua capacitatea de a o admira, ba mai mult, de a o iubi
din toat\ inima. A[a cum în Intelectualii se dep\[eau
biografiile lui Rousseau, Marx, Ibsen, Tolstoi, Sartre
[i destui al]ii pentru a se discuta raportul om-idee, ideecontext,
în Creatorii se dep\[e[te biografia unor arti[ti,
precum Chaucer, Dürer, Shakespeare, Bach, Tiffany,
Dior, Walt Disney [i al]ii, pentru a se ajunge la biografia
creativit\]ii înse[i, din secolul al XIV-lea pân\ azi. Tr\im
într-o lume în care – se vede cu ochiul liber – creativitatea
e în sc\dere [i imita]ia e în cre[tere. Cu acest fenomen
se confruntaser\ deja Dickens [i, mai ales, Walt Disney,
care erau nevoi]i s\ se gr\beasc\ s\ inventeze mereu
ceva nou, ca s\ nu fie îngropa]i, uita]i chiar, sub valul
epigonilor. Iar azi, când mania copiei s-a dezvoltat
ame]itor, când exist\ re]ete pentru orice (inclusiv pentru
spontaneitate [i creativitate – ceea ce e o contradic]ie
în termeni) a citi despre for]a artistic\ absolut\ e
reconfortant.
În Creatorii, Johnson î[i alege personaje din zone
diferite ale artei: poezie, proz\, teatru (ca unul care a
jucat, înc\ din liceu, rolul lui Hamlet [i e prieten bun
cu Tom Stoppard), muzic\, arhitectur\, insolita art\ a
sticl\riei, mod\, pictur\, desen animat. La rândul lor,
arti[tii care devin în carte un soi de personaje de film
documentar sunt extrem de diferi]i, s\raci [i boga]i,
boemi sau „burghezi” tipici (Bach!), femei (Jane Austen)
[i b\rba]i, educa]i la [coli înalte (T.S.Eliot) sau autodidac]i.
Varietatea nu e întâmpl\toare, din moment ce se
caut\ un secret sau o defini]ie a creativit\]ii.
OR, AICI E surpriza. Spre deosebire de
Intelectualii, carte din care se poate
desprinde o defini]ie, fie [i negativ\, fie
[i discutabil\, a prototipului – intelectualul
e persoana „pentru care ideile sunt mai
importante decât oamenii” –, în cazul
creativit\]ii Johnson nu ajunge la o tr\s\tur\ distinctiv\
CRONICA OPTIMISTEI
Despre creatori,
cu dragoste [i
mali]ie
sau la un concept. Creatorii nu pot fi uni]i sub o umbrel\,
defini]ia creativit\]ii e greu de dat, iar autorul nu-[i
asum\ riscul s-o fac\. În schimb, de-a lungul noii c\r]i,
d\ târcoale „obiectului”, îl adulmec\, îl descrie. Înc\
de la primul capitol stabile[te o tr\s\tur\ esen]ial\, pe
care rareori o asociem creativit\]ii: curajul. Ca s\ fii un
mare creator trebuie s\ ai curaj. Curajul de a „participa”
la ciudatul joc al crea]iei, de a înfrunta vechiul, de a
te expune, de a da ceva nou la iveal\, de a-]i dep\[i
limitele. Creativitatea implic\ imagina]ie, idei, metafor\
(adic\ u[urin]\ asociativ\), mult\
concentrare, un efort fizic considerabil
[i mult chin. Ultima fraz\ a acestei c\r]i
aduce în discu]ie marea dilem\ a arti[tilor
[i rezolvarea ei memorabil\: „To]i
creatorii sunt de acord c\ este o experien]\
dureroas\ [i adesea îngrozitoare, de
îndurat mai curând decât de savurat, [i
preferabil\ doar aceleia de a nu fi creator
deloc”.
Dürer, Rinocerul
Hokusai, Peisaj
Paul Johnson [tie s\-[i câ[tige
cititorul, iar c\r]ile lui sunt greu
de închis înainte de a le termina.
Experien]a jurnalistic\ e folositoare
scrisului, atunci când e
dublat\ de o munc\ intens\, de
inteligen]\, [i d\un\toare, atunci
când e numai „praf în ochi”, ostenta]ie
[i superficialitate. Johnson se afl\ în
primul caz, iar forma]ia lui de istoric
ajut\ la asta. În cazul literaturii, de pild\, se fere[te s\
intre pe teritoriul hermeneuticii, al criticii literare, în
schimb folose[te copios istoria literar\, statistica [i,
ceea ce e mult mai important, arta de a sesiza mecanismele
muta]iilor, arta de a pune întreb\ri [i observa]ia temeinic\,
provocatoare. Din capitolul dedicat lui Chaucer, de
pild\, cititorul afl\, într-o manier\ agreabil\, savuroas\,
mai mult decât din multe studii de critic\ literar\. Iat\
o lec]ie a lui Chaucer (un fel de Grigore Ureche plus
Creang\, plus Odobescu al englezilor) formulat\
scurt [i limpede de Johnson: „Nu cheltuie[te niciodat\
dou\ cuvinte acolo unde unul singur este suficient”. În
eseul despre Dürer e în]elegere a ceea ce înseamn\ s\
desenezi (Paul Johnson a practicat el însu[i pictura)
[i biografie, [i statistic\, [i punere în context. Un mic
exemplu: „La 1500, pe când Dürer se apropia de treizeci
de ani, iar tiparul func]iona de patruzeci [i cinci de ani,
totalul c\r]ilor dep\[ea 9 milioane”. Câteva pagini mai
încolo, o fraz\ strecurat\ pentru cunosc\tori – „Atrac]ia
sudului c\lduros, întotdeauna puternic\ asupra creatorilor
germani, de la împ\ratul Frederic al II-lea (Stupor
Mundi!) pân\ la Goethe, a fost transformatoare
pentru tân\rul artist lacom de cunoa[tere” – presupune
cunoa[terea temeinic\ a culturii germane [i n-ar
putea fi scris\ f\r\ biblioteca intrat\ în sânge. În tumultul
condeiului Johnson mai scap\ [i truisme (poate anume,
pentru a fi digerabil pentru un public cât mai numeros)
[i chiar inexactit\]i. De pild\, originea numelui
Dürer, a c\rui familie „venea din Ungaria”, e presupus\
a veni din maghiar\ „unde Dürer înseamn\ «poart\»”.
Nu am g\sit confirmarea în dic]ionar [i nici la vorbitorii
de maghiar\.
Mali]ia lui Johnson va deranja din nou, cred, pe
mul]i cititori [i nu mai pu]in pe cititoare. În capitolul
dedicat în principal lui Jane Austen, capitol al c\rui titlu
nu-i prea limpede, în lipsa virgulei: „Ne al\tur\m
doamnelor” sunt afirma]ii nu tocmai cavalere[ti, pe
ideea fizicului unor scriitoare care au deschis drumul
romanului. George Sand: „Era urât\, ca [i de Staël,
cu o fa]\ lung\ [i lugubr\. Nu avea o siluet\ b\ie]easc\,
a[a cum se presupune în mod gre[it, ci voluminoas\.“
Sainte-Beuve depune m\rturie: „Avea un suflet mare
[i un fund pur [i simplu enorm“. George Eliot (Mary
Ann Evans) apud Frederick Locker: „Avea o fa]\ cabalin\.
Capul ei fusese croit pentru o femeie mult mai voinic\.
Hainele pe care le purta îi ascundeau talia [i o f\ceau
s\ arate ca o scândur\”. Jane Austen a renun]at s\ se
m\rite, fiind prea preten]ioas\, [i acesta a fost
norocul ei, a n\scut c\r]i, iar nu copii. Nu-i iart\ nici
pe b\rba]i (nu-l putem acuza de sexism, dimpotriv\, e
„prea egal” cu femeile). Unu-i scund, altul escroc, altul
fustangiu, cei mai mul]i cer[esc întruna bani, f\r\ cea
mai mic\ ru[ine. T.S. Eliot nu [tim dac\ s-ar fi
bucurat de presupunerea c\, în ciuda celor dou\ c\s\torii,
a r\mas toat\ via]a virgin, în schimb Hugo poate s-ar
fi sim]it bine [tiind c\ e plasat în extrema cealalt\. Înc\
de la titlu: Geniul f\r\ minte, capitolul despre Hugo e
scris f\r\ simpatie, nu [i f\r\ savoare. E posibil ca pe
Paul Johnson s\-l fi iritat [i lipsa unei edi]ii de opere
complete [i critice la un autor important ca Hugo, [i
golurile, mai ales în ce prive[te editarea coresponden]ei,
ceea ce îngreuneaz\ mult munca unui cercet\tor. Oricum,
eforturile lui Johnson de a-i în]elege pe francezi, cu
specificul lor, pare mai mic decât acela de a-i în]elege
pe creatorii din spa]iul anglo-saxon. Via]a amoroas\
hugolian\ este ridiculizat\ cu zâmbet sub]ire. O fraz\
ilustrativ\, cea mai inocent\, despre funeraliile lui:
„Cheltuielile pentru înmormântare au atins o sum\
enorm\, un milion sau chiar mai mult, iar Edmond de
Goncourt consemna c\ aflase de la poli]ie c\ toate
bordelurile fuseser\ închise [i drapate în crep negru
în semn de respect (foarte potrivit dac\ ne gândim c\
Hugo fusese unul dintre cei mai buni clien]i ai lor), de[i
în noaptea din ajun, pe când trupul ne`nsufle]it era
expus cu toat\ pompa sub Arcul de Triumf, fetele
lucraser\ cu spor în mul]imile adunate”.
Dar mali]ia este concurat\ [i învins\ în aceast\ carte
de admira]ie [i afec]iune. Frazele de încheiere sunt toate
antologice, pecetluind cu dragoste întregul. Cititorul
mai are un beneficiu: se alege cu un Chaucer, cu un
Shakespeare, cu un Bach, cu un Turner, cu un Hokusai,
cu o Jane Austen [i cu to]i ceilal]i vii, iar nu cu palide
[i încremenite figuri de panopticum. •
5România literar\ nr. 34 / 29 august 2008

România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
6
DINTRE c\r]ile bucurîndu-se de o posteritate
meritat\, pu]ine au darul s\ te încînte cu
adev\rat. Cauza nu e de c\utat în felul
în care le este între]inut prestigiul, ci în
re]eta intelectual\ care a stat la baza
alc\tuirii lor: etalarea unei erudi]ii
f\r\ prezen]a unei empatii subiacente.
În cazul lor, senza]ia pe care o resim]i
e aceea c\ autorii nu [i-au înso]it expresia
pe care au dat-o ideilor cu o elementar\
emo]ie estetic\, c\ a[adar avem de-a face cu ni[te
savan]i care nu [i-au interiorizat cuno[tin]ele [i care,
în loc s\ scrie din\untru, fac figura unor colportori
doc]i care vehiculeaz\ informa]ii exterioare. De
aceea, majoritatea lucr\rilor de acest fel, cu toate c\
]i se impun prin temeinicia [tiin]ei [i prin cimentarea
argumentelor, sînt reci [i neprimitoare. O galimatie
de carcas\ etan[\ la radia]ii afective le ticse[te paginile
[i o r\ceala asidu\ de contabil sîrguincios le umbre[te
substan]a, molipsindu-le cu morbul sterilit\]ii
c\rtur\re[ti. Le închizi cu aerul c\ ai vizitat un
mausoleu impun\tor [i venerabil, a c\rui atmosfer\,
de[i te-a înfrigurat pe alocuri, din p\cate nu a izbutit
s\ te înfioare. A doua oar\ nu le vei mai deschide.
Cartea lui George Steiner e la polul opus: impresia
cu care r\mîi este c\ autorul î[i simte atît de pregnant
ideile încît literalmente sufer\ pentru ele. Iar asta
o sim]i din tonul c\r]ii, din tenta elegiac\ pe care o
d\ admirabilei sale lucr\ri de filozofie a culturii. E
paradoxal s\ vezi cum, cu toat\ perspectiva
sumbr\ pe care o zugr\ve[te – e vorba de declinul
iremediabil al genului artistic al tragediei antice –,
efectul pe care Moartea tragediei îl are asupra cititorului
e unul tonifiant. Sim]i cum lectura te ridic\ tocmai
la în\l]imea acelui spirit a c\rui moarte cartea lui
Steiner o deplînge: moartea spiritului tragic al Greciei
antice. {i trebuie s\ recunoa[tem, o cercetare filozofic\
care reu[e[te s\ te înal]e la nivelul operelor a c\ror
dispari]ie o analizeaz\ nu e de ici de acolo. Abia
citind o astfel de carte, po]i în]elege de ce elementul
tragic, cu toate c\ presupune o c\dere ireparabil\,
poate avea o influen]\ în\l]\toare asupra posterit\]ii:
cînd o lume se pr\bu[e[te, unda seismic\ r\mas\
poart\ cu ea vestigiile valorilor apuse.
Vestigiile acestea cînt\resc pentru noi cîte treptele
unei în\l]\ri culturale, c\ci ne în\l]\m citind
despre o epoc\ în care oamenii nu trebuia s\ studieze
c\r]i despre tragedie ca s\ [tie ce este o via]\ tragic\.
Ei respirau tragicul, nu-l admirau estetic. Iar cînd
tragedia se petrece mai întîi în via]\ [i abia apoi pe
scen\, atunci scena devine prelungirea poten]at\ a
unei concep]ii de existen]\, [i nu o conven]ie social\
menit\ a-i distra pe cei dornici s\ uite de tracas\rile
vie]ii. Iar am\nuntul c\ noi mergem la teatru ca s\
ne relax\m sau ca s\ ne „cultiv\m“, în vreme ce
grecii mergeau la teatru ca s\ se încarce cu o
por]ie concentrat\ de emo]ie catastrofic\, pe care
apoi o eliberau terapeutic în clipa catharsisului,
am\nuntul acesta este semnul gr\itor al muta]iei
mentale pe care l-a suferit omenirea de la Platon
încoace. {i fiindc\ tr\im în alt cod cultural decît
grecii, tentativa de a reînvia un gen precum tragedia
antic\ e zadarnic\. Nici m\car încercarea de a
pune pe scen\ piesele grece[ti nu mai are sens: în
lipsa unui cadru comun mitic [i în absen]a acelora[i
credin]e asumate tacit, gustarea lor e imposibil\. Ni
se par bombastice, absurde sau chiar puerile. E ca
[i cum ai vrea s\ participi la un osp\] de canibali
dup\ ce toat\ via]a ai fost educat c\ antropofagia e
o crim\, sau e ca [i cum ai vrea s\ te bucuri de farmecul
aspru al cîntecelor de stran\ cînd toat\ via]a ai dansat
în ritm carnavalesc. Sau e ca [i cum ai vrea s\ levitezi
în camer\ dup\ ce ]i s-a întip\rit convingerea c\
gravita]ia e un dat inexorabil împotriva c\reia singur
nu po]i face nimic. Ne lipsesc a[adar acele conven]ii
asimilate pîn\ într-atît de intim încît s\ alc\tuiasc\
o viziune asupra lumii. {i cum elementul tragic
corespundea viziunii grece[ti asupra lumii, s\-l
urm\rim pe Steiner în descrierea lui.
Potrivit autorului, tragedia presupune întîi de
toate convingerea c\ universul nu e prielnic omului.
O prezen]\ potrivnic\ îl oprim\ mereu, distrugîndu-l
[i z\d\rnicindu-i proiectele. Prezen]a aceasta e
supranatural\ [i e întruchipat\ de zeii Olimpului sau
c o m e n t a r i i c r i t i c e
Tragedia este expresia unui spirit aristocratic. Dispari]ia
polisului grecesc [i dezvoltarea a[ez\rilor urbane [i rurale
a dat na[tere unui tip uman care nu se potrive[te cu
exigen]ele tragediei. Spiritul plebeu nu are virtu]i tragice.
Pe urmele
Antigonei
George Steiner, Moartea tragediei, trad. din
englez\ de Rodica Tini[, Humanitas,
Bucure[ti, 2008, 324 pag.
de moirele [i parcele torcînd firul vie]ii muritorilor.
Pe scurt, o necesitate oarb\ strive[te existen]a uman\,
[i nici o salvare nu e posibil\. Într-o concep]ie tragic\
nu încape loc de consol\ri, de speran]e sau de
perspective mesianice. (Tocmai de aceea cre[tinismul
este o religie antitragic\). R\ul e definitiv [i incurabil,
[i în plus e rezultatul predestin\rii. Oracolul grec
reprezint\ locul de predilec]ie unde victima poate
afla proorocirea dezastrului. Ce prezice oracolul
se va întîmpla oricum, iar omul, orice ar face, n-are
încotro, va suporta deznod\mîntul. Apoi, tragedia
cere o pr\bu[ire la care victimele iau parte f\r\ s-o
în]eleag\. Cu alte cuvinte, exist\ în lume for]e obscure
[i ininteligibile care fac ce vor din via]a omului, f\r\
s\-i dea socoteal\ [i f\r\ s\-i ofere satisfac]ia
compensatoare a unei în]elegeri sau m\car a unei
mîntuiri postume. Într-o viziune tragic\, dreptatea
nu exist\ [i justi]ia e cea pe care o fac zeii. Rostul
omului este s\ fie la cheremul lor, f\r\ explica]ii
suplimentare. „Dac\ ar exista o explica]ie, nu am
avea de-a face cu o tragedie, ci cu suferin]e drepte
[i nedrepte, ca în parabole sau în povestiri cu tîlc.
Dincolo de tragic, nu se afl\ un «sfîr[it fericit» situat
în alt\ dimensiune a spa]iului sau timpului. R\nile
nu se vindec\, iar sufletul zdrobit nu se reface. În
norma tragediei nu poate exista compensa]ie.“ (p. 110)
M\re]ia omului, dac\ exist\ vreuna, vine din
îndîrjirea cu care caut\ s\-[i schimbe destinul,
de[i [tie foarte bine c\ nu va putea. E m\re]ia celui
care se pr\bu[e[te [tiind c\ se va pr\bu[i [i care
totu[i nu se resemneaz\. El îndur\ nenorocirea f\r\
s\-i consimte. A[adar, dac\ grecii au liber arbitru,
el const\ doar în putin]a de a se revolta, cu toate
c\ intuiesc c\ o fac degeaba. În fine, tragedia nu
poate avea drept protagoni[ti decît vl\stare de origine
aristocratic\: regi, eroi, titani sau femei martire.
E nevoie a[adar de naturi puternice ca o tragedie s\
poat\ avea loc. „În tragedie nu exist\ remedii laice.
E un lucru pe care nu-l putem sublinia îndeajuns.
Tragedia nu ne vorbe[te despre dilemele lume[ti,
care pot fi rezolvate prin inova]ii ra]ionale, ci despre
înclina]ia constant\ spre cruzime [i distrugere care
exist\ în mersul lumii.“ (p. 235)
Tragedia este expresia unui spirit aristocratic.
Dispari]ia polisului grecesc [i dezvoltarea a[ez\rilor
urbane [i rurale a dat na[tere unui tip uman care
nu se potrive[te cu exigen]ele tragediei. Spiritul
plebeu nu are virtu]i tragice. Mult mai la îndemîn\
îi sunt vodevilurile, comediile sau melodramele
inspirate din via]a concret\. C\ci nimeni nu poate
gusta o art\ în care nu se reg\se[te defel. Acum
în]elegem mai bine de ce tragedia a murit definitiv:
fiindc\ n-o po]i pune pe Atena cea înaripat\ s\ insufle
clarviziune unui cet\]ean convins c\ drepturile omului
sunt rezultatul progresului omenirii [i c\ ra]iunea
e o facultate benefic\. În tragedie nu exist\ drepturi
ale omului [i ra]iunea nu are decît puterea de a-[i
recunoa[te sl\biciunea în fa]a for]elor obscure [i
malefice. Cu alte cuvinte, ca s\ cre[ti r\saduri de
trifoi nu ai nevoie de zei. Piese ca Oedip rege, Antigona
sau Bacantele nu pot fi gustate de privitorii la televizor.
Iar dac\ genul tragediei s-a încheiat, sfîr[itul
ei nu s-a petrecut de azi de ieri, ci în urm\ cu dou\
milenii [i jum\tate, o dat\ cu ie[irea din vigoare a
mitologiei grece[ti. Ce a urmat dup\ aceea au fost
fie suita unor pasti[e grote[ti dup\ Eschil, Euripide
[i Sofocle, fie prelungiri dramatice de o incontestabil\
valoare, dar c\rora nu le mai putem da numele de
tragedie. Cu alte cuvinte, atunci s-a petrecut un
moment irepetabil a c\rui durat\ nu a dep\[it 70
de ani [i care a reprezentat apogeul unui gen artistic
care a intrat apoi într-o degradare implacabil\.
Unicitatea tragediei atice vine din aceea c\, încheinduse
brusc, a l\sat în urm\ iner]ia creativ\ a epigonilor
prin[i într-un tipar mimetic.
În schimb, Seneca, Racine, Shakespeare, Ibsen
sau Strindberg, creatori c\rora nimeni nu le contest\
valoarea, au fost orice altceva în lumea teatrului, dar
nu autori tragici. Lor le putem spune pe bun\ dreptate
dramaturgi, creatori de teatru, scriitori excelen]i [i
f\c\tori de canon cultural, dar nu autori tragici. Pentru
asta ar fi avut nevoie de acela[i fundal mitic ca Eschil
[i Sofocle, de acelea[i credin]e [i de acela[i set de
valori. Vîrful de tensiune cultural\ care a fost arta
total\ a tragediei grece[ti nu poate fi retr\it, ci
doar comentat cultural. Str\dania de a reînvia ipostaza
artei totale – adic\ muzica, cuvîntul, dansul [i simbolul
religios împletindu-se toate în acela[i cadru
artistic – s-a soldat numai cu e[ecuri. De pild\, din
tentativa lui Wagner de a reface arta total\ nu a
mai r\mas decît muzica lui: mitologia nordic\ din
fundal e moart\, libretul are un con]inut artificios,
iar jocul scenic nu mai poate inspira decît pe pasiona]i,
adic\ pe cei care cred în Wagner mai presus de detaliile
coregrafice. „Simbolismul wagnerian s-a retras în
incinta operei [i nu mai joac\ un rol semnificativ
în repertoriul sensibilit\]ii noastre.“ (p. 260)
Frumuse]ea c\r]ii lui Steiner e c\ nu e consolatoare.
Te-ai fi a[teptat ca, în replic\ la moartea tragediei,
autorul s\ laude înflorirea altor genuri artistice. Din
fericire pentru el, Steiner nu cade în aceast\ gre[eal\
facil\, afirmînd r\spicat c\ soarta tragediei e împ\rt\[it\
treptat de restul artelor. „Artele spiritului, ca [i
cele ale trupului, se sclerozeaz\. Complexul valorilor
elene [i cre[tine pe care îl oglinde[te teatrul tragic,
[i care a dominat via]a spiritual\ a Occidentului
de-a lungul ultimelor dou\ milenii cunoa[te azi, dup\
toate aparen]ele, un declin accentuat.“ (p. 252) Un
verdict pe m\sura tonului general al lucr\rii. La
a[a final, a[a concluzie: progresul nu e un termen
artistic. •

S-ar fi l\sat tenta]i de conjunctur\ s\ scrie, în locul
tripticului, o singur\ pies\ la [ase mâini S-ar fi
bazat pe girul exclusiv al criticii literare, f\r\ a
încerca marea teatrului, m\car cu degetul
SURPRINZ|TOR r\sf\]ul Olti]ei
Cântec în primele pagini ale
prefe]ei, care înso]e[te volumul
Antologia dramatIS ! La întreb\ri
aproape naturale, ]inând de felul
în care a luat na[tere formatul
teatral înmatriculat sub acest
nume sau de felul în care a fost
alc\tuit\ baza de selec]ie a
autorilor, ea d\ replici cumva
dezacordate, în raport cu propriile
inten]ii. Întâi, dup\ modelul
tuturor ideilor de succes, [i aceasta pare a fi venit,
neanun]at\ [i nechemat\, de la sine. Apoi îns\, un
asemenea lucru banal nu trebuie niciodat\ recunoscut
public, din motive de orgoliu artistic: „Nu fusesem
prea inspirat\ cu r\spunsul meu ! Post factum, deci
prea târziu, m\ gândeam cum a[ fi putut s\-i
prezint complicatul proces de elaborare: nop]i nedormite,
zile de fr\mânt\ri, sinapse ramificate puse la
treab\, variante circulându-mi cu vitez\ prin minte...Dar
asta ar fi însemnat s\ exagerez.”
Personal, cred c\ abia acest du-te-vino infinit
explicativ reprezint\ o exagerare. Atâta vreme cât
unii dintre cei mai interesan]i prozatori ai momentului
sunt ie[eni [i cât ei se dovedesc preocupa]i în mod
activ de teatru, nu v\d de ce am continua s\ vorbim
repetitiv despre idee, în loc s\ apreciem, din capul
locului, curajul. Prezen]a laolalt\ a celor trei – Dan
Lungu, C\t\lin Mihuleac [i Lucian Dan Teodorovici
– nu are de ce s\ mire pe cineva, decât, eventual,
odat\ ce li se adaug\ noul statut, de dramaturgi.
Cel mult lipsa din echip\ a lui Florin L\z\rescu poate
nedumeri o vreme, în ciuda faptului c\, aproape
[col\re[te, acesta a beneficiat de o învoire întemeiat\.
Trecând acum la volumul propriu-zis, s\ not\m
c\, sub raport scenic, el nu e decât anexa spectacolelorlectur\,
desf\[urate în noiembrie 2006, la Teatrul
Luceaf\rul din Ia[i. Pentru prima dat\, textele
celor trei au avut parte de o reprezentare, în sensul
real al cuvântului. Ceea ce e, f\r\ doar [i poate, o
reu[it\. {i nu una de neglijat. Desigur, din perspectiva
cititorului, problema subordon\rii genurilor se pune
exact invers, a[a încât evenimentul reprezint\ un
pretext pentru întâlnirea cu scrisul câtorva foarte buni
– [i foarte gusta]i – prozatori.
Se ridic\ întrebarea – pe deplin justificat\ editorial
– în ce m\sur\ cartea ar fi putut ap\rea în lipsa
proiectului teatral pus la cale de aceea[i Olti]a Cântec.
S-ar fi încumetat cei trei s\ se asocieze într-o formul\
atât de exigent\ S-ar fi l\sat tenta]i de conjunctur\
s\ scrie, în locul tripticului, o singur\ pies\ la [ase
mâini S-ar fi bazat pe girul exclusiv al criticii literare,
f\r\ a încerca marea teatrului, m\car cu degetul
Înclin s\ cred, precaut, c\ nu.
Prolific cum este, Dan Lungu n-a dezam\git
niciodat\ în proz\. {i, cât\ vreme au prioritate anumite
virtu]i narative ori sensibilit\]i acustice, n-o face nici
în Nunt\ la parter. De[i universul concentra]ionar de
acolo, cazon sau spitalicesc, cu v\dite trimiteri c\tre
istoria româneasc\ recent\, nu-l prea prinde pe acest
autor dispus mai degrab\ la eforturi de aten]ie
decât la sclipiri de fantezie. De frica superiorilor, cei
nou\ solda]i fac tot posibilul s\-[i camufleze numele,
în a[a fel încât diferen]ierea lor implic\ – f\r\
drept la replic\ – depersonalizarea. Onomastica
cedeaz\, de nevoie, în fa]a aritmeticii. Privându-se
de unul singur de asemenea delicii ale concretului,
Dan Lungu are cel mai mult de pierdut. Devenite
neinteresante în cercul lor închis, personajele alunec\,
nu o dat\, pe lâng\ pove[tile care se rostesc în jurul
lor. Emblematice sunt tablourile în care fiecare se
simte dator s\-[i deruleze nostalgiile prad\ câte unui
tenace acces de autism: „SOLDATUL II: Acas\ am
un vecin care are magnetofon. Un Majak de toat\
frumuse]ea. {i o gr\mad\ de benzi. O geant\!!
SOLDATUL I: Îmi place s\ m\ afund într-un fotoliu
pufos, s\ m\nânc dulcea]\ [i s\ ascult muzic\.
SOLDATUL II: La el f\ceam bairamuri... B\ie]ii [i
fetele de pe strad\... puneam bani, luam de b\ut...
dansam... ne distram... El n-a pus niciodat\ bani, el
era cu Majakul. SOLDATUL I: S\ ascult discurile de
la tata... SOLDATUL II: B\ie]i [i fete frumos îmbr\cate...
mirosind a parfum mi[to, bulg\resc... de trandafiri...
Antologia
provin]ialului
Dan Lungu, C\t\lin Mihuleac, Lucian Dan
Teodorovici, Antologia dramatIS. Trei autori
ie[eni, Selec]ia textelor [i prefa]\ de Olti]a
Cântec, Editura Cartea Româneasc\, Bucure[ti,
2008, 200 pag.
Dar nici unul n-avea o dung\ ca a mea la pantaloni...
[i nici lustru la pantofi […] SOLDATUL I: S\ beau
un ceai de fructe de p\dure... SOLDATUL II: Eu nu,
niciodat\ nu m-am îmb\tat ca porcul, s\ vomit... Nu,
absolut niciodat\! SOLDATUL I: {i mama s\ fac\
tart\ de piersici... s\ povesteasc\ despre unchi [i
m\tu[i, veri[ori [i veri[oare... despre lec]iile de pian.”
(pag. 58) Uneori, [inele acestea ale discursului se
mai intersecteaz\, cuvintele iau fa]a personajelor, iar
atunci lumea Nun]ii la parter î[i deschide inspirat
grani]ele c\tre aceea, mult mai permisiv\, a B\ie]ilor
de ga[c\.
Mai aproape de minimalismul reportericesc marca
Dan Lungu e, în schimb, înc\ din titlu, piesa lui C\t\lin
Mihuleac, Via]a [i posteritatea unui beneficiar de
funeralii jude]ene. În numai dou\ acte încap, regulamentar,
ultimele secunde ale AUTORULUI –
care poate fi oricine, de la cel condamnat de structurali[ti
[i pân\ la semnatarul acestei scenete morbide
– [i cele dintâi clipe ale învierii lui sistematice sub
c o m e n t a r i i c r i t i c e
blitzurile turi[tilor orientali. Din ce obscur\ pricin\
medical\ s-a stins, într-o garsonier\ confort trei,
scriind o propozi]ie premonitorie, nu vom putea afla.
Tot astfel, nu vom [ti vreodat\ prin ce minune mediatic\,
surescitarea vizitelor postume reu[e[te s\-i redea,
pre] de câteva minute, suflul vital. Alegoria,
palid\, e piesa de rezisten]\ a textului, altminteri
minuscul. „BLONDA: Da, l-am în[elat, iar el a aflat.
Întâi a vrut s\ m\ ucid\, apoi [i-a cerut iertare, mia
spus «iart\-m\, chilo]elul meu cu dantelu]\». Pân\
la coad\, a scris cartea Garsonier\ memorial\ confort
trei. ADMINISTRATORUL: Carte în care ne afl\m
cu to]ii, [i ne sim]im excelent. B|TRÂNA: Ce s\-i
faci, nu po]i tr\i doar din pensie. Copiii s-au împr\[tiat
la dracu-n praznic...TURI{TII: Vre]i s\ spune]i c\
ne cite[te cineva, chiar acum (Î[i aranjeaz\ ]inuta.)
Oh, nici nu visam! E cea mai minunat\ experien]\
turistic\ din via]a noastr\. B|TRÂNA: Se uit\ lumea
la noi, maic\! Dac\ nu s-ar uita, am pieri de foame.
ADMINISTRATORUL: Suntem, orice-ar spune unii
sau al]ii, muzeu cu preten]ii. BLONDA: Chiar preten]ii
exagerate. Eu l-am în[elat în beneficiul artei: dac\
n-o f\ceam, nu era]i aici...” (pag. 121) F\r\ s\ se
plaseze confortabil în afara repro[ului, Mihuleac
atac\ teatrul dinspre jurnalismul faptului divers,
transformat de necesit\]ile pie]ei nu în relatare
profesionist\, ci în curat\ – stilistic – melodram\.
În sfâr[it, Lucian Dan Teodorovici î[i exercit\ cel
mai bine dintre to]i deprinderile paraliterare. Scenarist
de film [i televiziune, el are, din trioul Antologiei...,
cel mai acut sim] al construc]iei dramatice. La el
actan]ii sunt cea mai fidel\ întruchipare a ideii de
actant, la el sudura interven]iilor succesive las\ loc
a[tept\rii, la el atmosfera intern\ exist\ dincolo de
posibilul rezumat de pe afi[. Ce se petrece într-o pies\
intitulat\ Elefan]i roz. Elefan]i galbeni. {i oameni
e descriptibil, a[ zice, în termeni de flux magnetic.
Apari]ia [i dispari]ia unui personaj f\r\ identitate –
f\când formal parte din decor [i fiind, acolo, expediat
drept un ins care trebuie „s\ poarte un costum galben,
pantofi galbeni, [osete galbene, c\ma[\ galben\ [i
cravat\ galben\” [i s\ aib\ fa]a [i p\rul vopsite în
aceea[i culoare primar\ – d\ celorlalte individualit\]i
din scen\, porniri emo]ionale de necontrolat. Burghezi
tipici, moliere[ti în felul lor, B|TRÂNUL, CEL|LALT
B|TRÂN, FEMEIA TÂN|R|, DOAMNA, ADO-
LESCENTUL [i SO}UL î[i v\d, în promenada lor
anost\ printr-un parc anodin, de micile meschin\rii
cotidiene. Preocupa]i ba de aforismele cine-[tie-cui
privitoare la trecerea anilor, ba de fiorii erotici pe
care noua coafur\ îi poate inspira, ba de câte-o ]igar\
ob]inut\, în trecere, f\r\ vreun ban, aceste fanto[e
atât de obi[nuite explodeaz\ la fiecare ie[ire din primplan
a PERSONAJULUI GALBEN. Evadate din
cu[ca ra]ional\ pe care acesta pare s-o instituie
netulburat, creaturile molatice ale lui Teodorovici
devin, ca în proiec]iile religioase apocrife, st\pâni]i
de o – momentan – irepresibil\ iubire a aproapelui.
Invidiile se domolesc, r\ut\]ile se estompeaz\, s\ruturile
nu mai contenesc. Bizareria e convertit\ în haz imediat
ce gestionarul acestor m\runte libert\]i revine, autoritar,
din culise. Ru[inea care-i cuprinde pe to]i nu pare s\
aib\ o referin]\ stabil\, dar are, s-ar spune, tradi]ie.
De fiecare dat\, chiar [i atunci când ]int\ a îmbr\-
]i[\rii sunt câ]iva noroco[i din public, retragerea e la
fel de timid\: „DOAMNA (în fust\ [i sutien,
venind în fa]a scenei, privindu-i pe spectatori): Iubim
lumea întreag\! SO}UL (în chilo]i [i tricou, venind
în fa]a scenei, privind spre spectatori): V\ iubim!
Toate personajele coboar\ pe rând de pe scen\ [i
încep s\ îmbr\]i[eze spectatorii, s\-i s\rute, s\ le fac\
declara]ii de dragoste. În acel moment, PERSO-
NAJUL GALBEN revine [i se a[az\ pe scaun.
PERSONAJUL GALBEN (spre sal\, rar, cu voce
puternic\): Inorogul, calul înaripat, vasiliscul, elefan]ii
roz [i elefan]ii galbeni...” (pag. 196) Pasul înapoi e
acum – într-un astfel de fundal ce aminte[te de dresaj
– dramatic.
S\ ne în]elegem, altminteri decât la pa[opti[ti,
rezervele sunt legate de Antologie, iar admira]ia –
de ace[ti provin]iali care fac, de ani buni, vog\ în
Capital\. •
7
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008

p o e z i e
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
8
Leo
Butnaru
Liftul nemi[cat
[i totu[i c\l\torim
ne mi[c\m cumva încotrova
cu nemi[catul lift
al coloanei infinitului
Ideea absolut`
spaima ideii de
posibila sa atotputernicie
vede nu degetul
ci
spiritul
ce apas\ pe tr\gaci
Siberia sovietic`
Mda... Ce însemna
Siberia sovietic\... P\i
cum ar fi s\ v\ explic mai plastic... Uite-a[a
un atelier de pictor
un taburet – pe el
o pagin\ din ziarul „Pravda”
p\tat\ în draci de vopsele
pe ea – o scrumbie
o stacan\ cu sticla ca
un curcubeu tulbur – urmele
palmei butuc\noase a pictorului – [i
bineîn]eles
o sticl\ de vodc\
într-o anumit\ m\sur\
de[art\
[i o pânz\ ciudat\ (trebuie s\ spunem c\
pictorul e destul de talentat)
intitulat\ „P\pu[a beat\”
[i chiar înf\]i[ând o mare p\pu[\
c\zut\ r\sturant\ oarecum indecent într-o
ograd\ acolo
în Siberia sovietic\.
Omului se pare
Suprema nelibertate e s\ con[tientizezi
c\ exist\ infinitul ca
neatingere de limit\
de scop
Lumea imit\ (simuleaz\) libertatea
ce nu se poate reflecta în nimic
dat fiind c\ infinitul-nefiindul
exclude prezen]a oglinzii
Din toate astea
pân\ pe la cincizeci de ani
omului i se pare a fi condamnat la via]\
apoi – in-vers... (in verso veritas)
versul ca cealalt\ parte –
verso-ul, versul – fenomenologiilor
unde se vie]uie[te invers vie]uirii cunoscute nou\) –
toate
f\când parte din
frumoasele învenin\ri
ale marilor de[ert\ciuni
(stin[i).
Cioburi de t`cere
va fi
s\ m\ lovesc totu[i
de marele
C U V Â N T
pref\cându-m\ în
cioburi cioburi de t\cere
de lini[te negru-str\lucitoare
Explicându-i altui trec`tor
„Eu sunt DEX-ul!
Eu sunt DEX-ul!” – striga b\rbatul
(sau femeia)
într-o agonie aproape senin\
pa[nic\
inofensiv\ etc.
„Eu sunt DEX-ul!” –
chiar a[a striga. Mai ad\ugând:
„Ce gând lung
gândit de la începutul
pân\ la sfâr[itul
unei
litere!... Au-u-u!”
„S\rmanul de el... e
un fost traduc\tor...
Al lui Dostoievski
sau Kafka se pare...” –
spuse un trec\tor
explicându-i altui trec\tor
ce înseamn\ DEX-ul etc.
Mot (t)o
1
de jur-împrejur
pustiu de
pre-biblice începuturi
[i
doar nori
cavalerii de nori
c\l\rindu-[i propriii lor dinozauri
de aburi
2
norul
pe cer
trece calea
la câtevreun înger
Eheu! fugaces...–
prin gura lui Hora]ius
zic eu:
noru-i poate trece calea [i
lui Dumnezeu...
În sfâr[it
Suflete bun la toate.
Marin Sorescu
M\ surprinsei c\
mult\ din muzica lui Mozart
se portive[te ritmului de manevrare
a roti]ei [oricelului de calculator.
Domnule Sorescu
în sfâr[it am descoperit sufletul
[i suflul bun(e) la toate –
Mozart!
Ca orice
asta e...
[i nu e de azi
nici de ieri...
ca orice om
trecu [i el prin lume
l\s\ urme...
ce m\rime avea la înc\l]\ri...
Rechini \ndr`gosti]i
îndr\gosti]i
rechinii
s\rut\ marea
pe din\untru
Cum
Cum s\ aflu eu...
Cum s\ aflu eu
Cum s\ aflu eu
Cum s\ aflu eu...
În fine
se aude o voce:
Ce anume
Ah, iat\, vorbi Însu[i Domnul-Dumnezeu
eu umilul dorind de fapt s\ aflu
de ce t\cea Bunul Domnul-Dumnezeu...
Chiar de e[ti...
[i
în ultima clip\ a
celor 999 de ani ai s\i
Matusalem strig\:
„Opre[te-te, clip\ ,
chiar de e[ti – însp\imânt\toare!!!!!!!!!!”
P`staia, relieful boabelor
p\staia bombat\ în zece
sau mai multe locuri
ca
o fiin]\ de zece
sau mai multe ori gravid\
concomitent
p\staia
ca o scrofu[oar\
sau c\]ea a plantelor.
•

