Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

Ecotoxicologia metalelor în lunca Dunării 57
2. Structura şi proprietăţile fizico-chimice prin care compuşii dintr-o anumită clasă pot fi
identificaţi (elemente din baza de cunoştinţe a chimiei),
3. Nivelul producţiei, destinaţia, modul de depozitare şi procedeele de utilizare (elemente din
baza de cunoştinţe cu privire la sistemele socio-economice).
4. Distribuţia compuşilor chimici în compartimentele principale ale unităţilor
hidrogeomorfologice (sol/litosferă, sedimente, apă) şi troposferă; căile de transport şi nivelul
de expunere respectiv, accesibilitatea lor sistemului de ciclare; biotransformarea, natura
compuşilor derivaţi, mecanismele de transfer, bioacumulare şi bioconcentrare (elemente din
baza de cunoştinţe a biogeochimiei şi ecotoxicologiei),
5. Toxicitatea letală şi subletală şi efectele la nivel macromolecular şi celular (mutagene şi
biochimice), la nivel tisular, respectiv cele fiziologice (elemente din baza de cunoştinţe a
toxicologiei),
6. Ecotoxicitatea compuşilor primari sau a derivaţilor lor – efectele asupra structurii genetice a
populaţiilor, complexităţii şi stabilităţii biocenozelor, asupra productivităţii primare şi
secundare şi calităţii resurselor biologice (elemente din baza de cunoştinţe a ecotoxicologiei)
7. Principalele canale de transfer a compuşilor sau derivaţilor lor, densitatea fluxurilor şi nivelul
de expunere a indivizilor şi populaţiilor umane.
Figurile 5 şi 6 includ elementele acestui mod de abordare integrată.
Dacă detectarea efectelor unui poluant toxic este exclusiv o problemă ştiinţifică, prevenirea şi
acţiunile întreprinse în scopul reducerii efectelor unui poluant iau în considerare şi factori
politici, economici, sociali (Forbes & Forbes, 1994). Problema constă în stabilirea măsurii în
care trebuie să fie implicaţi aceşti factori. Dificultăţile politice, culturale, sociale devin din ce în
ce mai greu de trecut şi de îndepărtat pe măsură ce se măreşte scara spaţială la care se manifestă
efectele ecotoxicologice (frecvent se depăşesc graniţele administrative). De aceea, este necesară
realizarea de convenţii internaţionale care să faciliteze comunicarea atât în vederea realizării de
programe de monitorizare, cât şi în cazul producerii de accidente care au implicaţii
ecotoxicologice şi în acelaşi timp, să impună o oarecare obligativitate din partea fiecăruia de a
respecta normele şi standardele internaţionale.
Efectuarea controlului periodic în vederea stabilirii gradului de respectare a normelor, precum şi
elaborarea şi comunicarea prin intermediul unor rapoarte a gradului în care se aplică măsurile de
prevenire sau post facto, trebuie realizată într-un limbaj accesibil, care să permită comunicarea
între părţile implicate.
Normele şi standardele sunt necesare pentru a diminua pe cât posibil, impactul negativ al
activităţii organizaţiilor, în particular cea legată de producerea şi eliminarea de substanţe toxice
în compartimentele UHGM şi troposferă, care afectează funcţionarea sistemelor ecologice şi se
pot răsfrânge asupra stării de sănătate a populaţiei umane. Prin stabilirea acestor valori se
urmăreşte intensificarea activităţilor de captare a compuşilor nocivi în vederea minimizării
volumului acestora, precum şi a toxicităţii unor compuşi prin eliminarea lor din procesul
productiv, cu alte cuvinte să se poată exercita controlul direct asupra “performanţei ecologice” a
activităţilor de producere a substanţelor chimice şi un control indirect datorat corelaţiei dintre
acestea şi distribuţia poluanţilor în componentele capitalului natural. Termenul “performanţă
ecologică” se referă la capacitatea de încadrare în normele şi standardele stabilite (Negrei, 1999).
Caracterul dual al normelor şi standardelor este dat de faptul că acestea exprimă, pe de o parte,
interdicţia de a depăşi un anumit nivel al emisiilor, iar, pe de altă parte, autorizarea de a polua
până la acest nivel fără a suporta costuri pentru pagubele provocate (Negrei, 1997). Mai mult,
numeroase norme în vigoare reflectă mai degrabă costul decât cunoaşterea ştiinţifică şi iau în
calcul numai un singur aspect al emisiilor, anume toxicitatea (Nierynck, 1999).