Shiva Samhita - Mirahorian

TREZIREA IN TRADITIILE OMENIRII 95
Obiectul referinţei (adhikarana) din legea universală nu este mulţimea oamenilor
("toţi oamenii mor"), ci fiecare om în parte ("om de om merge către moarte").
Formularea indiană a generalului in forma distributiva este lipsită de ambiguitatea
procedeelor sintactice europene ce recurg la operatorul universal "omnis" (toţi) sau la
conjuncţia condiţională "dacă". Kaiyata, comentand regula (VIII, 1,1) din Panini stabilea
că operatorul universal sanskrit "sarva" are trei sensuri: (1) totalitatea tuturor obiectelor
(dravya), ca în exemplul "a dăruit tot
ce-i aparţinea, (2) totalitatea modurilor (prakara), ca în exemplul „va servi toate felurile
de mancare" şi (3) şi totalitatea părţilor (avayara), ca în exemplul "toată panza a ars". In
finalul confruntării dintre generalitatea premisei universale din silogismul aristotelic şi cea
a regulii semnului din raţionamentul indian observăm aspectul colectiv, conceptual,
descriptiv, declarativ, teoretic închis al celei dintai şi cel distributiv, virtual, deschis,
prescriptiv, normativ, holografic al celei de-a doua, izvorată din experienţa directă a
Realităţii. Regula semnului normează actul cunoaşterii fără a fi o regulă pur
convenţională, ci una extrasă din ierarhia relaţiilor dintre obiectele de conştiinţă, prin
inversarea acesteia. Este revenirea la limbajul primordial universal, la semnul natural,
care este, după cum afirma Umberto Eco (în "La forme del contenuto", Milano, 1971
p.23, citat în [37] la p.57) "elementul interpretativ comun al tuturor semnelor artificiale,
dar care este de natură diferită de aceea a semnelor artificiale". Ca şi Aristotel care a avut
ambiţia ca prin silogistică să realizeze un mijloc ce trebuia să ducă dincolo de cunoaşterea
faptului existenţial, la esenţă, să descopere "pentru ce-ul" lucrurilor, şcoala filozofică
Nyaya caută cunoaşterea Ultimei Realităţi dar ajunge la concluzia că descoperirea
esenţei este un act al intuiţiei experimentale, mai presus de cel al cunoaşterii intelectuale.
După cum afirmă B. Parrain (în "Recherches sur la nature et les fonctions du langage",
Paris, 1942, p.187) şi Sergiu Al-George ([37] p.58) "Aristotel a fost nedrept cu semnul
deoarece n-a înţeles relaţia acestuia cu structurile inteligibile; în doctrina indiană, în
ierarhia generalităţii semnul(simbolul) deţine un rang inferior semnificatului(orice simbol
este doar un recipient al unui continut). Relaţia de la particular la general (cunoscută
indienilor) era pentru Aristotel şi o relaţie inversă: de la general la particular" (Retorica,
1.2, 1357b). In Nyaya-sutra (11,2,9) forma (akrti) speciei, socotită ca o manifestare a
genului (jati), este semnul (linga) acesteia din urmă. Teoria despre vyapti a permis lui
Dignaga să descopere că în comunitatea de esenţă inteligibilă, ceea ce este mai determinat
este semnul celui mai puţin determinat (al generalului). Aceeaşi idee se află expusă într-o
formă mai puţin explicită de către Patanjali, încă cu patru secole înainte, atunci cand
citează două versuri ale unor autori necunoscuţi, după toate probabilităţile antecesorii săi (în
IV, 1,6,3 din Mahabhasya cu Pradipa lui Kaiyata şi a lui Nagojibhatta, Motital Banarsidas,
Delhi, 1967). Logica indiană este posterioară gramaticii lui Panini, Ashtadhyayi
(Aṣṭādhyāyī) "Cele opt cărţi (învăţături)" ce reprezintă primul sistem închegat al
gandirii indiene.
129