Shiva Samhita - Mirahorian

TREZIREA IN TRADITIILE OMENIRII 103
pe de altă parte universul ortoexistenţial, cauzal, suprasensibil, atemporal). Această
concepţie lingvistică cu consecinţe multiple în ştiinţa actuală depăşeşte simpla anticipaţie
şi este mai degrabă mesajul civilizaţiilor anterioare, care
dintr-un orgoliu cultural continuă să fie ignorat.
Izomorfismul ritului cu limba (ambele fiind, după cum a observat prima dată F. de
Saussure: "sisteme de semne") a paralelismului (stabilit încă de către textele vedice), a
cosmodinamicii şi psihodinamicii arată că diversele fragmente ale mesajului ce ne-a fost
transmis continuă să păstreze întregul, pentru cei ce au ochi să vadă.
Activitatea limbaj-gandire începe şi se sfarşeşte prin intuiţia unei forme originale, a
unei reprezentări virtuale identică cu realitatea absolută, prin transce-derea Multiplului în
Unu. Ultima Realitate, atat în subiectivitate cat şi în obiectivitate este Unul, ca unitate a
potentelor pure, dincolo de manifestarea lor în act. Fiecare fragment al mesajului transmis,
recurgand la distincţia dintre virtualitate (nemanifestare) şi manifestare, oferă o ieşire din
contradicţia Unului cu Multiplul: Unul este lipsit de determinările Multiplului, însă le
conţine sub forma predeterminărilor (aşa cum un program de calculator sau un cod genetic
poate genera pe terminal un film sau o acţiune efectivă). Unul trece în Multiplu şi se
întoarce la sine, aşa cum a dovedit-o continua pendulare a limbajului-gandire între sincronia
intuiţiei şi diacronia discursivităţii, logicii.
Relaţia dintre formă (informaţie, nivel informaţional) şi manifestare nu a rămas cantonată
în incinta teoriei lingvistice, ca în structuralismul contemporan, ci a fost înţeleasă şi
transpusă în marea temă a Unului şi Multiplului, căreia filozofia de pretutindeni a încercat
să-i dea diverse rezolvări, atat în plan gnoseologic cat şi ontologic. Soluţia dialectică a
acestei antinomii a fost cu putinţă într-o filozofie care a avut rădăcinile adanc înfipte în
experienţa lingvistică în care absolutul formei nu este o ipostază ruptă de fenomenalitate,
ci matricea acesteia.
Brahman, care în gandirea mistică era principiul suprem din care emana lumea, devenit
în metafizica Vedanta "Absolut" în sensul de "non-relativ", cauza fără de care nu se
poate da socoteală de spectacolul cosmic; Vedanta avea de ales între a considera Multiplul
fie ca Maya "iluzie cosmică", fie ca rezultat al ignoranţei (Avidya). Deşi replică a
ortodoxiei brahmanice faţă de erezia buddhistă, Vedanta îşi însuşeşte o viziune aproape
identică cu cea a propriilor săi oponenţi, asupra Absolutului: Brahman, ca şi Nirvana,
reprezentau Absolutul întrucat erau planuri complet opuse fenomenalităţii contradictorii,
generatoare de suferinţă. Condiţia precară a individului şi a oricărei existenţe în
temporalitate este datorată încetării manifestării unei realităţi absolute, ca urmare a iluziei
şi ignoratei, care împiedică sau ecranează comunicarea dintre Unu şi Multiplu.
Demersul filozofic al gramaticienilor şi al filozofilor limbajului este apropiat prin
dialectica lui de cel al lumii arhaice şi totodată de prelungirile directe ale acesteia în Yoga,
unde tensiunea dintre Unu şi Multiplu se rezolvă în intimitatea
137