Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

20.01.2015 Views

Ecotoxicologia metalelor în lunca Dunării 63 prevenirii producerii unor accidente sau deversări intenţionate. Reacţia de răspuns este variabilă şi ţine de gradul de pregătire, de propriul sistem de valori etice şi morale, având în vedere că ea vizează toate categoriile sociale. S-a constatat că publicul acordă o atenţie deosebită efectelor acute şi mai puţin celor cronice (care sunt şi mai greu de decelat) datorită caracterului mai abstract al acestora din urmă. Deşi nu are loc o participare efectivă a fiecărui membru al populaţiei, nu se poate realiza o discriminare, deoarece este necesară o sensibilizare a publicului. Necesitatea vine din responsabilitatea publică a decidenţilor, având în vedere că finanţarea proiectelor de mediu este asigurată în proporţie de 50% de către sectorul public (Negrei, 1997). În momentul implicării mai multor factori, mai ales a celor legaţi de cultură, tradiţie, interese economice, politice se pot elabora soluţii adecvate, în afara se cărora s-ar atrage chiar adversitatea publicului, cu amânarea momentului deciziei. Sistemul de valori poate oferi un cadru de referinţă pentru evaluarea, acceptarea sau respingerea comportamentului individual/de grup sau ideilor. Comunicarea şi informaţia sunt cele mai importante variabile ale procesului decizional (necesitatea tratării informaţiei în contextul comunicării). Deciziile luate trebuie să fie formulate în termeni clari, expliciţi, fără ambiguităţi, uşor de înţeles, astfel încât să se evite suspiciunea, neîncrederea celor afectaţi de acestea faţă de intenţiile factorilor de decizie. Deoarece elaborarea pachetelor de soluţii alternative şi de măsuri, în contextul evaluării costurilor şi beneficiilor pe termen lung sau scurt înseamnă, de fapt, negocierea intereselor individuale sau de grup, este esenţială participarea directă şi indirectă a tuturor componentelor capitalului social (Vădineanu, 1998). Este necesar accesul nediscriminatoriu la rezultatele evaluărilor, precum şi participarea membrilor structurilor sociale în procesul de elaborare a strategiilor cu privire la efectele ecotoxicologice. Intervenţia autorităţii centrale constă în promovarea realizării unui monitoring integrat şi optimizarea continuă a acestuia în scopul obţinerii de date reale, precum şi introducerea de tehnici şi tehnologii adecvate pentru reţinerea poluanţilor de la sursă (Marinescu, 1996), iar a organizaţiilor neguvernamentale se referă la modalităţi de transmitere a informaţiei şi aplicarea unor planuri de acţiune care constau în: ‣ editarea şi distribuirea unor buletine informative ‣ lobby parlamentar ‣ proiecte în Parlament ‣ participarea în Consiliile locale la dezbaterea studiilor de impact ‣ acordarea de consultanţă ‣ participarea prin consilieri la administraţia locală ‣ executarea de proiecte Calitatea datelor şi cunoştinţelor depinde de instrumentele disponibile şi de metodele utilizate. În multe cazuri numărul unităţilor de probă, frecvenţa de prelevare şi acurateţea determinărilor nu pot fi respectate din lipsa sau insuficienţa resurselor financiare şi capitalului fizic (echipamente de bază şi majore) Având în vedere că la un sistem de monitoring participă mai multe reţele, este necesară proiectarea şi dezvoltarea unui sistem de management al informaţiei (cu suportul logistic adecvat) în care se disting două circuite ale datelor: ‣ circuitul pe orizontală între sisteme de monitoring ‣ circuitul pe verticală de la organizaţiile care obţin datele către cele care construiesc sistemele informaţionale specifice. Vom încheia acest capitol cu câteva remarci referitoare la procedurile de analiză funcţională şi de evaluare de impact. Nu sunt practic dezvoltate de o manieră explicită proceduri analiză funcţională şi valorică dedicate evaluării serviciilor de absorbţie a produşilor. Atunci când acest serviciu este inclus în lista celor evaluate, nu se ia în considerare posibilul antagonism cu alte servicii şi producerea de resurse regenerabile. Dintre procedurile de evaluare de impact existente, evaluarea de risc este cel mai frecvent utilizată pentru evaluarea efectelor poluanţilor toxici