Cov`r[it de at`ta amabilitate, str\inul
venit din Emisfera Nordic\ se
crispeaz\: chiar toat\ lumea s\ fie
at`t de bun\ pe c`t pare
TROPICE SURÂZ|TOARE
Z`mbetul
brazilian
AMENII Z~MBESC
Opretutindeni, iar z`mbetul
r\m`ne cea mai direct\
manifestare de prietenie
fa]\ de un cunoscut sau,
mai ales, fa]\ de un
necunoscut: `naintea unui
cuv`nt sau a unei interjec]ii
ce `nlocuie[te fraza `ntreag\,
poate ap\rea, complement
salutar, z`mbetul. Departe
de a fi o prim\ etap\ c\tre r`s, z`mbetul se transform\
de multe ori `n contrariul r`sului. Pentru c\ r`sul,
manifestare exclusiv uman\, este rezumatul [i
concluzia unei `nt`mpl\ri, a unei istorii, a atitudinii
`n fa]a vie]ii, a entuziasmului ori chiar a disper\rii;
nu e niciodat\ inocent, ci urc\ la suprafa]\ din
str\funduri, antren`nd `ntreaga fiin]\. Pe c`nd z`mbetul,
comun oamenilor [i altor fiin]e, este o introducere,
o luare de cuno[tin]\, o prefa]\ la ceva. E un act
ini]ial, nu unul final, deschidere, nu `nchidere.
E greu de mimat r`sul: de aceea, un r`s for]at
zg`rie urechile, sun\ fals, se apropie de indecen]\,
ca [i hohotitul exagerat. Pu]ini `l `ncearc\, iar cei
care `ndr\znesc o fac pe socoteala lor, pentru c\
ceilal]i `i condamn\ sau `i dispre]uiesc. Pe c`nd
z`mbetul... Chiar dac\ ulterior nu-]i vor comunica
nimic, mul]i se opresc la gestul ini]ial, la abordarea
simpatic\, la manifestarea bun\voin]ei pentru
bun\voin]\.
Dar aceast\ form\ solar\ de rela]ie interuman\
nu e nici ea ferit\ de distorsiuni. ~n lumea noastr\,
z`mbetul-promisiune neonorat\ e mult mai r\sp`ndit
dec`t cel autentic: el a devenit z`mbetul profesional,
z`mbetul studiat, z`mbetul func]ionarilor, al politicienilor
[i al actorilor de cinema; este z`mbetul `n spatele
c\ruia nu se ascunde nimic. Tocmai pentru c\
reprezint\ falsitatea absolut\, nu se dob`nde[te `n
mod spontan, ci `n urma unor `ndelungate exerci]ii.
Performan]\ primordial fizic\, uneori la fel de greu
de ob]inut ca [i ridicarea halterelor, el a devenit
ast\zi obligatoriu pentru zone tot mai `ntinse ale
societ\]ii, direct dependente de opera]iunea
smile.
La sosirea `n Brazilia, te uimesc multe lucruri,
dar cel mai mult te uime[te z`mbetul: z`mbesc
oamenii serviciilor publice, personalul hotelurilor
[i al restaurantelor, oamenii cu care intri `n contact,
dar mai ales necunoscu]ii de pe strad\, lumea
care te z\re[te pentru `nt`ia oar\. Cov`r[it de at`ta
amabilitate, str\inul venit din Emisfera Nordic\
se crispeaz\: chiar toat\ lumea s\ fie at`t de bun\
pe c`t pare ~n spatele z`mbetelor se ascunde oare
cu totul altceva
Adev\rul nu iese la iveal\ imediat, ci doar treptat,
pe m\sur\ ce e[ti confruntat cu sute [i sute de z`mbete.
Dac\ o anumit\ categorie uman\ z`mbe[te doar
autentic, aceast\ categorie este cea a copiilor. Copiii
apar sau `ncrunta]i, neferici]i [i furio[i, sau z`mbitori.
Dar atunci c`nd z`mbesc, ei nu se prefac, ci procedeaz\
cu cea mai mare sinceritate. Prin z`mbet, ei se
dezv\luie integral. Copiii sur`z\tori sunt oamenii
cumsecade de m`ine, cei care vor face celorlal]i mai
degrab\ bine dec`t r\u. Z`mbetul brazilian este
eminamente infantil: nu dezv\luie caracterul
celui care z`mbe[te, ci marcheaz\ mereu un pas
c\tre cel\lalt, indiferent cine ar fi el. Pe brazilieni
`i intereseaz\ cu adev\rat cu cine stau de vorb\,
de unde vine el, `n care parte a p\m`ntului se afl\
]ara lui, ce vrea s\ fac\ aici [i, mai ales - `ntrebare
sacramental\ – dac\ `i place sau nu `n Brazilia;
r\spunsul la cea din urm\ `ntrebare trebuie s\ fie,
obligatoriu, da, pentru c\ altfel z`mbetul interlocutorului
s-ar [terge.
Exist\, bine`n]eles, [i o sub]ire p\tur\ suprapus\,
europenizat\ sau americanizat\, care z`mbe[te doar
din c`nd `n c`nd; din fericire, categoria nez`mbitorilor
nu dep\[e[te unu sau doi la sut\ din totalul popula]iei,
astfel `nc`t z`mbetul r\m`ne oricum majoritar.
Aflat pe fe]ele tuturor, z`mbetul brazilian ajunge
o emblem\ insubstituibil\. P\strat `n condi]ii de
via]\ mai degrab\ vitrege, `n suferin]e [i `n
lipsuri, z`mbetul brazilian afi[eaz\, f\r\ nici o
reticen]\, candoarea.
Un astfel de popor `ntruchipeaz\, probabil,
copil\ria umanit\]ii – nu pe o scar\ istoric\, ci pe
una ideal\. Vor trebui s\ treac\ secole p`n\ c`nd aici,
la Tropice, inocen]a copil\riei s\ fie `nlocuit\ de
angoasele adolescen]ei. Dar p`n\ atunci e `nc\ mult
timp, iar aceast\ trist\ schimbare nu ne va mai
interesa. •
Îngerul meu...
Îngerul meu, nevinovat, mai toarn\
{i gaz pe foc, [optindu-mi: ce frumoas\
E printre raze dulcea ta mireas\,
Nu te sfii de mine, o r\stoarn\
Cu dragoste-ntre p\p\dii [i fluturi,
Nu-i nimeni s\ te vad\, e[ti în grija
Cald\ a mea, n-o s\ te spun la Domnul,
Cum cîrlion]ii în extaz i-i scuturi
Pîn’ce o îmbujoreaz\-n paturi somnul;
Chiar [i în vis juca]i-v\ de-a mija
{i prinde]i-v\ pe sub cl]ii de talii,
Supu[i ca-n evul mediu la ordalii...
O prob\-i s\ mu[ca]i spuma z\balii
Cînd li se-nvine]e[te crinilor, de rou\, tija...
•
Voci din public
Nostalgii
ÎN TIMP CE unii au nostalgia unor vremuri nu
prea demult apuse, constat din ce `n ce mai
mult c\, `n ceea ce m\ prive[te, sunt o nostalgic\
a unor vremuri pe care nu le-am tr\it niciodat\:
cea a lumii personajelor lui Caragiale. „Lumea
burghez\“ pe care, chipurile, o satiriza, este, mai
degrab\ o lume a aspira]iilor modeste [i a bunului
sim]; poate satira autorului vizeaz\ tocmai absen]a
n\zuin]elor prea `ndr\zne]e. ~n acea „so]ietate
f\r\ moral [i f\r\ prin]ipuri“ p\rin]ii tinerilor se
agitau pentru ca odraslele lor s\ primeasc\ o modest\
not\ de promovare (Lan]ul sl\biciunilor) fie a
bacalaureatului (Bacalaureat). Altfel spus, nimeni
nu era sacrificat `n favoarea unuia mai pu]in merituos,
c\ci nu era vorba de ocuparea unui limitat num\r de
locuri... Zilele trecute se vorbea `n mass-media despre
mul]imea de facult\]i la care se fac `nscrieri f\r\ concurs,
ori la care se organizeaz\, cel mult, concurs de dosareprilej
de a m\ `ntoarce cu 30-35 de ani `n urm\, când
num\rul facult\]ilor era mult mai restrâns, iar concuren]a
– mai ales la facult\]ile cu profil umanist – de 15-20
de candida]i pe un loc. Personal, am reu[it `n asemenea
condi]ii, nu neap\rat pentru c\ a[ fi fost mai bine preg\tit\
sau mai procopsit\ la minte, ci, pur [i simplu, mai
norocoas\. Fiindc\ pe atunci presa transmitea exclusiv
[tiri pozitive, s-a acreditat ideea c\, `n regimul trecut,
cinstea [i corectitudinea erau la mare pre]. Da, pe
cale oral\ circulau tot felul de zvonuri, dar oficial –
toate erau bune [i frumoase. Acum se incrimineaz\
participarea elevilor cu „bani de protocol“, dar ministerul
de resort nu schimb\ calendarul examenelor, plasândul
`ntr-o perioad\ mai pu]in canicular\, nici nu aloc\
fonduri pentru un pahar cu ap\ mineral\ [i o cafea,
destinate membrilor comisiei de examen.
Acum, candida]ii reclam\ c\ au mituit comisiile de
examen, dar o fac dup\ ce au luat bacul, adic\ dup\
ce [i-au v\zut „sacii `n c\ru]\“. Nimeni, `ns\, nu aminte[te
c\ `n „epoca de aur“ elevii sec]iilor umaniste din
licee erau l\sa]i corigen]i la [tiin]ele exacte, ca apoi, `n
timpul vacan]ei de var\ s\ fie vizita]i de diver[i profesori
pensionari care-[i ofereau serviciile de meditatori (oare
cine le permitea accesul la documentele [colare `n care
erau `nscrise adresele elevilor). {tiu, se spune c\ nu
mai conteaz\ ce-a fost. Ba conteaz\, al naibii! Zilele
trecute, `n cadrul unei emisiuni interactive transmise
pe un post de televiziune, o tân\r\ de 22 de ani care-
[i declina calit\]i paranormale, `ntrebat\ fiind asupra
studiilor absolvite, care nu p\reau prea `nalte, a r\spuns
cu aplomb: „Nu-]i trebuie carte, ca s\ fii de[tept!
Ceau[escu a avut doar patru clase, [i a condus o
]ar\!“
Evident, `n ’89, tân\ra se afla la vârsta pre[colar\;
al]ii au fost cei care i-au insuflat aceast\ convingere,
evident oameni cu memorie scurt\, uitând, printre altele,
c\ atunci aloca]ia simbolic\ de 100 de lei era primit\
de copil doar pân\ la vârsta de 14 ani (chiar dac\ `[i
continua studiile), c\ familiile monoparentale nu
erau ajutate de stat, c\ elevii [i studen]ii de la cursuri
de zi nu aveau voie s\ fie angaja]i, c\ legea interzicea
posibilitatea ca un tân\r s\ urmeze, `n paralel, dou\-
trei facult\]i... {i ar mai fi ceva de ad\ugat: având `n
vedere c\ [i predecesorul lui Ceau[escu avea tot
patru clase, nu pare suspect\ frecven]a de[tep]ilor pe
cap de locuitor
Carmen FOC{A
9România literar\ nr. 34 / 29 august 2008

c o m e n t a r i i c r i t i c e
Dac\ literatura din timpul comunismului este
adus\ la justa ei valoare – adic\ la mai
nimic –, cea interbelic\ este subapreciat\,
cel pu]in `n domeniul prozei.
S\ nu-]i faci iluzii...
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
10
P
RIME{TI `n via]\ adev\ruri gata
f\cute, de al]ii `ndelung [i copios
verificate, a[a c\ le po]i prelua `n
deplin\ chietudine spiritual\ [i cu
atât mai mult cu cât sunt `mp\rt\[ite
de cei mai mul]i dintre semenii `ntre
care evoluezi. Nu este mai pu]in
adev\rat c\ aceste adev\ruri sunt
negate, [i nu arareori cu violen]\,
de c\tre spirite critice care le g\sesc
nea[teptate puncte slabe, lapsusuri, contradic]ii, pân\
acolo `ncât nu mai r\mâne nimic din ele – `nscrise
`ntr-un trecut `n felul lui fabulos.
Iar `n locul r\mas gol nu prea ai ce pune. Se `ntâmpl\
chiar ca personal s\ `ncepi s\ te `ndoie[ti asupra unui
adev\r consacrat [i, `n cazuri extreme, s\-l conte[ti,
dându-i pe fa]\ inanitatea, impostura. Cu luciditate,
o mul]umire tainic\ te `ncearc\ atunci când dezmembrezi
un mit, cu toate c\, sentimental, po]i sim]i o pierdere,
dac\ nu o amputare. ~n primii mei ani [colari nu
puneam la `ndoial\ c\, ori de câte ori vitejii no[tri
o[teni, condu[i de voievozi de legendar\ bravur\,
`nfruntau câte dou\zeci de turci la unul, biruin]a
era asigurat\, situa]ia schimbându-se, dramatic, când
propor]ia cre[tea la dou\zeci [i unu de turci la unu.
Româna[ii `nvingeau fiindc\ se n\[teau pui de lei,
`i aruncau pe osmanlâi `n Dun\re fiindc\ aveau [apte
vie]i `n pieptul de aram\, ai no[tri ca brazii puneau
pe fug\ go]i, huni, t\tari. Tr\iam, ca vrednic str\jer,
– str\jeria, o forma]ie [colar\ a tineretului, condus\
de un fotogenic maior, Teofil Sidorovici – `ntr-o
Românie c\reia-i lipseau doar trei mii de kilometri
p\tra]i ca s\ `mplineasc\ trei sute de mii. La `mp\r]irea
Cehoslovaciei exact buc\]ica `n chestiune ne fusese
oferit\ – fire[te refuzasem.
Mai cu seam\ `n prima faz\ a r\zboiului antisovietic,
articole de pres\ vorbeau de Româniile imperiale
de mâine. ~mpingeam hoardele bol[evice spre Stalingrad,
suiam voio[i pe Vladikavkaz, la radio se cânta „aolic\,
m\ Staline, dau oltenii peste tine“, ne a[tepta o etap\
`n Urali, alta la Vladivostok. Brusca spulberare a
mitului victoriei a a[ternut un lin]oliu pe multe con[tiin]e
candide. Tr\im `ntr-un univers `n care miturile se
dilat\, spre a se topi...
Asemenea gânduri `mi treceau prin minte la lectura
paginilor despre mitogenez\ cu care se deschid
capitolele c\r]ii dlui Eugen Negrici, lapidar intitulat\
Iluziile literaturii române (Editura „Cartea româneasc\“,
Buc., 2008). Din cele trei cuvinte alc\tuitoare ale
titlului presim]i c\ autorul va `ntoarce binoclul cu
lentilele mici `n fa]a ochilor. Dl. Negrici pleac\ de la
`nse[i condi]iile, precare, ce e drept, ale na[terii
literaturii noastre, de la factori istorici inhibitorii, de
la un trecut bântuit de pr\d\ciuni, pierderi, pagube,
primejdii mai cu seam\, elemente marcând comunitarul
subcon[tient. O banal\ privire istoric\ dezv\luie
`ntârzierea apari]iei literaturii culte, un handicap de
cinci-[ase secole fa]\ de literaturile Occidentului.
Dar, afirm\ dl. Eugen Negrici, chiar `n toat\ istoria
«modern\» dac\ pot fi decupate dou\ intervale de
relativ\ stabilitate (anii 1861-1914 [i 1919-1927),
când s-a atins acel grad de stabilitate care face ca
activitatea mitogenetic\ s\ fie ne`nsemnat\. ~n rest,
o recolt\ de mituri izvorâte, cu vorbele autorului, din
complexele [i frustr\rile noastre – cu ecouri `n subtextul
numeroaselor locuri comune [i al cli[eelor criticii
asigur\toare, `ntemeietoare, pe o vast\ arie a iluzion\rilor
– pioasele exager\ri, supraevalu\ri au dat tonul. Cu
adaosul c\, de la na[terea ei `nc\, literatura român\
ar fi preluat temerile legate de fragilitatea fiin]ei
na]ionale. Astfel prelucrat\, literatura ar fi contribuit
la o anume configurare a mentalului românesc – când
un popor s\rac `n]elege c\ se afl\ `n posesia unei
literaturi este normal s\ o `ntâmpine cu entuziasm „[i
chiar cu o exaltare bizar\“, `n special când semnalele
unei istorii atroce se `nmul]esc. Proteguind, literatura
pretinde protec]ie, de unde, zicem, `ncle[tarea de cerc
vicios.
Târzie, pe plan istoric, literatura român\ n-a
cunoscut altoiul Rena[terii, al Barocului, a ad\stat
Romantismul, Simbolismul la mult\ vreme dup\
decesul acestora la locul de ba[tin\ - [i cu decelabile
modific\ri. Num\rul de capodopere ale unei literaturi
s\race este ne`nsemnat, ca s\ nu mai vorbim c\ `nse[i
capodoperele `mb\trânesc, `[i pierd luciul, lectorii
capabili s\ le `n]eleag\ aluziile, `ncât devin piese
de muzeu. Un celebru citat din savuroasa carte a lui
Paul Zarifopol Din registrul ideilor ginga[e, vitriolat
de G. C\linescu, este reprodus [i aici, cu precizarea
c\ `n sens invers. (Citit de elevul `n curs superior care
eram, `n lupt\ f\r\ speran]\ cu Boileau, Corneille,
Racine, dar [i Goethe, Schiller, acel pasaj m\ cucerise,
`mi redase `ncrederea `n mine).
Un `ntreg capitol, de altminteri, este dedicat `n
lucrarea dlui Eugen Negrici lui G. C\linescu, subtitlul
acestuia sunând: „Inducerea senza]iei de avu]ie. Tehnici
de iluzionare [i seduc]ie. Procedee de `nnobilare“.
„Se cade s\ dovedim c\ avem o literatur\ superioar\“,
afirmase profesorul C\linescu, `n faimoasa sa Istorie
a literaturii române de la origini pân\ `n prezent.
„{i `ntr-adev\r, comenteaz\ autorul Iluziilor, cea mai
`ntins\, mai documentat\ istorie, singura (la data
apari]iei) redactat\ `n spirit estetic, a izbutit s\ insinueze
imaginea grandioas\ de fluviu `nspumat a literaturii
române“ dar a reu[it „pentru c\ autorul ei a calculat
efectul spre a da satisfac]ie complexelor noastre
identitare, ocolind sl\biciunile, `ngro[ând biruin]ele,
ignorând tulbur\rile de cre[tere [i dezvoltare ca `ntr-o
demonstra]ie care renun]\ la am\nunte [i arunc\ la
co[ fi[ele potrivnice ideii.“
V\zut ca un [aman care a trasat un cerc magic
`n jurul literaturii române, oficiind `n centrul acestuia
o miss\ sub efectul celor mai aromate narcotice, G.
C\linescu este atacat punct cu punct, revenitor,
`ntr-un exerci]iu de ansamblu care, `n fapt, rescrie
istoria literaturii române, de asemenea de la `nceputuri
– [i mai departe de momentul scrierii Istoriei... lui
G. C\linescu. Farmecului stilistic c\linescian i se
opune altul – i-am zice negricid – lapidar, t\ios,
inepuizabil `n formul\ri [i clocotind de probe, dar
structurând pe aser]iunea c\ literatura român\ modern\
nu [i-a f\cut `nc\ temele elementare, c\tre lumini[ul
optzecist.
~ntrucât fiecare cut\ a literaturii noastre este luat\
la o `ndeaproape cercetare, – s\rac\, s\rac\, dar nu
[i pu]in\! – o analiz\ a fiec\rui capitol – se include
[i perioada comunismului – ne-ar obliga s\ ie[im din
rânduri c\tre o vastitate de spa]ii. Vorbeam de o
alt\ istorie a literaturii noastre, dar aceasta cuprinde
[i o istorie a criticii, pornind de la Titu Maiorescu,
o istorie, `n fine, a evolu]iei criteriului estetic, cu
severe corecturi de canon, greu contestabile. Vezi
opiniile asupra unor personaje precum Geo Bogza
sau Octavian Paler, cele privind proza fantastic\ a lui
V. Voiculescu ori lirica de pe urm\ a lui Lucian Blaga.
~ntr-o alt\ ordine, când un autor este agreat, precum
Marin Preda, c\r]ile `i sunt `nregistrate sub raportul
succesului la public. Dac\ literatura din timpul
comunismului este adus\ la justa ei valoare – adic\
la mai nimic –, cea interbelic\ este subapreciat\,
cel pu]in `n domeniul prozei, care `l [i preocup\ `n
special pe autor.
Un martor al `nfloririi literaturii interbelice nu va
accepta punctajul superior pe care-l acord\ dl. Negrici
momentului 1964, cu toat\ importan]a acestuia `n
limitele unei literaturi operând `n lipsa libert\]ii. Este
`ns\ drept c\ [i criticul nume[te ideea ca pe o `ndr\zneal\.
Pântecul moale al lucr\rii se caut\ acolo unde,
`ntre evolu]ia artelor [i starea de normalitate a unei
societ\]i, se stabile[te un raport de strict\ condi]ionare.
Acordând lumii române[ti a secolului al nou\sprezecelea
patru decenii de lini[tit\ dezvoltare, iar celui de al
dou\zecilea nici m\car dou\, o judecat\ mecanic\
impune concluzia c\ posibilit\]ile na[terii unei
mari literaturi au fost modeste – ca s\ nu spunem
nule. E un punct de vedere reductiv, c\ci, la urma
urmei, care e elementul de compara]ie Cu care
alte literaturi, st\pâne pe secole de magistratur\ a
esteticului ne confrunt\m
Cu literatura Rusiei care, prin acela[i calcul, a
avut parte `n ultimele dou\ secole de câteva luni de
democra]ie Cu aceea a Rena[terii, `nflorind `ntr-o
Italie divizat\, `nsângerat\, sub c\lcâiul unor invadatori
din diferite puncte cardinale Sunt semne de `ntrebare
care nu r\stoarn\ e[afodajul unei teze excelent expuse,
`n just\ concuren]\, dealtminteri cu Istoria... lui G.
C\linescu, atât sub raportul bog\]iei probelor, a
enormit\]ii materialului perfect st\pânit, cât [i al
expresivit\]ii stilistice, al unei for]e argumentative
conduse cu acela[i autoritarism. Care place. {i ne
`ncânt\.
~n fericita-mi copil\rie `i auzeam pe p\rin]i – [i
mai cu seam\ pe tata – fredonând un [lag\r – vals,
tangou – cu viu amuzament. Refrenul suna a[a: „S\
nu-]i faci iluzii, vei culege deziluziiiii...“ [i con]inea
o moral\ etern\. ~n sânul familiei Cioculescu, cântecul
a supravie]uit cu decenii trecerii lui prin lume. Mai
era la mijloc [i melodia...
Barbu CIOCULESCU

Când licoarea nem]easc\ este amestecat\
imprudent cu cea a p\mântului str\mo[esc
(d\-i cu bere, d\-i cu vin), cet\]eanul se
turmenteaz\ [i nu mai [tie cu cine s\ voteze.
c o m e n t a r i i c r i t i c e
OCARTE
pe cât de
interesant\, pe atât de
agreabil\ este Trecute vie]i
de fan]i [i de birlici de
Horia Gârbea. O lectur\
de vacan]\, ai spune, dac\
sintagma respectiv\ n-ar
fi demonetizat\, la noi,
prin atâtea apari]ii (volume
[i publica]ii) ce jignesc
intelectul cititorului.
Horia Gârbea porne[te în sens invers fa]\ de
teoreticienii care în]eleg textul ca pe o sum\ fix\
de coduri [i conven]ii simbolice. El nu e interesat de
atributele textuale ale personajelor, de natura lor
fic]ional\ [i de structura confundat\ cu suportul de
hârtie. Eroii literari sunt v\zu]i ca ni[te oameni în
carne [i oase, consisten]i, tridimensionali. A-i descrie,
pe diferitele lor coordonate, [i a-i plasa în serii
analogice [i distributive, pornind de la op]iunile,
preferin]ele [i „metehnele” lor, este pariul acestui
scriitor extrem de mobil [i întreprinz\tor. Dramaturg,
prozator, eseist, publicist, traduc\tor, critic dramatic
[i literar (în aceast\ ultim\ calitate l\udându-i îns\
pe to]i, cu o flagrant\ lips\ de exigen]\), poet [i
cronicar al vie]ii culturale, pre[edinte de asocia]ie
scriitoriceasc\ [i comentator avizat de bridge, Horia
Gârbea e un literator multilateral [i un utilizator
excelent de registre. Se poate adapta cu mare u[urin]\
la specificul fiec\rui gen, deprinzându-i regulile [i
g\sindu-[i motiva]ia profesional\ pe un teren mult
mai larg decât acela al voca]iei de dramaturg.
Între eseistic\ [i istorie literar\, cartea de fa]\
trateaz\ personajele fic]ionale ca pe ni[te fiin]e vii,
caracterizând prin ele societatea în care tr\iesc. E
chiar un joc de societate, pasionant [i amuzant, ce
presupune nu doar o anumit\ specializare, ci un fond
de cultur\ în sens larg. Cuno[tin]ele literare sunt
dublate de cele sociologice, ideologice, arhitectonice,
gastronomice [i tot a[a, pe o palet\ folosit\ neostentativ.
În schimb, num\rul de c\r]i din care se recolteaz\
personajele [i situa]iunile literare e relativ limitat.
Sunt scanate opere de Caragiale, tat\l [i fiul, Creang\,
Br\escu, Bacalba[a, Rebreanu, Sadoveanu, Arghezi,
Camil Petrescu, Ionel Teodoreanu, G. C\linescu
(men]iune special\), Sebastian, Kiri]escu, Eugen
Barbu, Preda, Ioan Gro[an, C\rt\rescu; [i în general
acelea[i titluri servesc unor sec]ion\ri tematice diferite.
Altfel spus, „pasiunea [i sexul” sunt urm\rite în crea]ii
în care, ulterior, vor fi cercetate „alcoolurile [i be]iile”,
„agresiunile [i înc\ier\rile”, „boalele [i doftorii”.
Favoriza]i sunt prozatorii reali[ti, urbani (C\linescu
în Enigma Otiliei [i Bietul Ioanide) [i suburbani
(Barbu în Groapa). Cu câteva excep]ii, proza fantastic\,
oniric\, alegoric\ e ocolit\. {i aceasta deoarece pe
autor nu-l intereseaz\, cum spuneam, codificarea
simbolic\, refrac]ia personajelor [i a lumii lor fic]ionale;
ci, dimpotriv\, punctele [i liniile în care literatura se
intersecteaz\ cu via]a social\. Romanele lui Breban,
de pild\, psihologic-abisale, nu sunt ofertante pentru
o astfel de investiga]ie.
Fie c\ e vorba despre Cai, c\l\re]i [i atelaje hipo,
de Avoca]i [i osândi]i sau de Scrisori, depe[e, telegrame
ale personajelor, Horia Gârbea traverseaz\ cu
mult\ seriozitate aria tematic\, f\când paralele
între operele citite [i urm\rind evolu]ia în timp [i
spa]iu a unor „teme” comportamentale. Documentarea
e atent\, iar cuno[tin]ele diferitelor specialit\]i
sunt completate prin informa]ii [i date aflate acas\.
B\iat de familie bun\, veche [i documentat\ cel pu]in
în istoria României moderne, scriitorul merge la sigur
folosindu-se de tradi]ia oral\. Când ceva pare înc\
neclar, apar cu promptitudine explica]iile autobiografice:
„O men]iune aparte merit\ dard\rul. El apare la
Br\tescu-Voine[ti [i e numit, glorios, de Mateiu
Caragiale. Pirgu întârzia la întâlnirile crailor
pentru c\ «avea de mo[it o poli]\ cu maimu]\ sau
se încurca la dard\r cu Mehtupciu». Din motive
neelucidate, Mateiu folose[te majuscula, ceea ce
poate l\sa impresia c\ e vorba de un nume propriu
(precum Boiangiu, Sacagiu etc.). Înclin s\ cred c\
Un joc de
societate
Horia Gârbea, Trecute vie]i de fan]i [i de
birlici. Via]a [i, uneori, opera personajelor,
Editura Cartea Româneasc\, Bucure[ti,
2008, 208 p.
majuscula e o eroare, personajul nu reapare, ca s\
merite un nume, iar mehtupciu desemneaz\ func]ia
partenerului de dard\r al lui Pirgu: redactor de hot\râri
[i edicte domne[ti adic\ de «mehtupuri». Dar ce
era dard\rul Un titirez cu fundul semisferic [i fe]ele
laterale egale, un fel de zar. Dard\rul se rotea [i,
pierzând viteza, c\dea cu una dintre fe]e în sus, ea
aducând juc\torului un câ[tig din miza existent\ sau
obliga]ia de a cotiza în plus la aceast\ miz\. Posed
un dard\r nem]esc, mo[tenit de la o m\tu[\, care are
un echilibru remarcabil – se rote[te mai mult de un
minut.” (pp. 13-14); „La Br\escu func]ionarii beau
multiple «vermuturi de Torino» [i se plâng c\ nu le
ajunge leafa. Apoi pleac\ la dame. Tot la Br\escu,
un personaj îi cump\r\ nevestei adorate un patefon.
Apoi bea cu amicii 72 de pelinuri în [ase in[i, o duzin\
de om! Ajuns acas\ cam la ziu\, î[i g\se[te consoarta
în pat cu timidul s\u chiria[. Le pune la patefon
De[teapt\-te române [i pleac\. S\ se sinucid\ eventual.
«Strofe cu pelin de mai contra Iorga Neculai» scrie
[i P\storel, mare expert în vin [i nu numai. Pelinul
de mai se pune în butoiul cu vin, împrumutând savoarea
sa amar\ licorii. P\storel înal]\ un adev\rat imn
pelinului. Cel mai bun pelin se bea «La Gogu Ro[iianu»,
pe locul unde azi este «Izvorul rece», la Pake. Informa]ia,
pe care o de]in din familie, este certificat\ într-o
povestire a lui Radu Albala.” (pp. 30-31). {i dac\ tot
suntem la capitolul beuturi, dulci ori am\rui, s\
înregistr\m o dat\ cu Horia Gârbea evolu]ia mentalit\]ilor
în câmpul de tradi]ii bahice. La Sadoveanu, se bea
numai vin: cu ulceaua, din oca. Ocaua (ne informeaz\
imediat autorul „nou\zecist”) avea 1,288 litri în
Moldova, fiind a zecea parte dintr-o vadr\. Comisul
Ioni]\, om mai umblat, poveste[te c\ nem]ii beau
bere, care e un fel de le[ie. Convivii sadovenieni se
strâmb\ recriminator: atunci „s\ r\mân\ ei cu
trinul lor [i noi cu ]ara Moldovei”. Personajele
caragialiene o dau îns\ pe bere. Când licoarea nem]easc\
este amestecat\ imprudent cu cea a p\mântului
str\mo[esc (d\-i cu bere, d\-i cu vin), cet\]eanul se
turmenteaz\ [i nu mai [tie cu cine s\ voteze. Indecizia
electoral\ e [i un efect al indeciziei consumatoare.
{i [pri]ul, numit mi[ma[, e opera]ional în lumea
caragialian\, prins\ între tradi]ii orientale [i modernit\]i
occidentale. {pri]ul vine pe filier\ austro-ungar\
[i, chiar dac\-l oripileaz\ pe puristul P\storel, adeptul
vinului integral, combina]ia prinde la români: popor
mobil, adaptabil, sensibil la inova]ii. {pri]ul ca la
Cap[a are doar „o und\ de sifon”. Iar o baterie,
comandat\ într-un num\r semnificativ de schi]e,
povestiri, romane [i piese de teatru, înseamn\ un litru
de vin [i un sifon. Rezon.
Pe lâng\ aceste savuroase analogii [i paralele
socio-literare ce ne atrag în joc [i ne fac s\-l continu\m
pe cont propriu, g\sim în voluma[ul lui Horia Gârbea
o Addenda cu texte de publicistic\ mai risipit\. Cu
o sincop\ (în articolul dedicat revistelor glossy cu [i
despre femei, ironia este gripat\), [i aceste pagini
intereseaz\ [i plac. Adev\rat detectiv în decodarea
unor expresii populare licen]ioase, autorul p\trunde
[i în lumea virtual\, a chat-ului [i messenger-ului,
studiind cu aten]ie noile jargoane. Seriozitatea nu
mai e îns\ jucat\, ci maxim\ în dou\ texte de
facturi diferite, unul, Despre nedreptate, polemizând
cu Gheorghe Grigurcu („A fi scriitor te ap\r\ de orice
nedreptate sub raportul judec\]ii literare. Pentru c\
scrisul e o bucurie pe care ]i-o faci în primul rând ]ie
însu]i.”), iar cel\lalt pornind de la analiza tot a
unor reviste glossy, de data aceasta pentru „bebeii
mititei”... Finalul, care este [i al c\r]ii, e surprinz\tor
[i personal în ambele sensuri ale termenului. De la
superbebeii de jalnice vedete dâmbovi]ene, ca imaginestas
a „celebrit\]ii” incipiente, se trece la descrierea
aproape timorat\ a propriului copil, o entitate c\zut\
parc\ din orizontul misterului. O descriere frumoas\,
inspirat\, cu un rest enigmatic: „În ceea ce m\ prive[te,
dac\ pot s\-mi îng\dui un punct de vedere personal,
nepervertit de «bebei [i mânc\rici», întâlnirea cu fiul
meu, Tudor, m-a marcat cu totul altfel decât prezum\
publica]iile discutate mai sus. Nu pot s\ îl asociez
cu nimic omenesc: seam\n\ cu o vietate extraterestr\
sau cu un înger. Iubitor de comunicare [i afabil
cum m\ aflu, nu g\sesc între noi nici un cod. «P\[esc
ca pe o alt\ planet\», vorba poetului. Pisica a vrut
s\-l miroas\. S-a ridicat pe marginea patului [i s-au
privit intens: ea holbat\ de uimire, el senin [i arogant.
Mâ]a s-a retras tiptil trei pa[i, apoi a fugit îngrozit\,
ca un om care s-a convins c\ a v\zut o stafie. Când
doarme, mai ales, nou-venitul are o activitate intens\:
clipe[te, vorbe[te într-o limb\ necunoscut\ [i face
gesturi largi [i precise adresate unei lumi invizibile
pentru mine. Îi pun un cântecel de Schubert [i îl
«critic\» dirijând în contratimp cu mi[c\ri categorice.
Nu îmi inspir\ deloc fragilitate [i duio[ie, ci for]a
unei entit\]i care beneficiaz\ de avantajul Necunoscutului.
Când îl strig pe numele lui omenesc, îmi zâmbe[te
de sus, cu o ironie devastatoare, ca s\ simt întreaga
mea lips\ de fantezie. Indiferent ce mi se va întâmpla
în viitor, aceste zile de iarn\ (2007, n.a.) vor r\mâne
pentru mine sub semnul întâlnirii, pentru prima dat\,
cu o creatur\ inexplicabil\.” (pp. 202-203).
Avem aici nu numai un registru nou, al autorului
polivalent jucându-se cu conven]iile literare; ci [i o
coard\ în plus, pe care scriitorul acesta profesionist
nu [i-o cuno[tea. •
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
11

