Shiva Samhita - Mirahorian

TREZIREA IN TRADITIILE OMENIRII 99
Definitia Nyaya căuta să pună degetul pe acea proprietate care nu mai aparţine nici unui
alt obiect. Definiţia nu viza o descriere completă a esenţei ci să indice ceea ce, în această
esenţă, nu-i aparţine decat ei singure. Prin această definiţie nu avea loc un act de
cunoaştere, ci de recunoaştere, nu gnosologic ci pragmatic. Numai prin negare ("Neţi,
Neţi"), prin excludere progresivă (kevalavyatireka) se ajunge la identitatea dintre obiectul
semnificat şi substratul existenţial. Definirea din Nyaya desemnează modul experimental
utilizat în Yoga pentru descoperirea Sinelui, esenţei propriei noastre fiinţe. Toate ramurile
din cadrul practicii Yoga au drept scop resuingerea fluctuaţiilor mentale (vritti) şi cauzelor
acestor modificări (klesha), eliminarea intiparirilor (samskara) şi condiţionărilor diverse,
pentru ca atingand starea neperturbată, să ne putem recunoaşte.
Nyaya-Sutra comentată de Vatsyayana arată că executarea unei comenzi trebuie
susţinută prin motivaţii, care să contribuie la convingerea celor ce urmează să o
îndeplinească, la dobandirea consimţămantului.
Pentru practica Yoga, Nyaya reprezintă argumentul logic fundamental, fiindca "ceea
ce se petrece jos este la fel cu ceea ce se petrece sus", deoarece aceeaşi realitate se
manifestă în fiecare etaj fenomenal. Perspectiva filozofică a gramaticienilor rămane
apropiată prin dialectica ei de cea a lumii arhaice şi totodată de prelungirile directe ale
acesteia în Yoga, în care tensiunea dintre Unu şi Multiplu se rezolvă în intimitatea concretă
a propriei fiinţe, cu ajutorul experienţei mistice.
Sincretismul filozofiei gramaticale cu Yoga şi tantrismul este remarcat de M. Eliade (în:
Mephistopheles et l'androgyne, Paris, 1962, p.142) cand spune: "imaginea oului ca
metafizică preferată a lui Bhartrhari, pentru a expune trecerea de la Unu la Multiplu şi
invers, este preluată din textele arhaice - ea revine neîncetat în Rig-Veda şi Upanishade,
fiind unul din modelele de transcedere a tuturor opoziţiilor. Virtuţile soteriologice ale
gramaticii sunt exprimate în mod direct de Bhartrhari cand o numeşte "Yoga cuvantului"
(în Vakyapadya, I,20), cand o califică "apropiată de Brahman, asceză a ascezelor",
"poarta salvării, remediu al impurităţilor vorbirii" (ibid. I,14), "prima treaptă pe calea
realizării spirituale [...] calea dreaptă, calea regală, pentru cei ce caută mantuirea (ibid.
I,16). Toate aceste aprecieri trebuie înţelese în spiritul unei anumite soterologii indiene,
conform căreia desăvarşirea nu se dobandeşte prin ruperea de experienţa empirică, ci
dimpotrivă, prin asumarea şi dominarea acesteia. Drumul spre Unu presupune paradoxul
angajării în Multiplu, cuplajul total cu lumea fenomenală în cădere furnizează
imponderabilitatea, eliberarea din Multiplu şi cucerirea acestuia
printr-o experienţă concretă şi lucidă. Aşa precum în practica şi asceza Yoga se caută
dobandirea unităţii în intimitatea experienţelor psihofiziologice, în actul eroic al
transfigurării acestora, tot aşa şi gramatica sanskrită, cea mai severă şi mai dificilă
dintre disciplinele intelectuale ale lumii indiene, deschide calea spre "lumina intuitivă
prin rigoarea dominării asprelor sale reguli ce vorbesc pană la urmă despre ipostaze în
Multiplu ale verbului unic".
133