64 Analiza critică a cunoaşterii asupra sănătăţii umane şi componentelor capitalului natural (Eduljee, 1999), dar elemente relevante se găsesc şi în proceduri mai sectoriale de evaluare a impactului (asupra aerului, solului, etc). Nu există o definiţie unică, internaţional acceptată, a evaluării de risc. Cea mai larg citată definiţie este cea a Consiliului Naţional de Cercetare al Statelor Unite (NRC) într-o expunereseminar despre managementul de risc în procesele decizionale ale guvernului (NRC 1983): ”evaluarea riscului reprezintă caracterizarea potenţialelor efecte adverse asupra sănătăţii în cazul expunerilor umane la accidente ecologice”. Departamentul de Mediu al Marii Britanii (1995) defineşte evaluarea de risc drept „strângerea structurată a informaţiilor disponibile despre riscuri şi formarea unei judecăţi în privinţa lor”, iar managementul de risc urmând ca "procesul de implementare a deciziilor despre acceptarea sau modificarea riscurilor". Australia (ANZECC/NHMRC,1992), Noua Zeelandă şi Canada, urmează de asemenea schema NRC. De departe cea mai largă folosire a evaluării de risc în SUA a fost în evaluarea sănătăţii potenţiale a oamenilor şi a riscurilor ecologice cauzate de expunerea la substanţe chimice periculoase în zonele contaminate. Recunoscând că aplicarea şi interpretarea eficientă a regulamentelor ar fi facilitată de un cadru de lucru metodologic comun, USEPA a dezvoltat o serie de linii de ghidare generice destinate unei varietăţi de probleme; metodologii pentru evaluarea expunerii; dezvoltarea metodelor de evaluare toxicologică pentru carcinogeni şi noncarcinogeni; metodologii de evaluare a riscului pentru managementul solului contaminat; ghidare pentru realizarea evaluărilor de risc ecologic (US-EPA, Agenţia de Protecţie a Mediului a SUA, 1986a, b, 1988a, b). Disponibilitatea publicaţiilor US-EPA, metodologiilor îngrijit elaborate şi tendiţa SUA de a aborda multe probleme de mediu înaintea altor ţări au avut ca rezultat faptul că un număr de organisme reglatoare şi/sau profesioniste au adoptat protocoalele US-EPA ca metodologie standard, adesea cu puţine schimbări sau fără nici o modificare. Exemple de ţări care au aplicat metodologiile US-EPA sunt Australia, Marea Britanie, Tailanda, Canada. La nivelul Uniunii Europene (UE) evaluarea de risc a fost până acum aplicată pentru identificarea şi managementul impactelor asupra oamenilor şi a mediului natural mai larg cauzate de folosirea de zi-cu-zi a substanţelor ca produse de consum. De exemplu, Directiva 92/32/EEC (Comisia Comunităţii Europene 1992) şi Prevederea Comisiei 793/93 (Comisia C.E. 1993b) cer ca o evaluare de risc formală să se facă în privinţa unor substanţe “noi” sau deja “existente”, respectiv în contextul Directivei asupra Clasificării, Ambalării şi Etichetării Substanţelor Periculoase - aşa numita Directivă CPL 67/548/EEC - şi amendamentelor sale. Directiva 93/67/EEC (Comisia C.E. 1993a) prezintă principiile pentru realizarea evaluărilor de risc asupra noilor substanţe, susţinute de un detaliat “Document de Ghidare Tehnică” (Comisia C.E. 1996) Prevederile Comisiei 1488/94 (Comisia C.E. 1994) descriu un cadru de lucru paralel pentru evaluarea de risc asupra substanţelor deja existente. Un protocol a fost pregătit de către C.E. ca ghid pentru realizarea evaluărilor de risc în cadrul acestei legislaţii (Comisia C.E. 1996). Evaluarea de risc nu este o cerinţă explicită a Directivei 85/337/EEC despre evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului (Comisia C.E. 1985), sau a legislaţiei naţionale privind EIA a Statelor Membre altfel decât în contextul expunerii ocupaţionale şi al controlului pericolelor majore. Oricum, revizuirea Directivei din 1985 include nevoia de a se lua în considerare riscul de accidente prezentat de substanţe sau tehnologii folosite (Comisiile C.E. 1997). Proceduri recunoscute ca “evaluări de risc” sunt de fapt prezente într-o mare proporţie în EIA europene, în special în legătură cu impactul emisiilor chimice asupra sănătăţii umane. Centru de cercetare pentru monitoring şi evaluare (MARC, 1998) face o sinteză de amploare a problematicii evaluării de risc în europa, pe care o recomandăm ca fiind cea mai comprehensivă

64<br />

Analiza critică a cunoaşterii<br />

asupra sănătăţii umane şi componentelor capitalului natural (Eduljee, 1999), dar elemente<br />

relevante se găsesc şi în proceduri mai sectoriale de evaluare a impactului (asupra aerului,<br />

solului, etc).<br />

Nu există o def<strong>in</strong>iţie unică, <strong>in</strong>ternaţional acceptată, a evaluării de risc. Cea mai larg citată<br />

def<strong>in</strong>iţie este cea a Consiliului Naţional de Cercetare al Statelor Unite (NRC) într-o expuneresem<strong>in</strong>ar<br />

despre managementul de risc în procesele decizionale ale guvernului (NRC 1983):<br />

”evaluarea riscului reprez<strong>in</strong>tă caracterizarea potenţialelor efecte adverse asupra sănătăţii în cazul<br />

expunerilor umane la accidente ecologice”. Departamentul de Mediu al Marii Britanii (1995)<br />

def<strong>in</strong>eşte evaluarea de risc drept „strângerea structurată a <strong>in</strong>formaţiilor disponibile despre riscuri<br />