12România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
c o m e n t a r i i c r i t i c e
STORIC LITERAR cu o sus]inut\
I
activitate, apar]inînd genera]iei
subsemnatului cu care s-a întîlnit în
calitate de coleg pu]in mai tîn\r în
s\lile Universit\]ii din Cluj întrun
moment de care m\ desparte o
melancolic\ distan]\ de peste o jum\tate
de veac, Mircea Popa ne ofer\ înc\
o carte, de ast\ dat\ închinat\ raporturilor
lui Lucian Blaga cu contemporanii
s\i. Ne vom opri acum asupra unui
capitol al raporturilor în cauz\, „într-un cîmp de
manifestare pe care îl b\nuiam într-o oarecare m\sur\
interzis“, [i anume polemica. Într-adev\r confruntarea
polemic\ pare inadecvat\ imaginii abstrase, oarecum
hieratice sub care ni se înf\]i[eaz\ autorul Spa]iului
mioritic. La marile-i altitudini la care a în]eles a-[i
fixa viziunile, la ce bun zarva patimilor proximit\]ii,
agita]ia unor inevitabile inadecv\ri epocale {i totu[i,
Blaga n-a ezitat a riposta contestatarilor s\i, cu o verv\
adesea coroziv\, cu o energie aneantizatoare a ceea
ce i se p\rea a fi rea-credin]\, postur\ care-l a[eaz\
în rîndul poe]ilor-pamfletari ai literelor române[ti,
Eminescu, Macedonski, Tudor Arghezi, Ion Barbu.
În mai mare m\sur\ decît la unii din ace[ti înainta[i
remarc\m în pagina sa o structur\ de idei, o stringen]\
logic\ proprie mentalit\]ii filosofice ce-l apropie,
dup\ cum noteaz\ Mircea Popa, de procedeele
maioresciene. }î[nirea umoral\, apelînd la un verb
sarcastic ce nu-[i pune opreli[ti, e coroborat\ de o
tactic\ a inteligen]ei care urm\re[te obiective precise,
acordînd textului un desen ra]ional. Vînînd contradic]iile
adversarilor, Blaga ]ine în chip deosebit la exactitatea
terminologic\, ce posed\ pentru el semnifica]ia
unui imperativ categoric, interogîndu-se: „Dar
întrebuin]area unor termeni, de altfel intra]i din plin
în circula]ia curent\, e oare suficient\ ca s\ pecetluie[ti
pe cineva drept fenomenolog În modul acesta al]i
ideografi ar ajunge repede la rezultatul c\ sunt spinozist
fiindc\ întrebuin]ez cuvîntul «substan]\», pozitivist
fiindc\ întrebuin]ez cuvîntul «categorii», hegelian
fiindc\ întrebuin]ez cuvîntul «sintez\», bergsonian
fiindc\ întrebuin]ez cuvîntul «devenire». S\ mi se
dea orice în cazul acesta [i nu în]eleg ce rost mai
are o ideografie degenerat\ în obsesie de cuvinte“.
Rîndurile de mai sus i se adreseaz\ lui I. Bruc\r,
comentator pe care-l apreciaz\, c\ruia, în consecin]\,
nu vrea s\-i dea o replic\ dur\, ci doar una „explicatoare“.
În alte împrejur\ri îns\ maniera sa e devastatoare...
Explicabil în cazul unui mare creator, Blaga a avut
parte de adversari suficient de numero[i [i tenaci, care
n-au ezitat a recurge la învinuiri descalificante precum
cea de plagiat (las\ c\ o astfel de incriminare s-a
repetat [i în zilele noastre chiar, în mediul urbei d-lui
Popa), ajungînd pîn\ la o pitoreasc\ provocare la...
duel, din partea fugosului Dan Botta. Seria de articole
semnate de G. Bogdan-Duic\, în ziarul clujean Înfr\]irea,
cu titlul sfid\tor Literatura f\r\ rost (Desigur de d.
Blaga), reac]iile inamicale prilejuite de discursul de
recep]ie al lui Blaga la Academie din partea sociologului
H.Stahl, a poetului I.U. Soricu, a eseistului Petru
Manoliu, ca [i opusculul aceluia[i Dan Botta,
Cazul Blaga, au reprezentat doar o parte din dosarul
atacurilor îndreptate cu prec\dere împotriva filosofului.
Deranja originalitatea acuzat\ a opiniilor acestuia,
neîncadrarea lor în tiparele prestabilite. Gînditorul se
vedea pus în patul procustian al unor concep]ii cu
prestigiu universitar [i ecleziastic. Noutatea gîndirii
blagiene se vedea exorcizat\ de vechea gard\ a [colii
filosofice din Capital\, în frunte cu C. R\dulescu-
Motru. Acesta public\ în Convorbiri literare, în 1941,
un text intitulat Gîndirea filosofic\, în]elesul [i scopul,
încercînd a-i contrapune lui Blaga pe Mircea Florian,
disociat la rîndu-i de filosoful clujean, în cartea sa,
Misticism [i credin]\, ap\rut\ în acela[i an. A fost
semnalul unei campanii pe care Revista de filozofie,
condus\ de Motru, a întreprins-o împotriva lui Blaga,
mai cu seam\ dup\ ce acesta întemeiase un periodic
Mircea Popa, Lucian Blaga [i
contemporanii s\i, Ed. Casa C\r]ii de
{tiin]\, 2007, 252 pag.
Polemica lui
Blaga
propriu, revista Saeculum, care a ap\rut la Sibiu, în
1943 [i 1944. În esen]\, obiec]ia lui Motru era,
dup\ cum consemneaz\ în memoriile sale, înc\ inedite,
par]ial investigate de Mircea Popa, c\ filosofia lui
Blaga „este un adev\rat pericol pentru viitorul culturii
române[ti. O asemenea filosofie distrage tineretul de
la preocup\rile serioase [tiin]ifice [i-l îndeamn\ s\
hoin\reasc\ prin divaga]iile mitologice“, întrucît este
exploatat\ o tradi]ie dubioas\, refractar\ „la cerin]ele
timpului nostru“. „R\d\cinile ei se întind prea
adînc în primitivitatea magiei [i în mla[tina imagina]iei
dezordonate“, nemaifiind nevoie a o mai ajuta „pentru
a se adînci mai mult“. Altfel spus, am avea a face
cu o tentativ\ de-a înlocui „filosofia bazat\ pe [tiin]\
cu o metafizic\ ie[it\ din interpretarea descîntecelor
b\be[ti“. Bizar e c\ pozitivismul venerabilului Motru
nu tolera o concep]ie novatoare de anvergur\, în
numele unui „românism“ ce ar fi fost nesocotit de
sistemul blagian, atît de nutrit de sevele etnice. E
de în]eles sup\rarea lui Blaga, care nu [ov\ie a-l trece
pe preopinentul s\u în caricatur\, a-i r\spunde f\r\
a evita tu[ele cele mai groase, argheziene. Portretul
predecesorului incomprehensiv ce ar fi ap\rut drept
„filosof“ doar în „ochii adul]ilor, cari înva]\ s\
scrie [i s\ citeasc\ în timpul serviciului militar“, e
axat\ pe metafora vidului: „Capul s\u cam p\trat e
c\ptu[it pe din\untru cu o seam\ de oglinzi concave,
care au darul s\ denatureze iremediabil toate ideile
ce au nenorocul s\ ajung\ din c\r]i pîn\ la mijlocul
vidului. Vidul este mobilat [i cu un creier redus la
cantitatea neglijabil\ a unei g\m\lii“. Tangen]ele
la absurd, reamintindu-l pe Urmuz, nu lipsesc, dovedind
cum autorul Laudei somnului, ce avea o p\rere defel
m\gulitoare asupra avangardei, s-a întîlnit cu aceasta
în stilul diatribei sale: „Acas\, între cei patru pere]i
ai bibliotecii sale, filosoful are o c\ldare [i-un c\]el.
C\]elul poart\ un stindard tricolor în coad\, iar c\ldarea
poart\ un nume foarte ciudat: «Cultul mor]ilor».
Nimeni n-a putut afla, pîn\-n ceasul de fa]\, pentru
ce c\ldarea a fost botezat\ astfel de ilustrul ei patron.
S-a putut afla îns\ c\ în aceast\ c\ldare filosoful nostru
fierbe din toate sistemele un fel de s\pun filosofic,
de culoare neutr\, pe care-l serve[te contra honorar
pentru cur\]irea sufletelor, tuturor genera]iilor de
tineri [i tinere, care de la dou\zeci [i cinci de ani
încoace bat la poarta gr\dinii lui Akademos. {i nu
s-a sesizat înc\ nimeni, fiindc\ filosoful nostru e
pur ca raza soarelui [i în caz de nevoie scoate stindardul
din coada c\]elului, care tricolor impresioneaz\ [i
dezarmeaz\ pe orice r\uvoitor“.
E instructiv s\ ne reamintim reac]ia institu]iilor
conservatoare, una ie[it\ din comun. Îns\[i Academia
Român\ s-a solidarizat cu vîrstnicul filosof junimist
pentru a-l pune la punct pe cutez\torul autor transilvan,
trimi]îndu-i celui dintîi o depe[\ consolatoare în care
defensiva celui de al doilea e socotit\ a fi un act „lipsit
de cea mai elementar\ deferen]\ fa]\ de institu]ia din
care face parte“. Între semnatari îi g\sim pe I.Simionescu,
Al. Lapedatu, D. Gusti, Gheorghe Br\tianu, N. Cartojan,
Liviu Rebreanu, I.A. Br\tescu-Voine[ti, G. Murnu,
D. Caracostea, P.P. Negulescu, I. Petrovici. Absent
Blaga n-a ezitat a riposta contestatarilor
s\i, cu o verv\ adesea coroziv\, cu o
energie aneantizatoare a ceea ce i se
p\rea a fi rea-credin]\.
din aceast\ list\ a „nemuritorilor“, M.Sadoveanu
transmite colegilor s\i încredin]area c\ „Lucian Blaga
nu va mai pune piciorul în Academie“. Se pare c\ [i
Al. Rosetti înclina c\tre sus]inerea lui Motru. Formidabila
opozi]ie împotriva lui Blaga e completat\ de un num\r
al ziarului de mare tiraj, Timpul, din 5 noiembrie
1943, dedicat prin osîrdia lui Petru Manoliu sus]inerii
lui Motru, în care semneaz\ I.Petrovici, N.Bagdasar,
Mircea Florian, Anton Dimitriu, I.Simionescu [i Petru
Manoliu, la care se adaug\ textul de solidaritate al
academicienilor mai sus men]iona]i. A[adar un
impresionant front antiblagian, cel mai puternic,
întrucît regimul comunist, trecîndu-l la index pe
filosoful „idealist“ [i „reac]ionar“, n-a produs prilejul
unei discu]ii cît de cît mul]umitoare asupra sa. S-a
mul]umit cu o excomunicare gr\bit\, f\r\ pompa unei
execu]ii, pentru care i-ar fi lipsit numele sonore,
prohibite [i ele, într-un domeniu patronat de inchizitorialul
C.I. Gulian, corespondent în filosofie al lui M. Roller
[i I. Vitner din zonele istoriei [i literaturii.
O alt\ etap\ polemic\ a lui Lucian Blaga e inaugurat\
de publicarea eseului s\u, Religie [i spirit, în 1942,
cea din urm\ parte a Trilogiei valorilor. Ea marcheaz\
o criz\ a rela]iilor sale cu revista Gândirea, al c\rei
exponent prestigios fusese, dar care îl sanc]iona în
numele dogmei ortodoxe, deplîngîndu-i „erezia“.
Recunoscîndu-i lui Nichifor Crainic, e drept pe un
ton de ambiguitate, calitatea de-a fi înf\ptuit timp
de dou\ decenii o veritabil\ „invazie a teologiei în
cultura român\“, Blaga se desparte de perspectiva
acestuia referitoare la leg\turile omului cu divinitatea,
prezentate în Nostalgia Paradisului, precizînd c\ în
vreme ce opera lui Crainic apar]ine teologiei, a sa
apar]ine filosofiei. E prima obiec]ie capital\ pe care
Blaga o aduce vechiului camarad, cu o ironie ce divulg\
o incompatibilitate: „Crainic nu are nicio îndoial\ c\
cel mai asiduu colaborator al geniului patristic a
fost Dumnezeu însu[i. În posesia acestui criteriu,
pe care îl crede absolut, Crainic va desf\[ura deci
problematica filosofiei [i a esteticei cu impun\toare
m\iestrie din punct de vedere teologic, cu irezistibil\
seduc]ie verbal\, dar pe de alt\ parte [i într-un fel care
treze[te consternarea simplilor filosofi. A simplilor
filosofi care, vrînd-nevrînd, mai tr\iesc [i ast\zi în
credin]a iremediabil\ c\ mintea li s-a dat din partea
lui Dumnezeu ca s\ gîndeasc\ cu ea [i s\ nu fie numai
receptacolul unui adev\r gata f\cut. A unui adev\r
depus odat\ pentru totdeauna în arhivele îngere[ti ale
trecutului r\s\ritean. M\rturisesc f\r\ înconjur c\ din
parte-mi am mult\ în]elegere pentru modul de a gîndi
teologic, dar tot a[a voi m\rturisi c\, oarecum prin
na[tere, m-am obligat s\ am cel pu]in aceea[i în]elegere
[i pentru aspira]iile filosofiei“. În al doilea rînd, Crainic
identific\ românescul cu ortodoxia, cultivînd, cum
zice Mircea Popa, un „gîndirism aseptic“, ce se str\duia
a intimida spiritele independente, tot ce nu se ralia
cu punctele de vedere ale doctrinei sale ortodoxe.
Pozi]ia lui Blaga în aceast\ privin]\ este con]inut\,
între altele, într-un interviu din ziarul Via]a, din 26
mai 1942, în cuprinsul c\ruia declara: „E o confuzie
care se face identificîndu-se «ortodoxia» cu «românescul»,
cînd de fapt ortodoxia nu este decît o parte din
acest românesc. (...) Spiritualitatea româneasc\ este
mult mai larg\, mult mai bogat\. Nu se poate face o
privire asupra acestei probleme subordonîndu-te
ortodoxiei – aceast\ privire trebuie f\cut\ cu
ochiul clar al filosofului, care se situeaz\ în afar\
de orice constrîngeri, pentru a avea o impresie de
ansamblu. Or, cred c\ s-a putut vedea din toat\ opera
mea filosofic\ de pîn\ acum c\ felul meu de a gîndi
este profund românesc“. Ceea ce constituie o consecin]\
a libert\]ii reflexive asumate principial. Atacurilor
venite din direc]ia a[a-numitei „filosofii [tiin]ifice“
li s-au al\turat cele dinspre ap\r\torii rigizi ai teologiei
ortodoxe, ofensa]i de „disiden]a“ tot mai ap\sat\ a
lui Blaga ce p\ruse o vreme a se încadra convenabil
gândirismului. Din preajma revistei diriguite de
Nichifor Crainic s-au ivit cîteva c\r]i ce reverbereaz\
decep]ia unor teologi (to]i autorii erau profesori la
Seminarul teologic din Sibiu) c\, de[i fiu de preot
[i el însu[i student la teologie, în anii primului r\zboi
mondial (spre a nu fi mobilizat), Blaga nu a devenit
un portdrapel al dreptei credin]e, un Toma d’Aquino

Pentru Nichifor Crainic, Blaga nu
g\sea decît cuvinte favorabile,
deplîngînd deten]ia crunt\ în care se
g\sea în acei ani tri[ti.
al ortodoxiei, a[a cum îl dorea Crainic: Mythos de
Grigorie T. Marcu (Sibiu, 1942), Pozi]ia domnului
Lucian Blaga fa]\ de cre[tinism [i ortodoxie de Dumitru
St\niloaie (Sibiu, 1942) [i {coala mitologic\. Studiu
istorico-critic de Vlad Sofron (Sibiu, 1943). Dumitru
St\niloaie, cel mai important din rîndul acestor oponen]i
clerici, îl considera pe Blaga „adept al lui Democrit
[i în special al atomismului materialist“ [i d\dea
glas dezam\girii c\ filosoful trata problema dogmei
exclusiv ca „un produs al eului“, confirmat fiind de
texte ap\rute în Gândirea în care Blaga era comparat
cu Iulian Apostatul, generate, dup\ toate probabilit\]ile,
de pana lui Crainic, [i el un polemist acid: „Pentru
cine vrea s\ trag\ concluzii din marile evenimente
istorice, exemplul lui Iulian Apostatul e într-adev\r
semnificativ. Nu era un metafizician propriu-zis, ci
numai un filosof cu talent de pamfletar. Fusese crescut
în credin]a cre[tin\ pentru a deveni un împ\rat teolog
cum aveau s\ fie ulterior aproape to]i împ\ra]ii Bizan]ului
(...). În ce consta problema pe care [i-o propusese
Iulian Foarte simplu: în detronarea dogmei revelate
prin Fiul lui Dumnezeu cel întrupat [i înlocuirea ei
prin miturile fanteziei grece[ti, care putea s\ mai aib\
la vremea aceea prestigiul frumuse]ii poetice, dar erau
izbite de moarte, în sensul lor religios. Lupta lui Iulian
e lupta basmului filosofat împotriva adev\rului revelat“.
Mai departe Blaga este taxat drept autor de „galimatias
crisnamurtic“, produc\tor de „mu[uroaie de cîrti]\“,
discipol al lui Freud, „proiectînd în t\rie o caricatur\
a lui Dumnezeu“. R\spunsurile lui Blaga nu întîrzie.
Ele se concentreaz\ în trei articole publicate în Saeculum,
De la cazul Grama la tipul Grama, S\punul filosofic,
Automatul doctrinelor, dintre care primele dou\ îl
au în vedere pe Nichifor Crainic iar în cel\lalt se
r\fuie[te cu R\dulescu-Motru, articole în care, dup\
cum observ\ Mircea Popa, „arta pamfletar\ a lui Lucian
Blaga atinge un maximum de poten]ialitate“ (ar mai
fi de ad\ugat, socotim noi, Hazul ]\r\nesc al imperialului
Dan Botta). Insubordonarea originalului filosof la
prescrip]iile teologiei ortodoxe e în esen]\ justificat\
astfel de cel incriminat: „Supranaturalului, în forma
sa doctrinar\, catihetic\, ce admite un fabulos
interven]ionism, pe cît de incidental pe atît de arbitrar,
i-am adus cît m\ prive[te supunerea [i ofranda unei
credin]e totale numai cînd m\ aflam în clasele primare.
Mai tîrziu, niciodat\. (Transcendentalismul meu
metafizic este la egal\ dep\rtare de supranaturalismul
teologic [i de orice naturalism scientist. Iar la expresiile
supranaturalismului recurg numai cînd îmbrac ipostaza
poetic\ ceea ce este cu totul alt\ poveste, c\ci poeticul
î[i are în]elesurile [i exigen]ele sale“ (Înc\ o dat\
Getica, în Saeculum, 1944). Nu putem a nu ne aminti
de disputele, în parte similare, ale lui Tolstoi cu Biserica
ortodox\ rus\, care l-a scos din rîndurile credincio[ilor
[i se pare c\ nu l-a reprimit nici pîn\ azi... Se afl\ în
considera]iile lui Blaga corolarul unei gîndiri de filosof,
care-[i afirm\ propria perspectiv\, dar nu [i o
negare a religiei, o contestare a Bisericii pe care, în
Desen de Mihaela {chiopu
pofida disputei cu unii din apologe]ii dogmei ortodoxe,
filosoful a respectat-o ca un element major al vie]ii
spirituale a unei colectivit\]i. Bun\oar\, comentînd
bol[evismul, îi repro[eaz\ faptul c\ a tratat Biserica
drept un du[man: „Revolu]ionarii atei[ti au fost pu]in
prev\z\tori cînd au crezut c\ religia e un factor neglijabil
în via]a sufleteasc\ a poporului rusesc“, din care pricin\
experimentul sovietic i se pare un e[ec care se cuvine
a r\mîne singular, deoarece: „În soarta Rusiei e în joc
c o m e n t a r i i c r i t i c e
soarta întregii omeniri culte. În orice caz e o
nebunie s\ sper\m c\ pr\pastia ce s-a deschis în Rusia
poate fi închis\ cu un gard de scînduri [i c\ pr\pastia
aceasta nu va atrage în adîncimile ei [i alte popoare“.
Temere ce s-a dovedit profetic\, dup\ cum
repro[ul adresat lipsei de „prevedere“ a sovieticilor
ce desconsiderau religia îl adresa, fie [i tacit,
„revolu]ionarilor“ autohtoni de dup\ 1944.
Fie-mi îng\duit a încheia cu cîteva amintiri personale
din perioada ultim\ a vie]ii lui Lucian Blaga, în care
aveam norocul de-a convorbi cu genialul om. Evocîndu-
[i frecvent trecutul, el p\rea nespus de tolerant cu
desf\[ur\rile lui dezagreabile, gata a dezamorsa vechile
conflicte, pacificat. Nu-l mai atr\geau ca pe al]i vîrstnici
tensiunile retrospective, despicarea în patru a firului
celor petrecute, ci mai curînd aspectul lor de blînd\
fatalitate, reziduul lor acceptabil. Departe de a-i stîrni
mînia, „[coala [tiin]ific\“ a lui Motru i se înf\]i[a drept
o „verig\ a evolu]iei culturii române[ti“, trebuitoare
chiar dac\ insuficient\, controversabil\. St\niloaie nu
f\cea decît s\ pledeze în favoarea convingerilor în
duhul c\rora fusese format ca [i ceilal]i teologi, „avoca]i
ai unui anumit Dumnezeu“. F\ceau ceea ce le reclama
sutana. „În definitiv, orice filosofie ca [i orice
religie nu e decît o mitologie în sens foarte general“,
declara Blaga în chip de concluzie. Pentru Nichifor
Crainic nu g\sea decît cuvinte favorabile, deplîngînd
deten]ia crunt\ în care se g\sea în acei ani tri[ti. Cea
mai important\ revist\ a interbelicului nu era, în optica
lui Blaga, Revista Funda]iilor Regale, „prea eclectic\“,
ci Gândirea, „o publica]ie fondat\ pe o concep]ie
anume, expresie a unei direc]ii spiritualiste, de maxim\
importan]\“. Dan Botta îi ap\rea în amintire ca un ins
„simpatic în felul s\u“, iar provocarea la duel pe
care i-a f\cut-o l-a „amuzat“. Botta arbora „un aer
de cavaler anacronic“. Cînd i-am amintit o propozi]ie
pamfletar\ la adresa acestuia, care suna cam a[a:
„sîngele meu de român nu st\ de vorb\ cu un sînge
amestecat“, mi-a r\spuns, u[or stînjenit, c\ „a[a se
scria în acele vremuri“. Am impresia c\, în ciuda
presiunii uria[e ce o exercita asupra noastr\ ideologizarea
aflat\ în floare, f\r\ speran]\ în ceea ce-l
prive[te, a unei reveniri la normalitate („istoria î[i
va schimba cursul, desigur, dar va face un pas peste
capetele noastre“), Blaga cultiva în forul s\u intim o
armonie progresiv\ cu propria existen]\, o înseninare
absolutorie. •
O nou\ lovitur\ dat\ culturii
Se desfiin]eaz\
Teatrul „Tony Bulandra”
din Târgovi[te
IGNORÂND succesele notabile pe care institu]ia
târgovi[tean\ le-a înregistrat în cei doar 6
ani de existen]\, noul Consiliu Local, majoritar
PDL, al municipiului Târgovi[te, decide
transformarea teatrului într-o sec]ie a Direc]iei
de Cultur\.
Direc]ia de Cultur\ va fi înfiin]at\ pe baza Hot\rârii
de Consiliu Local din 21 august 2008. În subordinea
acestei direc]ii, ce va fi condus\ de un economist
(!!), va fiin]a direc]ia teatre cu 2 sec]ii, teatru
pentru adul]i [i teatru pentru copii, [i compartimentul
de sport turism [i agrement. Reorganizarea activit\]ilor
acestor institu]ii are ca scop „eficientizarea, intensificarea
[i dezvoltarea activit\]ii culturale a municipiului
Târgovi[te”.
În Legea teatrelor nr. 502/2006, cu modific\rile
ulterioare, este clar specificat faptul c\ orice teatru
este condus de un director general în baza unui
contract de management încheiat direct cu ordonatorul
principal de credite – Prim\ria Târgovi[te – în cazul
de fa]\. Subven]ia bugetar\ se acord\ direct teatrului
[i nu unei institu]ii intermediare. Noua Direc]ie
de Cultur\ va gestiona bugetul unic al celor trei
sec]ii subordonate.
Înfiin]at în 2002, Teatrul „Tony Bulandra“ a
devenit destul de repede cunoscut, atât datorit\
echipei tinere de arti[ti ce performeaz\ aici
(Laura Vasiliu este una dintre actri]ele institu]iei),
cât [i printr-un repertoriu bogat în care este privilegiat\
colaborarea cu regizori de notorietate ai scenelor
române[ti sau str\ine. Teatrul ofer\ condi]ii de
joc peste media scenelor din Bucure[ti, are un
repertoriu bogat [i un public constant [i fidel.
Dintre actorii altor scene, amintim ca invita]i ai
Teatrului „Tony Bulandra“ pe Dan Puric, Carmen
St\nescu, Ion Caramitru, Valeria Seciu, Ovidiu Iuliu
Moldovan, George Dinic\, Rodica Mandache, Marian
Râlea, Tora Vasilescu, Eusebiu {tef\nescu sau mai
tân\rul Marius Manole.
Prin colabor\rile regizorale cu Victor Ioan Frunz\,
Mihai Maniu]iu, Michael Devine sau Kemal Bashar
– directorul Mihai Constantin Ranin (scenograf [i
regizor) a reu[it, în numai câ]iva ani, s\ cl\deasc\
o nou\ imagine a institu]iei teatrale în comunitatea
târgovi[tean\.
~n 2007, Teatrul „Tony Bulandra“ a organizat
prima edi]ie (pilot) a Festivalului BABEL.FAST,
care s-a bucurat de succes în rândul publicului [i al
criticii [i de sus]inere din partea arti[tilor români
[i str\ini implica]i.
A doua edi]ie a festivalului, desf\[urat\ în iunie
2008, a avut ecouri în pres\ româneasc\ [i str\in\
datorit\ particip\rii pentru prima dat\ la un festival
românesc de teatru a companiei germane Volksbuhne-
Berlin precum [i a marelui regizor lituanian Oskaras
Korsunovas.
Spectacolul „Odihna”, montat de Mihai M\niu]iu
pornind de la textul lui George Banu, a avut premiera
în Festivalul Babel [i a fost selectat s\ participe
în noiembrie la Festivalul Na]ional de Teatru – o
mare realizare a teatrului târgovi[tean.
De men]ionat c\ în urma controlului din 2008
al Cur]ii de Conturi, la Teatrul „Tony Bulandra “
nu au fost g\site nereguli în ceea ce prive[te cheltuirea
banului public. •
Nota redac]iei. Textul de mai sus reprezint\ un
comunicat trimis redac]iei de personalul teatrului
amenin]at cu desfiin]area. Dezaprob\m la rândul
nostru m\sura luat\ de autorit\]ile locale, care
aminte[te de sinistrele centraliz\ri [i comas\ri din
via]a cultural\ operate `n regimul comunist.
13
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008

C\r]ile sale - în special incursiunile în tradi]ia
plagiatului la scriitorii români - le-au produs
unora valuri de transpira]ie, transformate în
prelungite accese de sughi] ale autorului.
c o m e n t a r i i c r i t i c e
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
14
Î
NC| DIN ANII ’80, Al. Dobrescu
era celebru pentru aciditatea bine
motivat\ a comentariilor sale literare,
cel mai adesea în r\sp\r cu opiniile
standardizate ale majorit\]ii confra]ilor
de breasl\. Sarcasmul cronicilor sale
nu avea cum s\-i aduc\ mul]i prieteni
printre scriitori [i critici literari, dar
f\cea ca textele care îi purtau semn\tura
s\ nu treac\ niciodat\ neobservate.
Dup\ revolu]ie, criticul ie[ean a r\mas acela[i
justi]iar cu zâmbetul pe buze. C\r]ile sale - în special
incursiunile în tradi]ia plagiatului la scriitorii români
- le-au produs unora valuri de transpira]ie, transformate
în prelungite accese de sughi] ale autorului. Cu
excep]ia ie[enilor, pu]in\ lume [tie îns\ c\, pe lâng\
analizele literare propriu-zise, Alexandru Dobrescu
este [i un neobosit autor de comentarii cu substrat
civic. Editorialele sale, publicate în cotidianul „Ziua
de Ia[i”, reunite în volumul S’avem pardon!. Note
civile (sic!) ofer\ cititorului importante prilejuri
de medita]ie într-o manier\ cât se poate de agreabil\
pentru el.
Publicistul Alexandru Dobrescu este un fel de
Paul Zarifopol ie[ean. {arjele sale mustesc de ironie
[i sarcasm, dar nu scap\ nici o secund\ din ochi
problematica foarte serioas\ care le-a generat.
Cele mai multe dintre editorialele sale se refer\ la
climatul cultural actual din capitala Moldovei – deloc
unul d\t\tor de optimism –, dar nu sunt omise nici
scandalurile politice, comentariile privind tarele
tranzi]iei sau portretele în aqua forte ale unor vedete
ale vie]ii culturale [i/sau politice. Autorul este un
sceptic incurabil, dublat de un moralist care observ\
cu acuitate [i comenteaz\ acid toate derapajele de
la ordinea fireasc\. De multe ori presa înghite pe
nemestecate, iar opinia public\ î[i însu[e[te f\r\
minima tenta]ie de a problematiza situa]ii dintre cele
mai absurde [i fapte care ar trebui s\ scandalizeze.
Sub ochii no[tri se produc drame care ar trebui s\
solidarizeze opinia public\ (alungarea celebrului
actor Dionisie Vitcu de pe scena Teatrului Na]ional
din Ia[i sau cea a eminescologului Mihai Dr\gan de
la Universitate), dar în fa]a c\rora nu reac]ioneaz\
nimeni, în vreme ce energiile sunt captate de tot felul
de polemici [i dezbateri f\r\ obiect sau de spectacole
mediatice de un gust îndoielnic. Autorul se raporteaz\
în permanen]\ la un good old time al culturii ie[ene,
reprezentat, firesc, în principal de perioada junimist\.
Prin compara]ie, prezentul se înf\]i[eaz\ jalnic [i
insignifiant. În cuvinte pu]ine moralistul traseaz\
principalele linii ale unei imagini caricaturale: „Azi,
ne pa[te pericolul de a reveni la starea prejunimist\
a lucrurilor, când oricine e bun la orice, când amatorismul
]ine loc de pricepere [i obr\znicia de talent, când
func]ia creeaz\ nu doar organul competen]ei, dar,
adeseori, [i pe acela al gândirii. Prea mul]i se întind
mai mult decât li-e plapuma, din care pricin\ sufer\
de reumatism cultural, c\ci le r\mân descoperite
ba [alele, ba picioarele.” (pp. 28-29) În acest context,
nu este de mirare c\ un obscur scriitor ie[ean se
consider\ nici mai mult, nici mai pu]in decât un viitor
laureat al Premiului Nobel pentru Literatur\.
În general, pamfletele semnate de Alexandru
Dobrescu nu con]in nume proprii, dar autorul are
grij\ s\ dea suficiente detalii pentru ca persoana în
cauz\ s\ fie identificat\ f\r\ nici un dubiu. La cap\tul
unei demonstra]ii privind modul falimentar în care
diploma]ia româneasc\ a tratat „mo[tenirea Gojdu”,
autorul se refer\ la dezam\girea pe care i-a produs-o
ministrul nostru de externe. De[i numele nu îi este
adus nici o clip\ în discu]ie, identitatea acestuia
prinde contur cu fiecare fraz\. Dup\ ce precizeaz\
c\ respectivul demnitar este „din partea locului”
(zona Ia[i), autorul îi completeaz\ portretul cu
elemente care nu las\ loc de confuzii: „Socoteam c\
vârsta îi explic\ ambi]iile, câteodat\ dispropor]ionate,
[i-i scuz\ gafele de cre[tere, câteodat\ impardonabile.
Iar faptul c\ studiase, totu[i, istoria îl treceam printre
argumentele în favoarea unei solide con[tiin]e a
Punctul pe i
Alexandru Dobrescu, S’avem pardon. Note
civile, Editura Empolis, Ia[i, 2007, 256 pag.
r\d\cinilor proprii. M-am în[elat. Prin manifest\rile
sale recente inclusiv prin «inabilitatea» de a asemui,
fie [i în glum\, ]ara în numele c\reia vorbe[te cu
un land austriac, ministrul nostru de externe se
înf\]i[eaz\ a[a cum este: un mic arivist, gata oricând
s\ fac\ frumos în cancelariile lumii, f\r\ a se uita
la pre]. Îmb\tat de aerul tare al în\l]imii la care s-a
pomenit, de unde se disting numai entit\]i, nu [i
identit\]i, a pierdut din vedere [i ceea ce s-au silit
dasc\lii a-l înv\]a, [i ceea ce se presupune a fi c\p\tat
prin na[tere”. Cine poate fi tân\rul ie[ean, absolvent
de istorie, ajuns ministru de externe este secretul lui
Polichinelle. Mai de mirare sunt aprecierile, cât\
vreme activitatea respectivului ministru de externe
s-a bucurat, în general, de o pres\ favorabil\. Cel
pu]in în compara]ie cu felul în care s-a scris
despre performan]ele altor tineri mini[tri „de prin
p\r]ile locului”. Ceea ce nu înseamn\ îns\ c\ judecata
lui Alexandru Dobrescu ar fi gre[it\.
Numele proprii sunt rezervate doar situa]iilor
în care indignarea autorului în fa]a unor situa]ii
ilogice trece de un anumit prag. O astfel de situa]ie
i se pare editorialistului a fi numirea ie[eanului
Cristian Adomni]ei, absolvent al Facult\]ii de
Construc]ii, în fruntea Ministerului Educa]iei [i
Cercet\rii. Sperietura editorialistului este cu atât mai
mare cu cât noul ministru î[i anun]ase înc\ de la
începutul mandatului inten]ia de a reforma domeniul
educa]iei. Scrie cu ironie Alexandru Dobrescu:
„{i eu am planuri de reformare a transporturilor [i
a agriculturii. Vecinul meu, preotul, are proiecte
de reformare a industriei de armament, iar unchiul
lui, strungar la pensie, [i-ar dori s\ reformeze
diploma]ia. Norocul e c\ nici eu, nici ei nu suntem
pu[i, cu tot avantajul ignoran]ei în respectivele
domenii, în situa]ia de a o [i face. Domnul ministru,
ageamiu în ale educa]iei, are, în schimb, acest ghinion.
{i-l confund\ cu un noroc”. (pp. 244-245)
Rareori, stilul sarcastic este abandonat pentru a
l\sa locul unor confesiuni aproape sentimentale. Un
astfel de text este scris la moartea c\rturarului Adrian
Marino, altul evoc\ un dasc\l de [coal\ veche
(Alexandru Dima) sau virtu]ile educative ale unei
palme pe care autorul ar fi primit-o în copil\rie de
la tat\l s\u pentru c\ a venit acas\ dup\ ora pe
care o anun]ase ini]ial. Faptul c\ acea palm\ l-a
transformat pentru toat\ via]a într-un maniac al
punctualit\]ii [i c\ pentru aceasta îi este recunosc\tor
p\rintelui s\u pune sub semnul întreb\rii oportunitatea
Legii de prevenire [i combatere a violen]ei în familie.
Logica demonstra]iei lui Alexandru Dobrescu nu
este gre[it\, dar cred c\ efectul b\t\ilor p\rinte[ti
sau al celor dintre so]i este unul mai degrab\ globalement
negatif – [i este suficient ca autorul s\ priveasc\
m\car o edi]ie a [tirilor de la ora 5 pentru a-[i da
seama c\ a[a stau lucrurile – pentru ca interesantul
s\u contraargument s\ devin\ doar pretextul unei
emo]ionante evoc\ri literare.
Cartea lui Alexandru Dobrescu este o încercare,
a[ zice disperat\, de a introduce limpezime [i criterii
morale într-o societate româneasc\ debusolat\,
incapabil\ s\ î[i reg\seasc\ reperele. Dincolo de
ironia, uneori foarte contondent\, autorul pledeaz\
pentru teme fundamentale cum ar fi impostura
„revolu]ionarilor” de carton, institu]ia demisiei de
onoare, necesitatea men]inerii exprim\rii elevate,
indiferent de nivelul interlocutorului, civiliza]ia
polemicii, corup]ia care roade precum rugina la
temelia societ\]ii române[ti actuale, lipsa de onestitate
din via]a intelectual\, degradarea climatului cultural
chiar [i într-un ora[ blazon al culturii române, a[a
cum este Ia[i. De fiecare dat\ autorul pune cu precizie
punctul pe i, aduce în discu]ie fapte cu adev\rat
relevante pe care le analizeaz\ sco]ând în eviden]\
similitudini cu evenimente asem\n\toare petrecute
în trecut sau în alt\ parte.
Dincolo de coperta foarte promi]\toare pentru
un anumit segment de public, S’avem pardon este o
carte mult mai pu]in facil\ decât pare. Dimpotriv\,
este o carte cât se poate de grav\, care chiar merit\
citit\. Inclusiv de c\tre cei care o vor achizi]iona
fascina]i de ilustra]ia de pe copert\. •
În afar` de...
Mi-a dat tot!
(`n afar\ de suflet),
spuse lacomul –
c\ut`nd cu ochii
pomul lui Dumnezeu
pe care nimeni
nu poate s\-l scuture
nici s\-l smulg\
din nev\zutele
omniprezentele
r\d\cini vibrând cu zumzet
de albine lucr\toare.
Mi-a dat tot,
spuse lacomul
num\r`ndu-[i, `n c\dere,
din]ii...
Adela POPESCU

a c t u a l i t a t e a
La Marica
„Cealalt\
latinitate”
Î
NAINTE DE s\rb\toarea Sfin]ii Petru [i Pavel, care
pic\ la 29 iunie, stau la surioara mea Marica la
Sinaia, care a `mplinit nu de mult 92 de ani.
Acum e singur\. B\rbatul ei, nea Jean, a murit de
mult. Marian, b\iatul, care a r\mas din cei doi – primul,
Costin, decedat – tr\ie[te la Bra[ov.
Marica este bisericoas\. E respectat\ de vecinii de
pe strada Muncii, cartier muncitoresc, to]i lucrând pe
vremuri la uzina Costinescu, de sub Sgarbura. Am
mai scris despre acest cartier. }in minte c\ asta l-a amuzat
pe clujanul Ion Vartic... Scriindu-i anul trecut, f\r\ s\ m\ gândesc
c\ eu... venisem s\ lucrez aici... pe strada Muncii, pomenindu-i [i
de Sgarbura, loc de joac\ pentru nepo]ii mei – nu o f\cusem dinadins,
– Vartic a râs de potriveal\: s\ muncesc pe Muncii! Ce veselie!...
Strada urc\ bini[or... Dar surioara mea vine singur\ [i `nc\rcat\,
– trage la deal tinere[te... Câte un vecin mai tinerel sare de o ajut\...
Lumea o laud\ pentru tenacitatea ei, o d\ de exemplu.
Pe 26-27 iunie, ea aprinde lumân\ri, de s\rb\toare. D\ de poman\.
Face pr\jituri, `mparte... {tiu c\ Sf`ntul Petru este `n 29 iunie, [i `i
atrag aten]ia. Nu uit\ nimic. Le ]ine minte pe toate – [i `mi r\spunde
c\ e o alt\ s\rb\toare, nu [tiu... [i `mi aduce aminte c\ mi-a mai
spus, dar oi fi uitat – [i-mi reaminte[te `ntâmplarea...
Asta se petrecea prin anul una mie nou\ sute [i treizeci. Ea era
elev\ la {coala de menaj Gheorghe [i Maria Filipescu, avea 14 ani
[i venise mama s\ o ia `n vacan]\, – vine la Bucure[ti. Era `n preajma
Sfin]ilor Petru [i Pavel, când se termin\ [colile. Sor\-mea mare,
Tan]a, r\posat\ de mult, la 70 de ani, [i care f\cea la Bucure[ti {coala
central\, plecase mai devreme la Urziceni, [i mama nu o `nso]ise –
coana Ifighenia, cum i se zicea. Era o fat\ tare de[teapt\ – „nu ca
mine, zice Marica, d-aia eu nu f\cusem decât [coala de menaj, se
bate ea cu pumnul `n cap, sunt mai tut\, a[a eram de mic\.“
Or, tocmai \sta era farmecul ei!... Simplitatea! A[a se explic\
cei 92 de ani pe care i-a `mplinit [i c\ mai mult d\ la pomeni decât
ia...
Drumul la `ntoarcere se f\cea tot cu ma[ina de la Obor, Colentina.
Marica avea o coleg\, cu care era prieten\, [i o roag\ pe mama s-o
lase s\ vin\ `n direc]ia aia, dar cu alt\ ma[in\, nu cu a lui nea
Toma. Coana Ifighenia `i zice scurt s\ vin\ cu ea, cu ma[ina lui
nea Toma – cu el am venit, cu el ne `ntoarcem!, ce s\ stai la
palavre cu Firu]a, prietena ei!...
Nu o las\, a[adar, s\ plece cu ma[ina a doua, [i astfel o scap\
de la moarte. Fiindc\ ma[ina asta, a doua, trece peste o barier\,
deschis\, a c\ii ferate, pe la Fierbin]i, [i trenul o face praf [i ia foc
[i sunt ar[i de vii to]i c\l\torii...
Era de Sfin]ii Petru [i Pavel, când se dau premiile la [coli, [i la
Urziceni. Eu eram pe atunci `n clasa `ntâi, aveam vreo [apte ani.
Lusem premiu – (atunci, `ntrebat la [coal\ – copii, cine ne d\ nou\
pâinea cea de toate zilele... spun eu, spun eu – s\risem ridicând
dou\ degete – `nv\]\torul spusese zi tu, }oiule, s\ te v\d – iar eu
spusesem – nou\ pâinea cea de toate zilele ne-o d\ nea Radu, brutarul,
(era prietenul tatei)...
*
~n Urziceni se zvone[te c\ ma[ina domnului Toma Georgescu
a fost f\cut\ praf de tren, vestea a circulat repede.
Este adus\ de domnul Spiridor, cel cu magazinul de fier\rie. El
se urc\ pe scen\, la [coal\, publicul crede c\ vrea s\ anun]e un premiu,
omul, de pe scen\ tace, e gâtuit de emo]ie – apoi strig\ ce s-a-ntâmplat.
Femeile le[in\. La 7 ani, copil, nu `n]elesesem. Moartea, când
vine, nu se ]ine minte. Copil\ria e ferit\. Groz\viile nu se memoreaz\.
Sor\-mea, Tan]a, care era la premiere, `[i revenise cu greu din
le[in. Degeaba o zgâl]âia Marica [i o p\lmuia, s\ se trezeasc\ –
„Tan]o... eu sunt, Marica... tr\iesc, tu,... n-am murit – acum am
sosit!“
Coana Ifighenia `[i salvase fata a doua... {i de atunci, Marica,
an de an, nu uit\ s\ se roage de Sfin]ii Petru [i Pavel [i s\-i mul]umeasc\
lui Dumnezeu c\ i-a fost dat s\ tr\iasc\ dup\ cumplitul accident –
atâta timp... •
P
ROFESORUL Alexandru
Niculescu a împlinit 80
de ani: o vîrst\ incredibil\
pentru cei care îi cunosc
spiritul tîn\r, b\t\ios, darul
de a provoca permanent, dinamitînd
locurile comune
[i aducînd, în reexaminarea
temelor fundamentale, o
gîndire proasp\t\ [i idei sclipitoare.
S\rb\torirea sa nu se poate face mai
bine decît în acela[i spirit al actualit\]ii
vii, în mi[care: nu atît trecînd în revist\
impresionanta sa activitate de românist [i
romanist – c\r]i, articole, conferin]e
care au marcat decisiv evolu]ia lingvisticii
române[ti [i au contribuit la afirmarea ei
în lume –, cît vorbind despre cartea sa cea
mai recent\: L’altra latinità. Storia linguistica
del romeno tra Oriente e Occidente (Verona,
Edizioni Fiorini, 2007). Volumul, îngrijit
de Alvaro Barbieri, Dan Octavian Cepraga
[i Roberto Scagno, e înso]it de un gînd
special c\tre Italia [i prietenii italieni, în
mijlocul admira]iei [i a solidarit\]ii c\rora
a petrecut mul]i ani consacra]i studiului
[i activit\]ii de profesor universitar –
dar [i de o not\ de triste]e, prin observa]ia
asupra insuficientei dezbateri a ideilor sale
în ]ar\.
Volumul traseaz\ pas cu pas o istorie
a limbii române, pornind de la latinitate
[i romanitate, prin contactele esen]iale
(slav, maghiar, turcesc), pîn\ la „tenta]ia
german\” [i la occidentalizarea romanic\
din perioada modern\. Alc\tuit din traducerea
unor studii ap\rute în ultimele dou\
din cele patru volume ale profesorului
Niculescu purtînd titlul comun Individualitatea
limbii române (1999, 2003) [i a
unor articole publicate în reviste (române[ti
[i str\ine), precedate de un studiu introductiv
inedit, sintetic, volumul alc\tuie[te de fapt
o istorie deloc conven]ional\ a limbii
române. P\r]ile c\r]ii se leag\ prin capacitatea
lui Alexandru Niculescu de a viza
întotdeauna esen]ialul, punctele critice,
ca [i prin reiterarea temelor sale fundamentale,
definitiv asociate cu numele s\u [i
cu noua perspectiv\ pe care a adus-o:
loialitate de limb\ [i loialitate de cultur\,
continuitate mobil\, caracter popular,
occidentalizare romanic\, oscila]ie între
Orient [i Occident, evolu]ie cultural\
diferit\ regional (Transilvania vs Muntenia
[i Moldova). Volumul, surprinz\tor de
unitar, este foarte util [i de-a dreptul
spectaculos pentru cititorul str\in: c\ruia
îi ofer\ o imagine a complexit\]ii unei
istorii culturale f\r\ de care specificul
limbii române nu poate fi în]eles. Profesorul
Alexandru Niculescu a plasat întotdeauna
descrierea strict lingvistic\ într-un cadru
de istorie cultural\: op]iune profund
justificat\, care face ca scrierile sale s\ fie
profitabile pentru speciali[tii din mai multe
domenii: lingvi[ti, istorici, istorici ai
religiei. Alexandru Niculescu are o antipatie
profund\ pentru ideile luate de-a gata,
pentru poncifele care alc\tuiesc mare parte
din cultura publicat\ [i predat\; mai ales
pentru cele sus]inute de o ideologie na]ional\
mai mult sau mai pu]in transparent\
[i care favorizeaz\ anumite teme, interzic
altele, impun dogme [i mituri. Modernitatea
gîndirii sale antidogmatice nu este
îns\ una „postmodern\”, relaxat\, a relativismului
absolut – ci una obsedat\ de c\utarea
adev\rului [i a autenticit\]ii.
Autorul constat\ c\ nu au fost suficient
puse în valoare diferen]ele dintre limba [i
cultura român\ [i celelalte limbi [i culturi
romanice: dep\rtarea de latinitatea cultural\,
dezvoltarea într-un mediu popular, profundele
influen]e str\ine. Umple deci acest
gol, conducîndu-[i cititorii pe c\i de cercetare
insuficient exploatate [i oferind o imagine
care poate interesa azi mult mai mult decît
cea a unei latinit\]i „normale”, banale:
pentru c\ implic\ plurilingvismul, diversitatea
cultural\, interferen]a contactelor [i
a influen]elor.
Studiul introductiv al c\r]ii explic\
motivele pentru care româna ilustreaz\
o alt\ latinitate, profund diferit\ de cea
occidental\; dincolo de pierderea contactului
cu „cultura înalt\” occidental\,
este evocat\ tema substratului, a concordan-
]elor româno-albaneze, cea a pu]in\t\]ii
elementului germanic [i mai ales cea a
caracterului constitutiv, decisiv, al contactului
cu slavii (ilustrat de analiza unor
cîmpuri semantice esen]iale: lexicul abstract,
al sentimentelor etc.). Profesorul Niculescu
are darul rar de a asocia pasiunea
ideilor cu rigoarea filologic\. Volumul
acesta îmbin\, ca [i celelalte c\r]i ale sale,
o perspectiv\ foarte de sus, capabil\ s\
separe esen]ialul de nonesen]ial, cu o aten]ie
c\tre am\nuntul transformat în exemplu,
în argument surprinz\tor. Dincolo de temele
mari, L’altra latinità captiveaz\ prin
interpret\ri etimologice [i semantice de
detaliu, din care se reconstituie un întreg
cadru cultural: a[a sînt, de pild\, în capitolul
Romània hungarica, minu]ioasele interpret\ri
ale unor cuvinte ca gînd, ora[, neam, chin,
chip etc.
Nu cred c\ ideile profesorului Alexandru
Niculescu sînt pu]in prezente în spa]iul
cultural românesc: scrisul r\mîne, [i, chiar
cînd mode superficiale sau presiunea unor
mai m\runte preocup\ri par s\-l ascund\,
curentul principal de idei mari, personale,
documentate r\mîne for]a unei culturi,
conducînd, uneori invizibil, evolu]ia ei.
Ideile sale vor ghida mult\ vreme de acum
înainte gîndirea [i cercetarea lingvistic\
româneasc\. •
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
1 5

