Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

Ecotoxicologia metalelor în lunca Dunării 65
la ora actuală. Se arată că există în Europa la ora actuală două metodologii specifice, un de
evaluare a riscului asupra sănătăţii şi una de evaluare a riscului ecologic, şi că un concept
distinct, aşa numita evaluare a riscului de mediu (eng. “environmental risk assessment”) a fost
dezvoltat pentru aplicare uneia din cele două metode de bază de mai sus la cazul unui proiect
specific.
Banca Asiatică de Dezvoltare (1991) a publicat ghiduri pentru evaluarea de risc ecologică,
concepute să crească calitatea EIA în cazul unor impacte şi incertitudini semnificative.
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) este şi ea activă în dezvoltarea
liniilor de ghidare a evaluării de risc şi în aplicarea lor în arena internaţională (OECD 1996).
Directoratul de Mediu al OECD coordonează un program pe termen lung despre pericol şi
evaluarea de risc, focalizat, în primul rând, pe folosirea de substanţe chimice şi efectele lor
ecologice.
Cu câteva excepţii, evaluarea de risc trebuie încă să fie consolidată formal în cadrul procesului
EIA. Acest fapt este în mod special valabil pentru UE, unde absenţa unor reglementări general
valabile privind modul în care trebuie realizată o evaluare de risc şi lipsa unui cadru metodologic
comun, au generat o abordare punctuală a evaluării de risc în contextul unei EIA. Revizuirea
Directivei 85/337/CEE este un pas în această direcţie dar nu e un substitut pentru un cadru de
lucru legislativ explicit, complet, integrat.
Până acum, evaluarea de risc ecologic a fost aplicată în EIA aproape exlusiv pentru probleme
toxicologice privind sănătatea umană şi pagubele ecologice, dar un număr de alte tipuri de
impact sunt posibile în natură, dar sunt exprimate convenţional în EIA prin termeni calitativi: de
exemplu, impact vizual, impacte sonore, olfactive, impacte legate de trafic, etc. Un alt aspect
este că în timp ce majoritatea procedurilor de evaluare a riscului includ o cerinţă formală pentru
analiza şi menţionarea incertitudinii, în practică un număr semnificativ de evaluări fie ignoră
existenţa sa, fie nu reuşesc să trateze incertitudinea într-o manieră explicită şi permanentă
(Bartell & Biddinger 1995). Ca rezultat, încrederea în procesul evaluării de risc a fost erodată,
făcându-i pe unii comentatori să conteste valoarea unei asemenea abordări.
Cu excepţia SUA, evaluarea de risc s-a dezvoltat, în general, într-o manieră ad-hoc, cu un
consens limitat chiar şi în privinţa definirii termenului. În ţările în care nu s-a elaborat încă un
cadru de lucru reglementat, este foarte rar posibil să se compare rezultatele evaluărilor de risc
realizate de către diferiţi practicieni.
În condiţiile în care evaluarea impactului ecologic tinde să se transforme dintr-un tip de evaluare
de impact (adresat evaluării efectelor asupra diversităţii specifice şi ecosistemice) în chiar felul
cum este concepută, pe baze sistemice, întreaga metodologie de evaluare a impactului (Treweek,
1999, Vădineanu, 1999), evaluarea impactului substanţelor toxice va fi, ca direcţie de viitor,
subsumată procedurilor de evaluare a impactului ecologic.
Situaţia în România a evaluării de risc este caracterizată la zi şi pe larg de Barbu şi colab. (2006).