Shiva Samhita - Mirahorian

Shiva Samhita - Mirahorian Shiva Samhita - Mirahorian

danmirahorian.ro
from danmirahorian.ro More from this publisher
21.01.2015 Views

TREZIREA IN TRADITIILE OMENIRII 30 Termenul Yoga (lit: jug” înseamnă:unire;injugare;conjunctie,aliniere) desemnează căutarea înrădăcinării, uniunii cu Dumnezeu. Orice cale ce conduce la cunoaşterea lui Dumnezeu, a Sinelui universal, care este identic cu Sinele individual, poate fi numită Yoga. Beatitudinea şi fericirea supremă (ananda) care este realizată prin Yoga este invulnerabilă şi fără nocivitatea aceleia obţinută temporar prin mijloace externe (inclusiv droguri) în vederea accesului la puterile paranormale. In nici un caz nu poate fi comparată Yoga cu o cale egoistă de autodrogare, din moment ce este urmat planul director al naturii, care prin pedeapsă şi recompensă orientează evoluţia, ce a dus la apariţia fiinţei conştiente, omul, pe această planetă, înainte ca noi să participăm cu ceva la aceasta. Fără părăsirea lumii exterioare nu putem evita ca ştiinţa să fie ţinută în loc, ocupandu-ne de ceea ce nu merită să fie ştiut, cu acea mare diversitate condiţionată, neglijand in schimb de ceea ce merită ştiut: Sinele nostru. Imperceptibil senzorial, Sinele, deşi nemişcat este mai iute ca gandul şi este sursa tuturor lucrurilor. Fără rădăcină în Sine orice ştiinţă este imorală şi poate fi pierdută căci nu fiinţează, nu este vie, cuplată cu viul din noi. Lipsa cunoaşterii de sine îi face pe oameni să considere că ştiinţa e rea ori vinovată pentru necazurile civilizaţiei prezente, cand de fapt cauza este reaua ei întrebuinţare datorată dezacordului cu legile ignorate ale firii. Orice acţiune pozitivă este însoţită ca de umbră de o reacţiune, de valoare negativă inevitabilă. Numai cunoaşterea interioară alungă umbrele inevitabile ale lucrurilor, căci nu focul este negativ, ci reaua lui utilizare. In acelaşi mod nu putem condamna focul nuclear ca fiind negativ, cand de fapt trebuie evitată trecerea lui din mana fizicianului în mana criminalului. Numai cunoaşterea profană, rătăcită, exterioară, îndepărtată de viaţă, pune în pericol propria ei sursă: omul. Tranziţia unui fenomen din "serviciul omului", "împotriva omului" indică atat caracterul dualist, relativ al cunoaşterii exterioare, cat mai ales ignoranţa noastră. Fără contact cu interiorul, ştiinţa e separată de justiţie, nu e în acord global ci parţial cu legile universului, produce reacţiuni şi ne apare ca o viclenie şi nu ca o înţelepciune. Caştigarea libertăţii nu a fost adusă de cunoaşterea exterioară occidentală (tehnologică), ci e mutarea în interior a centrului în jurul căruia trebuie să gravităm. Situaţia prezentă dezechilibrată, între evoluţia unilaterală externă nu poate fi continuată fără riscuri, inclusiv pe plan psihosomatic, dat fiindcă orice acţiune externă în dezacord cu legile firii va deteriora prin reacţiune suportul fiziologic al conştiinţei. Această reacţiune dispare cand ignorarea propriei noastre structuri este Mocuită de cunoaşterea de sine, de acţiuni obiective în locul celor subiective. In acest sens, tehnicile Yoga, care sunt adanciri ale metodelor pentru Cunoaşterea de sine, vin să controleze şi să modeleze omul compensand situaţia fracturată (dezastruoasă) prezentă. Prin cunoaşterea de sine sunt abandonate sistemele de referinţă instabile, ataşate de elemente din nivelul tranzitoriu. Dialogul şi înţelegerea dintre oameni devin reale, în locul monologului actual. Indrep-tandu-ne privirea asupra noastră, evitand judecarea critică asupra celorlalţi, vom 64