i n t e r v i u r i l e „ R o m â n i e i l i t e r a r e “
Doina Ioanid:
„Oamenii ferici]i [i normali nu scriu,
tr`iesc pur [i simplu“
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
16
DOINA IOANID s-a n\scut la 24
decembrie 1968, în Bucure[ti. A
absolvit Facultatea de Litere a
Universit\]ii Bucure[ti în 1995 [i
cursurile de Master (Studii
Culturale Franceze) la Facultatea
de Limbi [i Literaturi Str\ine a aceleia[i
universit\]i, în 1998.
A publicat poeme în volumul colectiv
Ferestre’98, Editura Aristarc, One[ti, 1998.
A participat la volumul experimental
40238 Tescani, Editura Image, Bucure[ti,
2000. A debutat individual cu volumul de
poeme în proz\ Duduca de mar]ipan,
Editura Univers, Bucure[ti, 2000. Alte
volume de poezie:
E vremea s\ por]i cercei, Editura Aula,
Bra[ov, 2001, carte nominalizat\ la
Premiile ASPRO;
Cartea bur]ilor [i a singur\t\]ii, Editura
Pontica, Constan]a, 2003;
Poeme de trecere, Editura Vinea,
Bucure[ti, 2005.
A tradus din limba francez\:
Edmond Lévy, Grecia în secolul V,
Editura Teora, Bucure[ti, 1998;
Jean-Pierre Davidts, Întoarcerea
micului prin], Editura Cartier, Chi[in\u,
2004;
Bryan Perro, Amos Daragon, st\pînul
m\[tilor, Editura Cartier, Chi[in\u, 2004;
Bryan Perro, Amos Daragon, cheia
cet\]ii Braha, Editura Cartier, Chi[in\u,
2005;
Marguerite Durras, Vara, la zece
jum\tate seara, Editura Cartier, Chi[in\u,
2006.
A fost asistent universitar la catedra de
francez\ a Universit\]ii „Transilvania”
Bra[ov între anii 1998-2005. În prezent,
este secretar general de redac]ie la revista
„Observator cultural”.
Volumul Duduca de mar]ipan a fost
retip\rit (500 ex.) în seria edi]ii second
hand a carnetelor editate gratuit de un
cristian.
– „Ce cau]i tu, duduc\, pe lumea asta, unde au
trecere numai femeile blonde cu gust de piper, b\rba]ii
cu ]epi de o]el implanta]i în vârful capului, p\pu[ile
gonflabile [i copiii precoci De ce te plimbi pe str\zile
pline de praf ca o vrabie f\r\ pene Doar nu crezi în
promisiunile f\cute înainte de-a te na[te”
– Drag\ Cristian, astea-s doar câteva întreb\ri la
care nu am g\sit înc\ r\spuns, poate dac\ l-a[ fi g\sit
n-a[ mai fi scris. R\mâne doar senza]ia, pe care s-ar
putea s-o aib\ mul]i oameni, chiar dac\ nu o exprim\,
senza]ia c\ nu te integrezi în peisaj, c\ nu-]i g\se[ti
locul într-o lume din ce în ce mai nebun\. Oricum,
poezia nu e f\cut\ s\ dea r\spunsuri decât indirect,
prin rico[eu.
– S\ vedem pu]in cum a fost cu începutul în
literatur\. Cum s-a întâmplat [i cum e s\ faci cas\
bun\ cu ea
– Cu literatura, am avut dintotdeauna o rela]ie
special\, o rela]ie de iubire necondi]ionat\. Din copil\rie,
îmi pl\cea foarte mult s\ citesc. Lecturile mele, destul
de dezordonate, erau pe principiul delect\rii, al
unei pl\ceri absolute, care ]inea de r\gaz, de
intrarea într-un timp special, dup\ cum scria Mircea
Eliade. În plus, literatura era o compensa]ie pentru
lumea sordid\ a comunismului, în care tr\iam cu to]ii.
Dincolo de asta, descopeream universuri diferite,
descopeream lumi, pove[ti, moduri de a spune [i de
a se spune pe sine care m\ ajutau s\-mi canalizez
imagina]ia [i s\ m\ raportez altfel la ceea ce tr\iam,
experien]e care de multe ori nu erau dintre cele mai
fericite. A[a c\ f\r\ s\-mi dau seama, am început s\
inventez pove[ti, pe care i le spuneam sorei mele
Mary, înainte de culcare. Trebuie s\-]i spun c\ nu
le-am scris, nu le-am notat niciodat\. Era doar un mod
al nostru de a strânge rândurile, era ceva numai al
nostru. Oricum, din ceea ce ni se cerea la [coal\,
compunerile [i povestirile îmi ie[eau cel mai bine.
Îmi pare r\u c\ nu le-am p\strat. O singur\ dat\, am
dat peste una dintre povestiri. Era o zi de cur\]enie.
Bunicii aveau o cas\ mare, cu pod [i [opron, cu pivni]\
[i magazii, ca unii ce fuseser\ gospodari înst\ri]i,
iar pentru comuni[ti, chiaburi. A[a c\ erau multe de
f\cut. Cur\]enia podului îmi pl\cea foarte mult, g\seam
acolo tot ce vroiai [i ce nu vroiai, de la hamuri de cai,
pe care nu le mai folosea nimeni, pentru c\ nu mai
aveam nici cai, nici [aret\, la samovare, [aluri
vechi [i pantofi de epoc\. Îmi pl\cea s\ scotocesc
peste tot [i s\ stau între lucrurile alea care aveau
pove[ti, pove[ti pe care nimeni nu mi le spunea, de
fric\ s\ nu ne d\m de gol la [coal\ [i s\ avem probleme.
Erau îns\ lucruri care-[i cereau istoriile. Iar din ce
mai prinsesem de la bunici, din frânturile lor de
conversa]ii, când credeau c\ noi ne juc\m [i nu suntem
atente, încercam s\ invent\m pove[ti. A[a am descoperit,
într-o astfel de zi de cur\]enie, printre multe alte
hâr]oage, una dintre povestiri, pe care, citind-o, am
descoperit, dup\ mul]i ani, c\ era foarte interesant\
[i curat scris\, de[i sem\na cu Un om nec\jit a lui
Sadoveanu. Am l\sat-o îns\ acolo, nu aveam obiceiul
de a p\stra, eram oricum foarte împr\[tiat\. Acum
îmi pare r\u, dar nu cred c\ mai exist\ pe undeva.
Mai târziu, am început s\ citesc mai ordonat, dar de
scris [i mai ales de p\strat n-am p\strat nimic. Nici
chiar la poemele publicate, nu mi-am p\strat ciornele,
ci numai variantele electronice, ca [i când mi-ar fi
fost team\ s\ las prea multe urme. Când am început
s\ scriu, am scris poezie. Nu era o poezie bun\,
erau ni[te efuziuni sentimentale, expresie a unor st\ri
nelini[tite de adolescent\. Nu aveam reperele literare
necesare [i nu eram un geniu. Oricum, am scris pu]in\
poezie, tocmai fiindc\ eram nemul]umit\ de ce-mi
iese. Dup\ ce am intrat la facultate, l-am întâlnit pe
Mihai Ignat, care era literar vorbind mult mai matur
decât mine, venea de la Bra[ov, unde era deja un grup
literar puternic. Mihai avea [i lecturi din americani
[i sud-americani de care eu nici nu auzisem. Am f\cut
schimb de poeme. Dup\ ce le-am citit pe ale lui, leam
ars pe ale mele. Observa]iile lui au fost pu]ine,
mi-a zis c\ trebuie doar s\ citesc [i altceva decât
fran]uji [i s\ încerc s\-mi valorific experien]ele. În
rest, am fost pe cont propriu. Când am ajuns la cenaclul
condus de Mircea C\rt\rescu, pot s\ spun c\ eram
deja format\.
– Cum vezi povestea internautic\ Crezi c\ blogurile
sunt o pierdere de vreme sau pot ajuta m\car la
promovarea unui autor, dac\ nu ca „exerci]iu cu
publicul” Nu cumva se face confuzia între bloguri
de cititori [i bloguri de scriitori
– Nu exist\ nici o îndoial\ c\ blogurile au devenit
un mod eficient de comunicare cu cititorii [i de
promovare a scriitorului, mai ales în absen]a func]ion\rii
normale a presei culturale române[ti, ca s\ nu mai
vorbim de difuzare. Pe de alt\ parte, discu]iile de
pe bloguri devin uneori irelevante sau plictisitoare,
dac\ nu chiar stupide, din cauza unei prea mari
„democra]ii”. Eu una n-am r\bdare s\ navighez pe
net.
– Faci parte din USR [i ASPRO
– Nu fac parte din nici o asocia]ie, de[i se spune
c\ e bine, c\ ai parte de sus]inere. Pur [i simplu, nu
m-am „agitat”, mi s-a p\rut mult mai simplu [i firesc
s\ scriu [i s\ public, de[i nu cred c\ ast\zi mai ajunge.
– Primul onorariu de scriitor. Î]i mai aminte[ti
de el Ce alte joburi/traduceri au surclasat statutul
de „scriitor profesionist”
– Primul onorariu de scriitor l-am luat de la revista
Vatra, prin toamna lui 1995, iar cu banii \ia m-am
dus la coafor. Tipic feminin, nu Am primit numai
sume infime pentru publicarea textelor mele.
Poezia nu e rentabil\, asta mi se tot spune de mult\
vreme încoace (probabil c\ ar trebui s\ m\ consider
fericit\ c\ sunt m\car publicat\). Ba am mai scos [i
bani din buzunar, ca s\-mi cump\r exemplare [i s\ le
d\ruiesc fie criticilor, fie prietenilor. Nimic nu
poate îns\ surclasa statutul de scriitor, sau nu neap\rat
statutul, care e vai de capul lui, ci pur [i simplu
actul de a scrie, pentru c\ asta e ce-mi doresc. Cât
despre scriitori profesioni[ti, nu putem vorbi de a[a
ceva în România. Cu câteva excep]ii, nu cred c\ se
poate tr\i din scris. Scriitorul este întotdeauna [i
altceva, profesor, jurnalist, bibliotecar, om cu ziua,
orice vrei tu. Meseria de scriitor nu exist\ în România.

i n t e r v i u r i l e „ R o m â n i e i l i t e r a r e “
Îns\ nici ca traduc\tor, nu po]i supravie]ui. Astea sunt
doar utopii culturale, care nu-]i dau de mâncare. {tiu
c\ sun\ terre-à-terre, dezolant [i penibil, dar asta e
realitatea goal\-golu]\, f\r\ înfrumuse]\rile de rigoare.
De[i, în ultima vreme, am constatat c\ sunt bani în
cultur\, îns\ pentru cei care cunosc sistemul [i [tiu
cum s\ se foloseasc\ de el sau pentru cei care
cunosc arta de a se învârti. Descurc\reala e o art\ pe
care nu o st\pânesc, sunt prea bleag\.
– Bra[ovul ultimilor ani a însemnat mult pentru
tine. Mu[ina, Cr\ciun, Pi[cu, Mihai Vakulovski... Cum
a fost (deja vorbim la trecut) via]a de asistent universitar
la Bra[ov
– Bra[ovul a însemnat mult pentru mine. E un ora[
mai temperat, cu al c\rui ritm m-am potrivit. Este îns\
un ora[ cam lipsit de perspectiv\ cultural\. Scriitorii
bra[oveni, de la Alexandru Mu[ina, Gheorghe Cr\ciun,
Caius Dobrescu, Romulus Bucur [i Andrei Bodiu au
f\cut s\ mi se mai par\ ceva mai mult decât un ora[
industrial. Ca asistent la catedra de limbi str\ine, am
predat francez\ [i nu a[ fi p\r\sit înv\]\mântul dac\
nu mi s-a fi pus be]e în roate. Uneori, oameni care
nu sunt la locul potrivit, dar î[i închipuie c\ sunt cei
mai [i cei mai pot face mult r\u, mai ales dac\ ajung
în func]ii de conducere. În cele din urm\, am sim]it c\
nu-mi mai pot face meseria cum trebuie. Din p\cate,
pentru c\-mi pl\cea s\ predau [i în plus îmi r\mânea
[i ceva timp mai mult de scris.
– Mircea C\rt\rescu [i Cenaclul Litere. Care e
„istoria personal\” legat\ de Literele bucure[tene
Cum prive[ti acum „Ferestrele” [i cum te-ai raportat
la experimentul Tescani
– La cenaclul lui Mircea mergeam sporadic. Mai
vorbeam din când în când, îns\ nu eram pe atât de
activ\ pe cât era, de exemplu, R\zvan R\dulescu.
Îmi pl\cea îns\ s\ trec uneori pe acolo, pentru spiritul
viu, uneori mu[c\tor al cenaclului, pentru comentariile
ponderate ale lui Mircea, care era un excelent conduc\tor
de cenaclu, fin [i atent la tot ce se citea. Uneori ie[ea
cu noi, studen]ii, la bere, iar atmosfera degajat\ de
la aceste întâlniri, pove[tile lui Mircea, chiar [i simplul
fapt c\ eram în preajma unui scriitor important, pe
care-l apreciam, toate astea au contat foarte mult. Dar
Mircea a f\cut mai mult pentru noi, a lansat dou\
volume colective, Tablou de familie [i Ferestre’98. A
mizat pe ni[te tineri [i i-a ajutat, când nu prea se
înghesuia nimeni s\ le dea o mân\ de ajutor. Experimentul
Tescani s-a n\scut din dorin]a de a ne întâlni ca scriitori
[i de a scrie ceva împreun\. A fost un mod de-a ne
cunoa[te mai bine; a ie[it [i-o juc\rea literar\, bine
primit\ la vremea ei. Mai ales poemul scris la mai
multe mâini mi se pare reu[it. Pentru mine, a fost
oricum o experien]\ unic\.
– Ce crezi despre topurile literare
– Nu-mi place s\ fac topuri, nu cred în ele. Literatura
e o chestie subiectiv\, de gust, care se schimb\ [i se
rearanjeaz\ mereu. Trebuie s\ treac\ o vreme, s\ la[i
lucrurile s\ se cearn\, s\ se aleag\ apele, cum se spune.
În plus, cum s\ fac eu o ierarhie între Kundera, Faulkner,
Salman Rushdie, ca s\ dau doar un exemplu Care
ar fi criteriul dup\ care l-a[ plasa pe unul înaintea
celuilalt Literatura nu e o competi]ie, ci o chestiune
de scriituri complementare. Asta nu exclude faptul c\
exist\ literatur\ bun\ [i literatur\ proast\.
– Duduca de mar]ipan. Premiul Univers pentru
Debut. Te a[teptai
– Îmi doream fire[te s\ câ[tig concursul de debut
de la Univers, „Prima verba”, a[a c\ am trimis textul
prin po[t\. Nu mi-am f\cut îns\ prea mari speran]e,
nu c\ n-a[ fi avut încredere în corectitudinea concursului,
[tiam c\ acolo e Mircea Martin, iar asta era suficient
pentru mine. Eram îns\ la început de drum [i aveam
îndoielile mele. M-am bucurat foarte mult, Premiul
de Debut a fost un credit important pentru mine. Mi-a
dat mai mult\ încredere în mine [i m-a lansat pe
pia]a literar\. În anii \ia era ceva s\ debutezi la Univers.
– Patru c\r]i publicate, patru edituri. Univers, Aula,
Pontica, Vinea. Ce urmeaz\ {i, inevitabila obsesie,
de ce migreaz\ autorii de la o editur\ la alta
– Urmeaz\ un alt volum, Ritmuri de îmblînzit
aricioaica, la care lucrez de aproape trei ani [i pe
care sper s\-l termin anul \sta. Vreau îns\ s\-l public
la o editura cu difuzare mai bun\, cum este Cartea
Româneasc\, pentru ca volumul s\ existe, s\ se
poat\ g\si [i în libr\rii, c\ci asta a fost problema major\
cu editurile la care am publicat pân\ acum. Nu sunt
snoab\ sau nerecunosc\toare, nu caut neap\rat o anumit\
editur\, dar a[ vrea s\-mi v\d cartea în rafturile libr\riilor
[i s\ le pot spune cititorilor mei de unde pot s\ [i-o
cumpere.
– Cum a fost cu sosirea la „Observator cultural”
Vorbim despre o provocare pe cât de mare, pe atât
de solicitant\. Pe [leau, nu mul]i te-ar fi v\zut în postura
de secretar general de redac]ie la un astfel de brand
literar. {i asta din dou\ motive cel pu]in curioase:
redac]ia e în Bucure[ti, pu]in complicat pentru cineva
stabilit în Bra[ov, iar „postul” presupune o responsabilizare
aparent dur\ pentru „fragila” Doina Ioanid. Spun asta
pentru c\ discre]ia ta poate fi interpretat\ [i ca o form\
de timiditate, nu doar de „crez” literar.
– Mi-am dorit s\ fac jurnalism, dar nu [tiam prea
bine cât efort presupune s\ fii secretar general de
redac]ie. M-am aruncat în ap\ înainte de a [ti s\
înot. Acum, dup\ trei ani, pot spune c\ nu m-am
descurcat deloc r\u. Dar e adev\rat, e o slujb\ care-
]i cere mult\ energie. În plus, e o responsabilitate foarte
mare [i ai de lucrat cu oamenii, treab\ nu tocmai u[oar\.
Pot spune c\ am avut [i satisfac]ii, dar [i dezam\giri.
Mai r\u a fost cu naveta, pentru c\ am r\mas destul
de mult prins\ între dou\ ora[e. Cât despre discre]ia
mea, ea ]ine într-adev\r de un crez, acela c\ textele
bune r\zbat singure pân\ la urm\, chiar dac\ mai târziu,
dar ]ine cumva [i de o anumit\ structur\ sufleteasc\,
de educa]ia primit\ de la bunici, care aveau o filozofie
]\r\neasc\ foarte s\n\toas\, de[i total nepotrivit\ cu
lumea în care tr\im: „Munce[te, c\ Dumnezeu te vede!”,
obi[nuiau ei s\-mi spun\. {i pentru c\ nu sunt o
b\g\cioas\, nu-mi place s\ fac tapaj, nu am [tiin]a
de a „cultiva” oamenii, nu-mi r\mâne decât s\ scriu
[i s\ public, în rest, nu mai ]ine de mine.
– S\ vorbim pu]in despre „formula 3” (Caius
Dobrescu - Doina Ioanid - Vasile Ernu), c\r]ile
care-[i scot autorii în ora[.
– A fost o sear\ de lecturi organizat\ de Observator
cultural, în ideea promov\rii scriitorilor. Cum turneele
de lecturi [i întâlnirile cu cititorii sînt foarte pu]ine,
a fost o ocazie binevenit\ de a „ie[i în lume” [i de a
sta face to face cu publicul sibian. Pentru mine, a
fost o provocare, a trebuit s\ m\ gândesc la un mod
de a capta aten]ia publicului. Prin urmare, mi-am f\cut
o fust\ de poeme. Mi-am scris textele pe foi de calc
[i le-am cusut la un loc, într-un fel de clo[. Am ap\rut
îmbr\cat\ în propriile poeme, a[a cum îi st\ bine unui
scriitor. Apoi le-am d\ruit celor prezen]i. A fost un
mic performance, care a ie[it destul de bine, zic eu.
– 2008. 40 de ani de România literar\ [i
apari]ia Istoriei critice a lui Nicolae Manolescu. Un
an dup\ încheierea Orbitorului, în plin\ campanie de
promovare a scriitorilor români. Pare o conjunctur\
perfect\. Ce a[tep]i s\ ]i se întâmple ca autor
– Nu [tiu dac\ astea sunt reperele pentru o conjunctur\
perfect\. Exist\ îns\ o deschidere spre literatura român\,
exist\ [i o dorin]\ de promovare. Dar [i aici este o
b\t\lie, cine pe cine cunoa[te, cum ajungi la cutare.
Intervine [i gustul [i subiectivitatea celor care fac
alegeri [i propuneri. Mai e o chestie [i de baft\, de a
te afla la locul potrivit la momentul potrivit. Ca scriitor,
îmi doresc s\ scriu [i s\ public în continuare, s\ fiu
citit\, tradus\. Mi-a[ dori o burs\ de crea]ie, ca s\
am r\gaz pentru scris. Mi-a[ dori s\ c\l\toresc, s\
m\ întâlnesc cu scriitori str\ini. Cam multe, nu
– Po]i scrie cu muzic\
– Da, chiar m\ ajut\.
– Conduci
– Nu [tiu s\ conduc. Dac\ m\ gândesc bine, nici
nu vreau, traficul din Bucure[ti e de-a dreptul dement...
În plus, cred c\ a[ fi un adev\rat pericol la volan, n-am
deloc spirit de orientare: mi se întâmpl\ deseori,
dac\ schimb drumul sau e noapte, s\ nu mai recunosc
o strad\ pe care am b\tut-o cu piciorul, am impresia
c\ ies brusc din peisaj [i m\ reg\sesc într-un spa]iu
str\in, ceea ce uneori m\ sperie de-a dreptul.
– Specialitatea casei în buc\t\rie
– Îmi place s\ g\tesc. O fac cu pl\cere, ba chiar
m\ relaxeaz\. Ciorba de salat\, ciorba de tarhon cu
ciolan afumat, tochitura, sarmalele [i ar mai fi [i altele,
dar nu vreau s\ m\ dau mare. Pe gustate, nu pe l\udate.
– Dansuri de societate
– Sunt înnebunit\ dup\ dans, dar n-am înv\]at
niciodat\ dansurile de societate. N-am avut timp. Poate
pân\ la b\trâne]e apuc s-o fac [i pe asta.
– Sporturi practicate...
– Nici unul. Doar dac\ cititul nu se pune sau
datul pe ghea]\. Mi-ar fi pl\cut s\ patinez. Când eram
mic\ nu ratam nici un concurs de patinaj la televizor.
– Fumezi
– Da, din p\cate. Am c\p\tat acest viciu când am
ajuns în redac]ie. A fost o chestie de socializare, cred,
care a devenit între timp dependen]\.
– Nostalgii
– Da. Tare a[ mai vrea s\ fiu copil sau m\car student\.
– Cum te raportezi la ideea de genera]ie/promo]ie
– Ideea de genera]ie sau promo]ie e doar o obsesie
a criticilor literari care ]in mor]i[ s\ fac\ ordine, s\
te pun\ într-o c\su]\, e mai comod a[a. Pe de alt\ parte,
e [i obsesia unor scriitori care simt nevoia s\ se afilieze,
ca s\ r\zbat\ mai u[or în peisajul literar de azi.
Mergi cu un grup, cu o genera]ie, ca s\ te „vezi” mai
bine. Dincolo de asta, r\mâne doar literatura pe care
o scrii. Sigur c\ exist\ un anumit context, un anumit
fel de a gândi scriitura la un moment dat, dar important\
e nota specific\, ceea ce ai de spus în felul t\u. În plus,
ceea te formeaz\ ca scriitor nu ]ine doar de o influen]\
de moment, de un trend (nu scrii poezie într-un anumit
fel doar pentru c\ se cere pe pia]\, pentru c\ e la mod\,
pentru c\ trebuie s\ fii pe val, ci pentru c\ exist\
ceva în\untrul t\u care-[i cere expresia cu necesitate,
a[a [i nu altfel), ]ine de experien]\, de lecturi, de un
mod personal de a vedea lumea. A[a c\ a gândi totul
prin prisma unei genera]ii/promo]ii mi se pare reduc]ionist
[i irelevant.
– Spuneai la început c\ „literatura era o compensa]ie
pentru lumea sordid\ a comunismului”. E aberant s\
te-ntreb ce mai reprezint\ literatura ast\zi. Te-ntreb
doar ce i-ai spune unui copil pe care familia-l înva]\
acum s\ „se lase de prostiile cu literatura”, s\ f\c\ ceva
serios, din care s\ poat\ tr\i, nu doar s\-[i pl\teasc\
o chirie. Te-ntreb dac\ nu cumva ai impresia c\ a[teptarea
unui autor pentru normalitate a durat prea mult în timp
ce „personalul auxiliar” s-a „descurcat”/ „scos” onorabil
– Nu pot s\ dau sfaturi, sau pot, dar n-are rost:
fiecare tr\ie[te, în fond, pe cont propriu. I-a[ spune
doar c\ pe mine literatura m-a ajutat s\ supravie]uiesc,
i-a[ spune c\ nici m\car nu am avut de ales, c\ literatura
nu a fost o op]iune, ci o presiune interioar\. În plus,
nici nu prea [tiu ce altceva a[ fi putut face, doar la g\tit
m\ mai pricep. De altfel, cred c\ literatura [i buc\t\ria
fac cas\ bun\. I-a[ spune s\ se apuce de literatur\ doar
dac\ nu are încotro. Cît despre normalitatea existen]ei
unui autor, cred c\ ea nu exist\ de fapt, [i m\ refer aici
nu numai la aspectul material, ci [i la cel spiritual.
Oamenii ferici]i [i normali nu scriu, tr\iesc pur [i
simplu.
A consemnat
UN CRISTIAN
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
17

c o m e n t a r i i c r i t i c e
Încercînd s\ explice compromisul, s\-l justifice
prin personalitatea paradoxal\ a criticului,
de pe o pozi]ie admirativ-patetic\, autoarea
eseului face erori de interpretare.
În ap\rarea lui C\linescu
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
18
DE{I AR VREA s\ fie un studiu argumentat,
volumul G. C\linescu în autoportret,
semnat de Elvira Sorohan e, în cea mai
mare parte a sa, un text pur demonstrativ,
o pledoarie pentru un creator care, în opinia
autoarei, a fost „scos de pe tabla culturii”
de „complexa]ii” de ieri [i de azi.
Justificativ\ prin contraste, cartea Elvirei Sorohan
acord\ parc\ o mai mare importan]\ contemporanilor
suficien]i, r\u inten]iona]i, obtuzi, diagnostica]i cu
„psitacism” etc. decît lui C\linescu însu[i. În loc
de un veritabil C\linescu „par lui-même”, avem
aici aproape un pamflet dedicat neinspira]ilor
„condeieri” postrevolu]ionari. Proletcultismul de ieri
fa]\-n fa]\ cu proletcultismul de azi.
A[a s\ fie oare De unde pornesc revolta [i sup\rarea
comentatoarei Nu cumva dintr-o gre[it\ în]elegere
totu[i a mi[c\rilor literaturii dup\ o perioad\ extrem
de fix\ [i nepermisiv\
Valurile de revizuiri ce s-au succedat dup\ ’90
încoace n-au f\cut altceva decît s\ ilustreze ideea
c\ receptarea este un proces subiectiv, variabil de
la o epoc\ la alta, de la o genera]ie la alta. Aproape
un truism, nu
Literatura român\ e plin\ de discontinuit\]i [i
rupturi, f\r\ multe etape a[ezate cumin]i, ci, în general,
arse, din motive ideologice sau de sincronie – forme
de recuperare a multor handicapuri, istorice sau
structurale.
Faptul c\, dup\ ’90, s-a vorbit mult [i pe tonalit\]i
diverse despre compromisurile intelectualilor n-a
însemnat [i mic[orarea valorii estetice a operelor lor.
E firesc totu[i ca fiecare etap\ s\-[i reordoneze valorile,
s\ se revendice de la ceva [i s\ refuze direc]ii
pentru care nu are afinit\]i. A trecut îns\ destul de
cînd revizuirile ocupau primele pagini ale revistelor
literare. Vocifer\rile [i excesele s-au stins de la sine,
subteran , lucrurile s-au mai a[ezat. O muta]ie estetic\
fundamental\ nu s-a produs, nici un scriitor cu adev\rat
important nu a fost „scos de pe tabla culturii”, cum
se teme Elvira Sorohan, deci nici C\linescu. De studii,
de reinterpret\ri, de monografii e înc\ loc.
„S\ scrii despre C\linescu ast\zi, în acest zgomot
din care înc\ nu se deslu[e[te nimic
memorabil pentru mîine, ceva la fel de durabil cum
ne-a l\sat el, e un risc asumat”, ne spune Elvira
Sorohan, gîndindu-se la posibila inutilitate a demersului
s\u, într-o lume neatent\, pe fug\, consumist\ [i f\r\
r\bdare. Într-un fel are [i dreptate, dar, din fericire,
nu întrutotul. Orice repunere în valoare a lui C\linescu
e îmbucur\toare [i necesar\. Cu o condi]ie: ca
demonstra]ia s\ nu se submineze singur\. Argumentele
s\ nu devin\ contraargumente. În]eleg c\ aceast\
carte, G. C\linescu în autoportret s-a n\scut ca o
reac]ie la un exces, dar ea îns\[i cade în capcana
excesului. Un exces de justific\ri [i acuze.
Pornind de la C\linescu [i de la atitudinea
resentimentar\ a unora dintre comentatorii s\i, autoarea
dezvolt\ o intreag\ teorie a recept\rii din perspective
„à la mode”, p\guboase pentru continuitate, un
„fenomen la fel de grav ca [i proletcultismul”.
„Îi putem condamna disimularea, nesinceritatea,
care nu se confund\ cu ceea ce numim compromis.
Compromisul presupune un acord pe baza unei simpatii
sau în]elegeri reciproce, o angajare mutual\.”
Defini]ia compromisului, notat\ con[tiincios din
DEX, omite un al doilea sens al s\u, la fel de important:
„cu reputa]ia p\tat\, discreditat”. Compromisul
înseamn\, da, [i discreditare. O minim\ cercetare,
chiar numai a presei române[ti de dup\ 1943, s\
zicem, ne poate ar\ta abdic\rile în ordine politic\
[i cultural\ ale lui G. C\linescu [i ale altora dintre
intelectualii care s-au l\sat p\c\li]i de strategiile
proletcultiste. Pentru biografia unui scriitor important
toate detaliile conteaz\, ele trebuie s\ fie cunoscute
[i comentate.
Atitudinea lui C\linescu a fost, din p\cate, pîn\
a început s\ mai în]eleag\ ce se petrece, ambigu\,
principiile inexistente, iar receptivitatea la tragedia
care se întîmpla sub ochii s\i, nul\. Aceast\ lips\
de luciditate este etichetat\ de Elvira Sorohan ca „un
drept la opinie”: „ La procesele politice ale lui Maniu
mergea ca reporter. Citindu-i articolele din „Na]iunea”,
dincolo de considerentele, pu]ine, de ordin politic,
nefiind simpatizant al ]\r\ni[tilor – avea [i el, ca
oricine dreptul la opinie – po]i r\mîne, înainte de
toate, cu portretele celor angaja]i în proces.” Da, dac\
e[ti cinic. A[a cum nu-i dorim pe comentatorii lui G.
C\linescu.
Încercînd s\ explice compromisul, s\-l justifice
prin personalitatea paradoxal\ a criticului, de pe o
pozi]ie admirativ-patetic\, autoarea eseului face erori
de interpretare, specula]ii impardonabile pentru un
cercet\tor minu]ios [i echidistant. C\linescu însu[i
î[i [tia sl\biciunile, iar Elvira Sorohan îl [i citeaz\:
„Exist\ o biografie a numelui meu [i o biografie a
mea. Într-o zi va trebui s\ arestez acest nume [i s\-l
vindec de vagabondaj... vorbesc un limbaj, pentru
mine, acum str\in. M\ ascult cu nemul]umire.”
Sigur, nu e nimeni îndrept\]it s\-l condamne pentru
spaimele pe care, probabil, le-a avut, pentru ced\rile
în fa]a tensiunilor [i presiunilor vremii, dar nici
falsific\rile nu sînt o solu]ie, iar omisiunile, nici atît.
„Lectura în palimpsest” a textelor c\linesciene
este uneori abuziv\, grila devenind în multe cazuri
inoperant\. Libertatea canarului, un eseu din 1934,
este v\zut, de pild\, ca o premoni]ie a destinului
s\u de „vultur în colivie”, dar iat\ cum se încheie
textul: „Canarul meu nu vrea libertatea ta poetic\, ci
captivitatea mea tihnit\ în care s-a n\scut. Aci este
apa, aci s\mîn]a, aci zah\rul, aci c\ldura. Aci s-a
n\scut [i aci vrea s\ moar\. A-l da afar\ e o ac]iune
tot a[a de dureroas\ pentru el ca o deportare a noastr\
în Siberia. Cînd l-ai aruncat pe parchet, inima lui
mic\ a fost cuprins\ de dorul de cas\. Înc\ pu]in [i
s-ar fi îmboln\vit de nostalgie. Gratiile acelea pe care
tu le vezi a[a fioroase sunt pentru el zidurile casei
p\rinte[ti din care nu vrea s\ ias\ (...)”
Nu [tiu dac\ parabola poate fi interpretat\ ca
premoni]ie, „dorul de cas\”, „nostalgia”, „aci s-a
n\scut [i aci vrea s\ moar\” conduc, mai degrab\,
la sensul destul de transparent al dragostei de ]ar\,
de locurile de ba[tin\.
Se mizeaz\ prea des [i prea mult pe subtext, „pe
cheia [arjei spirituale [i ironice” , ele existînd, f\r\-
ndoial\, la G. C\linescu. Supralicitate îns\, î[i
pierd credibilitatea.
Tot o gril\ speculativ\ prime[te [i Auto-fi[a,
publicat\ în 1947 în „Na]iunea”, iar comentariul e
acesta:”«Auto-fi[a» , ca m\rturie de credin]\, este
o modalitate de a împ\r]i vina dezacordului cu cei ce
nu se adapteaz\ la formula personalit\]ii sale. Aceea[i
este, poate, [i vina complexa]ilor de azi, gr\bi]i s\
desfiin]eze în\l]imea pe care n-o pot atinge, jelind,
precum Cameleonul, la poalele unde trona, superior,
Inorogul lui Cantemir.”
Elvira Sorohan, f\r\ s\ uite s\ se refere [i la
contemporani, îi contureaz\ lui C\linescu un profil
interior din datele oferite din textele acestuia, începînd
chiar din 1928, cînd ap\rea articolul Ascensiune,
un autoportret al orgoliului [i al con[tiin]ei de mare
creator al Divinului critic.
Elvira Sorohan, G. C\linescu `n autoportret,
Editura Timpul, Bucure[ti, 2007, 234 p.
Studiile [i eseurile alese ca demonstra]ie sînt, în
majoritate, posibile identific\ri ale autorului
Istoriei literaturii române de la origini pîn\ în prezent
cu personaje ilustre, reale sau imaginare: Don Quijote,
pentru tr\s\turile de geniu [i dreptul la ideal, Torquato
Tasso, pentru „genialitatea ca inadaptare”, Hora]iu,
pentru „complexul originii modeste [i pentru motivarea
culpei geniului de a se fi al\turat temporar [i
par]ial unei ideologii social-politice dovedit falimentar\
[i, de aceea, abandonat\ prin reac]ie inteligent ironic\”,
{un ataraxicul, „visul personificat estetic pentru a se
sustrage vidului”, Napoleon, Voltaire, Ioanide.
Între articole [i romanele c\linesciene se caut\
o unitate a viziunii despre sine [i despre lume, o
schi]are a unui portret de scriitor care ambi]ioneaz\
s\-[i construiasc\ o identitate cît mai complex\ [i
mai particular\. C\linescu apare în eseul Elvirei
Sorohan ca un personaj cu structur\ genialoid\,
paradoxal [i neîn]eles, sc\pînd oric\rei defini]ii, de
fapt. Filosofia lui în acea perioad\ tulbure a anilor
de dup\ r\zboi [i-o exprim\ cel mai bine tot el, vorbind
despre Hora]iu: „În rezumat, poezia lui Hora]iu e o
profesie de mîndrie plebee împotriva clasei plutoaristocratice,
f\r\ a lua caracter revolu]ionar [i r\-
mînînd la compromis.”
C\linescu oscila între evitarea realit\]ii prin diferite
strategii comportamentale [i scriitorice[ti [i implicarea
în via]a cet\]ii, crezînd printre altele c\ „orice r\u
este înlesnit de abstinen]a intelectualului «de la
r\spunderea vie]ii publice, de ataraxia voluntar\n».”
În orice caz, nu de ap\rare are nevoie C\linescu,
ci de studii atente, f\r\ supralicit\ri, f\r\ exager\ri
[i patetisme. C\linescu nu e un critic obscur, aflat
în pericolul de a fi uitat [i nici gre[it evaluat. Construc]ia
sa fundamental\ a influen]at genera]ie dup\ genera]ie,
alimentînd, fie [i subteran, modul nostru de a în]elege
literatura. Amprenta lui este de model esen]ial al
criticii impresioniste, cu toate desp\r]irile ei necesare.
Între contestatarii [i admiratorii extazia]i ai unei
personalit\]i fascinante, cum a fost G. C\linescu,
exist\ o asem\nare izbitoare: [i unii [i ceilal]i judec\
prin omisiuni [i ocult\ri. Un portret întreg [i mai
aproape de adev\r putem avea numai citindu-i [i
pe unii [i pe al]ii. Iat\ meritul de necontestat al recept\rii
contrastante a unui mare creator.
Georgeta DR|GHICI

