Shiva Samhita - Mirahorian

TREZIREA IN TRADITIILE OMENIRII 101
După cum remarca şi A. Foucher [în: "Le Compendium des Topiques" (Tarka-
Samgraha) par Annambhatta", Paris, 1949, p.37-38]: "Eterul are o poziţie mediană în
seria celor nouă substanţe făcand trecerea de la cele patru elemente sensibile la cele cinci
ultrasensibile".
Traducerea termenului sanskrit " akasha " prin "eter spaţial" este destul de aproximativă.
In gandirea indiană, akasha este considerat ca un principiu al luminozităţii. In toate şcolile
filozofice indiene, inclusiv în buddhism, akasha joacă un rol important. In Chandogya-
Upanishad (1.9.1) se spune că "toate existenţele sunt născute din akasha şi se reîntorc în
akasha". Eterul spaţial este considerat ca o realitate obiectivă şi subiectivă în acelaşi timp,
deoarece spaţiul din interiorul inimii în care stă Sinele şi se dezvoltă activitatea psihică
(spaţiul conştiinţei) este denumit şi el tot akasha. Shankara consideră eterul condiţia
prealabilă a oricărei existenţe şi principiul "care conferă locul său fiecărei existenţe".
Eterul spaţial este o ipostază a vidului, a Ultimei Realităţi, suportul holografic unificator al
tuturor lucrurilor (în care se suprimă şi dualitatea subiect-obiect). Aşa cum vom arăta în
continuare, vidul constituie numitorul comun al tuturor curentelor mistice orientale şi una
dintre marile întrebări ale ştiinţei actuale (fizica vidului, diagramele vidului, teoria
cuantică a vidului).
Se stabileşte astfel, atat o punte între Yoga şi celelalte căi ce urmăresc vidarea
experimentală a ecranului mental, cat şi cu fizica vidului fizic (din care se nasc şi în care
dispar particulele elementare, ca şi cum ar fi solidificări (îngheţări) temporale ale
hologramei, localizari într-un ocean cu "apa eterică" ce umple întreg Universul. '
3.3.4 Relaţia dintre gandire, limbaj, informaţie şi Yoga.
Temeinicia logicii, care este o disciplină limitată numai la anumite expresii lingvistice
presupune o bună analiză lingvistică. Relaţia dintre gandire şi limbaj îşi găseşte noi soluţii în
raport cu cele cunoscute pana în prezent din confruntarea a trei discipline, practic
autonome: logica, lingvistica şi semiologia. In contextul gandirii indiene, spre deosebire de
cel european, relaţia cronologică şi implicita filiaţie între cele trei discipline este
semiologia, lingvistica şi la sfarşit logica. Textele logice, posterioare celor gramaticale au
beneficiat de analiza limbii sanskrite. Logica indiană este o epistemologie dublată de o
semiologie, iar în faza ei elaborată dezvoltă teorii semantice. Acesta relaţie evidenţiază
generalitatea semiologiei şi subordonarea lingvisticii, deoarece limbajul verbal reprezintă
doar unul din sistemele semiologice. In Occident, prin sistemul lui Aristotel, care a început
cu logica (cea mai restransă dintre cele trei discipline) s-a imprimat o tendinţă ce a
dominat întreaga evoluţie ulterioară a ideilor. Noi, europenii am descoperit succesiv şi
implicit dependent întai logica, apoi lingvistica şi în cele din urmă semiologia, mergand de
la particular la general. Cunoaşterea întregului din parte conduce la confuzii inerente,
reducţioniste. Concluzia relativistă a pluralităţii de sisteme logice şi în consecinţă a
pluralităţii de limbaje, fiecare dintre acestea
135