TREZIREA IN TRADITIILE OMENIRII 31 putea aborda punctul acestora de vedere, vom deschide mintea si sufletul catre dialog, vom obtine fructul actiunilor noastre. Prin fiecare ocazie ne facem cunos-cuti celorlalti, iar daca suntem prezenti si atenti, ne facem cunoscuti chiar noua insine. Dialogul cu sine insusi permite legarea interioara a cunoasterii dobandite, intelegerea, interlegarea, discernerea intre real si aparente si putem astfel ampli-fica mersul firesc al vietii, al istoriei. Dialogul nu impune, ci propune celorlalti calea de a deveni fiecare el insusi, ceea ce asigura egalitatea sanselor, iar nu a performantelor, asigura personalitati creatoare cu discernamant, iar nu mase manipulabile, conduce la respectul celuilalt si nu la distrugerea punctului de vedere diferit, care ar fi putut sa ne imbogateasca. Intransigenta, inflexibilitatea, ura fata de cunoasterea verticala, fata de necesitatea de "a fi" apartine numai ignorantilor. In acelasi fel, mandria fata de de ceea ce stiu si dispretul de ceea ce nu stiu, denota incalcarea principiilor Universului cu repercursiuni negative asupra propriilor programe, ce sustin fiintarea suportului fiziologic al constiintei. Dialogul cu sine instituie relaxarea,impacarea, multumirea, intelegerea cu sine si cu ceilalti, detasarea, eliberarea de dependente materiale de tot felul, o stare anti-stress, de independenta energetica si informationala prin accesul la codul genetic relevat prin propria noastra fiintare, pentru ca noi suntem ziditi dupa chipul si asemanarea universului. Calea spre a deveni noi insine iar nu niste roboti etichetati la nastere si dependenti ori sclavi fata de programele care ne-au fost inoculate, consta nu in efortul de a construi, ci de ajuta sa se nasca, sa se exprimc Sinele sau scanteia divina din noi, sa se reveleze dorinta Universului din noi. Aceasta uniune, fuziune intre parte si intreg, este realizata prin cunoasterea de sine, care de fapt defineste calea si procesul de reprogramare atat de bine codificat in Yoga. Yoga este o nastere la adevarata Realitate, un act de creatie individual; numai productia este colectiva. Cuvantul Yoga inlocuieste exact efortul continuu de a te cunoaste pe tine insuti, de a te modela pe tine insuti, ca sa nu fii schimbat, perturbat. Orice intrerupere, oprire a continuitatii acestui efort si totul trebuie reluat, caci in "universul tranzitoriu totul curge". Yoga inseamna reprogramare, iesire din ignoranta, spargerea ecranelor care blocheaza transferul cunoasterii si care invaluie lumina Sinelui, tranzitia catre iubirea aproapelui, catre acte obiective durabile in locul faptelor subiective, finite, treca-toare, muritoare, centrate pe egoism, pe castig imediat, pe rezultat, pe interes. Evolutia metodelor de control si orientare a proceselor tehnologice, sociale, psihologice s- a realizat incepand cu metode energetice, de control prin forta catre metode informationale prin inteligenta, adica, altfel spus, de la metode de condi-tionare si dirijare din exterior catre metode ce actioneaza prin interior. Aceasta evolutie de la exterior catre interior, de la forta, la control si dialog informational, se poate constata in artele martiale, in metodele de terapie si in controlul social. 65

TREZIREA IN TRADITIILE OMENIRII 30

Termenul Yoga (lit: jug” înseamnă:unire;injugare;conjunctie,aliniere) desemnează

căutarea înrădăcinării, uniunii cu Dumnezeu. Orice cale ce conduce la cunoaşterea lui

Dumnezeu, a Sinelui universal, care este identic cu Sinele individual, poate fi numită

Yoga. Beatitudinea şi fericirea supremă (ananda) care este realizată prin Yoga este

invulnerabilă şi fără nocivitatea aceleia obţinută temporar prin mijloace externe (inclusiv

droguri) în vederea accesului la puterile paranormale. In nici un caz nu poate fi comparată

Yoga cu o cale egoistă de autodrogare, din moment ce este urmat planul director al naturii,

care prin pedeapsă şi recompensă orientează evoluţia, ce a dus la apariţia fiinţei

conştiente, omul, pe această planetă, înainte ca noi să participăm cu ceva la aceasta.

Fără părăsirea lumii exterioare nu putem evita ca ştiinţa să fie ţinută în loc, ocupandu-ne

de ceea ce nu merită să fie ştiut, cu acea mare diversitate condiţionată, neglijand in schimb

de ceea ce merită ştiut: Sinele nostru. Imperceptibil senzorial, Sinele, deşi nemişcat este

mai iute ca gandul şi este sursa tuturor lucrurilor. Fără rădăcină în Sine orice ştiinţă este

imorală şi poate fi pierdută căci nu fiinţează, nu este vie, cuplată cu viul din noi. Lipsa

cunoaşterii de sine îi face pe oameni să considere că ştiinţa e rea ori vinovată pentru

necazurile civilizaţiei prezente, cand de fapt cauza este reaua ei întrebuinţare datorată

dezacordului cu legile ignorate ale firii.

Orice acţiune pozitivă este însoţită ca de umbră de o reacţiune, de valoare negativă

inevitabilă. Numai cunoaşterea interioară alungă umbrele inevitabile ale lucrurilor, căci nu

focul este negativ, ci reaua lui utilizare. In acelaşi mod nu putem condamna focul

nuclear ca fiind negativ, cand de fapt trebuie evitată trecerea lui din mana fizicianului în

mana criminalului. Numai cunoaşterea profană, rătăcită, exterioară, îndepărtată de viaţă,

pune în pericol propria ei sursă: omul. Tranziţia unui fenomen din "serviciul omului",

"împotriva omului" indică atat caracterul dualist, relativ al cunoaşterii exterioare, cat mai

ales ignoranţa noastră. Fără contact cu interiorul, ştiinţa e separată de justiţie, nu e în

acord global ci parţial cu legile universului, produce reacţiuni şi ne apare ca o viclenie şi

nu ca o înţelepciune. Caştigarea libertăţii nu a fost adusă de cunoaşterea exterioară

occidentală (tehnologică), ci e mutarea în interior a centrului în jurul căruia trebuie să

gravităm. Situaţia prezentă dezechilibrată, între evoluţia unilaterală externă nu poate fi

continuată fără riscuri, inclusiv pe plan psihosomatic, dat fiindcă orice acţiune externă în

dezacord cu legile firii va deteriora prin reacţiune suportul fiziologic al conştiinţei. Această

reacţiune dispare cand ignorarea propriei noastre structuri este Mocuită de cunoaşterea de

sine, de acţiuni obiective în locul celor subiective. In acest sens, tehnicile Yoga, care sunt

adanciri ale metodelor pentru Cunoaşterea de sine, vin să controleze şi să modeleze omul

compensand situaţia fracturată (dezastruoasă) prezentă. Prin cunoaşterea de sine sunt

abandonate sistemele de referinţă instabile, ataşate de elemente din nivelul tranzitoriu. Dialogul

şi înţelegerea dintre oameni devin reale, în locul monologului actual. Indrep-tandu-ne

privirea asupra noastră, evitand judecarea critică asupra celorlalţi, vom

64

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!