Ziua de 10 noiembrie, pe care domnia ta, iubite
domnule Odobescu, ai ales-o `n 1895 ca s\ p\r\se[ti
aceast\ lume, este totodat\ aceea care, `n 1932,
mi-a servit mie pentru a p\trunde `n ea.
Epistol\ c\tre Odobescu
l i t e r a t u r \
{tii tu c`nd te-am luat `n primire
~n prima zi, atunci, [tii tu,
{i primul ceas de m`nuire
Tu l-ai uitat, eu `ns\ nu.
Iubite domnule Odobescu,
N\d\jduiesc c\ surpriza iscat\ de primirea
acestei scrisori n-o va dep\[i pe aceea a lui Hora]iu
sau Boileau c`nd au primit, `n t\r`mul de dincolo,
c`te o epistol\ din partea lui Voltaire, nici pe aceea a
lui Voltaire la epistola lui Grigore Alexandrescu. Hotarul
dintre cele dou\ meleaguri n-a fost, cum se vede, o
piedic\ de netrecut, a[adar propria mea `ndr\zneal\,
Si parva licet componere magnis 1 , ar putea dob`ndi
oarecare `ng\duin]\. M\ gr\besc s\ mai spun, spre
a-mi `nt\ri curajul, c\ ziua de 10 noiembrie, pe care
domnia ta, iubite domnule Odobescu, ai ales-o `n 1895
ca s\ p\r\se[ti aceast\ lume, este totodat\ aceea
care, `n 1932, mi-a servit mie pentru a p\trunde `n
ea. Astrologii ar putea diserta `ndelung asupra unei
atari suprapuneri. Nu am, din p\cate, priceperea necesar\,
dar faptul `n sine m\ tulbur\, d`ndu-mi senza]ia
unei pun]i inefabile, unei tainice [i subtile `nvecin\ri.
S-a `nt`mplat apoi, ca student al Facult\]ii de Filologie
din Bucure[ti, s\ petrec ore numeroase [i fertile pe
b\ncile amfiteatrului „Alexandru Odobescu“,
ocrotit cu noble]e de un portret al domniei tale. Mai
t`rziu, ca profesor al aceleia[i facult\]i, portretul `mi
veghea exerci]iul didactic [i m\ ajuta s\-i pilesc
asperit\]ile, evoc`ndu-mi constant versurile lui Hora]iu,
citate `n Psevdo-kinigheticos:
Omne tulit punctum qui miscuit utile dulci,
Lectorem delectando pariterque momendo 2 .
Se spune c\ oamenii nu dispar definitiv dec`t atunci
c`nd dispar to]i aceia care `i cunoscuser\. Am avut,
iubite domnule Odobescu, un contemporan comun,
care a f\cut s\ circule dinspre domnia ta spre mine
emo]ia unei `nt`lniri aproape directe: pe poetul
Tudor Arghezi (1880-1967). Avea [apte ani [i era
[colar `ntr-a-nt`ia primar\ atunci c`nd i-ai vizitat clasa,
ca director al {colii de aplica]ie a institutorilor.
Tema lec]iei: ilustrarea sistemului decimal, cu ajutorul
unui c`ntar de cur`nd adus din Fran]a. „Pentru ca
demonstra]ia s\ fie re]inut\ de copii, c`ntarul func]iona
cu o singur\ marf\. Un zah\r admirabil, de trestie,
de culoarea [i de gr\untele interior al marmurei albe,
ni se `nf\]i[a `ntr-un borcan de cristal. Copilul c`nt\rea
ro[indu-se la fa]\ [i prezidat de z`mbetul de mare
feciorie al lui Alexandru Odobescu – [i dup\ ce izbutea
cump\nirea dintre zah\r [i «pietre», era r\spl\tit cu
un zar de zah\r...
Primind din m`na lui, o m`n\ cum n-am mai
v\zut mai frumoas\ dec`t la episcopul Gherasim Safirin,
ale c\ruia degite lungi ivorii, cu unghii ca migdalele
`nguste, serveau binecuv`ntarea suav iconografic,
bucata de zah\r, ca o anafor\ pur\, Odobescu m-a prins
de un de[ti, care voia s\-i scape.
– Cum `]i zice m-a `ntrebat Odobescu.
– Teodorescu, i-am r\spuns.
– Cum a[a, Teodorescu...
M-am g`ndit. Cu sfial\:
– Teodorescu N. Ion.
– A[a `]i zice la [coal\. Dar cum `]i zice mama,
acas\
M-am codit. Dar a[a `mi zicea:
– Iancu...
– Iancule, mai ]ine o bucat\ de zah\r... Odobescu
`mi dete dou\ buc\]i.
De ce mi-a dat el dou\, `n loc de una... Ca s\ nu
uit nici p`n\ azi c\ intui]iile lui Alexandru Odobescu
m-au identificat...“
Destinul viitorului mare poet fusese citit pe o pagin\
alb\, mai expresiv\ dec`t altele pentru ochiul clarv\z\tor.
Faptele se petreceau prin 1887, a[adar la 13 ani
dup\ o alt\ pagin\ alb\ – celebrul capitol XII din
Psevdo-kinigheticos, „cel mai pl\cut pentru cititor“.
R\m`ne s\ ne dumerim acum asupra genului pl\cerii
prezumate: s\ oftezi de u[urare c\ s-a ispr\vit mai
repede cartea, sau s\ fii l\sat `n voia propriei
fantezii, ispitit a preface spa]iul virgin al paginii „`n
cet\]i cu mii de minarele, `n palate cu mii de `nc`nt\ri“
Structura eminamente baroc\ a operei `nclin\ cump\na
spre varianta secund\. Extrag `n treac\t din Adrian
Marino (Dic]ionar de idei literare, I, 1973) c`teva
tr\s\turi ale barocului: echilibru instabil, mobilitate,
metamorfoze, predominare a decorului [i iluziei,
tendin]\ spre disonan]\ [i contrast; con[tiin]\ estetic\;
intui]ia coresponden]ei artelor, imaginilor, senza]iilor;
efecte de surpriz\, noutate, varietate; hedonism estetic,
anticip\ri ale ideii de „joc“ [i „gratuitate“; crea]ie
intelectual\, lucid\, opus\ inspira]iei; noi genuri literare,
tendin]\ spre deschiderea, elasticizarea [i dezagregarea
formelor... Toate se reg\sesc cu prisosin]\ `n
Psevdo-kinigheticos. Capitolul XII devine implicit
o invita]ie la colaborare.
Doamnia ta, scumpe domnule Odobescu, te declari
cu insisten]\ „nev`n\tor“, de[i i-ai `nso]it `nc\ din
copil\rie pe v`n\torii de dropii ai B\r\ganului, de[i
]i-l aminte[ti cu duio[ie pe „bietul Gheorghe Giant\,
cel care, cu o rugin\ de pu[c\ pe care orice v`n\tor
ar fi azv`rlit-o `n gunoi, nemerea mai bine dec`t altul
cu o carabin\ ghintuit\“, de[i poveste[ti cum ai `nv\]at
s\ dai cu pu[ca la vreo treisprezece ani, folosind arma
scurt\ [i u[oar\ primit\ `n dar de la colonelul Enghel
[i f\c`nd pr\p\d cu ea `n vr\biile de la Balta-Alb\. „Mi
se pare c\ `ntru at`ta se cam m\rginesc foile de dafin
ce am putut culege `n cariera mea cinegetic\.“ ~n ceea
ce m\ prive[te, pre]ioasele foi de dafin lipsesc cu
des\v`r[ire, permi]`ndu-mi deci s\ m\ laud cu calitatea
de nev`n\tor absolut: n-am atins niciodat\ vreo arm\
de v`n\toare, nici m\car vreun arc cu s\ge]i, bumerang
sau tomahawk. Am m`nuit exclusiv arme ale zeului
Marte, familiariz`ndu-m\ ca artilerist, `n timpul stagiului
militar, cu tunul, cu obuzierul [i cu mortierul, iar la
instruc]ia de infanterie cu venerabila carabin\ ZB,
c\reia un coleg h`tru i-a dedicat urm\toarea roman]\,
pasti[\ dup\ Carol Scrob:
Pe ]eava plin\ de rugin\
C`t te-am frecat atunci, [tii tu...
N-aveam nici pic de vaselin\,
Tu ai uitat, eu `ns\ nu.
C`mpul de instruc]ie de l`ng\ C\l\ra[i, nu
departe de locurile pe unde c`ndva h\l\duiau v`n\torii
de dropii, era `n]esat de m\r\cini, cu care purtam zilnic
o aspr\ lupt\ la baionet\, ie[ind mai totdeauna `nvin[i.
Iar carabina ZB avea un recul puternic, greu de st\p`nit
pentru ni[te bie]i `ncep\tori. „Str`nge-o `n bra]e ca
pe-o amant\!“, ne striga seme] maiorul Alexandrescu,
care nici pe ar[i]a lui iulie nu-[i lep\da m\nu[ile de
piele. ~ntruc`t p`n\ atunci n-avusesem `nc\ nicio amant\,
indica]ia mi se p\rea sugestiv\, dar vag\. M\ `ntorceam
`ntotdeauna de la trageri cu um\rul drept dureros [i
`nvine]it.
A[adar, domnule Odobescu, interesul meu
pentru sfera cinegetic\ are, ca [i al domniei tale, r\d\cini
mai cu seam\ livre[ti. Intervin `ns\ [i ra]iuni de alt\
natur\. Dac\ lumea `n care tr\im a fost, `nc\ din vechime,
asemuit\ cu teatrul, o ini]iativ\ la fel de legitim\ ar
fi, zic eu, s-o compar\m cu v`n\toarea. C\ci pu]ine
s`nt rela]iile `ntre oameni care s\ nu poat\ fi exprimate,
reflectate, reduse la esen]\ prin rela]ia dintre v`nat [i
v`n\tor. Cu at`t mai mult cu c`t aceasta din urm\ ni
se relev\, `n majoritatea cazurilor, ca o rela]ie reversibil\.
Francezii au dreptate s\ spun\: „Le monde est une
pipée/ Où l^on est tour-à-tour chasseur et gibier“. Goana
b\rbatului dup\ femeie este o ac]iune cinegetic\. Goana
femeii dup\ b\rbat este [i ea o ac]iune cinegetic\.
R\zboiul e o confruntare `ntre v`nat [i v`n\tor, `n
care beligeran]ii, cum s-a v\zut adesea, `[i mai cam
schimb\ rolul pe parcurs. Poetul `n fa]a paginii albe
e un v`n\tor, dar poezia preexist\ `ntr-un spa]iu virtual
[i, la r`ndul ei, `[i „v`neaz\“ autorul. Matematicianul
v`neaz\ solu]ia unei probleme, iar problema `l „v`neaz\“
pe cel chemat s-o rezolve. Ce s\ mai spunem despre
competi]iile economice, `n care marii carnasieri `i
v`neaz\ avid pe cei mici, spre a deveni ei `n[i[i, atunci
c`nd le sun\ ceasul, v`natul [i hrana altora A spori
num\rul exemplelor ar `nsemna s\ for]\m u[i deschise.
(va urma)
____________________________
{tefan CAZIMIR
1
Virgiliu, Georgicele, IV, 176 („Dac\ e `ng\duit
s\ compari lucrurile mici cu cele mari“).
2
Hora]iu, Arta poetic\, v. 343-344 („Toat\ aprobarea
o cap\t\ acela care `ntrune[te folosul cu pl\cutul,/
Desf\t`ndu-l pe cititor [i instruindu-l totdeodat\“).
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
19

comentarii critice
ISC|M reputatul loc comun conform
Rc\ruia ultima carte e [i cea mai bun\. Ne
referim la Poeme de pe malul stâng
(Editura Aius, Craiova, 2007, 120 p.)
de Ioana Dinulescu. Chiar din primele
trei versuri ale întâiului text ni se confirm\
rezisten]a în postmodernitate a metaforei:
„Lacrimi de sticl\ m\run]it\/între din]ii
discursului meu/despre Dumnezeu.”
Poeta penduleaz\ între dialogul [i
coresponden]a cu cel Atotputernic, cu
îngerul „gardian” Ion, [i epica realist\ ce developeaz\
climatul craiovean [i domestic, cu petele de culoare
aferente (dintre blocul 13 [i 13 bis), tr\it\ pe
fundalul unei singur\t\]i elegiace c\reia doar rug\ciunea
[i umorul amar sau incisiv îi vin de hac în chip homeopatic:
„Doamne [i Tu, nu m\ mai lua în balon,/nu mai face
mi[to de mine/de parc\-ai fi j\ndarul de la col]ul
str\zii,//motanul vecinei de la nou\, alter-ego-ul meu
hlizitor!/Uite, e diminea]a devreme,// e Mai, e pragul
lui Cire[ar,/ macii au înviat în poala Ta/ dup\ ploaia
de azi-noapte,// [i gardienii de la col]ul str\zii/par mai
tineri ca Tine/, au obrazele/sp\late, stau de vorb\
civilizat,// occidental, cu ]iganca Mercedeza,/o las\ s\
le ghiceasc\ în palm\/sfâr[itul lumii,// o implor\ sp\[i]i
s\ le fluture/cele 666 fuste de m\tase/peste epole]ii lor
de a]\ chinezeasc\”.(...).
Tonalitatea dominant\ a c\r]ii este dat\ de str\vechiul
motiv fugit irreparabile tempus (de la Vergilius la
Apollinaire) ce ne dezminte brutal sentimentul c\
suntem nemuritori. Fuga ireversibil\ a anotimpurilor
[i a timpului amprenteaz\ indelebil frumuse]ea [i
„sângele azuriu”, devenind un laitmotiv aproape tragic:
„Cui i-a[ spune eu da,/ în noaptea aceasta primitoare/[i
cald\ ca propriul meu pântece/ofilit,//dac-ar fi s\ m\
întrebe vânatul/cel f\r\ de pre]/unde s-au ascuns umerii,
Noile
aventuri
ale v\duvei
trandafirii
Ioana Dinulescu, Poeme de pe malul stâng,
Editura Aius, Craiova, 2007, 120 p.
[oldurile, sânii captivi în bluza de var\/de acum o mie
de ierni [i mai bine“
Odat\ ofilit\ aura tinere]ii cu întreaga mitologie
a eternei mirese-poete (la chair est triste, hélas, nu-i
a[a), Ioana.Dinulescu se complace acum sub acoperirea
metaforei de „v\duva trandafirie a nim\nui” „exilat\
între blocuri, cu ochii pe istoria municipal\” care „î[i
d\ poalele peste cap” rânjind mânze[te. Noroc cu
punctul absolut de referin]\ al poetei, alias Cititorul,
„fulger globular”, „tu, cel cu o mie de fe]e/ca o mie de
coli nescrise ale Bibliei,/(...) vii c\tre mine
fo[nindu-]i fe]ele // înaripate ca o mie de viitoare/c\r]i
de poezie/prin care-[i plimb\, curios s\ le citeasc\/înc\
de pe acum,//degetul dr\g\stos,/muiat în propria-i
saliv\,/bunul, n\tâng de iubitorul//Dumnezeu de pe
acoperi[ul meu”.
Poeme de pe malul stâng al Jiului constituie o
biografie a sufletului de acum al Ioanei Dinulescu, o
biografie literar\, spiritual\ [i uman\. Revoltat\ împotriva
agresivit\]ii toxice a lumii, carnasiere, terifiante, deicide
(Cerneala de mandragora), poeta nu preget\ s\ ne ofere
un autoportret illo tempore de inspira]ie suprarealist\
(Departe de ora[ul coclit), dar [i scenariul unei mor]i
întrev\zute metamorfotic: „Veni apoi un fulger din
senin/[i m\ cinsti cu gheara lui divin\,/de st\pân,/pân\
ajunse valul de p\mânt/la fruntea [i la tâmpla
mea,/la sân.//M\-nlocui cu ierburi [i cu flori,/cu umbra
p\s\rilor c\l\toare/migrând în z\rile confuze/sub zodiile
aspre,//cu stema-n destr\mare.”. Cartea este spovedania
[i mâhnirea unei vie]i (O mie de cutii po[tale) a triadei
Ion/Iona/Ioana, „poet provincial”, „poet f\r\ faim\”,
poet\ de raftul întâi.
Geo VASILE
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
20
C
UNOSC, întrucîtva, povestea acestui
roman, Fuga, pe care Silvia Cinca l-a
publicat la Editura Eminescu. E, în mai
multe feluri, o recuperare. Recuperarea
româneasc\ a unei c\r]i ap\rute peste
ocean, recuperarea unor por]iuni de via]\
care nu mai fuseser\ puse împreun\,
recuperarea chefului de-a aduna proze
scurte într-un întreg. Un întreg important
pentru autoarea lui, înaintea oricui altcuiva.
Prima parte, R\d\cini, e o recapitulare a lucrurilor
simple, spuse la fel de simplu, care b\t\toresc, în memoria
noastr\, locul pe care-l numim acas\. Satul de dup\
r\zboi, cu speran]ele [i micile lui emancip\ri. Un sat
veridic pentru un cititor care se întîlne[te cu el prima
dat\, avînd îns\, pentru urechea acordat\ a celor
trecu]i prin marile lui ode interbelice, oarecari striden]e.
Întîlnirea fetei de la ]ar\, furat\ de la hor\, cu familia
or\[eanului rebel care-o pl\cuse respect\ întrutotul
desenul în alb [i negru al primilor ani de industrializare.
Refuz, fug\, happy end într-o cas\ din Biruin]ei.
]\rani de poveste care se revars\, izvoare de bun\ în]elegere,
spre rudele de la ora[.
Istoria mare [i istoria mic\, la fel de complicate,
stric\ neab\tut rosturile acestui mic paradis cu copii [i
nepo]i: {tefan, Didina, Victori]a, fiica lor, m\ritat\ cu
un Petre care o-n[al\, b\iatul lor abia n\scut, familia
Hornstein, evreii ]inu]i în gazd\ pentru care tremur\, în
vremurile tulburi prin care trec, Didina, Cristea,
fratele Victori]ei, student la Conservator [i amenin]înd
s\ apuce pe c\r\ri verzi, gre[ite. Plecarea lui la oaste.
Plecarea familiei Hornstein spre locuri mai sigure.
Alte încerc\ri, povestite mai alert. C\s\toria altei
fete, întîmpl\rile r\zboiului, între nem]i [i ru[i. Trecerea
lui Cristea de la Felicia la Adriana. Apoi Negusu, mezina
lui {tefan [i a Didinei, negricioas\ ca un rege african.
Ea, afl\m dintr-o not\, abia la pagina 153, e autoarea
acestor rînduri. Toat\ istoria din R\d\cini n-o prive[te,
ea doar se joac\, amestecat\ printre copii din p\rin]i
diferi]i, din genera]ii diferite, uni]i de-un aer vag de
familie. Flash-urile istoriei, care-o lovesc în treac\t, îi
Drumul
american
Silvia Cinca, Fuga, Editura Eminescu, Bucure[ti,
2008, 455 p.
vor fi împrosp\tate de pove[tile celorlal]i. {i l\sate,
imediat, în urm\: „Cu respect pentru ieri, voi alerga spre
ceea ce a început [i mai apoi a fost con[tientizarea propriei
existen]e.”
Partea a doua a unei c\r]i lungi, cît mai multe
vie]i, poart\ numele acestei eroine, pe care am l\sat-o
jucîndu-se pe podea. Aventura con[tiin]ei ei începe cu
o serie de mor]i. Întîi, copilul Adrianei [i al lui
Cristea. Pe urm\, Adriana. În urma ei, s-a dus Cristea.
Încep, simultan, primele confirm\ri literare. Primele
îngîmf\ri, primele impruden]e. R\t\cirile la Muncitorul
sanitar, [i dezicerea de Medicin\.
Incipit vita nova, la Teatru. Cu amintiri [i portrete.
Leopoldina B\l\nu]\, Dina Cocea, Marin Moraru,
Gheorghe Dinic\, mai mult enumera]i, imagini în fug\.
Fuga la Radio, închis\ într-un titlu de capitol care spune
tot: Prieteni, colegi, [efi [i tovar\[i. O via]\. A c\rei
deviz\, peste toate intrigile, este „las\, m\, c\ ne iubim!”.
Seam\n\ cu vorba Anetei Duduleanu Seam\n\...
Simple detalii colorate, f\cute s\ acopere miezul
adev\rat al p\r]ii a doua: evadarea. Drumul spre un
Eldorado cu nume american. Prezent\ tot timpul, difuz,
ca un zgomot de fond, plecarea ia, brusc, consisten]a
op]iunii între da [i nu, mai mult decît o banal\ schimbare
de domiciliu. Înc\rcat\ de emo]ii care nu se exteriorizeaz\
altfel decît prin abunden]a de am\nunte, fiindc\, sub
presiunea fugii [i a descoperirii lumilor noi orice fleac
devine important, împ\r]ind cu jurnalul sinceritatea
rîndurilor pe care nu ]i le [tie nimeni [i-n care po]i pune
la locul lor, dup\ p\rerea ta, celebrit\]i [i mituri ale
exilului, aceast\ via]\ oferit\ cu iubirea de sine cu care-
]i oferi o vacan]\ a l\sat, în c\r]ile Silviei Cinca, mai
multe urme adunate acum într-un traseu. Episoade
autonome, nuvelete extrase dintr-o experien]\ cu r\ni
române[ti [i vise americane, dau un efect de aglomerare
care, de[i ar putea fi oboseala, recunoscut\ ca atare, e
bucuria. Chiar [i în momentele în care afli ce înseamn\
solidaritatea în r\u, sau cît sîntem de pr\p\stio[i, de
gr\bit comp\timitori, de dornici s\ ajut\m cînd ajutorul
nu mai schimb\ nimic, lec]ia (american\) a iubirii de
via]\ e bine asimilat\.
{i la întoarcere (trecut\ sub t\cere în varianta american\
a c\r]ii...) aceast\ lec]ie rezist\. Poate nu ne dorim s\
afl\m – a cîta oar\ – cît de bine e aiurea [i cît de mult
mai e de la noi pîn\ departe. Îns\ o m\rturie în plus,
pe lîng\ altele care nu au, poate, cuprinderea unei
vie]i întregi, poate fi citit\ [i cu ochii celor pe
drumuri, [i cu ai celor doar dependen]i de injec]iile cu
experien]\ datorate literaturii drumurilor. De orice fel.
Simona VASILACHE

Deten]ia n-a fost nici pentru autorul c\r]ii
doar tem\ de cercetare [i de medita]ie, ci,
de câteva ori, chiar trist\, nemijlocit\ [i
brutal\ realitate.
comentarii critice
C
ÂT DE COMPLEX| este crea]ia popular\
tradi]ional\, cât de multe componente are,
de o mare diversitate, asupra a nu pu]ine
dintre ele urmând ca de acum `ncolo s\
se exprime cercetarea monografic\, vine
s\ ne reaminteasc\ masiva carte a lui Marian
Munteanu, Folclorul deten]iei. Formele
priv\rii de libertate `n literatura poporan\
(Valahia, Bucure[ti, 2008). {i prin studiul
introductiv (p. XV-CCV) [i prin corpusul de texte
(p. 1-1124), tema (ideea cercet\rii materialului folcloric
dup\ teme a formulat-o Lucian Blaga) este pentru prima
dat\ amplu examinat\, introdus\ `n arealul [tiin]elor
etnologice, fiindc\ abia câteva colec]ii de texte,
ap\rute timp de un secol [i jum\tate, adic\ pân\ `n anii
^50-^60 ai secolului trecut, au subsumat textele apar]inând
temei unei taxonomii adecvate, cele mai multe fiind
grupate `n capitolul generic cântece sociale. Excep]ii
fericite au f\cut colec]ia lui G. Dem. Teodorescu, Poezii
populare române (1885), care are câteva texte ale aresta]ilor,
aceea a lui Petru Bil]iu D\ncu[, de la sfâr[itul secolului
al XIXlea, Colec]iune de hori..., ap\rut\ postum, `n 1970,
aceea a Elenei Niculi]\-Voronca, Datinele [i credin]ele
poporului român (1903), cu dou\ texte ale `nchisorii,
Bela Bártók, Rumanian Folk Musik (Haga, 1975),
care cuprinde Jail Song (cântece de temni]\) [i aceea a
lui I. Opri[an, Folclor din Moldova de Jos (1970), care
con]ine [i cântece de ho]ie [i pu[c\rie. ~n cele câteva
tipologii, tema „nu este explicit identificat\ decât marginal”.
Sub raport teoretic sunt preluate câteva opinii ale unor
celebri `nainta[i: D. Caracostea, care a opinat c\ „Doina
a fost la origine cântecul de jale al iobagilor `n casa
st\pânilor, unde r\sunau cântecele de jale [i dor produse
de neoexogamia c\s\toriilor `n dep\rtare”; Al. I. Amzulescu,
potrivit c\ruia „majoritatea subiectelor eposului nostru
eroic se desf\[oar\ ca epos al eliber\rii [i r\zbun\rii”;
Aurelian I. Popescu, care `n cartea sa Ideea de unitate
na]ional\ `n viziune popular\ (1980) are un capitol despre
„formele de reprimare a luptei pentru dreptate,
libertate [i unire na]ional\”. ~n fa]a pu]in\t\]ii opiniilor
teoretice asupra temei care-l preocup\, Marian Munteanu,
pe baza unei profunde abord\ri, `[i exprim\ convingerea
c\ deten]ia este o dominant\ a mentalului comunitar,
„reprezentat\ la nivelul `ntregii culturi populare”. Deten]ia,
diferitele forme de `ngr\dire sau restrângere a libert\]ii
au fost exercitate de institu]ii precum organiza]ia statal\,
familia, institu]ii magice [i religioase, confrerii profesionale
[i comunitatea local\. Formele priv\rii de libertate au
fost r\pirea, captivitatea (profilactic\, profesional\,
ritual\, familial\), surghiunul, servitutea opresiv\,
pedepsele infamante, c\t\nia, prizonieratul, sclavia,
deten]ia penitenciar\ (nu-i re]in aten]ia `ns\ mediul
Calendar
15.08.1837 - s-a n\scut Neculai Schelitti (m.
1872)
15.08.1883 - s-a n\scut Corneliu Moldovanu (m.
1952)
15.08.1894 - s-a n\scut Ion Chinezu (m. 1966)
15.08.1908 - s-a n\scut Constantin Miu-Lerca (m.
1985)
15.08.1926 - s-a n\scut Gheorghe Bejancu
15.08.1936 - s-a n\scut Adrian Mun]iu
15.08.1937 - s-a n\scut Marcel Mihala[ (m. 1987)
15.08.1937 - s-a n\scut Constantin Novac
15.08.1942 - s-a n\scut Horst Fassel
15.08.1948 - s-a n\scut Lucian Avramescu
15.08.1954 - a murit A. Toma (n. 1875)
16.08.1903 - s-a n\scut Pan Vizirescu (m. 2000)
16.08.1920 - s-a n\scut Virgil Ierunca (m. 2006)
16.08.1921 - s-a n\scut Ov.S.Crohm\lniceanu (m.
2000)
16.08.1931 - s-a n\scut Ileana Berlogea (m. 2002)
16.08.1931 - s-a n\scut Natalia Cantemir
16.08.1935 - s-a n\scut Ion Gheorghe
16.08.1936 - s-a n\scut Constantin Ioncic\ (m. 1985)
Folclorul
deten]iei
penitenciar [i grupurile infrac]ionale). Socotind tema pe
care o cerceteaz\ ca un „fenomen major, relevant [i
reprezentativ pentru definirea profilului cultural [i spiritual
al comunit\]ii tradi]ionale”, autorul `[i bazeaz\ studiul
[i corpusul de texte, reprezentând toate spa]iile locuite
de români, pe un fond documentar care poate fi socotit
exhaustiv [i care este alc\tuit dintr-un registru foarte
bogat: doine, strig\turi, cântece b\trâne[ti, pove[ti,
legende, snoave, basme, obiceiuri de Anul Nou, obiceiuri
din ciclul familial, obiceiuri la munc\, teatru popular,
jocuri de copii, credin]e [i farmece, ghicitori [i frânturi
de limb\, proverbe, zic\tori, asem\n\ri, pov\]uiri. De
semnalat c\ sunt antologate nu doar texte care se structureaz\
pe tema dominant\, ci [i unele `n care motivul deten]iei
apare `ntr-o „form\ contras\”. Lirica este capitolul cel
mai bogat (741 texte) [i `n toat\ este urm\rit\ arhitectura
motivic\: deten]ia ca experien]\ de via]\ [i ca realitate
institu]ional\, apoi ca posibilitate, ca simbol, ca
solu]ie (acceptat\ sau respins\). Sunt observate câteva
16.08.1941 - s-a n\scut Doina Cer\ceanu
16.08.1941 - s-a n\scut Gavril {edran
16.08.1946 - s-a n\scut Ioan Adam
17.08.1868 - s-a n\scut Ion P\un-Pincio (m. 1894)
17.08.1869 - a murit Damaschin T.Bojînc\ (n. 1802)
17.08.1922 - a murit Mihai Lupescu (n. 1862)
17.08.1925 - a murit Ioan Slavici (n. 1848)
17.08.1940 - s-a n\scut George Corbu
17.08.1952 - a murit George Magheru (n. 1892)
17.08.1963 - s-a n\scut Ruxandra Cesereanu
17.08.1964 - a murit Mihai Ralea (n. 1896)
18.08.1911 - s-a n\scut Mihail {erban (m. 1994)
18.08.1931 - s-a n\scut Paul Anghel (m. 1995)
18.08.1937 - s-a n\scut Sorin Alexandrescu
18.08.1948 - s-a n\scut Adrian Enulescu
18.08.1957 - a murit G. Tutoveanu (n. 1872)
18.08.1984 - a murit Virgil Mazilescu (n. 1942)
18.08.1999 - a murit Mircea S`ntimbreanu (n. 1926)
19.08.1909 - s-a n\scut Tamara Gane (m. 1992)
19.08.1914 - s-a n\scut Ion Vitner (m. 1991)
19.08.1922 - s-a n\scut Liman Vasilescu
19.08.1935 - s-a n\scut Oltyán Laszló (m. 1990)
19.08.1935 - s-a n\scut Dumitru Radu Popescu
20.08.1872 - a murit Dimitrie Bolintineanu (n. c.1825)
zeci de motive desprinse din tema deten]iei, cum sunt,
`ntre altele, ajutorul divin, blestemul, calul n\zdr\van,
c\s\toria, c\t\nia, conduc\torul nedrept sau milos, destinul
implacabil, diavolul, educa]ia, eliberarea, eroul milostiv,
evadarea prin vicle[ug, execu]ia, fârta]ii, fratele [i
sora, fra]ii reg\si]i, gospod\ria p\r\ginit\, incestul evitat,
infrac]iunea. Un set bogat de cântece b\trâne[ti (815-
1039) ilustreaz\ toate articula]iile temei.
Filolog versat, Marian Munteanu examineaz\ lexicul
deten]iei, termenii ei specializa]i [i semnaleaz\ c\ unele
cuvinte se „ridic\, prin expresivitate [i rezonan]\, la
rangul de veritabile esteme”. Din rândul acestora f\când
parte rob [i temni]\, primul „dominând autoritar `ntreaga
arie semantic\ a restrângerii libert\]ii”, capacitatea lui
expresiv\ fiind „determinat\ de o asociere rar\ de sunete
care produc o anumit\ senza]ie de nimicnicie, usc\ciune
[i neputin]\”, iar cel de al doilea semnalând „sonoritatea
aspr\, de geam\t surd, produs\ de asocierea grupului
consonantic mn cu africata ], efect `nt\rit de accentul pus
pe prima silab\, creeaz\ impresia unui icnet dureros,
n\scut `ntr-un trup `n]epenit”. Asemenea observa]ii [i
comentarii sunt continuate `n amplul glosar (p. 1059-
1124), `n care figureaz\ expresii specifice, termeni
denumind persoane cu `ns\rcin\ri speciale `n paza
temni]elor, termeni desemnând pedepse, instrumente de
tortur\, unelte de supliciu, numeroasele sinonime ale
termenului temni]\.
Cartea este, totodat\, un omagiu al atâtor etnologi
care au fost victime ale regimului comunist: „etnologia
româneasc\ a suferit agresiuni de propor]iile unui veritabil
genocid, judecând dup\ amploarea pierderilor suferite
prin exilul, `ntemni]area sau suprimarea unora dintre
reprezentan]ii s\i de prim rang [i marginalizarea celor
r\ma[i `n via]\ sau `n libertate. Importante direc]ii de
cercetare, cum ar fi cele str\lucit reprezentate de Dumitru
Caracostea, Mircea Vulc\nescu, Ion Ionic\, Anton
Golopen]ia, Vasile B\ncil\, Ernest Bernea, Petru Caraman,
au fost frânte cu brutalitate, `ntreaga comunitate etnologic\
fiind supus\ unui sistematic proces de intimidare [i
constrângere ideologic\”. Pe de alt\ parte, deten]ia n-a
fost nici pentru autorul c\r]ii doar tem\ de cercetare [i
de medita]ie, ci, de câteva ori, chiar trist\, nemijlocit\ [i
brutal\ realitate: „Arestat `n mai multe rânduri (1988-
1990), fiind `nvinuit – scrie el –, `n perioada studen]iei,
de «propagand\ cre[tin\, ostil\ ideologiei marxistleniniste»,
ac]iuni anticomuniste [i protestatare, a fost
de]inut politic `n `nchisoarea Jilava (1990)”. Bunicul
s\u, Teofan Munteanu, ofi]er al Armatei române, a
fost de]inut politic (1940-1956) `n lag\rele de concentrare
de la Vorkuta [i Novorilsk (Siberia).
Iordan DATCU
20.08.1906 - s-a n\scut Al. Gheorghiu-Pogone[ti
(m. 1985)
20.08.1920 - s-a n\scut Zoe Dumitrescu-Bu[ulenga
(m. 2006)
20.08.1927 - s-a n\scut Ion Ochinciuc
20.08.1928 - s-a n\scut Alexandru Niculescu
20.08.1940 - s-a n\scut {tefan Dinic\
20.08.1984 - a murit Al.I.{tef\nescu (n. 1915)
21.08.1723 - a murit Dimitrie Cantemir (n. 1673)
21.08.1925 - s-a n\scut Toma Caragiu (m. 1977)
21.08.1933 - s-a n\scut Constantin Mohanu
21.08.1934 - s-a n\scut Elvira Sorohan
21.08.1941 - s-a n\scut Anton Grecu
21.08.1947 - s-a n\scut Ioana Diaconescu
21.08.1952 - s-a n\scut Eugen {erb\nescu
21.08.1972 - a murit Nichifor Crainic (n. 1889)
21.08.1982 - a murit Dorina R\dulescu (n. 1909)
21.08.1990 - a murit Al. Cerna-R\dulescu (n. 1920)
21.08.1991 - a murit Eugen Jebeleanu (n. 1911)
22.08.1890 - a murit Vasile Alecsandri (n. 1818)
22.08.1917 - s-a n\scut Al. Piru (m. 1993)
22.08.1939 - s-a n\scut Ion Beldeanu
22.08.1959 - a murit D. Iov (n. 1888)
22.08.1963 - s-a n\scut Bogdan Teodorescu
22.08.1981 - a murit Sa[a Pan\ (n. 1902)
22.08.1999 - a murit Tudor Popescu (n. 1930)
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
21

Un om de «spectacol» german, Goebbels a propus
o «curiozitate» tehnologic\ a reprezenta]iei
realizat\ `n absen]\ omului, doar gra]ie
ma[inilor – robo]i, ecrane, proiec]ii.
a r t e
S
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
22
UNT veri binecuvântate. Ca cea de la
Avignon din anul acesta. Var\ a împlinirii.
Edi]ia 2008 a oferit o imagine complex\
[i constant derutant\ a scenei moderne
care, de ast\ dat\, a propus nu doar pariuri
radicale, ca în al]i ani, ci [i împliniri
esen]iale. De aici provine diferen]a. Exigen]a
celor doi directori, Vincent Baudriller [i
Hortense Archambault, a r\mas mereu
aceea[i, dar acum spectacolele prezentate
i-au adus confirmarea deplin\.
Sub semnul lui Dante
Romeo Castellucci a fost unul din cei doi arti[ti
asocia]i ai Festivalului. Plastician [i om de teatru, el
[i grupul s\u Raffaello Sanzio au propus forme vizuale
inedite, forme orfane; `mi place s\ le numesc, c\ci
ele sunt inedite, ireductibile la un singur domeniu, teatru
sau arte plastice. Forme stranii, vizibile niciunde altundeva.
Acum el a realizat adev\rate poeme plastice inspirate
de Divina Comedie.
Infernul `n Curtea Palatului Papilor debuteaz\
prin apari]ia solitar\ a artistului care-[i spune numele,
apoi `[i pune un costum de protec]ie `n timp ce o hait\
de c`ini negri se n\pustesc asupra lui. Secven]\ violent\.
Intrare `n infern la persoana I : Castellucci se asimileaz\
lui Dante. Experien]a canonic\ a marelui italian se
converte[te `n experien]\ biografic\ unde, ca [i `n celebra
expedi]ie, etapele se succed, unele mai teribile ca altele.
Copii `nchi[i intr-o camer\ de plastic transparent\,
un pian `n fl\c\ri, imagini intense [i memorabile dar
Castellucci inverseaz\ demersul dantesc [i cobor`rii
originale `i opune ascensiunea vertiginoas\, realizat\
sub ochii no[tri, a unui alpinist ce escaladeaz\ zidul
accidentat al Palatului Papilor. Nu at`t performan]a,
c`t sensul ei conteaz\ : ceea ce la Dante e avansare spre
jos, infern profund, aici devine [ans\ de `n\l]are. Durerea
e pedeaps\, dar `n acela[i timp [i perspectiv\ de ameliorare.
Acesta e sensul pe care l-am acordat eu neuitatului debut
al Infernului care se conclude enigmatic cu apari]ia
lui Andy Warhol, pop\ al culturii pop, pe care Castellucci
`l asimileaz\ unui Virgil personal, celebrul ghid al
poetului florentin. «De ce» `l `ntreb perplex. «Pentru
c\ azi infernul e suprafa]a!» R\spuns simptomatic de
un scepticism care m\ tulbur\: faptul de a nici m\car
putea cobor` c\tre Infern, acesta e infernul!
Al doilea episod, genial, e Purgatoriul. Acum o
mic\ istorie se `nfirip\. O familie burghez\ redus\ la
o fericire stereotipat\ – fraz\ standard, gesturi programate
– basculeaz\ `n tragic `n urma unei scene de pedofilie
a tat\lui care-[i violeaz\ copilul. Nu vedem nimic pe
imensa scen\ goal\, doar, din exterior, se aud strig\te
alarmate [i gemete oribile. Adevarat\ tragedie sonor\
care basculeaz\ apoi `n voiaj vizual c\ci copilul, cu
hainele sf`[iate, se instaleaz\ `n fa]a unui ecran pe
care se succed imagini, flori [i peisaje ce se ofilesc, se
`ntunec\. El e redus la privirea unui univers exterior
public dezv\luit [i astfel noi urm\rim stupefia]i efectele
traumei. Apoi copilul devenit adult `[i reg\se[te tat\l.
Nu pentru a-l condamna, ci pentru a-l ierta. Fiecare,
`n felul lui, a traversat Purgatoriul.
La cap\t de parcurs, Paradisul. ~n inima unei biserici
abandonate, doar o imagine `ndep\rtat\ [i enigmatic\
– un vapor indep\rtat – se deta[eaz\ pe suprafa]a unei
ape, tulburat\ ciclic de o cortin\ care-i proiecteaz\ stropii
pe spectatorii astfel parc\ «boteza]i». Aghiazm\ a iert\rii,
pre] al r\scump\r\rii, acces intrev\zut la un Paradis
r\mas inaccesibil. De la cîinii ini]iali, la pic\turile ultime
– acesta-i drumul Divinei Comedii a lui Castellucci.
Pîn\ acum cuvintele lui Dante nu le-am auzit, dar
Valérie Dréville – cealalt\ artist\ asociat\, a organizat
o lectur\ a poemului. {i astfel `n Palatul Papilor au
r\sunat versurile inspirate ale poetului gra]ie unor actori
de excep]ie confrunta]i cu rafalele de vînt al mistralului,
vînt redutabil al Avignon-ului. Printre ei circul\, gra]ioas\
[i inspirat\, Valérie Dréville ce ne-a ap\rut la to]i ca
un dublu scenic al Beatricei, iubita mitic\, absent\ în
versiunea lui Castellucci. Astfel, la miezul nop]ii,
într-un public înfrigurat, se împlinea alian]a dintre vorbe
[i imagini.
Sub semnul lui Shakespeare
Hamlet, fiecare dat\ suscit\ aceea[i a[teptare. El e
o `ntrebare! {i r\spunsul unui mare regizor intereseaz\,
convin[i fiind c\ dac\ el nu va epuiza opera, va propune
cel pu]in o ipotez\ proprie. Ca [i Thomas Ostermeier
acuma. ~ntr-o traducere nou\, dup\ t\ieturi multiple
care nu afecteaz\ `ns\ inteligibilitatea nara]iunii, regizorul
face apel la o distribu]ie limitat\ la [apte actori doar.
{i pentru a evita decep]ia celor redu[i la roluri
minore, [i pentru a degaja raporturi secrete între personaje.
Astfel, acela[i actor interpreteaz\ pe Hamlet tat\l [i
pe Claudius uzurpatorul, tot a[a cum Gertrude [i Ofelia,
dou\ ipostaze ale femeii, sunt jucate de aceea[i
actri]\.
Procedeul seduce, dar c`teodat\ conduce [i la impasuri
flagrante, ca în scena teatrului în teatru. Hamlet e aici
(a[a cum [i-l dorea de mult Alexa Visarion, singurul
care mi-a vorbit astfel despre el) un prin] destul de gras,
nicicum caustic, un prin] bufon, nicicum melancolic.
Un personaj comun, dar puternic, `nsp\im`ntat uneori
Avignon
2008.
Un festival
împlinit
Vincent Baudriller, directorul
Festivalului de la Avignon,
George Banu, Antoine de Baecque,
critic de cinema
de sarcina ce-i revine [i care î[i caut\ ajutor refugiindu-se
uneori chiar `n public, un tîn\r banal, dar violent!
Gata s\ v\ bat\ sau s\ capituleze brutal, un erou derutat!
Dar ceea ce r\m`ne de neuitat din acest Hamlet e debutul:
Ostermeier imagineaz\ înmorm`ntarea tat\lui ca o scen\
macabr\ unde sicriul nu intr\ `n groap\ [i cioclii [i-l
disput\ st`ngaci.
~n inima nop]ii, sub o ploaie realizat\ `n mod explicit
teatral, ceremonia e[ueaz\ `n mascarad\ sinistr\, iar
apoi, imediat, cu ocazia festivit\]ilor, Claudius se `mbat\
[i capul îi cade în farfurie pentru a se ridica apoi, cu
fruntea îns`ngerat\ [i a deveni fantoma ce reclam\
r\zbunare. Extraordinar\, exemplar\ schimbare de rol,
tot a[a cum interpreta Gertrudei `[i va scoate peruca
pentru a se metamorfoza `n Ofelia. Un singur corp pentru
identit\]i multiple!
Finalul cap\t\ de asemeni o intensitate unic\.
Momentul duelului combin\ curajul de a adopta orice
arm\ – Hamlet, enervat, ia chiar o lopat\ – [i rezisten]a
combatan]ilor. Duel nesf`r[it, prelungit p`n\ la epuizare,
duel excesiv care se termin\ cu moartea prin]ului.
Dar aici, el nu-[i murmur\ melancolic ultima replic\,
ci `n picioare, vertical, Hamlet proiecteaz\ înspre noi,
reuni]i în Curtea Palatului: restul e t\cere. Din constat
personal, replica devine astfel testament filozofic. La
t\cere se ajunge murind, dar totodat\ astfel ob]inem
[i binefacerea odihnei. T\cerea ca pre] al luptei! ~n
noaptea Avignon-ului i-am resim]it impactul!
“Tragediile romane” au fost cel\lalt mare, [i poate
chiar mai original, eveniment shakespearian. Ivo van
Have, regizor flamand `nc\ neapreciat la valoarea lui,
a reunit `ntr-un spectacol de [ase ore, Iulius Cezar,
Coriolan, Antonio [i Cleopatra. Ineditul proiectului
provine din punerea `n scen\ a rela]iei spectacol/public.
Acesta din urm\ poate – e chiar invitat! – s\ traverseze
spa]iul de joc unde, cel mai adesea, e obligat s\
r\m`n\ c\ci antractul de cinci minute s-a termiant. Actorii
[i spectatorii astfel se confund\, eroii istoriei circul\
printre consumatorii de bere sau cafea ca, de mult,
`ntr-un vechi spectacol de nebuni. Tradi]ionala concentrare
a s\lii imobilizat\ în fa]a scenei a disp\rut, aten]ia nu
mai e focalizat\, ci flotant\, dispersat\, difuz\. In acela[i
timp, pe un mare ecran, gra]ie unui circuit video, sunt
proiectate imaginile protagoni[tilor «romani» `n timp
ce dedesubt, cu mare vitez\, se deruleaz\ telegramele
de pres\ care furnizeaz\ [tirile cotidiene [i informa]iile
privind biografia lui Cezar sau Coriolan. Astfel, Ivo
van Have pune `n scen\ modul actual, contemporan, de
a percepe istoria, mod care alterneaz\ concentrarea [i
de-concentrarea! Nu urm\rim detaliile, dar sesiz\m
evenimentele. Aici, pentru prima oar\, complet [i
conving\tor, am recunoscut `mplinirea at`t de controversatei
«distan]\ri» brechtiene. Ea ne permite s\ fim decontracta]i,
destin[i, f\r\ a sacrifica `ns\ emo]ia istoriei. Ca `n
acel moment unic `n care am auzit, mai grav\ ca niciodat\,
replica lui Coriolan obligat s\ se exileze: «Exist\ o alt\
lume [i altundeva!»
E ceea ce ne-am spus, de mult, to]i prietenii
exila]i din anii ^70. Rana de atunci s-a deschis auzind
vorbele generalului roman. Poate tocmai gra]ie confiden]ei
tragice pe fond de distan]\!
Semne vizuale
Un om de «spectacol» german, Goebbels a propus
o «curiozitate» tehnologic\ a reprezenta]iei realizat\
`n absen]\ omului, doar gra]ie ma[inilor – robo]i, ecrane,
proiec]ii.
Din fiin]a vie nu a r\mas dec`t o voce care cite[te
din c`nd `n c`nd texte rare sau m\rturise[te singur\tatea
unui antropolog ca Claude Lévi-Strauss. ~n rest, ondul\ri
de valuri ca `ntr-un ipotetic peisaj japonez, pictura unei
p\duri romantice, sunete stranii. Ma[ini, doar
ma[ini! {i dac\ dincolo de performan]a lor, sensul
spectacolului ar fi tocmai acela de a resim]i nostalgia
omului. Un semn!
Un alt semn: expozi]ia [i spectacolul lui Johann
Le Guillerm. El reune[te obiecte stranii, `ntre poezie
[i [tiin]\, pe care vizitatorii le pot manipula [i p\trunde
astfel `n lumi enigmatice [i onorice. {tiin]a invit\ aici
la voiaje unice. {tiin]\ ludic\. Tot ea, gra]ie unei posturi
artizanale de ast\ dat\, se afl\ la baza reprezenta]iei.
Secret.
Le Guillerm, reprezentant al «noului circ», `mbl`nze[te
obiecte mecanice ce r\spund la sfichiul biciului ca ni[te
lei dresa]i, realizeaz\ construc]ii de c\r]i suprapuse `n
dezechlibre periculos instabile, elaboreaz\ dispozitive
din b`rne `mbricate `n inima c\rora se plaseaz\ el `nsu[i
ca un poet al materiei, manipulator straniu ce vorbe[te
despre poezia ei ca [i despre dificultatea de a o controla.
Tot un semn e [i expozi]ia fra]ilor Quay, cinea[ti
americani tr\ind `n Anglia. Ei construiesc interioare
[i bizare lumi imaginare `n miniatur\, concentrate grote[ti,
derutante, secrete. Dar permanent reduse la propor]iile
unei machete ce reclam\ lupa sau reflec]ia oglinzii.
Lumea lor e miniatural\. O alt\ teatralitate plastic\ se
degaj\ din expozi]ia lui Ernest Pignon-Ernest ce deseneaz\
pe gigantice folii de aluminiu portretul a cinci sfinte
ce au cunoscut extazul mistic. Imaginile lor se
reflect\ pe o suprafa]\ de ap\ neted\ creind iluzia
unei profunzimi ame]itoare. Asemenea « instala]ii »
vizuale sunt echivalentul unui spectacol. Ele se depun
`n noi. Dar, f\r\ `ndoil\, secven]a unic\, memorabil\,
r\m`ne accea a p`nzei negre din Infernul care, ca un
lin]oliu, acoper\ integral c`teva minute, cele dou\ mii
de spectatori din Curtea Palatului Papilor.
Nu vorbesc aici nici despre decep]ii – au fost! – nici
despre dans – nu l-am v\zut! Ci despre «semnele» care
se pot transforma `n repere ale memoriei [i balize pentru
perspectivele viitorului. Spectatorul le `nregistreaz\ iar
creatorii, s\ sper\m, le vor utiliza. Binecuv`ntat Avignon
2008!
George BANU

