Shiva Samhita - Mirahorian

TREZIREA IN TRADITIILE OMENIRII 60
Modelarea lingvistică sau matematică este o hartă conceptuală a realităţii şi nu o
caracterizare a realităţii în sine. Flexibilitatea limitată a limbajului face ca acesta, ca o
plasă, să urmărească aproximativ formele curbe ale teritoriului descris. Creşterea
rigurozităţii limbajului, ca urmare a utilizării limbajului matematic a făcut ca
flexibilitatea acestuia să scadă, iar legăturile cu realitatea au devenit atat de subtile încat
relaţia dintre simboluri şi experienţa noastră senzorială să nu mai fie deloc evidentă. Din
acest motiv, modelele si teoriile matematice sunt însoţite de interpretări verbale care recurg
din nou la concepte ce pot fi înţelese intuitiv, dar care sunt ambigue şi inexacte. Este
important să se înţeleagă diferenţa dintre modelele matematice şi echivalentele lor
verbale. Primele sunt riguroase şi consistente, dar simbolurile lor nu sunt direct conectate
cu experienţa noastră. Modelele verbale utilizează concepte care pot fi înţelese intuitiv, dar
ele sunt totdeauna inexacte şi ambigue. Modelele verbale nu sunt diferite de modelele
filozofice ale realităţii şi astfel ele pot fi comparate. Dacă există elemente intuitive în
ştiinţă, există de asemenea un element raţional în misticismul oriental. Gradul în care
raţiunea şi logica sunt utilizate variază enorm de la o şcoală la alta. Vedanta hindusă ori
Madhyamika buddhistă reprezintă exemple de şcoli înalt intelectuale, în timp ce taoismul
a avut dintotdeauna o adancă neîncredere în raţiune şi logică. Zen-ul, care a apărut din
buddhism, dar a fost puternic influenţat de taoism, nu include în practica sa cuvintele,
explicaţiile, instrucţiunile, regulile, cunoaşterea. Practicantul se concentrează în întregime pe
experienţa Iluminării şi doar secundar este interesat de interpretarea acestei experienţe. Un
celebru aforism Zen spune: "din clipa în care vorbeşti despre un lucru, ai pierdut esenţa
acestuia". Deşi celelalte şcoli ale misticismului oriental sunt mai puţin exclusiviste,
experienţa mistică directă este miezul tuturor. Chiar acei mistici care se lansează în
argumentarea cea mai sofisticată, nu văd în intelect sursa cunoaşterii lor, ci îl utilizează
numai pentru a analiza şi interpreta ulterior cunoaşterea verticală dobandită în cursul unei
experienţe anterioare. Toată cunoaşterea este adanc înfiptă în această experienţă personală,
mistică, ceea ce dă tradţiilor orientale un puternic caracter experimental, subliniat de
susţinătorii ei.
D.T. Susuki, scriind despre buddhism ("On Indian Mahayana Buddhism", p.237)
afirmă că „experienţa personală este fundamentul filozofiei şi practicii budiste". Joseph
Needham în "Science and Civilisation in China" arată că atitudinea experimentală a
taoiştilor a făcut din taoism baza ştiinţei şi tehnologiei din China (vol.2 p33).
Cunoaşterea bazată pe experienţă este fundamentală în practica Yogaunde nu ni se cere sa
credem ci sa experimentam fara idei preconepute, fara expectatii ,iar aceasta ne sugerează o
asemănare cu cunoaşterea ştiinţifică actuală bazată pe experiment. Această paralelă este
întărită atat de natura experientei mistice cat şi de consecinţele concrete ale acesteia. In
tradiţiile orientale, cunoaşterea experimentală este descrisă ca o intuiţie ce rămane în afara
intelectului şi care este obţinută vazand mai degrabă decat gandind; văzand în sinea sa,
observand.
94