Shiva Samhita - Mirahorian

TREZIREA IN TRADITIILE OMENIRII 94
Vyapti desemnează o anumită ierarhie obiectuală ce nu poate fi înţeleasă şi percepută,
dar care în planul relaţiei semiotice este inversată; semnul funcţionează "ca raţiune" prin
transcederea opoziţiei între sensibil şi inteligibil, iar relaţia semiotică nu reflectă relaţiile
obiectelor sensibile sau inteligibile decat parţial. Pentru indieni semnul este mai abstract
decat conceptul în opoziţie cu părerea lui C. Levi-Strauss care considera că: "între imagine
şi concept există un intermediar: acesta este semnul...Semnul este mai prejos decat
conceptul. "o legătură între imagine şi concept" (în cartea: "Gandirea sălbatică",
Bucureşti, 1970, p.159).
«Relaţia dintre vyapti şi semn (spune Sergiu Al-George [37] p.53) ne dezvăluie că
ierarhia categoriilor raţiunii nu este ierarhia obiectelor, a universului aşa cum se răsfrange
în conştiinţa noastră, cu toate treptele sale de abstracţie, ci tocmai răsturnarea acestei
ierarhii". Modul în care se generalizează regula în raţionamentul semiotic indian (anumana)
este diferit de cel al premisei universale din silogismul aristotelic iar răspunsul la această
întrebare diferenţiază abstracţia mult mai mare a semnului în raport cu cea a conceptului.
Regula semnului care este numită Niyama, "regulă restrictivă" desemnează principiul de
limitare şi restrangere a unei reguli anterioare. Datorită principiului ecranării succesive a
sferelor de manifestare, cunoscut filozofiei indiene şi parţial ştiinţei actuale (fizica
cuantică), aplicarea regulii semnului Niyama ne arată că nu se insistă doar pe ideea de
universalitate sau generalitate, ci şi asupra celei de adaptare la situaţia concretă a unui
anumit nivel de manifestare. Niyama este o trecere de la absolut la relativ, de la general
la particular, deci o regulă de aplicare a restricţiilor ce decurge din principiul ecranării.
Ambiguitatea operatorului "omnis" a fost remarcată de Anton Dumitriu (în "Istoria
logicii", Buc, 1969, p.391-396) plecand de la contribuţia esenţială pe care logica
medievală a adus-o logicii stoice: într-un caz universalitatea are sens colectiv ca în
propoziţia „toţi apostolii Domnului sunt doisprezece", iar în al doilea caz un sens
distributiv ca în "toţi oamenii doresc să cunoască". Prin confuzia apărută între aceste două
înţelesuri se ajunge la sofisme. Din cauza ignorării celor două tipuri de universalităţi logica
matematică a ajuns la paradoxul "mulţimii tuturor mulţimilor". Logica şi raţionamentul
indian, utilizand regula semnului, recurge necondiţionat la operatorul universal (în
sanskrită"sarva" – tot distributiv prin fiecare; toţi, toate) şi la subordonarea condiţională.
Regula de restricţie (niyana) se exprimă fie printr-o subordonare relativă la subiect, fie
printr-o subordonare circumstanţială de loc: oricare/fiecare sau oriunde/acolo. Astfel relaţia
dintre semn (fumul) şi obiectul indicat (focul) se exprimă: "orice posedă fum, posedă foc"
sau "oriunde există fum, acolo există foc". Ambele reguli de subordonare (subiectivă ori
spaţială) sunt generalizări de tip distributiv.
128