Shiva Samhita - Mirahorian

TREZIREA IN TRADITIILE OMENIRII 112
este constituită din campuri magnetice, electrice şi nucleare încărcate cu energie şi supuse
unei perpetue mişcări, la fel savanţii (rishi) sistemului Advaita au arătat că realitatea nu
este nimic altceva decat energie şi camp prezentată sub forma conştiinţei (chit) şi că
omul percepe un univers grosier prin intermediul unor organe de simţ grosiere, din cauza
identificării sale cu corpul. Realitatea imuabilă este acoperită (vikshepa) în gandire de
perceperea unei lumi sensibile compusa din nume şi forme (Namarupa) aflate în perpetuă
mutaţie.
Exemplul cel mai cunoscut, citat de Shankara, este cel al unei funii care este luată drept
şarpe în întuneric. Frica, spaima, bătăile inimii sunt declanşate de un şarpe care nu a
existat şi nu va muri niciodată pentru că el nu trăia decat în imaginaţia noastră. Dacă
"vedem", graţie unei surse de lumină, că şarpele nu era decat o funie, iluzia nu mai revine
niciodată. In acest caz, nu există numai ignoranţă ci şi superpoziţie (vikshepa) a unei imagini
sau modificări mentale, care nu are nimic comun cu realitatea.
Advaita-Vedanta arată că omul, în ignoranţa sa, îşi petrece timpul suprapunand
"cordajului” plasei fundamentale (Brahman), imaginea "şarpelui" (lumea sensibilă,
fenomenală). Shankara scrie: "o frază rezumă ceea ce găsim în mii de cărţi: numai singur
Brahman este real, lumea nu este decat o aparenţă; Sinele nu este altceva decat însuşi
Brahman". Alături de Shankara, care este considerat principalul exponent al sistemului de
gandire nondualist [cunoscut şi sub numele de Shankaracharya( 788-820 e.n.), elev al lui
Govirdapada, iar acesta din urmă discipol al iui Gaudapada] autorul unor opere dintre care
cele mai importante sunt: Atmabodha, Tattvabodha, Upadesha-Sahasri şi Viveka-
Chudamani, cat şi marele comentariu al Vedanta-Sutra (Brahma Sutras) intitulat
Shariraka-Bhashya ("Tratatul sufletului cosmic")], trebuie situat un alt reprezentant de
frunte al curentului Advaita-Vedanta: Gaudapada. Lui Gaudapada îi aparţine cel mai
important comentariu (karika) al unui text sacru: Mandukya Upanishad, prin
intermediul căruia a devenit celebru şi prin care se ilustrează relaţia dintre Yoga şi
Vedanta. Acest comentariu este împărţit în patru părţi. Prima parte reprezintă o
interpretare a Mandukya-Upanishad. A doua, Vaitathya (skrt: "non-adevărul") descrie
caracterul iluzoriu al realităţii empirice şi a teoriilor care se raportează la aceasta. A treia,
Advaita, este consacrată nondualităţii şi identităţii dintre Atman şi Jiva. Jiva (de la : "jiv":
"a trăi"; fiinţa vie încarnată, deci muritoare) desemnează Sinele întrupat care se
identifică cu corpul şi gandurile. Devenit Ego, el îşi crează iluzia unei dualităţi şi a unei
cauzalităţi şi se înlănţuie astfel în ciclul naşterii şi al morţii; Jivatman este Atman care se
manifestă sub forma Sinelui întrupat. El locuieşte intr-un corp pe care îl utilizează ca
instrument, cunoscand că în realitate el este dintotdeauna Atman. Jiva este Ishvara, dar
numai în manifestarea sa parţială. Din punct de vedere filozofic, Jiva este Brahman
manifestandu-se ca Sine individual graţie puterii Sale (Shakti). Numărul de Jiva este
infinit, în timp ce
146