Cum notam anterior, înfiin]area Orchestrei
Na]ionale de Tineret a fost marele
eveniment al celei de-a IX-a edi]ii a
acestor manifest\ri.
{A A FOST s\ fie! Dup\ luni bune de
A
solicit\ri [i insisten]e, în urma unor explica]ii
mai mult sau mai pu]in penibile, dup\
amân\ri birocratice deseori înjositoare,
„Orchestra Na]ional\ de Tineret” a ]\rii a
luat totu[i fiin]\! La Sinaia. Iar aceasta în
urma str\daniilor vecine abnega]iei de care
d\ dovad\ în continuare acest minunat om,
acest artist de inspirat\ conduit\ în rela]ia cu tinerii
muzicieni, un admirabil [i tenace spirit organizatoric
care este violoncelistul Marin Cazacu. A `ntreprins
deplas\ri [i audi]ii, selec]ii [i verific\ri în majoritatea
centrelor muzicale ale ]\rii. A adunat mijloace financiare
[i a ob]inut sponsoriz\ri. Astabilit colabor\ri de încredere
cu institu]ii locale [i na]ionale. A realizat parteneriate
eficiente pe rela]ia public-privat. Colaborarea cu ministerele
Culturii, al Educa]iei [i ~nv\]\mântului s-a dovedit a fi
imposibil\! A ob]inut în schimb participarea unor
importante personalit\]i ale vie]ii muzicale interna]ionale,
arti[ti originari din România; iar aceasta în vederea
asigur\rii nivelului profesional european care s\ valideze
actul artistic privind na[terea, privind formarea acestui
special organism orchestral. Au sosit aici, la Sinaia,
pentru a lucra cu tinerii instrumenti[ti, contrabasistul
Dorin Marc [i violistul Marius Nichiteanu din Germania,
violonistul Liviu Prunaru din Elve]ia, oboistul Adrian
Petrescu din Bucure[ti. A[a se face c\, la cap\tul unei
activit\]i intense de aproape dou\ s\pt\mâni, de repeti]ii
sus]inute pe partide [i în ansamblu, concertele propriuzise
ale Orchestrei Na]ionale de Tineret au constituit un
adevarat triumf. Au avut loc în Sala Festiv\ a Casei
Armatei din Bra[ov, la Casa de Cultur\ din Bu[teni,
iar pe data de 19 august, ziua de na[tere a lui George
Enescu, în sala de spectacole a Cazinoului din Sinaia.
Dirijorul Cristian Mandeal, actualul director al
Filarmonicii bucure[tene, a avut dificila misiune de a
constitui ansamblul, de a construi orchestra drept organism
viabil [i - pe de alt\ parte - de a o face s\ cânte, de a
institui o comunicare coerent\ din punct de vedere
profesional [i adev\rat\ din punct de vedere artistic.
Reu[ita a fost deplin\! „Preludiul la unison” a fost intonat
de grupul corzilor cu claritatea unui inspirat parlando
rubato, iar polifonia „Menuet-ului lent” din prima Suit\
enescian\ a dispus de echilibru, de flexibilitate; realizarea
simfoniilor a 2-a de Beethoven [i „Italiana” de Felix
Mendelssohn Bartholdy s-a constituit în magistrale
cursuri de orchestr\, de muzic\, de inspirat\ concentrare
a expresiei, de logic\ privind construc]ia frazei; iar aceasta
în ciuda inton\rii mult prea gr\bite a finalurilor, tempouri
posibil de utilizat în cazul marilor orchestre ale lumii,
colective orchestrale virtuoze, direc]ie spre care au
fost stimula]i a privi tinerii muzicieni.
Sunt un m\nunchi de peste 50 de instrumenti[ti,
cei buni dintre cei mai buni studen]i, elevi [i absolven]i
ai universit\]ilor na]ionale de muzic\, tineri cu vârste
cuprinse în principal între 18 [i 25 de ani. Excep]iile
sunt semnificative [i ]in de entuziasmul, de nivelul
remarcabil al m\iestriei tinerilor instrumenti[ti. Cel mai
tân\r abia împlinise 16 ani, iar cel mai vârstnic nu dep\[ise
26! Nu trebuie trecut cu vederea acest important factor
de siguran]\, de profesionalism, pe care l-a constituit
aici, la Sinaia, prezen]a primei violine a forma]iei,
Ana Bog\]il\, un tân\r muzician care - iat\! - la 24 de
Enescu
[i muzica lumii
ani de]ine, deja, pozi]ia de mare responsabilitate,
aceea de concert-maestru al Filarmonicii clujene.
Pe deasupra entuziasmelor fire[ti, etapele constituirii
ansamblului au dezv\luit [i alte aspecte importante ce
dep\[esc actul socializ\rii prin muzic\ a tinerilor
instrumenti[ti proveni]i din diferitele centre muzicale;
din Bucure[ti, Cluj, Timi[oara, Tg. Mure[, Bra[ov, Sibiu...
~n mod curios, nu din Ia[i! E drept, s-au stabilit rela]ii,
s-au legat prietenii. Pe temeiul idealului comun al muzicii.
Lucrul în ansamblu, aici, la Sinaia, a dezv\luit de
asemenea anume deficien]e ale procesului nostru instructiveducativ
a[a cum se desf\[oar\ acesta în institu]iile
noastre de înv\]\mânt muzical, gimnazial, liceal [i
universitar. M\ refer la prioritatea acordat\ dobândirii
reflexelor de manualitate instrumental\ în dauna reflexelor
ce pot legitima cultura profesional\, actul artistic, cultura
cântului în ansamblul cameral sau orchestral.
Mai mult decât atât, odat\ înfiin]at\, Orchestra
Na]ional\ de Tineret trebuie s\ devin\ un intermediar
pre]ios între ansamblurile locale [i marile ansambluri
interna]ionale de tineret pe care le poate – voi spune
astfel – alimenta. Ne aducem aminte, cu câteva luni în
urm\, a concertat la Bucure[ti, la Ateneul Român, cu un
imens succes, Orchestra de Tineret a Uniunii Europene.
Din acest prestigios ansamblu de aproximativ
o sut\ de persoane f\cea parte un singur
instrumentist român, elev al Liceului „George
Enescu” din Bucure[ti. A fost selec]ionat [i
introdus în ansamblu de autorit\]ile engleze [i
nu de cele române; c\ci fusese admis s\ studieze
la prestigioasa „Royal Accademy of Music”
din Londra. Autorit\]ile române au fost incapabile
a organiza atunci o selec]ie na]ional\.
Activitatea unor asemenea ansambluri nu
este o raritate exotic\, ci o necesitate a
zilelor noastre, o necesitate a unei perioade
în care comunicarea – inclusiv cea muzical\
- ne poate aduce mesajul umanist, înc\rc\tura
emo]ional\ [i ideatic\ a marilor crea]ii, a marilor
capodopere ale istoriei culturii. Am în vedere
activitatea în adev\r exemplar\ a unor mari
ansambluri, cum sunt Orchestra de Tineret
„Gustav Mahler” condus\ de Claudio Abado,
în Europa, Orchestra „Divan” din Orientul
a r t e
Mijlociu, ansamblu condus de marele dirijor [i pianist
Daniel Barenboim, Orchestra Interna]ional\ de
Tineret a Festivalelor din Tanglewood, din Statele Unite,
Orchestra Na]ional\ de Tineret „Simon Bolivar” din
Venezuela condus\ de prodigiosul, de dinamicul, de
foarte tân\rul – deja faimosul! - dirijor Gustavo Dudamel...
Iar exemplele pot continua. Activitatea dinamic\, mereu
înnoit\ a acestor ansambluri ne face s\ avem certitudini
în ce prive[te viitorul culturii muzicale de tip academic.
Via]a artistic\ actual\ a unor asemenea orchestre
aduce promisiuni importante pentru viitorul vie]ii muzicale.
Noi Ne afl\m iar\[i cu un pas în urm\. Poate mai
mul]i. Suntem surprin[i de evenimente. ~ncerc\m a le
face fa]\. Este momentul ca Ministerul Culturii, Ministerul
Educa]iei [i ~nv\]\mântului s\-[i dea mâna pentru a
sprijini aceast\ ini]iativ\ care, deja, a prins via]\. Este
de dorit organizarea a minimum dou\ sau trei stagii
anuale conduse de mari mae[tri - veritabile workshopuri,
a unor turnee de concerte na]ionale [i interna]ionale.
Asta pentru ca tinerii muzicieni români s\ se poat\
constitui în veritabili ambasadori de bun\-voin]\, atât
în context na]ional, cât [i în marele concert interna]ional
al circuitului actual al valorilor umaniste.
Cum notam anterior, înfiin]area Orchestrei Na]ionale
de Tineret a fost marele eveniment al celei de-a IX-a
edi]ii a acestor manifest\ri festivaliere ce s\rb\toresc –
an de an, aici, la Sinaia, în a doua parte a lunii august
– ziua de na[tere a lui George Enescu. Concomitent au
avut loc concertele Festivalului. Entuziasm, bun\ dispozi]ie,
profesionalism, programe de concert inspirat alc\tuite,
crea]ii enesciene [i nu numai, muzic\ de larg\ adresare,
dar [i lucr\ri ce solicit\ o participare de atent\ concentrare
din partea publicului. Sunt, de ani buni, concertele acestui
festival situat la r\scruce de drumuri enesciene, între
Vila „Lumini[”, de pe Cump\tul, [i Salonul de Muzic\
al Castelului Pele[, salonul Reginei Carmen Sylva, între
drumurile europene [i numeroasele reveniri în ]ar\ ale
maestrului.
Care au fost marile momente ale Festivalului I-am
urm\rit pe violonista Mihaela Martin, violoncelistul
Frans Helmerson, sosi]i din Köln, pe pianista Stelu]a
Radu, un excelent ansamblu constituit cuasi ad-hoc. Un
moment cu totul special l-a reprezentat evolu]ia tinerilor
muzicieni clujeni grupa]i în cadrul Cvartetului „Arcadia”,
tineri care beneficiaz\ de îndrumarea pre]ioas\ a membrilor
Cvartetului „Belcea” din Anglia; au inaugurat stagiunile
muzicale g\zduite de Centrul Cultural „Carmen Sylva”,
un excelent l\ca[ de cultur\ deschis cu totul recent în
[coala care, cu mai bine de un secol în urm\, fusese
deschis\ de îns\[i Regina Elisabeta.
Pe de alt\ parte i-am putut urm\ri pe membrii unor
familii de muzicieni care fac muzic\ de camer\, sau care
[tiu a-[i transmite datele me[te[ugului artistic de la o
genera]ie la alta; m\ refer la familia pianistului Valentin
Gheorghiu, la duo-ul cameral voce-pian al familiei
Manoleanu, la duo-ul viol\-pian al familiei Ifrim-Llorente,
sosi]i din Spania, la cei doi violonceli[ti, tat\ [i fiu, ai
familiei Cazacu, la cei doi violoni[ti, tat\ [i fiic\, ai
familiei Croitoru; m\ refer de asemenea la evolu]ia
absolut spectaculoas\, în aer liber, în marele chio[c al
parcului municipal, a forma]iei instrumentale a familiei
oboistului Adrian Petrescu, iar aceasta într-un program
de larg\ adresare, de mare succes public. Recitaluri
separate, org\ [i pian, au sus]inut membrii familiei Licare].
~n mod cert, în ultimul deceniu, Festivalul „Enescu
[i muzica lumii” a devenit o institu]ie cu implica]ii
semnificative, în via]a noastr\ muzical\. Violoncelistul
Marin Cazacu, directorul artistic al Festivalului, [tie a
induce determin\ri temeinice, [tie a stabili colabor\ri
eficiente; ...între Prim\ria ora[ului Sinaia, Funda]ia
„Prietenii muzicii – Serafim Antropov”, funda]ie muzical\
ce comemoreaz\ personalitea unuia dintre marii pedagogi
ai vie]ii noastre muzicale din a doua jum\tate a secolului
trecut; a stabilit colabor\ri, a ob]inut sprijin din partea
Centrului European de Cultur\ Sinaia, din partea
Administra]iei Fondului Cultural Na]ional, a unor
importan]i sponsori cum sunt, printre al]ii, B.C.R. [i
„Orange”. Implicarea TVR, a Societ\]ii Române de
Radiodifuziune a conferit evenimentului o extindere
na]ional\ cu totul semnificativ\. C\ci dimensiunea
european\ este determinat\ dat\ fiind prezen]a inspiratoare,
vie, permanent\, a exemplului enescian.
Dumitru AVAKIAN
23
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008

a r t e
Provocarea se afl\ ini]iatic în fa]a fiec\rei genera]ii, [i
numai un regim politic dictatorial, radical poate cataliza
[i direc]iona iresponsabil fidelit\]i pasionale [i un
idealism adolescentin c\tre un scop belicos, insurec]ional.
Cînd vine Valul...
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
V
ALUL lui Dennis Gansel ridic\ de la
început o problem\ în aparen]\ exterioar\
filmului, dar care la o privire mai atent\
se dovede[te fundamental\. Regizorul
[i-a documentat filmul luînd ca reper
un fapt real, un experiment ini]iat de
profesorul de istorie Ron Jones în 1967
la Colegiul Cubberley din Palo Alto,
California, în Statele Unite, experiment
care nu a avut deznod\mîntul tragic din film. La fel
procedeaz\ [i Gus van Sant cînd în Elefantul transfer\
masacrul de la Liceul Columbine din 20 aprilie 1999,
cînd doi elevi [i-au executat nu mai pu]in de 12
colegi [i un profesor [i apoi s-au sinucis – în baza c\ruia
Michael Moore realizeaz\ un documentar spumos,
alarmist, destul de bine orientat politic, Bowling for
Columbine (Cîntec pentru un masacru, 2002) - în cu
totul alt spa]iu de joc. Întîmpl\tor sau nu, regizorii
filmelor men]ionate, minus Michael Moore, mut\
evenimentele din spa]iul lor „natural”, le delocalizeaz\.
Diferen]ele devin vizibile cînd facem paralela între cele
dou\ pelicule, Gus Van Sant scoate fenomenul Columbine
din context pentru a focaliza dimensiunea inefabil\,
misterioas\ a comportamentului adolescentin f\r\ a-l
culpabiliza, f\r\ a-l circumscrie unei etici, r\mînînd
relativ neutru în spatele camerei, l\sînd evenimentele
s\ se desf\[oare, chiar dac\ sensul lor ne scap\ de la
un moment dat încolo. În filmul lui Dennis Gansel
delocalizarea se face în schimbul unei naturaliz\ri, a
plas\rii într-un context propice pove[tii, atît de potrivit
c\ sare în ochi. Unde altundeva ar fi fost mai bine s\
prezin]i un experiment despre îndoctrinare decît în
Germania cu trecutul ei nazist. Muta]ia nu r\mîne
f\r\ urm\ri, lec]ia despre autocra]ie a îndr\zne]ului
profesor de sport, Rainer Wegner (Jürgen Vogel),
specializat teoretic, culmea ironiei, în anarhism, se
asimileaz\ mult mai bine [i se transform\ nu neap\rat
într-un masacru, dar într-un val de violen]\ c\reia îi
cade victim\ unul dintre elevi. Putem presupune îns\
efecte de propor]ii, cu adev\rat maligne, dac\ valul
n-ar fi oprit la timp chiar de profesor. Am de la început
o problem\ cu acest context favorabil temei abordate
[i a demonstra]iei care pare conving\toare de la început
pentru c\ exist\ precedentul istoric al genera]iilor de
hitlerjunged forma]i la [coala nazismului, genera]ii din
care a f\cut parte [i Günther Grass a c\rui r\sfoire a
foilor de ceap\ aduce pre]ioase informa]ii în acest sens.
Profesorul de sport debuteaz\ experimentul nu prin
predarea teoretic\ a tr\s\turilor [i strategiilor care
configureaz\ o autocra]ie, ci prin punerea lor în practic\
punct cu punct, pornind de la formarea unui spirit de
corp, de la purtarea unei uniforme, utilizarea unui salut,
inventarea unei sigle [i a unui nume dat organiza]iei:
Valul. Cu fiecare zi, valul întîi mititel se transform\
în talaz. Ini]ial circumspec]i, cu voca]ie anarhist\,
revoltat\, sceptici fa]\ de cadrul institu]ional, atitudine
care se afl\ în datele vîrstei, elevii sunt cuprin[i de
euforia organiz\rii [i dep\[esc a[tept\rile profesorului
transformînd micul grup de lucru într-o autentic\ societate
de tip fascist cu alte însemne [i cu sloganuri reformulate.
Chiar [i profesorul cunoa[te fascina]ia puterii, ca [i
unuia dintre elevii s\i, Tim (Frederick Lau), ea îi distruge
rela]ia afectiv\ [i îl face s\ întrevad\ pentru o clip\,
decisiv\ pentru spectator, spectrul alienant al
nebuniei totalitare. Profesorul a demonstrat c\ este
oricînd posibil\ o nou\ dictatur\, bazele teoretice pot
fi aplicate cu u[urin]\, iar universul creat în [apte zile
într-un liceu oarecare pare oricînd transferabil la
scara unei întregi societ\]i, mai ales c\ spiritul autocratic
cî[tig\ rapid adep]i în afara grupului ]int\. Dictatura se
poate întoarce oricînd, sursa r\ului este acolo, ne comunic\
regizorul care este [i scenarist al\turi de romancierul
Todd Strasser. Unde În Germania, desigur! Profilul
psihologic al germanului îl face potrivit pentru rol!
Numai c\ toate aceste masacre de propor]ii au avut
loc cu regularitate în [colile americane, iar experimentul
care a survenit drept surs\ de .inspira]ie filmului [i
romanului lui Todd Strasser, nu s-a l\sat cu victime.
Lec]ia de autocra]ie este impecabil predat\, îns\
demonstra]ia scîr]îie datorit\ teleologiei ei, pentru c\
este previzibil\ de la un cap\t la altul. Creat pe principiul
acumul\rii de poten]ial, valul pierde pe parcurs aceast\
energie iluzorie cu toate c\ totul merge ca uns, iar în
mod nefericit, regizorul simte nevoia s\-l discrediteze
pe lider relevînd existen]a unui complex de inferioritate
care marcheaz\ derapajul s\u temporar. În fa]a Valului
sunt plasate dou\ eleve care încearc\ o opera]ie de
dezintoxicare în acela[i mod militantist, împ\r]ire de
manifeste, discu]ii l\muritoare, mesaje pe internet etc.,
iar acest fapt imprim\ filmului o tensiune suplimentar\
[i o alur\ modern\ de context mediatic. Faptul în sine
ar merita o discu]ie pornind de la cartea filozofului
german, Peter Sloterdijk, Dispre]uirea maselor, relevînd
atomizarea masei, dar [i profilul ei mediatic. În
filmul lui Gus Van Sant, momentul de nebunie apare
aproape din senin, este imprevizibil, nu [tim ce chimism
intern, ce resort intim, ce muta]ie s-a produs pentru
ca lucrurile s\ ia o turnur\ tragic\. În filmul lui
Dennis Gansel avem precizat traseul pas cu pas, r\ul
este indus treptat astfel încît brusc\rile ini]iale s\ fac\
loc unui crescendo ordonat al violen]ei. În explozia
de violen]\ exist\ un element ordonator, un set de reguli
[i un ra]ionament care guverneaz\ izbucnirea ira]ionalului,
momentul cînd grupul devine uciga[, cu o punere în
scen\ fastuoas\ înso]it\ de invita]ia la un lin[aj ritual
pe a c\rei not\ final\, climactic\, profesorul intervine
pentru a distruge catartic tot e[afodajul, din p\cate prea
tîrziu. Într-un fel, regizorul a fost prins în propria capcan\
ca [i profesorul din film, a f\cut o demonstra]ie excelent\
printr-o aplica]ie corect\ a no]iunilor, astfel c\ ea închide
orice posibilitate de relativizare a motiva]iilor personajelor
sale transformîndu-le în piese ale ra]ionamentului, iar
filmul într-un workshop. M\rturia tardiv\ a lui Günther
Grass din Decojind ceapa este în m\sur\ s\ ne dea o
idee despre variabilele unei adolescen]e modelate
doctrinar, a[a cum Mircea Eliade f\cea o radiografie
interesant\ „huliganismului” tinerilor furio[i ai genera]iei
sale în c\utarea unei cauze chiar prin profesarea nihilismului
estetizant al actului gratuit [i al aventurii experien]iale
sub semnul lui vivere pericolosamente. Provocarea
se afl\ ini]iatic în fa]a fiec\rei genera]ii, [i numai un
regim politic dictatorial, radical poate cataliza [i direc]iona
iresponsabil fidelit\]i pasionale [i un idealism adolescentin
c\tre un scop belicos, insurec]ional. Spre deosebire
de Gansel, Gus Van Sant realizeaz\ o antidemonstra]ie,
ferindu-se de o concluzie, t\ind toate pun]ile c\tre
explica]iile facile, depolitizînd perspectiva, evitînd
didascalia [i avertismentul, astfel încît filmul s\u nu
poate servi niciunui activism umanitarist. Filmul lui
Dennis Gansel r\mîne doar o demonstra]ie reu[it\, o
lec]ie de clas\, al lui Van Sant o enigm\ atroce, tulbur\toare,
oriunde s-ar plasa.•
Die Welle (Valul, 2008); Regia: Dennis Gansel;
În rolurile principale: Jurgen Vogel, Frederick
Lau, Gen: Dram\; Durata: 101 minute; Produs
de: Rat Pack Filmproduktion GmbH; Distribuitorul
Interna]ional: Constantin Film.
24

a r t e
Uniunea Arti[tilor Plastici,
dup\ cincisprezece ani
Cu trei ani în urm\, mai exact în 2005, cînd
Uniunea Arti[tilor Plastici din România î[i vindea
patrimoniul mobil, pentru a stinge datoriile
fiscale acumulate în ani de zile de c\tre
Combinatul fondului plastic, scriam textul care
urmeaz\, încercînd s\ fac radiografia unui
e[ec institu]ional care, în 1990, nu era deloc
previzibil. În tonul pesimist al analizei introduceam
[i temerea c\ vînzarea patrimoniului
constituie doar o solu]ie pe termen scurt,
U.A.P. neavînd resurse materiale, dar nici
morale, s\-[i opreasc\ declinul. Profe]ia mea
de atunci a fost, îns\, excesiv de optimist\ în
compara]ie cu realitatea de ast\zi. Cu vreo
cîteva s\pt\mîni în urm\, U.A.P. a fost evacuat\
din sediul de pe Nicolae Iorga,
administra]ia a luat calea bejeniei, înventarul
ei, atît cît a mai r\mas, a fost salvat, prin
g\zduirea lui improvizat\, de Combinatul fondului
plastic, poate ca un r\spuns crepuscular
[i trist la sprijinul pe care l-a primit, prin vînzarea
colec]iilor de pictur\ [i grafic\, acum
trei ani. Sic transit gloria mundi, cum zice
Eclesiastul în latin\!
S
-AU ÎMPLINIT deja cincisprezece ani
de cînd multe institu]ii din România, indiferent
de natura activit\]ii lor [i de locul pe care
îl ocupau în con[tiin]a public\, s-au trezit
dintr-o dat\ f\r\ st\pîn, ba, chiar mai
mult, libere de a-[i renega deschis tradi]ionalele
[i îndoctrinatele foruri tutelare. Printre
acestea, un avantaj net l-au avut uniunile
de crea]ie, în primul rînd datorit\ faptului
c\ membrii lor erau ei în[i[i persoane publice [i firi
contestatare, personalit\]i bine exprimate [i, nu în pu]ine
cazuri, lideri de opinie incontstabili [i purt\tori ai
unei adev\rate mitologii. Într-un fel sau altul, acest
comportament, în stare de libertate, al uniunilor, transmitea
un anumit mesaj c\tre crea]ia îns\[i, c\tre fiecare membru
în parte [i chiar c\tre publicul larg care se obi[nuise deja
s\ descifreze în aceast\ zon\ începutul unor promisiuni.
În condi]iile unei asemenea decomprim\ri ideologice [i
ale unei reale [i abrupte libert\]i de manifestare, Uniunea
Arti[tilor Plastici [i-a proclamat insurgent identitatea
atît prin debarcarea pictorului de curte Viorel M\rginean
din func]ia de pre[edinte, cît [i prin ie[irea ni]el ]îfnoas\
[i ostentativ\ din schemele Ministerului Culturii, în
fruntea c\ruia nu se mai g\sea, de aceast\ dat\, Suz\nica
Gîdea, ci Andrei Ple[u, unul dintre cei mai legitimi
membri ai U.A.P. [i unul dintre cei mai importan]i
intelectuali ai României. Pîn\ la un punct, între noul
statut al Uniunii [i manifestarea public\ [i profesional\
a arti[tilor plastici nu a fost nici un fel de clivaj. Atît
Uniunea cît [i arti[tii tr\iau în aceea[i euforie, se raportau
solidar la acela[i patrimoniu, visau în comun spa]ii,
ateliere, achizi]ii, expozi]ii în str\in\tate, materiale bune
[i tot ceea ce, prin func]iile lui temeinic verificate în
timp, imaginarul mai putea furniza. Dar de la acel punct
încolo, lucrurile s-au schimbat fundamental. Intre Uniune
[i membrii ei, pe de o parte, [i între Uniune [i ac]iunea
artistic\ real\, pe de alt\ parte, au început s\ apar\
diferen]ieri profunde [i grave conflicte de interes.
Resim]ind tot mai dur impactul cu o economie inform\
[i într-un declin galopant, disp\rînd subit cump\r\torii
tradi]ionali, în primul rînd institu]iile de stat cu func]ii
propagandist-ideologice, în absen]a des\vîr[it\ a unei
pie]e de art\, fie ea [i primitiv\,
Uniunea a mers în cea mai
confortabil\ dintre direc]iile posibile:
din punct de vedere organizatoric,
spre un fel de sindicalizare cu
v\dite nostalgii autoritariste, iar
din punct de vedere managerial
spre consumul resurselor [i spre
erodarea patrimoniului. Cum
Uniunea Arti[tilor Plastici era,
[i continu\ s\ fie înc\, puternic
centralizat\, cu filiale subordonate
din punct de vedere juridic [i
administrativ, au ap\rut repede
conflicte între centru [i filiale,
notoriu fiind cel dintre centru [i
o parte a arti[tilor ardeleni care s-
au constituit în Filiala interjude]ean\
cu sediul la Cluj.
Din ce în ce mai s\rac\, serios
anemiat\ moral [i patrimonial,
U.A.P. s-a trezit destul de repede
pus\ în fa]a unor noi încerc\ri: pe
de o parte, atelierele arti[tilor
au fost trecute în mod aberant, de
c\tre noua putere, în categoria
spa]iilor cu destina]ie comercial\
[i impuse ca atare la taxe, iar, pe
de alt\ parte, cu mult mai grav,
numeroase spa]ii folosite ca ateliere,
f\cînd parte din categoria imobilelor
na]ionalizate, au început s\ fie
revendicate de c\tre proprietari.
Dar în afara acestor dificult\]i
concrete, de natur\ administrativ\
[i economic\, Uniunea Arti[tilor
Plastici a tr\it permanent, dup\
1990, cu frustrarea pierderii autorit\]ii
publice, a e[u\rii într-o condi]ie
periferic\, a incapacit\]ii obiective
de a mai influen]a vreo decizie,
inclusiv în ceea ce prive[te categoria
profesional\ reprezentat\. ~ntr-o
asemenea situa]ie complicat\ [i
aproape insolubil\, au început
dansul grotesc [i ceremonialurile curtenitoare din
jurul unor personaje politice influente, apar]inînd
celor mai deverse [i mai contradictorii ideologii, dar
care, fatalmente, erau apari]ii efemere, inepte cultural
[i, de cele mai multe ori, de-a dreptul grote[ti . Rînd
pe rînd [i an de an, au primit diplome [i premii, titluri
[i onoruri specifice, indivizi pe care întîmplarea i-a a[ezat
în anumite locuri [i care au aflat c\ exist\ art\ [i arti[ti
doar cu prilejul primirii acestor ipocrite insemne de
prietenie [i de gratitudine. Ca nici o alt\ uniune de crea]ie
din România, Uniunea Arti[tilor Plastici a fost simultan
sau succesiv monarhist\ [i preziden]ial\, pedeserist\ [i
]\r\nist\, social-decmocrat\ [i liberal\, din nou pesedist\
[i portocalie, curtenitoare în aceea[i m\sur\ [i fa]\ de
importante figuri diplomatice str\ine acreditate în România
[i fa]\ de tot felul de figuri în tranzit rapid prin via]a
politic\. Dac\, din punctul de vedere al rela]iilor publice
[i al prezen]ei mondene, U.A.P. s-a ar\tat atît de generoas\,
de lipsit\ de inhibi]ii, de comunicativ\ [i de echidistant\,
din punct de vedere al rela]iei cu crea]ia propriu-zis\, cu
practicile [i cu tendin]ele artistice contemporane, faptele
nu au ar\tat o schimbare fundamental\ de atitudine.
Institu]ia premiului pentru crea]ie, de pild\, unul
dintre barometrele cele mai sensibile ale raportului dintre
creator [i institu]ie, a ignorat ani de-a rîndul, dar, de fapt,
ignor\ [i acum, ceea ce se nume[te, în mod curent, form\
alternativ\ sau neconven]ional\. Dup\ cum a fost ignorat\
cu aceea[i superbie problema curatoriatului sau aceea
a ini]iativei private în domeniul artistic. Au r\mas neclintite
acelea[i concep]ii imemoriale c\ arta înseamn\
pictur\, sculptur\, grafic\, decorative etc.- c\rora li s-au
mai ad\ugat restaurarea [i pictura religioas\ - [i acelea[i
convingeri c\ ea se repartizeaz\ pe genera]ii, iar genera]iile
mature trebuie s\ aibe o rela]ie paternalist\ cu cele mai
noi, c\rora le rezerv\, cu promptitudine, un premiu pentru
tineret. A nu se în]elege de aici c\ acesta este un
premiu pentru debut, ceea ce s-ar putea justifica, ci unul
pur [i simplu pentru tineret, chiar dac\ tîn\rul este, s\
zicem, la cea de-a treia sau la cea de-a patra lui expozi]ie.
În urma acestei în[iruiri de fapte, concluzia este evident\:
la nivelul reprezent\rii sale institu]ionale sau, cu alte
cuvinte, la nivel sindicalist, arta româneasc\ nu a
reu[it s\ se adapteze la condi]iile de libertate, iar încerc\rile
de a dovedi contrariul au fost, de cele mai multe ori,
de-a dreptul jenante.
Acum, în plin scandal al vînz\rii patrimoniului artistic
mobil, peste o sut\ de lucr\ri de pictur\, grafic\, sculptur\,
care s-a f\cut la o sum\ cu mult mai mic\ decît aceea
adjudecat\ la o licita]ie ad hoc, vînzare motivat\ de
necesitatea urgent\ de a pl\ti datoriile Combinatului
fondului plastic, UAP risc\ s\ r\mîn\ [i cu patrimoniul
vîndut, [i f\r\ Combinat. Urmeaz\, inevitabil, s\ r\mîn\
[i f\r\ ea îns\[i, ceea ce nu ar fi nici de mirare, [i nici
un lucru chiar atît de r\u. Pentru c\, în mare parte,
ceea ce a fost de consumat, vorba cronicarului, s-au
s\vîr[it. •
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
25

m e r i d i a n e
În fond, eu sunt convins c\ exist\ o mare atrac]ie fa]\
de cultura [i literatura japonez\, fa]\ de arte clasice
[i contemporane. Cei care vor s\ le în]eleag\, în
profunzime, trebuie s\ înve]e limba japonez\.
Interviu
Excelen]a sa domnul Kanji Tsushima,
ambasadorul Japoniei în România
„Îmi place s\ cunosc realitatea,
societatea româneasc\ prin c\r]i“
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
26
– Excelen]a voastr\, domnule ambasador al Japoniei
Kanji Tsushima, v\ apropia]i de încheierea mandatului
diplomatic în ]ara noastr\ [i este prilejul unui bilan].
Câ]i ani ani a]i petrecut în România Când [i cum s-a
petrecut întâlnirea cu lumea româneasc\
– În total – 15 ani [i patru luni, inclusiv cu
aceast\ [edere. Am venit prima dat\ în 1965, când am
stat trei ani, dup\ aceea în 1973, când am stat cinci
ani, apoi al]i cinci ani – din 1988 pân\ în 1993. Iar
acum, a patra oar\ – doi ani [i patru luni. Între timp,
de dou\ ori m-am ocupat de România în Ministerul
Afacerilor Externe de la Tokio ca specialist pentru
România. Deci 23 de ani din 42 de ani de diploma]ie.
– În ultimii ani Japonia a devenit o prezen]\ pregnant\
la noi. Site-ul Ambasadei indic\ proiecte numeroase
[i în toate zonele: via]\ politic\, economie, proiecte
culturale – granturi acordate muzeelor, festivaluri
de film japonez, turnee ale companiilor de teatru,
concerte, demonstra]ii de sporturi tradi]ionale, competi]ii
diverse. A]i f\cut foarte multe pentru rela]iile dintre
Japonia [i România. De unde porne[te acest interes,
pentru c\ a]i fost în toate regiunile ]\rii, în toate zonele,
în numeroase ora[e
- De unde porne[te Diploma]ii sunt obliga]i s\ fie
prieteno[i cu ]ara [i s\ cunoasc\ cât mai mult. M\
bucur mult c\ am putut face multe lucruri dup\ ’89.
{i Guvernul nostru ne-a r\spuns cu bugetul. Înainte
de ’89, f\ceam eforturi pentru promovarea culturii
noastre, îns\ [ti]i foarte bine c\ n-am putut. Mai ales
în anii ’70 am f\cut multe c\l\torii prin România cu
familia mea.
– Limba [i literatura japonez\ se bucur\ de interes
deosebit. Se studiaz\ japoneza în [coli generale [i la
Liceul „Ion Creang\“ din Bucure[ti, în mai multe
universit\]i din ]ar\ (Bucure[ti, Cluj, Timi[oar\), în
cadrul asocia]iilor japoneze (Bucure[ti, Ia[i, Bra[ov).
Tot mai mul]i scriitorii japonezi sunt tradu[i la diferite
edituri [i au publicul lor. Cum încuraja]i [i stimula]i
cunoa[terea culturii [i a civiliza]iei japoneze
– Noi v\ mul]umim pentru acest interes. Dar noi
n-am luat m\suri speciale ca s\ încuraj\m românii
s\ înve]e limba japonez\. Mai mult r\spunzând dorin]ei
românilor de a înv\]a, trimitem profesori, aducem
c\r]i, facem dona]ii de c\r]i.
În fiecare din ultimii doi ani, o cercetare organizat\
de BBC desemneaz\ ]\rile care au imagine mai
bun\ în lume. Anul trecut au fost Japonia [i Canada,
anul acesta au fost din nou Japonia. Mereu ne întreb\m
de ce O explica]ie paradoxal\ a mea: pentru c\ nu
ne-am dorit-o niciodat\. Pentru c\ suntem budi[ti!
Trebuie s\ o lua]i ca o glum\. Dac\ ne-am fi dorit asta
foarte mult, poate n-am fi reu[it.
În fond, eu sunt convins c\ exist\ o mare atrac]ie
fa]\ de cultura [i literatura japonez\, fa]\ de arte clasice
[i contemporane. Cei care vor s\ le în]eleag\, în
profunzime, trebuie s\ înve]e limba japonez\.
– Cunoa[te]i de mult\ vreme România. Pentru
un str\in, multe lucruri pot fi atr\g\toare [i insolite.
{tiu, de exemplu, c\ pe japonezi îi fascineaz\
Balada lui Ciprian Porumbescu. V\ propun un exerci]iu
de inversare a perspectivei: ce aspecte din lumea
româneasc\ ar incita curiozitatea unui japonez, a unui
str\in în general
– România are mai multe aspecte: politice, economice,
culturale. În domeniul politic, rela]iile dintre guverne
sunt foarte bune. Dar geografic noi apar]inem unor
continente diferite: Europa [i Asia. Rela]iile României
cu Uniunea European\ sunt altfel decât cu Japonia,
a[a cum sunt [i rela]iile noastre cu ]\ri din Asia. E o
realitate obiectiv\, aici nu putem face nimic. Pe
când în economie, dac\ privim o hart\ cu prezen]a
japonez\ în România, vedem c\ 17 companii produc\toare
de m\rfuri investesc în România. 23.000 de muncitori
români lucreaz\ în aceste companii. Au venit dar
vor pleca dac\ nu câ[tig\ nimic. Spa]iul economic
depinde de profit. Nu e vorba aici c\ îmi place sau
nu îmi place România. Depinde de preg\tirea României
– infrastructur\, sistemul de justi]ie [.a.m.d. Dac\ ]ara
este preg\tit\ vin japonezii, chiar dac\ România nu
îi invit\. Acesta e caracterul nostru: nu vorbim, dar
facem...
Cultura e altceva. Japonezii trebuie s\ cunoasc\
nivelul culturii române[ti. {i uite c\ Festivalul Interna]ional
de Teatru care se desf\[oar\ la Sibiu a devenit deja
o marc\ a României, o marc\ a ora[ului Sibiu.
Vede]i afi[ul Trupei de Teatru Kabuki Nakamura
Kanzaburo a venit în mai la Sibiu cu o trup\ de 80-90
de persoane [i a sus]inut patru spectacole. Am fost
extrem de bucuros c\ am putut face o demonstra]ie de
kabuki autentic pentru spectatorii români. Pentru
noi reu[ita Kabuki-ului reprezint\ mai mult decât o
simpl\ victorie, este propriul nostru suflet.
Dar, „fundamentali[tii“de teatru vin în orice caz
la Sibiu. Problema este s\ asigura]i turi[ti japonezi
atra[i de alte domenii decât teatru. De exemplu, melodia
lui Porumbescu eu am prezentat-o unei violoniste
japoneze pentru c\ [tiam c\ va fi bine primit\ în Japonia.
S\ trecem la un alt domeniu. Filmul lui Cristian
Mungiu a fost vizionat în Japonia. Dac\ asemenea
manifest\ri sunt bune, de calitate, mul]i japonezi sunt
interesa]i. Asta înseamn\ c\ România trebuie s\
aib\ o anumit\ reputa]ie. Deja începe]i s\ o ave]i.
Iat\ [i câteva exemple pe care le relatez de[i
sun\ cam vulgar. Medalia de aur care a fost câ[tigat\
la judo de o românc\. A stârnit interesul [i japonezii
încep s\ pun\ întreb\ri: Unde e România De ce a
câ[tigat Alina Dumitru la judo în fa]a campioanei
olimpice Ryoko Tani, care este un idol al Japoniei
Sau apar întreb\ri despre Mutu, prieten cu Nakata,
fotbalist japonez cunoscut. Sau despre gimnastele care
au luat medalii de aur [i bronz.
{i bineîn]eles ave]i natura foarte frumoas\. Nu este
suficient s\ vorbi]i doar despre m\n\stirile din Moldova
sau despre Maramure[. Sunt multe alte locuri: Hunedoara,
spre exemplu. Dar nu sunte]i preg\ti]i. Citeam în
articolul din Dilema Veche, num\rul din iulie, c\
dv. nu face]i aproape nimic pentru dezvoltarea turismului
intern. Când aud c\ cineva vrea s\ fac\ un tur în
România, cei de la agen]iile turistice ridic\ din
umeri [i spun c\ nu se ocup\ de turismul intern.
Se pot organiza circuite în Mun]ii Apuseni unde
exist\ posibilitatea alegerii unor excursii de cinci
kilometri, de zece kilometri, timp de o s\pt\mân\,
de o lun\ Ar veni mul]i japonezi care vor s\ se relaxeze.
{i un lucru de baz\: polite]ea. Amabilitatea, de[i
obligatorie, trebuie s\ fie adev\rat\. Dac\ lipse[te
amabilitatea adev\rat\, a doua oar\ turistul nu mai
vine. Noi suntem aten]i în privin]a asta. De obicei,
turistul japonez nu spune c\ nu e bine, dar simte [i a
doua oar\ nu mai vine. Atrac]ii ave]i destul de
multe, dar trebuie s\ le exploata]i.
– A]i discutat despre motivele interesului românilor
fa]\ de Japonia [i au reie[it dou\ explica]ii: unii, tinerii
mai ales, sunt atra[i de anime [i manga, al]ii – de
obiceiurile [i ceremoniile japoneze. Am descoperit c\
mul]i români sunt pasiona]i de jocuri [i sporturi ce
apar]in tradi]iei nipone. Am citit despre competi]ii de
kendo [i Yaido. Sport sau art\, kendo a devenit cunoscut
ast\zi [i la noi. Cum au ajuns românii s\ descopere
„calea sabiei“
– Kendo a devenit acum o art\ mar]ial\ a Japoniei.
Se folose[te sabia (ken) de bambus ca o adevarat\
sabie, a[a cum o întrebuin]au samuraii de atunci. În
timpul r\zboiului samuraii luptau cu s\bii [i suli]e.
Dar dup\ instalarea guvernului Tokugawa din 1604
nu s-au mai purtat r\zboaie [i samuraii trebuiau s\
inventeze s\bii de bambus cu care s\ poat\ lovi
capul adversarului care la rândul lui este protejat de
masc\, m\nu[i groase [i armur\ pentru abdomen [i au
început s\ se lupte între ei în timpul antrenamentului.
Acest kendo (calea sabiei) acum a devenit un sport
[i se practic\ pe scar\ larg\ `n Japonia. Dup\ revolu]ia
din ’89, tinerii români au venit la ambasad\ [i au cerut
s\ introducem preg\tire cu un profesor de kendo.
Personal aveam 5 dan de kendo [i am fost de acord s\
predau. De atunci elevii mei sunt mai mult de o sut\
[i mai mul]i posesori de dan. Sunt foarte mul]umit
de aceste rezultate.
– Sugerez [i alte explica]ii de ordin cultural [i dintro
perspectiv\ mai larg\. Modernizarea ]\rilor
noastre începe în acelea[i decenii: Japonia î[i deschide
por]ile în 1868, la noi se realizeaz\ în 1859 Unirea
Principatelor, iar în 1866, urc\ pe tron Principele Carol.
Europenizarea duce la schimb\ri mari ale întregii
societ\]i, în care vor coexista dou\ lumi, una tradi]ional\
care caut\ s\ reziste, alta nou\, care tinde s\ domine.
Se p\streaz\ în Japonia cultura tradi]ional\
- Este o întrebare interesant\. Exist\ o asem\nare
între România dup\ pa[optism [i Japonia dup\
1868, pe parcursul a o sut\ de ani. În România s-a
petrecut o explozie foarte rapid\ în art\ [i cultur\. {i
în Japonia s-a petrecut în mare în acela[i fel, dar s\ v\
explic ce o deosebe[te de România.
Noi am fost sili]i s\ încheiem acorduri inegale
cu SUA, Anglia, Fran]a, Rusia [i Olanda. Dup\ câ]iva
ani ne-am dat seama de inegalit\]i [i le-am cerut s\ fie
corectate. N-au vrut. De aceea noi am dus o politic\
de „îmbog\]ire [i militarizarea a ]\rii”. Dup\

