Shiva Samhita - Mirahorian

TREZIREA IN TRADITIILE OMENIRII 23
Dar care e folosul ştiinţei pentru cel fără minte, fără înţelepciune, fără cunoaştere de
sine La ce-i foloseşte oglinda celui ce nu vede Deci oamenii nu trebuie judecaţi după
ceea ce nu ştiu, ci după ceea ce ştiu şi după felul în care ştiu. Doar o mică parte din
ştiinţa omenească este în orice clipă cu adevărat vie în unele minţi, căci ceea ce contează
nu este cantitatea, ci calitatea fiinţării informaţiilor în om. Astfel, în toate timpurile s-au
văzut oameni care ştiau mult cu un spirit mediocru; şi dimpotrivă, spirite foarte vaste, care
ştiau foarte puţin. Nici ignoranţa nu e lipsită de spirit, nici ştiinţa de geniu. Deşi e mai
uşoară dobandirea unei infinităţi de cunoştinţe în mod superficial, posedarea temeinică a
unui mic număr dintre ele, presupune tot rezolvarea contradicţiei dintre "a fi" şi "a
avea". "A avea" este susţinut şi efect al lui "a fi", iar nu invers; pentru cei iniţiaţi ştiinţa
este un mijloc iar nu un scop; doar atunci cunoaşterea devine bunul suprem, o valoare ce
trăieşte iar nu una posedată; doar atunci ştiinţa nu poate să fie pierdută şi devine
nepreţuită şi nepieritoare. Depăşirea situaţiei duale în care foarte aproape de ştiinţa
noastră sălăşluieşte neştiinţa noastră nu este posibilă fără eliberarea de superstiţii, de frica
morţii, de spaime, de perturbaţii externe; fără deprogramare urmată de reprogramare,
modul de procesare continuă a informaţiilor în vederea cunoaşterii naturii adevărate a
tuturor lucrurilor, nu poate fi obţinut. Cat timp răman in picioare falsele puncte de sprijin,
ataşarea de exterior sub forma posesiunilor (avere, rang social, poziţie ştiinţifică, politică)
adevărata securitate nu poate fi realizată; din contră, grijile cresc cu cat ne ridicăm în
ierarhia economică, ştiinţifică sau politică. Cunoaşterea adevăratei realităţi, care este o
cunoaştere verticală adresată Sursei întregului univers manifestat solicită detaşarea,
desprinderea de lumea exterioară, care curge, se transformă; atingerea acestei Ultimei
Realităţi este simultan şi o eliberare din lanţul suferinţelor (datorate ataşării de lucrurile
trecătoare care ne înconjoară în universul existenţial, spaţio-temporal) o realizare a stării
de beatitudine, de fericire supremă (ananda). Termenul Ananda (lit.: "beatitudine",
"fericire supremă") nu desemnează o plăcere legată de satisfacerea simţurilor, care în mod
necesar este efemeră (într-un univers temporal), ci fericirea unei stări neconditionate care
situează sufletul dincolo de orice dualitate, dincolo de orice opoziţie. Conform textelor
Vedanta este vorba despre o stare de conştiinţă complet pacificată, lipsită de orice proces de
gandire, care nu proiectează nici maladii, nici bătraneţe, nici moarte şi nici suferinţă, o
stare de bucurie pură. Formularea Sat-Chit-Ananda care desemnează în Vedanta, Ultima
Realitate, Absolutul, Sinele universal (Brahman).Aceasta formulare include termenul
ananda: bucuria absolută, fără nici o fisură, care nu poate fi resimţită decat în stare de
samadhi şi care este înrudită cu Conştiinţa divină. In ordinele monastice ale tradiţiei
Shankara, numele de Sannyasin se termină în -ananda (de exemplu: Vivekananda). In
creştinism "preafericitul" însoţeşte numele celui ridicat pe calea ortodoxiei. Sannyasin
(Samnyasin sau Sannyasi) este cuvantul care desemnează pe omul care a renunţat la lume
pentru a trăi în cea mai completă
57