Shiva Samhita - Mirahorian

TRATAT PRACTIC DE RAJA-YOG A 118
Agartha, imensa lume subterană, cu ramificaţii sub continente şi oceane, unde se conservă
toate moştenirile tehnice, magice şi spirituale ale marilor civilizaţii dispărute este o
tradiţie ce reapare la diferite popoare purtand diferite nume. Shambhala este numele unui
regat mitic situat de legendă în nord-estul Indiei. Un mit esenţial afirmă că salvatorii
umanităţii vor veni din Shambhala, atunci cand Pămantul va fi dominat de război şi
distrugere. Tradiţia tibetană consideră că Shambhala este un „abis sau o vale ascunsă" în
care oamenii s~au refugiat în perioadele de dificultate şi de unde au venit sau vor veni
salvatorii omenirii. Conform tradiţiei tibetane Kalachakra-Tantra („Roata Timpului"),
ultima şi cea mai complexă Tantra buddhistă (sec. X) a fost redactată de regele mitic
Suchandra din Shambhala care a transmis-o la şapte regi şi douăzeci şi cinci de profeţi. De
la al doisprezecelea profet doctrina a ajuns în India şi apoi în Tibet. Astăzi Kalachakra-
Tantra este practicată încă de şcoala Gelugpa. Se remarcă exerciţiile externe şi interne din
Yoga din care specifice sunt şase exerciţii de meditaţie.
Toate tradiţiile şi tehnicile utilizate în sistemele Yoga şi înrudite indică posibilitatea
omului de a-şi rectualiza moştenirile preistorice care s-au atrofiat în urma cataclismului
planetar şi neglijării realizării de sine prin ataşarea de calea exterioară de cunoaştere şi de
control abordată de civilizaţia actuală. Toate căile şi religiile par reinterpretari,
reformulări, actualizări ale unui mesaj unic "care este însămantat periodic" (după parabola
lui Iisus) pană cand „este găsit solul prielnic", pana cand ne vom putea ridica la starea
originară; pană cand ne vom reaminti adevarata identitate. Unitatea experimentală şi
teoretică dintre mesajul buddhist şi cel taoist este atestată de realitatea istorică. Este oare
o întamplare faptul istoric cunoscut că în China buddhismul, provenit din Asia centrală, a
pătruns în anul 2 e.n. şi a fost considerat la început, pe bună dreptate, ca o variantă a
taoismului, apropiat de cel indicat de Lao Tseu în Tao Te King.
In Tao Te King atingerea Ultimei Realităţi se realizează prin non-acţiune, tăcere, prin
scădere continuă a agitatiei, prin stingerea acţiunilor (mentale şi somatice) care ne ţin
prizonieri în lumea cauzală a acţiunii şi reacţiunii. In buddhism starea de eliberare sau
iluminare este caracterizată de disoluţia eului individual şi efemer în Brahman. Nirvana (lit.:
"stingerea") sau "marea moarte" este " stinderea fara sa murim", forma finală a non-acţiunii
care eliberează omul de suferinţă, moarte şi renaştere, si de toate formele de înlănţuire
terestra. Este starea de conştiinţă supremă şi imuabilă care în Bhagavad Gita este numită
"Brahma Nirvana", în Upanishade "Turiya", în Yoga "Nirbija Samadhi", iar în Vedanta
"Nirvikalpa Sarnadhi". Non-acţiunea (Wu Wei) din Tao Te King corespunde cu o
exactitate matematică cuvantului sanskrit "Ni Vritti" (fără vritti, fără fluctuaţii mentale) şi
nu lui "Nir Vritti" (starea naturii în concreţiune, emaniciparea finală a existenţei din
buddhism). Realizarea experimentală a Vidului imuabil, a stării de oglindă mentală este
caracteristica ce uneşte cele două filozofii (religii) care oferă o aceeaşi doctrină de
eliberare.
152