Shiva Samhita - Mirahorian

TREZIREA IN TRADITIILE OMENIRII 54
Prezenţa acestor intenţii condiţionează noua încarnare; în absenţa intenţiilor, nici o Karma
nu este produsă şi nici o renaştere nu este necesară. Intenţiile determină de asemenea
natura renaşterii, dacă ele sunt bune, rele sau neutre. Ele imprimă marca lor conştiinţei
(vijnana), care se dezvoltă plecand de la ele conform legii de "Producţie condiţionată".
Deci din acest potenţial informaţional reţinut în Samskara, care joacă rolul pachetului de
programe dintr-o sămanţă, este orientat comportamentul şi controlate motivaţiile actelor şi
gandurilor prezente şi viitoare ale omului. Orice Karma este o sămanţă pentru o altă Karma
ce va veni. Culegem fructele a ceea ce am semănat, sub formă de bucurie sau suferinţă,
după natura actelor şi a gandurilor trăite (la care participăm subiectiv). Omul are
posibilitatea şi libertatea de a alege între tendinţele sale, pe care el singur le-a programat
şi combaterea acestora. Acesta libertate de alegere, această posibilitate de "autodeterminare"
reflectă libertatea supremă a Sinelui (Atman) sau a conştiinţei interioare.
Prin abandonare tuturor actelor noastre către Dumnezeu, prin cultivarea unei Karma bune şi
ştergerea celei rele, ne desfacem din legăturile legii Karma. După Iluminare, nu mai este
produsă nici o Karma. Avidya este primul stadiu al Producţiei condiţionate (Pratitya-
Samutpada) care înlănţuie individul în lumea Samsara; ea constituie una din cele Trei
Murdării sau Pete (ashrava), unul din obstacolele sau handicapările (klesha) din practica
Yoga şi ultima din Cele Zece Legături (samyojana). Avidya este considerată rădăcina a tot
ce este nesănătos în lume; ea este definită ca ignoranţă a caracterului dureros al oricărei
existenţe. In dezacord cu realitatea, starea de spirit caracterizată prin ignoranţă confundă
realitatea cu fenomenele iluzorii proiectate pe ecranul mental(peretele pesterii lui Platon din
exemplul lui Socrate); ea este cauza suferinţei. Ignoranţa generează invidia, dorinta sau setea
(trishna); ea constituie principalul factor care înlănţuie fiinţele în ciclul renaşterilor. Conform
concepţiei buddhismului Mahayana, care atribuie vacuitate (shunyata) fenomenelor, avidya
este responsabilă de faptul că oamenii profani consideră lumea sensibilă ca singura
realitate şi de ignorarea esenţialului. Conceptul Avidya este diferit interpretat de diversele
şcoli din Mahayana. Pentru adepţii Madhyamaka, "ignoranţa" desemnează starea unui
spirit dominat apriori de opinii şi prejudecăţi(credinte,dogme), care permit fiinţelor să
edifice o "lume ideală", care conferă formă şi multiplicitate realităţii cotidiene şi împiedică
vederea Adevăratei Realităţi; Avidya este necunoaşterea Adevăratei Naturi a lumii care este
Vidul sau Vacuitatea (Shunyata), este necunoaşterea esenţei fenomenelor. Ea posedă două
funcţii: de disimulare a Adevăratei Naturi (de ecranare) şi de construcţie a unei realităţi
iluzorii; cele două efecte se condiţionează mutual. Pentru acest sistem de gandire, avidya
caracterizează realitatea "convenţională", în care trăieşte omul profan. Pentru adepţii
şcolilor Santrantika şi Vaibhashika, avidya constă în a avea despre lume o viziune unitară şi
permanentă, cand aceasta este în realitate multiplă şi nepermanentă (lumea fenomenală este
un proces in continua curgere, un incendiu). Ignoranţa conferă substanţialitate şi materialitate
lumii şi aparenţelor. In fine, după concepţia şcolii Yogachara, avidya constă în a
vedea obiectul ca o unitate independentă de conştiinţă, deşi el totuşi se identifică cu
aceasta, în Adevărata Realitate.
88