Am înv\]at române[te în Pitar Mo[. Mi-au
dat s\ citesc Un om nec\jit de Mihail Sadoveanu.
Dup\ aceea nu m-am mai dus la Pitar Mo[ [i
am înv\]at singur.
m e r i d i a n e
victoria r\zboiului ruso-japonez inegalit\]ile au fost
corectate. Dar, avântul creat de militarizare nu s-a stopat
[i a condus la pr\bu[irea Japoniei prin r\zboiul cu
americanii din cel de-al doilea r\zboi. Dup\ înfrângere,
ni s-a introdus democra]ia pe baz\ japonez\ deja
europenizat\. Se pare c\ am reu[it.
Despre tradi]ia japonez\ nu pot s\ spun dac\ s-a
pierdut sau nu... Mai sunt kimonouri, kabuki, ikebana,
ceremonia ceaiului, sunt obiceiurile artistice frumoase,
dar se p\streaz\ doar în unele locuri mai dep\rtate
sau cu ocazia unor evenimente speciale. Via]a cotidian\
este cam la fel ca via]a european\. S-au amestecat unele
tradi]ii, asta este o tendin]\, [i eu n-am curajul s\
spun c\ asta e o pierdere. Japonia se schimb\, se
transform\.
Se discut\ c\ acum a venit pentru noi o a doua
deschidere a Japoniei, prima fiind în 1868. Ne confrunt\m
cu o alt\ situa]ie interna]ional\. Dezvoltarea economic\
a Indiei [i Chinei [i tendin]a Rusiei [i Braziliei ne oblig\
s\ ie[im afar\, s\ lupt\m mai agresiv, dar nu folosind
for]a bine`n]eles. Dac\ spune]i de tradi]ie, noi vrem
s\ fim închi[i în ]ar\. Dar nu ni se permite. Concret
se discut\ s\ fim mai toleran]i fa]\ de introducerea
capitalurilor str\ine. V-a]i debarasat de sentimentul „nu
ne vindem ]ara”. ~ntr-un fel, [i Japonia era afectat\
de aceea[i fric\.
– Din 1840 [i pân\ în 1940, vreme de un secol,
scriitorii români au studiat în Occident (Paris, Viena,
Berlin), iar culturile francez\ [i german\ au influen]at
pe rând sau simultan literatura român\. S-a petrecut
un fenomen similar în epoca modern\ [i cu scriitorii
japonezi, familiariza]i cu marile culturi europene
– Da, exist\, îns\ nu [tiu dac\ se poate compara
num\rul mare de scriitori români care au studiat în
Occident cu japonezii care s-au dus în Germania, în
Anglia sau în Fran]a ca s\ studieze, dar sunt mult
mai pu]ini. Îns\ cel mai mare scriitor din Japonia, Soseki
Natsume – ale c\rui c\r]i sunt traduse în române[te,
a fost în Anglia [i a stat doi sau trei ani. S-a întors
dezam\git de Anglia, dup\ câte [tiu eu. De ce dezam\gire
Pentru c\ s-a întrebat: ce rost are ca el, japonez care
nu vorbe[te prea bine engleza, putea doar în]elege,
s\ devin\ specialist în literatura anglo-saxon\ Sunt
mai mul]i englezi [i americani care s-au specializat
în literatura anglo-saxon\. Ce [ans\ ar fi avut un japonez
s\ câ[tige o pozi]ie distinct\ în literatura anglo-saxon\
{i gândind a[a, s-a întors acas\. {i acolo a început s\
scrie nuvele, romane. A realizat unificarea limbii scrise
cu limba vorbit\. Pân\ atunci, în epoca Edo, limba
vorbit\ nu se folosea în literatur\. Sunt mai mul]i
precursori în sensul \sta, dar Soseki Natsume este
primul care a adus în literatur\ dialogurile cotidiene.
E o inven]ie nou\ a limbii japoneze.
Af\cut acela[i lucru [i Ogai Mori, medic de profesie,
care a studiat în Germania. El a scris foarte multe c\r]i
istorice, dar [i nuvele [i romane. Pot s\ spun c\
ace[ti doi scriitori mari au „inventat“ limba japonez\
. F\r\ influen]a european\, n-ar fi putut s\ o fac\.
Bineîn]eles c\ ambii scriitori aveau baza foarte
sigur\ în literatura chinez\. Aceasta este [i deosebirea
foarte mare dintre cei de atunci [i cei de acum – care
nu mai cunosc aproape deloc literatura chinez\.
– Revenind la întâlnirea dv. cu România: a]i
ajuns la noi în primii ani de liberalizare, a]i tr\it
multe experien]e. Care au fost cele mai interesante
Experien]ele pe care le-am avut în 1988- 1989.
Perioada a fost foarte trist\ [i rece. Am venit în noiembrie,
în ’88. Dac\ a[ fi fost prima dat\ în România, m-a[ fi
gândit c\ am venit într-o alt\ ]ar\. Pe strad\ erau femei
slabe [i fete triste cu plase în mâini. Nu se pot compara
cu fetele în blugi [i buricul gol de acum. Mi-am dat
seama de inutilitatea cuno[tin]elor mele de limba român\.
S\ nu po]i s\ vorbe[ti cu oamenii... [i ziarele - neinteresante.
Citeam [i revista România literar\, dar
multe articole „fugeau“ în expresii abstracte [i eu nu
le în]elegeam. Articolele care îmi pl\ceau cel mai mult
erau cele ale Anei Blandiana, care deja în anii ’70 î[i
f\cea sim]it oftatul, ea nemaiputând apoi s\ publice.
Excelen]a sa domnul Kanji Tsushima, la ceremonia de decernare
a Premiului Ministerului Afacerilor Externe din Japonia
A ap\rut clandestin atunci Motanul Arpagic. Mai erau
[i comentariile critice ale lui Nicolae Manolescu care
nu folosea expresii legate de cultul personalit\]ii.
Repet: era toat\ perioada foarte trist\ [i m-am gândit
serios – ce s\ fac cu limba român\ Am descoperit o
metod\: s\ merg la teatru, s\ frecventez teatrele. În
fiecare sear\ m\ duceam la teatru: Teatrul Mic, Teatrul
Nottara, Teatrul Na]ional, Teatrul de Comedie. {i
sâmb\ta [i duminica – la matineu. Am v\zut tot, tot.
Mi-am dat seama de solidaritatea românilor. Am fost
bucuros c\ am putut în]elege. A fost o metod\ bun\.
A fost pentru mine o experien]\ rodnic\, bun\. Înc\
sunt foarte mul]umit de aceast\ experien]\.
– Sunte]i un cunosc\tor al limbii române. Cum s-a
produs saltul spre lectura scriitorilor români
– În primul rând, îmi place foarte mult literatura.
Prin literatur\ voiam s\ cunosc realitatea, societatea
româneasc\. Am înv\]at române[te în Pitar Mo[. Miau
dat s\ citesc Un om nec\jit de Mihail Sadoveanu.
Dup\ aceea nu m-am mai dus la Pitar Mo[ [i am înv\]at
singur. Comparativ cu al]i str\ini pasiona]i de limba
român\, cred c\ am citit mult. Chiar am mai citit pe
urm\ [i operele lui Odobescu – Doamna Chiajna [i
altele. Multe lucruri [i cuvinte noi – frecvent m\ uitam
în dic]ionar. Cineva mi-a recomandat s\ citesc
Mateiu Caragiale, Craii de Curtea Veche. Am început-o...
Am terminat-o când am venit a doua oar\ în România,
în anii ’70...
Îmi place s\ cunosc societatea româneasc\ prin
c\r]i. Lumea se schimb\. Ce trateaz\ Mircea C\rt\rescu,
via]a de pe {tefan cel Mare, nu putea s\ apar\ acum
o sut\ de ani. Fiecare perioad\ cu interesul ei. Sunt
un om vechi, ca s\ m\ adaptez la stilul lui C\rt\rescu,
trebuie s\ fiu preg\tit.
De[i diploma]ia nu î]i impune s\ urm\re[ti a[a ceva,
vorbind din experien]a mea, literatura te ajut\ s\ cuno[ti
mai bine situa]ia ]\rii. A[a am vrut întotdeauna s\
[tiu cum gândesc oamenii înl\untrul spiritului [i am
p\truns în literatur\.
– A]i declarat într-o emisiune de televiziune c\
v\ tenteaz\ s\ traduce]i romanul lui Lucian Blaga –
Luntrea lui Caron. Ce v-a apropiat de roman [i de
autorul lui
– S\ nu crede]i c\ eu cunosc bine opera lui
Lucian Blaga. Numele îmi era cunoscut. Câte ceva am
citit, mai ales poezie. Dar imediat dup\ Revolu]ie,
Editura Humanitas a scos Luntrea lui Caron. Mi-a
pl\cut foarte mult: via]a lui, a trebuit s\ tr\iasc\ în
condi]ii foarte dificile. Acesta este motivul pentru care
a[ încerca s\-l traduc: s\ [tie japonezii c\ în aceast\
perioad\ aici existau asemenea intelectuali.
M\ intereseaz\ un lucru: baza pesimismului mioritic.
E adev\rat sau este doar un mit A[ vrea s\ citesc Blaga
[i s\ aflu gândirea lui. Concomitent sau dup\ aceea, a[
vrea s\ traduc ceva din român\ în japonez\. Pentru asta
simt c\ din nou trebuie s\ înv\] române[te.
– Ce alte aspecte ale rela]iilor culturale dintre Japonia
au r\mas nediscutate
– A[ vrea s\ mai men]ionez ceva. Ast\zi, când
purt\m acest dialog, este 15 august, ziua sfâr[itului
r\zboiului pentru Japonia. Pe ziua de 19 august, noi
vom organiza o ceremonie de decernare a Premiului
Ministerului Afacerilor Externe doamnei Angela Hondru,
care a tradus foarte multe romane japoneze [i, în acela[i
timp, a f\cut cercet\ri despre folclorul japonez, a publicat
articole [i studii în reviste de specialitate din Japonia.
Recunoscându-i meritele, Ministerul Afacerilor Externe
Japoneze i-a acordat acest premiu [i am s\-i înmânez
diploma la re[edin]\. Este prima dat\ când se acord\
acest premiu unui român.
Angela Hondru a fost prima mea elev\ la cursurile
de limb\ japonez\. În anii ’70 am început s\ predau
limba japonez\ la „Universitatea Popular\”, ]ineam
cursuri lâng\ Gara de Nord, [i ea fost printre cei ce
studiau japonez\ [i m\ bucur c\ a perseverat. Gestul
nostru este unul de recunoa[tere [i de încurajare. Sper\m
c\ o vor urma [i al]ii.
– Cu ce gânduri v\ desp\r]i]i de România
Atâta timp cât e[ti diplomat, e[ti limitat. Opt ore
trebuie s\ lucrezi în ambasad\ [i te întâlne[ti cu func]ionari
sau cu oameni de cultur\.
Dar acum m\ întreb: ce fac în viitor Aflându-m\
în Japonia, ce pot s\ fac pentru România Asta este o
provocare. Nu voi mai avea acoperire diplomatic\, dar
am s\ m\ pot mi[ca [i exprima liber.
– Excelen]a voastr\, v\ mul]umesc pentru dialog
[i sper c\ plecarea domnului ambasador Kanji Tsushima,
care î[i încheie mandatul la sfâr[itul lunii august s\ fie
urmat\ de „na[terea“ traduc\torului, care va purta în
lumea nipon\ mesajul literaturii române.
Interviu realizat de
Elisabeta L|SCONI
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
27

m e r i d i a n e
Modul în care bebelu[ii înva]\ limba
matern\ a fost [i r\mîne un subiect
de adînc interes pentru psihologi
[i lingvi[ti deopotriv\.
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
28
Limba
[i genomul uman
Î
N 1992, într-un articol din Associated Press
intitulat „Stai prost cu gramatica De vin\ e
genele!”, editorialistul James Kilpatrick scria:
„ [...] Biologii cred c\ o singur\ gen\ dominant\
controleaz\ capacitatea de a înv\]a gramatic\.
Un copil care spune oamenii e r\i nu e în mod
necesar prost. [...]. Copilului pur [i simplu îi
lipse[te ceva din cromozomi”. Apoi ad\uga
c\ nu va trece mult pîn\ cînd oamenii de [tiin]\
vor izola o gen\ pentru ortografie, una pentru
citit, alta pentru închiderea televizorului [i a[a mai
departe. Colega sa de bran[\, Erma Bombeck, i-a
]inut isonul în aceea[i not\ ironic\: „Nu m-a surprins
prea tare s\ aud c\ acei copii care nu pot înv\]a gramatic\
nu au o gen\ dominant\... Mai demult, so]ul meu a predat
engleza la liceu. Avea cîte 37 de elevi f\r\ gena gramaticii
într-o clas\.”(Pinker, 50).
Scopul acestui eseu nu este de a ar\ta felul în care
presa r\st\lm\ce[te descoperirile [tiin]ifice. Mai interesant
ar fi, cred, s\ vedem ce se afl\ cu adev\rat în spatele
acestor declara]ii.
Revolu]ia chomskian\
Modul în care bebelu[ii înva]\ limba matern\ a
fost [i r\mîne un subiect de adînc interes pentru psihologi
[i lingvi[ti deopotriv\. Pîn\ acum, toate teoriile referitoare
la acesta au fost propuse, cu o singur\ excep]ie, de c\tre
psihologi. Ele sînt în mod esen]ial centrate pe modele
behavioriste, în care imita]ia [i înt\rirea au un rol esen]ial.
Teoriile mai recente se bazeaz\ pe metafore greoaie
ale creierului. Cu toate acestea, nici una dintre ele nu
a reu[it s\ explice problema logic\ a înv\]\rii limbii,
numit\ [i “problema lui Platon”.
Platon se ocup\ de acest lucru în dialogul Meno.
Meno spune: „Cum po]i investiga ceea ce nu [tii
Care dintre lucrurile pe care nu le [tii ]i-l vei face obiectul
cercet\rii Chiar dac\ dai peste el, cum vei [ti c\ e lucrul
pe care nu-l [tiai” Problema lui Platon este pr\pastia
dintre experien]\ [i cunoa[tere. Copiii ajung s\ aib\ o
bogat\ cunoa[tere lingvistic\, devenind capabili s\
construiasc\ un num\r infinit de enun]uri, de[i ei aud
în jurul lor un num\r finit de propozi]ii. Pentru a umple
golul, trebuie s\ ar\t\m fie c\ ei au mai mult\ experien]\
decît credeam, fie c\ au cuno[tin]e din alt\ surs\. Noam
Chomsky este singurul lingvist care a propus o teorie
Noam Chomsky
a însu[irii limbii materne. El spune c\ exist\ o uria[\
dispropor]ie între informa]ia lingvistic\ primit\ (ceea
ce copiii aud) [i rezultat (informa]ia relevat\ de limba
vorbit\). Cauza acestui fenomen este, crede Chomsky,
nu una extern\ (comportamentul), ci una intern\, [i
anume principiile înn\scute. Cum a ajuns, îns\, lingvistul
american s\-[i pun\ astfel de probleme
Ini]ial, lingvistica a însemnat fonetic\ [i fonologie,
întrucît sunetul (fonemul), palpabil [i ireductibil, era
o unitate formal\ ce putea fi studiat\, la fel ca atomul
din fizic\. Pe m\sur\ ce cuno[tin]ele s-au acumulat, s-a
trecut la studiul morfologiei, apoi, fire[te, la sintax\.
Chomsky a trecut îns\ dincolo de studiul modului în
care se structureaz\ unit\]ile lingvistice de la simplu
la complex, propunîndu-[i s\ descopere principiile care
stau la baza structurilor sintactice – cu alte cuvinte, de
ce acestea se ordoneaz\ într-un anume fel [i nu în
altul, [i asta nu doar în limba sa matern\, engleza, ci
în orice alt\ limb\ natural\. Mersul acesta, înspre adînc,
l-a condus inevitabil la rela]ionarea limbii cu mintea,
stîrnind discu]ii aprinse între lingvi[ti cînd a început
s\ sus]in\ c\ cea mai important\ contribu]ie pe care
lingvistica [i-ar putea-o aduce ar fi s\ studieze mintea
omeneasc\. Acesta a fost un moment de adev\rat\ ruptur\
cu trecutul: cel mai notabil lingvist al vremurilor prezente
î[i exprim\ credin]a c\ limba este “o oglind\ a
min]ii”, iar studiul structurilor limbii poate furniza
informa]ii despre structurile ascunse ale acesteia din
urm\.
Scurt [i concret, Chomsky sus]ine c\, dincolo de
varietatea de suprafa]\ a limbilor p\mîntului se afl\
principii [i reguli care sînt universale. Universalitatea
nu e conferit\ în mod extern, de vreo tradi]ie sau consens,
ci intern, de informa]ia con]inut\ în ADN-ul fiec\rui
vorbitor de pe P\mînt. Orice copil se na[te cu un Mecanism
de Achizi]ie a Limbii (LAD - Language Acquisition
Device), care îl ajut\ pe acesta s\ înve]e limba uman\
pe care o aude în mediul înconjur\tor repede [i f\r\
instruire specific\. Acest lucru nu înseamn\ c\ limba
este înn\scut\: capacitatea de înv\]are, îns\, da. În opinia
lui Chomsky, limba este un foarte eficient sistem de
procesare a informa]iei. De[i vorbirea (performan]a)
poate fi dezordonat\ [i corupt\, în adîncime prevaleaz\
ordinea [i regulile (competen]a). Limba este protejat\
împotriva întîmpl\rii prin gramatic\ – aceasta ac]ionînd
ca un veritabil mecanism anti-hazard prin codurile
sistematice pe care le con]ine. Exist\ milioane de gramatici
posibile. În spatele lor se afl\ gramatica universal\ (UG),
un principiu codificator suprem localizat în creier –
nu o gramatic\ în sine, ci o teorie a gramaticilor, un
set de ipoteze despre ele, care specific\, aidoma unui
program de computer, ce este posibil [i ce nu este posibil
în limb\. Aceasta este cauza pentru care, din pu]ina [i
haotica informa]ie transmis\ prin limbajul adul]ilor,
copiii ajung la gramatica propriei limbi materne într-un
timp atît de scurt. Acesta este motivul pentru care limba
poate genera o infinitate de mesaje, avînd la dispozi]ie
un num\r limitat de cuvinte. În fine, exact din aceast\
pricin\, cel mai prost om de pe P\mînt ajunge s\ vorbeasc\,
pe cînd cea mai inteligent\ maimu]\ de pe aceea[i planet\,
nu.
Dovezi în sprijinul ineismului
În ultimele decenii, mai multe tipuri de dovezi au
venit în sprijinul acestei ipoteze a lui Chomsky (numite,
în literatura de specialitate, “nativism” sau “ineism”).
Un prim set e furnizat de cercet\torii care au studiat
însu[irea limbajului semnelor de c\tre copiii cu deficien]e
de auz. În psihologia de ast\zi este documentat faptul
c\ orice copil normal [i s\n\tos înva]\ limba matern\,
oricare ar fi aceasta, trecînd printr-un num\r de stadii
bine definite, care se succed mereu în aceea[i ordine:
vocalizare, gîngurire, stadiul holofrastic (în care se
articuleaz\ doar un singur cuvînt pentru întregul mesaj),
apoi stadiul cu dou\ cuvinte, [i, în fine, stadiul telegrafic.
Copiii surzi vocalizeaz\ [i gînguresc la fel ca orice alt
copil f\r\ probleme. Îns\, priva]i fiind de sunete care s\
provin\ din mediul înconjur\tor, amu]esc curînd.
Dac\ un astfel de copil se na[te într-o familie în care
ambii p\rin]i sînt surzi [i folosesc limbajul semnelor,
copilul va înv\]a limbajul semnelor în acela[i fel în care
copiii care aud înva]\ limba vorbit\ : gînguresc cu mîinile,
trec prin stadiul holofrastic, apoi prin urm\torul [i, în
fine, ajung la stadiul telegrafic (limbajul semnelor
este plin de elemente de gramatic\, permi]înd utilizatorilor
s\i s\ exprime absolut tot ceea ce doresc). Dac\ p\rin]ii
nu st\pînesc prea bine limbajul semnelor, copilul tot îl
va înv\]a [i va deveni mai bun decît p\rin]ii s\i. Dac\
p\rin]ii nu folosesc deloc limbajul semnelor, copilul
se va ag\]a de orice gest f\cut de ace[tia [i va dezvolta
propria limb\ de semne. O limb\ rudimentar\, cu reguli
rigide, care va progresa încet pîn\ la un anumit punct
dup\ care, din pricina lipsei de interac]iune, totul se
va opri (Trask, 176).
Un al doilea set de dovezi vine din sfera sociologiei,
care aduce în discu]ie modul în care apar limbile pidgin
[i creole. De-a lungul timpului, oameni din diferite p\r]i
ale lumii, care vorbeau limbi total diferite, s-au g\sit
la un moment dat aduna]i în acela[i loc (de exemplu,
africanii adu[i ca sclavi în America de Nord, sau oamenii
veni]i de pretutindeni în Hawaii ca s\ munceasc\ pe
planta]iile de trestie de zah\r). Neavînd nici o limb\ în
comun, to]i au reac]ionat mereu în acela[i fel: [i-au creat
una nou\. Aceast\ nou\ limb\ era un sistem de comunicare
foarte elementar, rudimentar, alc\tuit din cuvinte [i
fragmente luate din cîteva limbi diferite [i îns\ilate
laolalt\ într-un fel cam grosolan. Cu un vocabular foarte
redus [i o gramatic\ inexistent\, aceast\ limb\,
numit\ pidgin, nu era limba matern\ a nim\nui, [i era
folosit\ numai în rela]iile de lucru.
Derek Bickerton, profesor la Universitatea din Hawaii,
demonstreaz\ c\, în multe cazuri, limba pidgin este
transmutat\: dup\ un timp, oamenii care o folosesc se
însoar\ [i au copii. Ace[ti copii se joac\ cu al]i copii din
comunitate, [i orice limb\ ar vorbi ei acas\ (limba matern\
a p\rin]ilor lor), afar\ pot folosi numai pidgin. Dac\
expunerea la limba pidgin are loc în perioada de achizi]ie
a limbii, un fenomen foarte interesant are loc: copiii
transform\ limba pidgin într-una adev\rat\. Îmbog\]esc
vocabularul cu cuvinte noi, construiesc un sistem
gramatical cu timpuri verbale [i subordonare, pîn\ cînd
pot s\ vorbeasc\ despre orice vor ei. Noua limb\ se
nume[te creol\, iar copiii care au creat-o sînt primii ei
vorbitori nativi.
{i mai multe dovezi vin din neurologie: în anii 1960,
Eric Lenneberg formulase deja ipoteza fundamentului
biologic al limbii. El sugera atunci c\ orice copil se na[te

Dac\ cineva s-ar mai îndoi de caracterul înn\scut
al facult\]ii limbajului, opinînd c\ dovezile sînt
toate indirecte, argumentul decisiv este adus, în
fine, de îns\[i genetica.
m e r i d i a n e
cu capacitatea distinctiv\ de a înv\]a limba uman\,
anulat\ de c\tre organism în jurul vîrstei de 12-13 ani.
Aceasta a fost numit\ ipoteza vîrstei limit\, ea implicînd
existen]a unei perioade critice pentru înv\]area limbii
materne. Dac\ în acest interval copilul nu a beneficiat
de o ampl\ expunere la limba vorbit\ [i la interac]iune
social\, dup\ aceast\ vîrst\ acest lucru devine imposibil.
Pentru demonstrarea unei atari ipoteze, cineva ar
trebui s\ izoleze un copil imediat dup\ na[tere [i s\
nu lase pe nimeni s\-i vorbeasc\ timp de 13 ani, dup\
care s\ încerce s\-l înve]e s\ vorbeasc\, s\ vad\ ce se
întîmpl\. Un experiment nebunesc de felul celui descris
este imposibil de efectuat, îns\ istoria înregistreaz\ un
mare num\r de cazuri în care copiii au fost crescu]i de
animale sau de p\rin]i demen]i care au f\cut exact acest
lucru (dar f\r\ vreo curiozitate [tiin]ific\).
Primul caz documentat dateaz\ din anul 1799, cînd,
în p\durile din Aveyron, în Fran]a, a fost g\sit un
b\iat de vreo 12 ani. El a fost luat de doctorul Itard [i
menajera acestuia, doamna Guerin, l-au numit Victor,
iar doctorul a încercat s\-l civilizeze, deoarece copilul
se purta ca animalele s\lbatice. Au fost f\cute eforturi
uria[e, care [i-au atins ]inta în multe privin]e. Dar,
spre marea dezam\gire a doctorului, Victor nu a reu[it
niciodat\ s\ vorbeasc\.
În timpurile noastre, în 1970, în California, Genie
a fost g\sit\ de poli]ie la vîrsta de 13 ani, purtînd înc\
pamper[i. Ea î[i petrecea zilele într-o c\m\ru]\ întunecoas\,
legat\ de un sc\unel pe timpul zilei. Aflat\ într-o stare
de sever\ deprivare senzorial\ [i social\ (p\rin]ii ei,
nebuni, nu vorbeau niciodat\ cu ea), Genie a fost
luat\ de autorit\]i [i dat\ spre adop]ie. Cercet\toarea
Susan Curtiss [i doctorul James Kent au descoperit
c\, deoarece cortexul ei stîng (responsabil cu procesarea
limbii) nu primise nici un fel de stimulare sonor\, neuronii
se atrofiaser\. Tomografiile au ar\tat un creier modificat
fizic. Genie a înv\]at, totu[i, cîteva mii de cuvinte, dar
nu a facut niciodat\ enun]uri complexe, lucru care a
f\cut-o pe Curtiss s\ concluzioneze c\ gramatica e o
facultate a min]ii umane.
Edik a fost g\sit în ora[ul Mirnîi, din Ucraina, în
1999, într-un apartament p\r\sit, locuit de cîini. El se
purta ca ei: mu[ca, zgîria, mînca cu gura de pe jos. Ajuns
într-o familie adoptiv\ la vîrsta de 6 ani, el a f\cut
progrese lingvistice lente: avea nivelul unui copil de 3
ani. Mamei lui adoptive, Nadia, i-au trebuit luni întregi
s\-l înve]e cum s\ m\nînce, s\ se îmbrace [i a[a mai
departe. Treptat, purtarea lui Edik s-a îmbun\t\]it,
vocabularul s-a îmbog\]it, iar gramatica a început s\
apar\. Extrem de vulnerabil din punct de vedere social,
copilul p\rea extrem de promi]\tor sub aspect lingvistic.
Dac\ privim lucrurile din perspectiva lui Lenneberg,
Edik a fost norocos pentru c\ a fost g\sit înainte de vîrsta
limit\. Pentru cei interesa]i, exist\ multe alte cazuri bine
documentate (Chelsea din SUA, Isabelle din Fran]a,
Amala din India, Kaspar Hauser din Germania, [.a.).
Tot neurologia aduce în discu]ie dou\ patologii: SLI
(Specific Language Impairment) [i Sindromul Williams.
În SLI, vorbirea apare tîrziu, poate avea un pattern
nea[teptat, iar nivelul de st\pînire este sub cel a[teptat
conform vîrstei (Guasti, 376). Discursul este lent, iar
convorbirile par c\-l obosesc teribil pe un astfel de
pacient. Acesta are probleme gramaticale serioase: nu
poate forma timpul trecut al verbelor, [i nici pluralul
substantivelor. Studii statistice recente arat\ c\ boala se
transmite ereditar. Lingvista Myrna Gopnik împreun\
cu o echip\ de geneticieni au studiat o întreag\
familie din Marea Britanie. Bunica avea SLI. Din cei
5 copii ai ei, unul e normal (la fel ca [i copiii acesteia),
iar ceilal]i 4 au SLI. Ace[tia 4 au împreun\ 23 de
copii, din care 11 au SLI. Cercet\rile f\cute de echip\
au demonstrat c\ pedigree-ul sugereaz\ o tr\s\tur\
controlat\ de o singur\ gen\ autosomal dominant\.
Fenomenul trebuie c\ e determinat genetic, deoarece
nici un factor de mediu nu poate fi incriminat pentru
faptul c\ 53% din familie este atins\, iar restul nu (în
general, SLI nu afecteaz\ mai mult de 3% din popula]ie).
Se crede c\ o singur\ gen\ este implicat\ deoarece, dac\
ar fi mai multe gene, atunci diferite grade de dizabilitate
lingvistic\ ar trebui s\ apar\ în familie, iar acest lucru
nu se întîmpl\. Gena trebuie s\ fie autosomal\ (nu pe
cromozomul X) deoarece boala afecteaz\ femeile [i
b\rba]ii deopotriv\, cu aceea[i freceven]\ (Pinker 52,
322).
Sindromul Williams este o dereglare rar\ a metabolismului
calciului [i calcitoninei, caracterizat\, printre altele,
de retard mental [i înf\]i[are neobi[nuit\: bolnavii
sînt scunzi, au fe]e înguste [i frun]i largi, b\rbii ascu]ite
[i buze pline. Vorbirea apare mai tîrziu decît la persoanele
s\n\toase, dar, pîn\ în adolescen]\, ei ating un nivel
lingvistic ce dep\[e[te nivelul celorlalte func]ii cognitive.
Devin foarte vorb\re]i [i manifest\ predilec]ie spre
cuvinte rare [i complicate: pteranodon, ibex, unicorn.
Îns\ nu toate aspectele limbii sînt cru]ate: afixarea
inflexional\ regulat\ e corect\, pe cînd cea neregulat\
se face incorect (Guasti, 404).
Dac\ contrast\m cele dou\ patologii, observ\m
c\, în prima, limba este afectat\ dar nu [i celelalte abilit\]i
cognitive (ra]ionamentul, memoria, ac]iunea, percep]ia),
pe cînd, în cea de-a doua, lucrurile stau exact invers –
limba întrece alte func]ii cognitive –, o patologie fiind
imaginea în oglind\ a celeilalte. Un ra]ionament logic
ar ar\ta c\, dac\ func]ia limbajului nu se dezvolt\ normal,
atunci func]ionarea circuitelor cerebrale destinate
proces\rii limbii nu este normal\, lucru care ar
implica un defect genetic.
Dac\ cineva s-ar mai îndoi de caracterul înn\scut al
facult\]ii limbajului, opinînd c\ dovezile sînt toate
indirecte, argumentul decisiv este adus, în fine, de îns\[i
genetica. În anul 2001, Simon Fisher [i Tony Monaco,
geneticieni la Universitatea din Oxford, au descoperit
gena specific\ ce suferise muta]ii la familia britanic\
studiat\ de Myrna Gopnik. Denumit\ FOXP2, gena este
activ\ în anumite regiuni ale creierului în perioada fetal\,
iar rolul ei e de a declan[a activitatea altor gene (ceea
ce explic\ de ce poate avea un spectru larg de efecte).
Cecet\torii de la Institutul „Max Planck” pentru
Antropologie Evolu]ionist\ din Leipzig au anun]at, în
acela[i an, c\ FOXP2 este extrem de bine conservat\ în
evolu]ie: secven]a unic\ de unit\]i din proteina acestei
gene este atît de important\ încît orice schimbare poate
duce la moartea purt\torului ei.
Psiholingvistul Steven Pinker, de la Massachussets
Institute for Technology, crede c\ „o singur\ gen\ rareori
specific\ vreo parte identificabil\ a organismului. În
Turnul Babel, de Bruegel l’Ancien, 1563
loc, ea specific\ eliberarea unei proteine în anumite
momente din dezvoltare [...], influen]înd, de obicei,
modelarea unui ansamblu de p\r]i care sînt afectate [i
de multe alte gene”. Apoi el încearc\ s\ defineasc\ ideea
de „gene ale gramaticii”: „ Genele gramaticii ar putea
fi secven]e de ADN care codific\ activitatea proteinelor,
sau care provoac\ transcrierea proteinelor, în anumite
momente [i în anumite locuri din creier, proteine care
ghideaz\, atrag sau aglutineaz\ neuronii în re]ele
care, în combina]ie cu reglarea sinaptic\ ce are loc în
procesul înv\]\rii, sînt necesare la g\sirea unor solu]ii
la problemele gramaticale (precum alegerea unui afix
sau a unui cuvînt)” (Pinker, 321-322).
Concluzii
Întorcîndu-ne acum la remarcile celor doi jurnali[ti
despre gena gramaticii (o în]elegere gre[it\ a raportului
f\cut de Gopnik în fa]a comunit\]ii [tiin]ifice), dac\
închiderea televizorului ar fi fost crucial\ pentru
supravie]uirea rasei umane pe P\mînt, ea ar fi fost cu
siguran]\ specificat\ în ADN-ul nostru. Ipoteza referitoare
la caracterul înn\scut al facult\]ii limbii nu ar trebui
s\ surprind\ pe nimeni, la urma urmelor. Avînd în vedere
toate progresele f\cute de [tiin]ele cognitive pîn\ în
prezent, e clar c\ cel mai interesant lucru din lume e
ceea ce se petrece într-un om. {i, dac\ ceea ce omul este
e expresia înzestr\rii sale genetice modelate de
mediu, atunci limba, care are un rol atît de însemnat
în vie]ile noastre, nu ar putea s\ fac\ excep]ie.
Bibliografie
Laura Carmen CU}ITARU
Bickerton, Derek. Language and species. Chicago:
University of Chicago Press, 1990.
Curtiss, Susan. Genie. A Psycholinguistic Study
of a Modern-day Wild Child, Academic Press, 1977.
Guasti, Maria Teresa. Language Acquisition. MIT
Press, 2002.
Pinker, Steven. The Language Instinct. Penguin
Books, 1999.
Trask, R.L. Language: The Basics (2nd ed.). London:
Routledge, 1995.
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
29