şi formarea unei judecăţi în priv<strong>in</strong>ţa lor”, iar managementul de risc urmând ca "procesul de<br />

implementare a deciziilor despre acceptarea sau modificarea riscurilor". Australia<br />

(ANZECC/NHMRC,1992), Noua Zeelandă şi Canada, urmează de asemenea schema NRC.<br />

De departe cea mai largă folosire a evaluării de risc în SUA a fost în evaluarea sănătăţii<br />

potenţiale a oamenilor şi a riscurilor ecologice cauzate de expunerea la substanţe chimice<br />

periculoase în zonele contam<strong>in</strong>ate. Recunoscând că aplicarea şi <strong>in</strong>terpretarea eficientă a<br />

regulamentelor ar fi facilitată de un cadru de lucru metodologic comun, USEPA a dezvoltat o<br />

serie de l<strong>in</strong>ii de ghidare generice dest<strong>in</strong>ate unei varietăţi de probleme; metodologii pentru<br />

evaluarea expunerii; dezvoltarea metodelor de evaluare toxicologică pentru carc<strong>in</strong>ogeni şi noncarc<strong>in</strong>ogeni;<br />

metodologii de evaluare a riscului pentru managementul solului contam<strong>in</strong>at; ghidare<br />

pentru realizarea evaluărilor de risc ecologic (US-EPA, Agenţia de Protecţie a Mediului a SUA,<br />

1986a, b, 1988a, b).<br />

Disponibilitatea publicaţiilor US-EPA, metodologiilor îngrijit elaborate şi tendiţa SUA de a<br />

aborda multe probleme de mediu îna<strong>in</strong>tea altor ţări au avut ca rezultat faptul că un număr de<br />

organisme reglatoare şi/sau profesioniste au adoptat protocoalele US-EPA ca metodologie<br />

standard, adesea cu puţ<strong>in</strong>e schimbări sau fără nici o modificare. Exemple de ţări care au aplicat<br />

metodologiile US-EPA sunt Australia, Marea Britanie, Tailanda, Canada. La nivelul Uniunii<br />

Europene (UE) evaluarea de risc a fost până acum aplicată pentru identificarea şi managementul<br />

impactelor asupra oamenilor şi a mediului natural mai larg cauzate de folosirea de zi-cu-zi a<br />

substanţelor ca produse de consum. De exemplu, Directiva 92/32/EEC (Comisia Comunităţii<br />

Europene 1992) şi Prevederea Comisiei 793/93 (Comisia C.E. 1993b) cer ca o evaluare de risc<br />

formală să se facă în priv<strong>in</strong>ţa unor substanţe “noi” sau deja “existente”, respectiv în contextul<br />

Directivei asupra Clasificării, Ambalării şi Etichetării Substanţelor Periculoase - aşa numita<br />

Directivă CPL 67/548/EEC - şi amendamentelor sale.<br />

Directiva 93/67/EEC (Comisia C.E. 1993a) prez<strong>in</strong>tă pr<strong>in</strong>cipiile pentru realizarea evaluărilor de<br />

risc asupra noilor substanţe, susţ<strong>in</strong>ute de un detaliat “Document de Ghidare Tehnică” (Comisia<br />

C.E. 1996) Prevederile Comisiei 1488/94 (Comisia C.E. 1994) descriu un cadru de lucru paralel<br />

pentru evaluarea de risc asupra substanţelor deja existente. Un protocol a fost pregătit de către<br />

C.E. ca ghid pentru realizarea evaluărilor de risc în cadrul acestei legislaţii (Comisia C.E. 1996).<br />

Evaluarea de risc nu este o cer<strong>in</strong>ţă explicită a Directivei 85/337/EEC despre evaluarea efectelor<br />

anumitor proiecte publice şi private asupra mediului (Comisia C.E. 1985), sau a legislaţiei<br />

naţionale priv<strong>in</strong>d EIA a Statelor Membre altfel decât în contextul expunerii ocupaţionale şi al<br />

controlului pericolelor majore. Oricum, revizuirea Directivei d<strong>in</strong> 1985 <strong>in</strong>clude nevoia de a se lua<br />

în considerare riscul de accidente prezentat de substanţe sau tehnologii folosite (Comisiile C.E.<br />

1997). Proceduri recunoscute ca “evaluări de risc” sunt de fapt prezente într-o mare proporţie în<br />

EIA europene, în special în legătură cu impactul emisiilor chimice asupra sănătăţii umane.<br />

Centru de cercetare pentru monitor<strong>in</strong>g şi evaluare (MARC, 1998) face o s<strong>in</strong>teză de amploare a<br />

problematicii evaluării de risc în europa, pe care o recomandăm ca fi<strong>in</strong>d cea mai comprehensivă

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!