Shiva Samhita - Mirahorian

TREZIREA IN TRADITIILE OMENIRII 15
Obţinerea cunoasterii nemijlocite(prajna), a perceptiei directe a Luminii, a nemuririi, a cunoaşterii
Ultimei Realităţi solicită întoarcerea spre lumea interioară pentru cunoaşterea celui ce cunoaşte
neperturbat. Inversand fluxul mental şi senzorial de la exterior către interior(desprinderea de perete) se
poate cunoaşte realitatea fundamentală, realitatea suport, ecranul neperturbat pe care se proiectează
filmul(toate aspectele şi fluctuaţiile acestei lumi); Bodhidharma a meditat 9 ani privind un perete gol,
pana cand a perceput realitatea suport, lumina necreata.
Ca şi atunci cand centrul de greutate al unui corp aşezat se găseşte în afara perimetrului suprafeţei
de sprijin iar corpul se răstoarnă, în acelaşi mod polarizarea exclusivă către exterior a omului îl
instabilizează şi il dezintegrează. Polarizarea proceselor de cunoaştere către cunoaşterea exterioară,
senzorială este un mod eronat de funcţionare proceselor informaţionale, care în loc să afişeze şi să ţină
cont de parametrii fundamentali din Banca de date a Universului intră sub comanda universului
fenomenal, care nu reprezintă decat o zonă limitată din program ce a fost revelată în cursul evoluţiei
Universului. Acest mod de funcţionare (comandat din exterior) al procesoarelor informaţionale conduce la
instabilitate psihică, afectivă şi somatică, la maladie şi fracturare în timp şi spaţiu a integrităţii fiinţei
umane, la micşorarea eficienţei acţiunilor omului sau civilizaţiei galactice ori planetare, care s-a orientat
astfel.
Progresul, independenţa şi supravieţuirea civilizaţiei umane sunt dependente de
stabilitatea celulei de bază a organismului social: individul uman. Iar stabilizarea
individului care ulterior se manifestă la nivel social, politic, planetar şi cosmic nu poate fi
obţinută din exterior, ci printr-un efort interior de cunoaştere şi ancorare in Ultima
Realitate. Orientarea către interior a efortului de cunoaştere are drept consecinţă simultană
eliberarea, ieşirea noastră de sub controlul obiectelor senzoriale, readucerea în drepturi a
sistemului staţionar de referinţă interior.Aceasta presupune realizarea stingerii
identificarii cu fluctuaţiile mentale(proiectiile de pe ecranul mental), starea de vid mental,
de ecran sau oglindă neperturbată în care să se oglindească realitatea aşa cum este ea.
Readucerea în drepturi a sistemului de referinţă staţionar este echivalentă găsirii punctului
de sprijin aflat in repaus absolut, de care avea nevoie şi Arhimede pentru a putea mişca cu
ajutorul parghiilor întreaga lume. Acest punct de sprijin se află pretutindeni în fiecare
fragment al universului distribuit continuu, holografic, însă contactul cu el nu poate fi
realizat decat direct, prin interior, după inlăturarea tuturor perturbaţiilor şi ataşărilor
mentale, după suprimarea tuturor fluctuaţiilor, care colorează şi modifică perceperea
realităţii suport.
Autocunoaşterea şi consecinţa ei autocontrolul nu sunt decat aspecte ale cunoaşterii
experimentale verticale(nemijlocite), care reprezintă singurul criteriu real de apreciere a
evoluţiei unui om ori a unei civilizaţii. Trebuie să ne cunoaştem pe noi insine atat pentru a
găsi adevărul care vindecă, purifică şi eliberează, cat şi pentru a ne putea conduce pe noi
în viaţă. Fără această cunoaştere esenţială "avem ochi dar nu vedem, avem urechi dar nu
auzim si nu ne reamintim cine suntem" încercăm dar nu ne vindecăm şi nu putem ajuta pe
nimeni. Cunoaşterea exclusivă exterioară, caracterizată de dorinţa de a şti tot, este o
cunoaştere orizontală(mijlocita), prizonieră a lumii senzoriale şi fenomenale; ea lasă deschisă
poarta pentru ca civilizaţia prezentă să ignore totul, să rămană neputincioasă. Efectul
acestei cunoaşteri progresive este o amplificare a ignoranţei în care omul devine sigur de
un singur lucru: "ştie că nu ştie nimic". Orice cunoaştere înrădăcinată în Realitate este
rezultatul unui proces ce include trei etape consecutive: experimentarea directă şi atentă;
observaţia critică şi realizarea unui model
49