a c t u a l i t a t e a
-
S| NU L|S|M s\ se-nvecheasc\ plicurile-n tolb\,
peste care straturile recente se `nmul]esc [i peste
var\, var\ care, canicular\ ori inundat\ crâncen,
rezerv\, totu[i, poe]ilor consolarea scrisului. ~ntre
roman]\ [i rug\ciune, `n fiecare text reg\sinduse
accente corecte fie minulesciene, st\nesciene, fie
câte-o adiere p\unescian\, dar [i câte-un vers izbutind
s\ fie extras din sim]irea proprie autorului, iat\
aceast\ Roman]\ invers\ urm\rind `n memorie reziduuri
lirice din lecturile autorului: „Tu crezi c-a fost ceva
vreodat\/ Eu cred c-a fost doar ce-am putut s\ fim/
Iubire cu puterea prescurtat\/ {i fericire `ntr-un vin
pelin.// Tu crezi c-a fost o blând\-al\turare/ Eu cred
c-a fost doar un potop de spini/ Plecata mea cu soarta
din c\rare/ Te r\scolesc la mine s\ te-nchini// {i te
mai rog `n noaptea presupus\/ S\ m\ `n[eli cu gândul
ce ]i-l las/ {i s\ m\-ntrebi cu glasul lâng\ u[\/ - Tu crezi
c\ e iubire ce-a r\mas“ Sau, `n compunerea Alb, de
pild\ ce i-am putea iar\[i repro[a autorului Chiar nimic:
„Oameni de z\pad\/ Ce erau pe-o strad\/ ~n gr\dina
sufletului meu,// L\sa]i s\-nfloreasc\/ Floarea ce-o s\
nasc\/ Chipul z\mislit de Dumnezeu.// {i când noaptea
vine,/ Tu, s\ strigi `n mine/ {i-al t\u ]ip\t s\-l aud mereu“.
~n Ascuns, `ntr-o vedenie, satisfac]ia de a-l surprinde
pe Dumnezeu neputincios ca un om: „Doamne, cât de
mult `]i iubesc `ncercarea!“ ~n fine, aceast\ „noapte
de pa[i“ din miezul celei de a doua chem\ri, ca [i s\rutul
pe talpa iubitei cu care aceasta nu se `ndur\ s\-l calce
– versuri din vara aceasta ori din veri mai vechi, unde
poetul `[i ap\r\ tenace o form\ gramatical\ bizar\,
preferând sub]ioarei subsorul, [i gata! (Dan Minoiu
Ploie[ti) Despre oboseala trecerii timpului `n privirile,
`n ridurile femeii care cu modestie `[i aduce aminte pân\
la urm\ de singur\tate, dup\ ce a iubit, dup\ ce a n\scut,
dup\ ce a pierdut speran]a. Temele femeii care revine
la uneltele acute din tinere]e, care revine la scris, sunt
de o frumoas\ simplitate. Pastel de regret se `ncheag\
din lumea, din via]a prin care a trecut. Pre]ul libert\]ii
abia acum `n]elese este pl\tit cu versuri, `n absen]a
iluziilor, `n reg\sirea metaforelor blânde, `n peisajul
care parc\ se sf\râm\ sub pa[i, de idealizarea de azi a
tuturor clipelor repezi de mai demult. Am trece cu
buretele peste e[ec, peste dezam\gire, dar printre luminile
timpului, este [i un copil care ne ]ine de mân\ pe drumul
de `ntoarcere. N-am ajuns s\ simplific\m `n vedenie
nesomnurile [i dorurile, `n nesomn [i dor. Urcând
spre final, generalizând, parc\ nu ne mai putem `ng\dui
starea de plural dintr-o succesiune de m\run]iri de
sine de la o clip\ la alta, de la un an la altul: „Inima
copilului meu -/ O herghelie/ De cai tineri,/ Cotropindumi
duios/ Trecutul,/ Nesomnurile...// Toamna de-afar\,/
Tremurând prin geam,/ Picur\ miere [i doruri/ Pe tâmplele
mele/ Albite,/ Iar eu,/ Eu `mi a[tept copilul/ Ca pe cea
mai adev\rat\,/ Mai luminoas\ c\rare/ Spre mine `ns\mi.
Un buchet de pasteluri v\dind fr\gezime sufleteasc\,
r\bdare [i extaz fa]\ cu ce ne r\mâne dup\ o via]\,
pl\cerea de a iubi [i a ne plasa sufletul `ntr-un peisaj
nes\r\cit: „De ierburi m\-mpiedic,/ ~n Frunze m\-ngrop,/
M\-`nec `ntr-un strop// M\ reazim de ploi./ De nori
m\ lovesc/ Un rost nefiresc/ R\sfrâng `napoi.// Pe
vânt m\ r\zbun,/ Cu cea]a m\ cert,/ Miracolul incert -
/ Febril r\mas bun...“ Am re]inut cu pl\cere ideea din
Maternitatea frunzelor. Cum altfel s\ rezi[ti `n
restri[ti [i `n fa]a oglinzii, decât retr\ind, rescriind (Iulia
Tr\il\-Constantinescu) N\scut `n 1986, la Foc[ani,
studii liceale `n Foc[ani, Facultatea de Teologie Ortodox\
Bucure[ti. Referin]e critice: ~n 2004, la 18 ani a[adar,
public\ poemul intitulat Gotha la Editura Pallas din
Foc[ani, despre care scria cu promptitudine câteva
rânduri de apreciere Mircea Dinutz: „Ce este cu acest
poem-confesiune O tulbur\toare m\rturie a unui
adolescent, abia trecut de vârsta majoratului, despre
Sine [i despre Lume, despre dragoste, tânjire [i suferin]\,
neuitând o clip\ c\ alter-egoul s\u (Gotha) ]ine de zodia
v\rs\torului, vie]uind frumos sub cerul poeziei, al deta[\rii
de sine, al existen]ei senine [i generoase, d\ruite celor
din jur. Inspirat din folclorul african – punct de plecare,
nimic mai mult, textul are arhitectura unui poem simfonic,
cu o linie melodic\ uneori grav\, alteori avântat vizionar\,
mai adesea patetic\ [i `ncercat\ de unele despletiri
romantice ce probeaz\ inocen]a unei voci `n c\utarea
identit\]ii, pe un foarte ambi]ios scenariu mitico-existen]ial.
Atras de story, fascinat de mit, `ndr\gostit peste poate
de cuvinte, George Mocanu are gustul `n\l]imilor, [i,
`n mod sigur, un ap\sat sim] al riscului, atunci când se
angajeaz\ `ntr-o adev\rat\ c\l\torie ini]iatic\, având ca
plan de referin]\ literatura [i nu realitatea, ca la postmoderni.
~n cazul de fa]\, aluziile [i reperele culturale sunt mai
degrab\ conven]ionale, neconstituind substan]a poemului
ca la optzeci[ti, unde livrescul, parte organic\, densific\
spa]iul poetic. Aici impresia de rarefiere este izbitoare“.
Neavând la `ndemân\ volumul despre care a scris Mircea
Dinutz, decât, deduc, sub forma unui cuprins bogat [i
sugestiv, nou\ poetul ne `ncredin]eaz\ un recent
poem amplu, o Elegie pentru genera]ia NTC. Atât cât
spa]iul ne va `ng\dui, mi se pare important s\ prob\m
[i s\ confrunt\m textul generos al criticului cu acela
al Elegiei: „`nl\n]uindu-m\ prometeic de marginile z\rii/
zeul m-a l\sat s\ zac ca un z\c\mânt `n p\mânt/ `n lutul
`mbibat cu ]i]ei [i idei [i mai ales cu pânze/ `n care se
prind mu[tele `nmormântându-se de vii/ `n interiorul
infinitului din care nici una nu scap\/ pierzându-[i
`ncreng\tura de gânduri `nc\ negândite `n ap\/ c\ci
p\rând `nl\n]uit `mi risipesc ideile `nfrunzite/ peste
p\mântul `mpietrit [i plin de pietre des]elenite/ pe
care se depun uneori `ncremenind deodat\/ sedimente
de sentimente sentimentale/ printre acele linii `ntrerupte
prin dezintegrare/ `n care materia `[i caut\ orbit\ atomii
celulari/ pe toate str\zile v\zduhului b\t\torite mereu/
de picioarele sugestive ale vreunui dumnezeu/ mergând
cu mâinile pierdute `n buzunarele rupte/ de atâta
purtat [i purtare pe c\ile vie]ii/ a picioarelor `ndumnezite
[i creatoare/ iar acum gropile nu se mai v\d acoperind
o strad\/ cu numele trec\torilor `nfipte `n ea/ de p\s\rile
care zboar\ [i acum `n stoluri incolore/ l\sându-[i umbrele
aurifere sculptate `n piatr\ cioplit\/ dep\rtându-se apoi
pentru totdeauna...“ S\ avem r\bdare cu autorul nostru,
mult\ r\bdare, ca [i cum, defri[or de vaste p\duri, pân\
la peisajul limpezit de care ar fi capabil tân\rul
George Mocanu. S\ avem r\bdare, `ncrederea pe care
ne-o inspir\ colegul Mircea Dinutz fiind dintre cele mai
serioase, pe textul s\u de `ntâmpinare. (George Mocanu,
Bucure[ti). •
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008
30
Prin anticariate
Cu pu[ca
[i cu pra[tia
D
E{I deopotriv\ servesc, în expresii, m\rturisirii
unei iu]eli f\r\ istov, între trasul cu pu[ca [i
trasul cu pra[tia e cale de-o lume. Pra[tia e
arma faptelor necoapte din copil\rie, [i f\c\toarea
ei de dreptate. Pu[ca, juc\ria vîrstelor mai
grave, cu temeiul [i incon[tien]a lor. Diferen]a, care
pare una de mijloace [i de ani, dac\ nu cumva de posesie,
ori ba, a unui permis de port-arm\, desparte, de fapt,
dou\ feluri de-a înfrunta lumea, dou\ metafizici, dou\
poezii. O poezie ironic\, ludic\, aruncînd, cu satisfac]ia
r\ut\cioas\ pe care numai copiii (în spirit) o pot avea,
proiectile care nu omoar\, subdimensionate, de obicei,
fa]\ de ]inta la care poftesc, [i o poezie care se ia în
serios, angajat\, disperat\, deseori, mitraliind „pe bune”.
Într-o cronic\ din 1989 – anul apari]iei unei antologii
Geo Dumitrescu – din România literar\, N. Manolescu
îl include, cu opera lui spart\ între momentul ’40 [i
momentul ’60, în a doua categorie, a vehemen]ilor
serio[i, care n-ar trage, pentru nimic în lume, cu pra[tia:
„Mi se pare c\ s-a confundat adesea, în cazul lui Geo
Dumitrescu, spiritul s\u sarcastic [i vehement cu
acela ironic [i îng\duitor al moderni[tilor.” Nu insist
(Manolescu, bob cu bob, o face) asupra a ce [i cine a
confundat, re]inînd doar concluzia, eticheta de frond\
neostoit\ pus\ unui poet care nu [tie de glum\, se-neac\,
nu o dat\, de scîrb\, refuz\ [i bruscheaz\, (se) nemul]ume[te
din orice. Primul argument pentru o asemenea imagine
e Libertatea de a trage cu pu[ca, volumul remarcat de
Comitetul pentru premierea scriitorilor tineri [i publicat
în ’46 la Funda]ia Regal\ pentru Literatur\ [i Art\ –
prin anii ’60, cînd a fost oferit cu dedica]ie, un [traif
cu „Editura pentru Literatur\ [i Art\” acoper\, pe copert\
[i pe pagina de titlu, numele adev\ratului editor... O,
tempora!
Bun\ parte din volum reia, cu minime ajust\ri, poezii
din Aritmetic\ (titlul, de altfel, al unui fascicul),
recuperîndu-le, în nume propriu, de la Felix Anadam,
defunctul pseudonim de debut. C\r]ile sînt f\cute,
jocurile, banale [i obosite. Nici misterele nu mai par ceau
fost: „Omul care p\zea luneta p\rea s\ fie filosof,/
p\rea s\ [tie multe din tainele cerului – / i-am dat doi
lei s\ m\ lase s\ privesc luna/ [i s\ p\trund în ]\rile
misterului.” (Aventur\ în cer) Carevas\zic\, cu doi poli
î]i cumperi revela]ia, care tot atîta face: „Unii credeau
c\ stelele sânt ni[te globuri frumoase [i colorate/ înfipte
în pari în gr\dina lui Dumnezeu,/ a[a povesteau to]i
poe]ii/ [i de fapt a[a credeam [i eu.// [ti]i, nu-i
adev\rat nici c\ stelele au col]uri – / le-am v\zut eu
cu ochii – pe onoarea mea!,/ erau rotunde, buh\ite [i
murdare/ [i niciuna din ele nu mi[ca.” O, poe]i,
timpul contempla]iei a trecut, l\sînd în loc o ve[ted\
nebunie revolu]ionar\, care nici m\car nu mai surprinde
pe cineva.
Iat\, în dispre]ul unei întregi tradi]ii de adio, cu regii
complicate, cuvinte dr\muite, gesturi pritocite îndelung,
ultimele Rînduri pentru un eventual deces: „Pe acest
pat cineva a tr\it orizontal o via]\ de 20 de ani,/ aici
cu ochii în ecranul tavanului, am existat atâta timp
neverosimil [i în regres,/ tot aici, în 1942, s’au scris/
aceste rânduri pentru un eventual deces.”
Libertatea de a trage cu pu[ca e ultima parte, din
[ase poezii, a volumului omonim. Prima pies\ e despre
iluzii, ultima, despre certitudini. Nici unele, nici
altele nu au drept de cetate în lumea unde adev\rul,
pe care, deopotriv\, îl implic\, în ele sau dincolo de ele,
nu mai e o miz\. Desp\r]irea
de iluzii e un epilog secular,
pentru un veac precoce
în moarte: „Fanfaron,
perfid, te l\udai cu lumin\
[i generozitate – / cineva
spunea c\ e[ti cel mai
modern [i cel mai de[tept;/
ce-am s\ râd când oi vedea
mâinile tale murdare de
bani [i de sânge/ definitiv
încruci[ate pe piept.” (La
moartea unui fabricant de
iluzii) Secolul „melancolic [i cabotin”, cînd începe,
ca niciodat\, s\-]i par\ r\u c\ timpul trece, [i cînd te
temi de urmele trecerii pe care, odinioar\, le numeai
progres, e, probabil, de vin\ pentru în\sprirea poeziei,
într-un modernism de-al doilea care nu mai are non[alan]a
celui dintîi. Barbaria de care vorbe[te Adorno î[i g\se[te,
poate, o fa]\ [i în acest gest (liber) de luare a pu[tii din
cui. Nu mai [tim cine, [i cînd, a inventat praful de pu[c\.
Dar ne-amintim, de bun\ seam\, ce secol a inventat
r\zboiul.
Libertatea de-a trage cu pu[ca nu e o pauz\ de filosofie,
între dou\ r\zboaie. Între asediul Trebizondei, cu otomani
[i ru[i, [i b\t\lia care, în ’43 (anul acestei poezii-emblem\),
trage s\ se încheie. Numita libertate e-un drept
cî[tigat (de ce pentru ce), cu exercitare arbitrar\ [i
imprevizibil\. „Luptam [i-atuncea – ce era s\ fac” e,
s\ zic a[a, noul imperativ categoric. Pentru libertate
s-au dat, [tim, nenum\rate lupte. Cea mai modern\, [i
cea mai par[iv\, e lupta cu certudinile care ne ordoneaz\
patimile. Pra[tia le clatin\ – au f\cut-o, dintotdeauna,
arti[tii –, pu[ca le distruge. În locul lor r\mîne elanul
negru al celui care [tie c\ nu po]i s\ te nimere[ti cu
pra[tia, dar po]i, foarte lesne, s\ te împu[ti. (S.V)

a c t u a l i t a t e a
Clauzele
contractului
A
DOUA ZI dup\ ce a deschis restaurantul, F\nic\
s-a dus la plimbare pe jos, prin ora[. Era dup\ amiaz\,
frig [i plouase. Pe strada principal\, cam pustiu.
Poli]istul Pomenea care î[i f\cea rondul, ni[te cîini,
un c\ru]a[ cu lemne, cî]iva copii care se întorceau
de la [coal\ [i un b\rbat în costum de vîn\tor,
într-o birj\. Hotelul Traian, pr\v\lii mici, o farmacie,
dou\ brut\rii la cîteva sute de metri distan]\ una de
cealalt\, prim\ria, sala de baluri [i de întruniri a ora[ului,
dou\ cîrciumi, judec\toria, un atelier fotografic, înc\ un
hotel, geamia, iar printre ele case [i mai a[a [i mai pe dincolo.
În deal, cartierul turcilor, cu case f\r\ ferestre la strad\.
Tot în deal, singuratic, un imobil lung, la Chelu, iar în vale
bar\cile regimentului de infanterie. F\nic\ aflase dinainte
de a veni în ora[ [i de casa vagon de pe deal [i de
regiment. La Chelu func]iona un bordel cu dou\ compartimente.
Unul pentru ofi]eri, cu intrarea prin spate, iar cel\lalt pentru
solda]i, prin fa]\. În aceast\ prim\ expedi]ie a lui în Medgidia,
F\nic\ voia s\ g\seasc\ o cas\ cu chirie ieftin\ pentru el
[i ai lui, cu tot cu chelneri [i buc\t\rese. Ochise una de lîng\
gar\, dar dl Tudoric\, [eful g\rii, îi spusese s\-[i ia gîndul
de la ea. Propriet\reasa era o nebun\. Casa era nelocuit\
de mul]i ani, totu[i n-avea ferestrele sparte [i nici u[ile for]ate.
Aici fusese sediul primului comandant al regimentului [i
al ofi]erimii exilate în acest nenorocit tîrg turcesc, dup\
R\zboiul de Independen]\. Nu mai [tia nimeni cum [i de
cine fusese ridicat\ casa, dar mo[tenitoarea ei avea
aproape acela[i nume ca al maiorului Scipion, actualul
comandant al regimentului, o chema Scipione. To]i cei
care încercaser\ s\ închirieze casa pîn\ atunci fuseser\ respin[i
de proprietar\, fiindc\ nu-[i putea l\sa casa pe mîna
oricui.
Cînd s-a întors de la plimbare, F\nic\ i-a trimis o telegram\
cu r\spuns pl\tit dnei Scipione. În locul r\spunsului, peste
trei zile, s-a dat jos din trenul de prînz, de la Bucure[ti,
dna Scipione îns\[i, îmbr\cat\ în mare doliu, O înso]ea un
]îrcodel care îi c\ra geamantanul, îmbr\cat tot în negru [i cu
o voce sub]ire, de castrat, care vorbea în locul ei: „Cine e
Theodorescu {tefan care vrea s\ discute cu dna Maria
Scipione” F\nic\ era în restaurant cînd ]îrcodelul a pus
aceast\ întrebare, dar s-a f\cut c\ n-o aude. A luat-o prin
spate [i i-a ie[it în întîmpinare pe peron Scipioancei: „Distins\
doamn\, plec\ciuni respectuoase, nu m\ a[teptam s\
veni]i în persoan\!” V\duva i-a cerut s\-i cheme o birj\
pentru a str\bate cei o sut\ de pa[i dintre peronul g\rii [i
hotelul Traian [i l-a rugat s\-l g\seasc\ [i pe omul ei, s\-i
duc\ geamantanul la hotel, F\nic\ a intrat în restaurant [i
i-a spus ]îrcodelului ce s\ fac\. Apoi s-a întors la v\duva
Scipione [i a invitat-o în restaurant, la o gustare. Ea s\ fi avut
atunci vreo 40 de ani, iar F\nic\ la cei 35 ai lui, galanton
cu ochi alba[tri cu care putea promite orice, a ]inut-o la mas\
[i cu o sup\ de pui [i cu o friptur\ pentru o doamn\ venit\
de la drum, înghe]ata nu v-o recomand, dar o cl\tit\ flambat\,
scump\ doamn\ Contractul de închriere l-au semnat seara,
în doi, în camera ei de hotel, dup\ peste trei ore de negocieri.
Mai tîrziu, chiar [i cînd avea în ora[ prieteni devota]i [i de
cuvînt, F\nic\ nu le-a spus decît c\ o v\duv\ coapt\ nu se
las\ convins\ imediat. Vreo doi ani dup\ aceea, F\nic\ s-a
tot dus la Bucure[ti s\ mai discute cu ea anumite p\r]i litigioase
ale contractului. Dac\ întîrzia, venea dup\ el, trist [i de
neînduplecat ]îrcodelul v\duvei: „Doamna Scipione inten]ioneaz\
s\ denun]e contractul cu dvs. dle Theodorescu,” Cînd îl vedea
în restaurant pe comisarul propriet\resei, coana Virginica nu
mai avea lini[te: „Du-te, F\nic\ [i vezi ce mai vrea nebuna!” •
EVER avertisment cardiac. M\ gândesc la
Sce s-ar întâmpla cu T f\r\ indemniza]ia mea.
Mi-am adus metres\ în cas\. Nici m\car
nu e tân\r\. Dar are cabluri, [techere [i,
primul între toate, mic ecran. De Erika
n-am divor]at. O folosesc pentru treburi
domestice. Când va sta prost cu s\n\tatea,
vom aviza.
Nu merge cum mi-am închipuit.
Exist\ o justi]ie imanent\. Ieri am computerizat câteva
pagini de literatur\ experimental\ din anii [aizeci.
Ast\zi citesc: „Din cauz\ c\ n-a]i închis bine aparatul,
s-ar putea ca în documentul dumneavoastr\ s\
apar\ erori.“ „S-ar putea“ e eufemistic. „Documentul“,
ia-l de unde nu-i!
Erika, iubirea mea!
Spuneam c\ sunt reprezentativ. Atâta c\ cei pe
care-i reprezint – deteriora]ii Epocii – n-au aflat.
N-au aflat nici c\ au de ce s\ fie reprezenta]i.
T i-a dat de urm\ documentului. Acum, las’ pe
mine! Îi fac eu vânt!
Am de gând ca într-o a doua via]\ s\ pun piciorul
în prag. Pân\ aici! L\sa]i-m\ s\ vegetez!
Recomandare c\tre „lucr\tor“, citit\ de Gabriel
Liiceanu în dosarul lui: „...penetrarea cercului de
cuno[tin]e apropiate.“ Cum le spuneam solda]ilor,
ar\tând c\tre plutonul vecin, diminea]a, din cauz\
de necunoa[terea comenzilor, la instruc]ia de
front: „{i la mine tot la fel!“
Fac munc\ patriotic\. Citesc fragmente de jurnal
ale unor elevi. Fete, mai ales. Mai toate peste nivelul
meu de la aceea[i vârst\. Dac\ sunt un scriitor
bun, cum se spune, m\ gândesc c\ poate naivit\]ile
de atunci m-au mo[it.
Dr\covenia începe s\ r\spund\ la comenzi. Pân\
n-o apuc\ [trechea... Ieri, aveam de b\tut vreo opt
pagini dintr-astea, îndesate, traduse de T. Trimise de
Corina. Scrise de Jean. Bat eu cinci pagini, m\ aferez
cu a [asea [i, deodat\, dintr-un motiv înc\ neelucidat,
am r\mas cu un singur cuvânt. N-ai [tiut tu cum s\
cau]i, mi-a spus Corina de la Lyon. Pân\ s\ vin\
Alexandra, s\-l descoase, m-am apucat [i am b\tut
totul, toat\ ziulica, de la început.
Nu po]i s\ fii de[tept cu idei false. Asear\, un om
]inut de mare mintos devenise, cu p\reri preconcepute,
incoerent [i flasc. Abia când ridica inconsisten]a
pân\ la abera]ie, se mai întrema.
Tot ieri am asistat, ului]i, pe viu, la performan]a
de gâsculi]\ a reprezentantei autohtone a unei mari
companii interna]ionale. Nu-i sigur c\ s-au în[elat
angajând-o. Prostia e rar integral\. Cunosc destui
pro[ti buni conduc\tori de barc\. De barca proprie,
vreau s\ spun. O minte modest\ poate fi dotat\ pentru
marketing. Mai ales când, cum era cazul, persoana
nu arat\ r\u.
Nu poate fi stârpit\ tenta]ia ideologic\. Probleme
cum ar fi tot ce ]ine de americani, de globalizare,
de înc\lzirea planetei, sunt pre-judecate. De mine,
inclusiv.
Nu-mi permit s\ judec pe cine a z\cut în închisori.
Sunt convins c\ nu i s-a spus mâine v\ d\m drumul
fiindc\ vrem s\ ne punem bine cu apusul. I s-a
spus: „Dac\ nu semnezi...“ {i unii, sau mul]i, au
semnat. Nu judec, nu [tiu ce a[ fi f\cut în locul lor.
Ce nu pot s\ în]eleg e de ce, obligat s\ scrii, scriai
ce putea s\-i fac\ r\u omului. În cazul meu, cred
c\ a fost ceva dostoievskian. Omul ]inea la mine –
[i m\ ura.
Aflu uluit, dintr-un articol, c\ la noi laicii pun
presiune asupra credincio[ilor. A[ fi zis c\ e pe
dos. Citesc c\, dintre toate religiile, legitim e
L\sa]i
pe mine
numai cre[tinismul. Iat\ pus\ la index, cea mai mare
parte, cu mult, a speciei om. Cu riscul de-a pune
presiune, recunosc c\ respect religia numai pân\ aici.
Deosebirea esen]ial\ dintre adolescen]ii pe
care-i citesc [i adolescen]ii care am fost const\ în
aceea c\ ]ineam seama de ce se a[tepta de la noi –
bun\ cre[tere, bun\ cuviin]\, pruden]\, ipocrizie -,
pe când cei de ast\zi spun ce gândesc. Când spui
ce gânde[ti, nu trebuie s\ fii filozof, s\ ai nu [tiu
ce idei, ca s\ cucere[ti. Modelul lor implicit este
Jenny Acterian.
De la unii, de la al]ii, imagine apocaliptic\ a
Universit\]ii din Timi[oara. N-am iubit-o niciodat\
dar, atunci, oamenii \ia, partinicii \ia, informatorii
\ia, mai [tiau s\ respecte [i, chiar, s\ fie omeno[i.
Nu-i vorb\, cam tot aceia[i erau.
Oare s\ fi primit ei [i bani Parc\ nu-mi vine s\
cred. Poate unii mai importan]i. Mie nu mi-au promis
decât c\ vor acoperi cheltuielile pe care le-am fi f\cut
cu lectorul francez. Ca [i – ei, da! -, era s\ uit, func]ia
de [ef de catedr\, de care abia sc\pasem. Idio]i!
Cin\ la restaurantul scriitorilor, cu un universitar
bordelez. Pred\ cursuri concentrate aici, la Drept.
Ne spune c\ a murit doamna Braure. Înc\ o linie tras\
pe r\boj. B\rbatul, istoric cu capul în c\r]i, îi murise.
Avea [ase copii, unul pe m\ri, pe oceane, trei,
cred, profesori, unul în poli]ie [i o fat\ artist\ f\r\
comenzi. O armat\ de nepo]i. O cam neglijau, iar ea
accepta cu umor resemnat. Excep]ie, Marie. Sensibil\,
nelini[tit\, inocent\... E o aspr\ critic\ a lumii noastre
în cât de bine ne-am sim]it, s\raci, trei pe un
salariu modic, cum se spune acum, la Bordeaux.
Dificult\]i incipiente în a urca scara. Ajuns sus,
r\suflu greu. Asta mi-ar lipsi, s\ r\mân în hol sau
buc\t\rie, unde n-am nici o treab\. Eu, care îmi
programez o moarte f\r\ probleme, a[ fi servit.
Brusc, îmi pun întrebarea: ce o fi fost în capul
lui T, cu propunerea ei, consemnat\ cum se cuvine
în dosar, de a r\mâne noi la Paris, în ’73. Tocmai ea,
mamma leone, s\-[i lase fetele de izbeli[te, s\ nu
[tim dac\ ni le dau, când ni le dau! {i ce am fi
f\cut noi acolo La ce am fi fost buni Trebuie s-o
întreb.
Nu spun, Doamne fere[te, c\ nu exist\ fenomene
globale. Spun c\ nu le percep. Percep]ia mea fragmenteaz\
[i particularizeaz\ m\runt.
Ne-am descotorosit de prieteni, ca s\ zic a[a.
Repet, fa]\ de pramatiile care conduc ast\zi unele
universit\]i, partinicii de pe vremea lui Ceau[escu
erau – la Timi[oara, cel pu]in – ni[te gentlemeni.
{i totu[i, se începuse destul de bine în 1990, cu
aducerea lui Mo[ Poveste la rectorat de c\tre
matematicieni. De atunci încoace, situa]ia s-a tot
degradat.
Visiblement, nu sunt bun pentru misiuni mai
importante decât pâinea (de toate zilele, totu[i) [i
apa mineral\. Întreab\ la ghi[eul de informa]ii, îmi
spune T. Întreb. M\ intereseaz\ când se fac radiografii.
Ce fel de radiografie O radiografie, cum altfel s\
spun La ce specialitate E vorba de o durere inghinal\.
A!, o radiografie, atunci. Luni [i miercuri, de la [apte
treizeci. Dup\ amiaza, nu Nu. {i ce fac cei care
nu pot veni diminea]a Vin dup\ dup\ mas\, de la 2.
P\i, acum mi-a]i spus... Dup\ masa nu e profesorul.
N-am întrebat de profesor. În strad\, m\ întreb
dac\ [i dup\ amiaza tot lunea [i miercurea e. Am
de mers la Uniunea Scriitorilor, cu un Si Vi, o fotografie
[i un fragment de Oper\, pentru nu [tiu ce. (Fac tot
drumul pe jos, alt\ solu]ie nu-i.) {i fotografia,
întreab\ func]ionara. N-a]i adus fotografia. Îi explic
c\ sunt autorul c\r]ii Pe mine s\ nu conta]i. • 31
România literar\ nr. 34 / 29 august 2008

a c t u a l i t a t e a
Scurgeri de informa]ii
În num\rul s\u din luna august, revista IDEI ÎN
DIALOG continu\ s\ ne ofere o sumedenie de lucruri
demne de interes. Neavând spa]iul necesar unui
inventar complet [i nici r\bdarea de a aranja articolele
în ordinea unor preferin]e personale, Cronicarul se
mul]ume[te s\ recomande, global, întreaga publica]ie.
Totu[i, pentru a face dreptate unui subiect care numai
arareori atrage aten]ia nespeciali[tilor, trebuie remarcat,
o dat\ în plus, articolul lui Ovidiu Olar, dedicat – sub o
umbrel\ prevenitoare ca Ortodoxie [i politic\ – sinodului
de la Târgovi[te din ianuarie 1659. Voievodul valah Mihnea
al III-lea Radu ar fi convocat, va s\ zic\, o asemenea
tainic\ întâlnire, în scopul, printre altele, de a conferi
valabilitate botezului luterano-calvinilor. Gestul era de
natur\ s\ [ocheze Constantinopolul, cum s-a [i întâmplat
de altfel, dup\ nenum\rate artificii de stil specifice
diploma]iei din aceast\ parte a lumii. Avem, ca documente,
doar dou\ scrisori trimise de Mihnea [i reproduse de Iorga,
din care putem extrage, cu mai mult\ sau mai pu]in\
precizie, caii de b\taie ai conflictului latent. R\spunsul
Patriarhiei pare a se fi pierdut. Ei bine, îns\, echivalându-l
pe acesta, ar exista, ne anun]\ Ovidiu Olar, o alt\ epistol\
c\tre domnitorul Munteniei al c\rei con]inut rezum\,
neoficial, discu]iile purtate pe marginea conciliului valah.
Autorul ei e un anume Meletie Syrigos, personaj deloc
ingenuu al peisajului politico-religios de secol al XVII-lea.
Departe de elegan]a replicii parafate de Patriarh, aceste
m\runte scurgeri de date se dovedesc, în cele din urm\,
cu adev\rat fertile pentru descâlcirea nenum\ratelor i]e
generate în Orient de reformele catolicismului: „Discu]iile
nu î[i au rostul fiindc\, a[a cum va spune curând
Dositei al Ierusalimului, regulile biserice[ti «nu s-au
întocmit pe mun]ii ]\rii Române[ti, nici de domnii ]\rii
Române[ti, ci în Constantinopol [i de c\tre împ\ra]i [i
sinoade.» De pild\, continu\ Syrigos, botezul calvinilor
a fost respins în conciliul din 1644. «Cum s\ fie
acceptat acum »” Se pare c\, totu[i, un precedent exist\,
dincolo de ceea ce [tie expeditorul acestor stenograme.
{i el e bine sintetizat în pagina 26 a Ideilor `n dialog.
Forumi[tii
Cuvîntul, pe care limba literar\ nu-l înghite, înc\,
denume[te aproape o breasl\. Cine vrea s\ m\soare cheful
de-a scrie (de-a riposta) al na]iei n-are decît – e o activitate
foarte cronofag\, v\ previn! – s\ cerceteze subsolurile
articolelor de ziar, în edi]iile electronice. Mustesc de
comentarii ap\rînd (anonim) dreptul sfînt la p\rere. În
chestie sau, cel mai adesea, pe dinafar\. Interesant devine
cînd revistele literare împrumut\ de la presa pe care oricine
o consum\, c\p\tînd, ex officio, privilegiul argumentului,
obiceiul de-a între]ine o asemenea agor\ pestri]\. De pild\,
OBSERVATOR CULTURAL d\ liber la comentarii,
alc\tuind [i un top al celor mai comentate articole. În
ultimul num\r, 437 din 21 august, liderul clasamentului
este articolul lui Paul Cernat, Puncte din oficiu pentru
literatura tîn\r\. Articolul, scris cu ceva efort de spicuire,
merit\ comb\tut cu alte articole. Îns\ timpul cost\ bani,
a[a c\ forumul e numai bun. Comentatorii sînt scriitori
„atin[i” de articol, laolalt\ cu voci din public, care nu pot
r\bda – boal\ grea! – s\ nu emit\ judec\]i estetice. V\
invit, dac\ vre]i s\ pierde]i timp (adic\ bani) [i r\bdare,
s\ parcurge]i, poate dintr-o curiozitate care ]ine de sociologia
literaturii, de cum se ap\r\ pozi]iile, schimbul de replici
amenin]înd s\ ia propor]ii de foileton. Un observator
r\ut\cios ar conchide chiar c\ de aceea nu se scrie, fiindc\
se comenteaz\...
ochiul magic
Fapt e, oricum, c\ meseriile f\r\ ripost\, m\car formal
– critica nu a[teapt\ contest\ri ale verdictelor ei altfel
decît prin „produc]ii” mai bune – î[i g\sesc, cum s-ar zice,
na[ul cu democra]ia direct\ de pe forumuri. Revolta
s\n\toas\ a celor „mul]i [i nel\uda]i” (sic!) se aude ca un
cor intonînd aria care ne este, vai, atît de cunoscut\, apropo
de inaderen]a noastr\ la modele: da cine e[ti tu, m\, s\
vorbe[ti Noi, de ce nu
Dincoace de Rubicon
Un interesant text critic despre Polemici cordiale,
cunoscutul volum al lui Octavian Paler, citim în nr. 187
din CULTURA, sub semn\tura Nicoletei S\lcudeanu.
E vorba, de fapt, despre prefa]a la o nou\ edi]ie a c\r]ii,
în preg\tire la Polirom, în seria de autor Paler.
Exist\ la noi prejudecata unui divor] zgomotos între
genera]ii, cu conflicte dure de cuvinte [i de etichete. Pe
de o parte sînt vîrstnicii, scriitori consacra]i sau nu,
cataloga]i ca anacronici, obtuzi, „expira]i”. Pe de alta,
tinerii, de valori atît de diferite, sînt la rândul lor v\zu]i,
indistinct, ca un stol de p\s\ri bezmetice, mereu în c\utarea
unei pr\zi în care s\-[i înfig\ pliscul.
În realitate, pr\pastia se casc\ între autorii realmente
buni [i cei mediocri, indiferent de genera]ia din care ei
fac parte. C\ este a[a, o dovedesc [i rîndurile comprehensive,
adecvate, pe care le scrie despre opera lui Octavian Paler
o autoare care a debutat editorial la ani buni de la Revolu]ia
din 1989: „Octavian Paler face echilibristic\ prin levita]ie.
Epurînd «elementele biografice [i psihologice», fertilizînd
abstractul, aduce confesiunea la o stare de agregare pur\,
distilat\, agravita]ional\. Prin sinceritate, sec]ioneaz\
ridicolul [i menajeaz\ sublimul. O sinceritate dogoritoare.
Iar în sunetul final vibreaz\ coarda uman\. Aici nu-[i
poate face loc nici o und\ de compromis. Nu exist\ nici
o pagin\, nici un rînd imputabile oric\rei forme de felonie.
Chiar dac\ parabolice, scrierile sale sînt mai pu]in esopice
decât o bun\ parte a literaturii din comunism, considerat\
«curajoas\». Sînt rezistente la timp. Citite din perspectiva
zilei de azi, Polemicile cordiale î[i p\streaz\ prospe]imea
intact\. Toate, dar toate temele morale sau estetice, cu
c\ptu[eal\ etic\, problematizate în aceste eseuri (deghizate
în scrisori, discursuri [i convorbiri imaginare), sînt pe
deplin validate de [i reverbereaz\ în prezent.”
Textul Nicoletei S\lcudeanu se intituleaz\ Dincoace
de Rubicon [i merit\ citit integral.
Un eseu frumos cu un titlu urât
Noroc c\ i s-a cerut Cronicarului un „ochi magic” mai
frivol, ca de sfâr[it de var\, c\ altfel n-ar fi citit
Nastasia Filippovna, în tanga [i f\r\ sutien în IDEI ÎN
DIALOG (nr.8, august). N-ar fi citit articolul din cauza
titlului inestetic: are ceva hibrid, ca stru]o-c\mila lui
Cantemir sau ca pas\rea dilematic\ din Odobescu („S\
fie ra]\ – m\-sa g\in\, s\ fie g\in\ – botul l\t\re]“). Preciz\m
de ce, f\r\ pudibonderie: Nastasia Filippovna din Idiotul,
cea mai celebr\ eroin\ dostoievskian\, construit\ dup\
tiparul p\c\toasei-sfinte, se potrive[te cu articolul [i cu
revista ID, din care e p\cat s\ scapi fie [i un singur num\r.
Slipul tanga [i ]inuta topless, în schimb, sunt de revist\
glossy, categorie din care dac\ ai citit una singur\, le-ai
citit pe toate! Puse laolalt\ în titlu au ceva agresiv, vor
s\ atrag\ aten]ia cu tot dinadinsul.
Dincolo de titlu se afl\ îns\ un eseu splendid, plin
de bun-gust, semnat de Alina Andrei, care ne e prezentat\
ca jurnalist [i fotograf. Un comentariu fin, melancolic,
pe marginea evolu]iei imaginii femeii, un text care porne[te
de la ni[te c\r]i po[tale estivale de alt\dat\ [i le
combin\ discret cu literatura. Un domn din alte vremuri
i-a povestit autoarei despre cum se îndr\gostea el de
eroinele de roman [i cum a avut prima ceart\ serioas\,
„ca între b\rba]i“, cu alt elev, colegul lui de banc\:
„Într-o pauz\, acesta îi m\rturisise ce anume [i în ce fel
le-ar fi f\cut el Gru[enk\i [i Nastasiei Filippovna: constatând
c\ sunt rivali, ca [i când s-ar fi întâlnit la o or\ nepotrivit\
în budoarul doamnelor lui Dostoievski, au f\cut schimb
de pumni pân\ la învine]irea ochilor“. Duelul între junii
cititori n-a avut loc din lips\ de pistoale, îns\ la ora de
matematic\, elevul amorezat, ca Ragaiac, de frumoasele
c\r]ilor, [i-a imaginat-o pe Gru[enka lungit\ pe catedr\
[i a socotit-o prea pu]in pur\ pentru el, a[a c\ i-o putea
l\sa, cu m\rinimie, colegului de banc\.
Pân\ [i bucluca[ul titlu î[i g\se[te explica]ia în
eseu, ca exerci]iu de imagina]ie. Domnul cu amintirile
este întrebat de cineva din tân\ra genera]ia (care a citit
totu[i Idiotul [i Fra]ii Karamazov!) ce-ar zice de o Nastasia
Filippovna de pe o plaj\ de azi, în slip tanga [i f\r\ sutien.
Rezultatul e c\ s-a ales cu o palm\ peste ceaf\. Nu-]i po]i
permite, nepedepsit, s\ te joci cu imaginea femeilor de
care au fost îndr\gosti]i b\rba]ii în adolescen]\. Cronicarul
nu v\ dezv\luie mai mult din acest articol plin de poezie,
poz\ [i subtil umor, dar v\ invit\ s\-l citi]i (pp.38-39).
Dup\ titlul ratat, o mic\ dezam\gire [i la final: pare
c\ textul a fost t\iat în func]ie de spa]iul revistei, la
nimereal\, a[a c\ se termin\ cam abrupt: „În alt\ fotografie
de-a lui Abadžić, un b\iat se d\ cu trotineta pe plaj\, prin
apa m\rii“. Dac\ exist\ un va urma, autoarea e invitat\
s\-l publice în România literar\. Parc\ la noi articolele
de acest fel s-ar potrivi cel mai bine!
CRONICAR
Compania Na]ional\
„Loteria Român\“S.A
sprijin\ financiar
programele U.S.R. dedicate
Centenarului Societ\]ii
Scriitorilor Români
Talon de abonare `ncep`nd cu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
abonament trei luni (13 numere) - 40 lei
abonament [ase luni (26 numere) - 70 lei
abonament un an (52 numere) - 140 lei
Abonamente 2008
Nume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prenume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
str. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . nr. . . . . . bl. . . . . . sc. . . . . . et. . . . . . ap. . . . . . .
sector. . . . . . . localitate. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . cod po[tal. . . . . . . .jude]. . . . . . . .
telefon . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
România literar\
~ncep`nd cu 1 ianuarie 2008 abonamentele se `ncheie exclusiv prin Zirkon Media!
Completa]i [i trimite]i talonul de abonare pe adresa: Zirkon Media S.R.L. str. Pictor
Hârlescu nr 6, sector 2, Bucure[ti, 022195. Tel.: 255.19.18, 255.18.00.
Plata se face prin mandat po[tal sau prin Ordin de plat\ `n contul:
RO14 RNCB 0089 0037 2253 0001 - BCR - Th. Pallady.
Pentru institu]ii bugetare contul este: TREZ 7035 069X XX00 1197 - Trezorerie/sector 3.
Cititorii din str\in\tate sunt ruga]i s\ trimit\ mandat po[tal `n valoare de 230 euro sau
300 USD pentru un an. V\ rug\m s\ trimite]i prin po[t\ o copie a mandatului [i adresa dumneavoastr\
complet\.
Pentru abona]ii din ]ar\ [i str\in\tate care au `ncheiat `n anii trecu]i abonamente
direct la redac]ie, r\m`ne valabil\ adresa: dir. adm. Valentina Vl\dan, Funda]ia România
literar\, Calea Victoriei 133, sector 1, Bucure[ti, cod 010071, OP 22.