Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

56
Analiza critică a cunoaşterii
Hg, Pb, Cd şi Cu au afectat în mod diferit metabolismul glicolatului a trei specii testate
(Potamogeton pectinatus, Vallisneria spiralis şi Hydrilla verticilata). El a fost stimulat în
Potamogeton, inhibat în Hidrilla şi intermediar afectat la Vallisneria (Jana şi Choudhuri, 1981).
H 2 O 2 rezultată din activitate glicolat oxidazei, alături de reducerea activităţii catalazei, poate fi
responsabilă de senescenţa mai rapidă a Potamogeton. Efectul sinergic al aceloraşi metale e mai
intens ca al metalelor separate şi se manifestă prin descreşterea clorofilei, DNA, RNA, greutăţii
uscate şi creşterea AA liberi, permeabilităţii ţesuturilor, a activităţii proteazice şi Rnazice şi a
raportului acivităţii fosfatază acidă/alcalină peste valorile control (Jana şi Choudhuri, 1983).
Răspunsul plantelor aflate în mediul natural este totuşi de aşteptat să fie diferit. Cercetări în teren
cu privire la astfel de efecte nu par a fi fost făcute.
Datele de fitotoxicitate cu privire la plantele acvatice dulcicole (PAD) au avut un rol minor până
acum în luarea deciziilor cu privire la riscul potenţial al unor contaminanţi (Lewis, 1994).
Numeroase grupe au fost utilizate: alge de diferite tipuri, macrofite (planta întreagă sau doar
seminţele). Câteva metode au fost standardizate pentru microalge. Majoritate informaţiilor cu
privire la fitotoxicitatea asupra PAD provin de la studii pe câteva alge verzi, ceea ce rdică
probleme cu privire la extrapolarea lor, dată fiind marea variabilitate interspecifică. Plantele
vasculare, îndeosebi cele ancorate în sediment, au fost utilizate mai puţin frecvent decât algele ca
specii test. Dar, subliniază autorul, interesele cu privire la protejarea zonelor umede şi faptul că
sedimentul este principalul compartiment de stocare a poluanţilor în astfel de ecosisteme va
conduce la creşterea utiizării macrofitelor ancorate în testele de toxicitate. Sunt trecute în revistă
condiţii experimentale pentru alge şi macrofite, specii şi indicatori de toxicitate utilizaţi, metode
de prezentare a datelor.
Un articol complementar cu privire plantele acvatice este cel al Guilizoni (1991), care trece în
revistă efectele metalelor toxice asupra ‘fiziologiei ecologice’ a macrofitelor submerse, punând
la dispoziţie date de comparaţie pentru numeroase specii şi metale. O concluzie este că pot exista
diferenţe de două ordine de mărime între concentraţia ce determină un efect enzimatic vizibil şi
cea care determină o modificare morfologică. Se recomandă elaborarea unor experimente care să
investigheze efectul concentraţiilor care există la nivel ecosistemic.
Utilizare plantelor ca indicatori este susţinută parţial de corelaţia slabă între concentraţia din
plante şi cea din compartimentele abiotice (Albers şi Camardese, 1993, un studiu pe numeroase
ecosisteme acvatice şi zone umede). Cel puţin însă unele specii, cu capacitate ridicată de
acumulare, cum are Ceratophyllum demersum pentru Cd, par a fi potrivite pentru utilizarea ca
indicatori (Ornes şi Sajwan, 1993).
1.3.4 Abordarea holistă
Deşi adesea abordate separat, sectorial, ciclarea substanţelor toxice şi caracterizarea efectelor
ecotoxicologice pot fi văzute şi ca etape ale unui singur proces de evaluare a căilor de transfer,
transformărilor şi efectelor substanţelor toxice.
Modelul conceptual şi metodologia pentru o evaluare integrată a efectelor diferitelor clase de
substanţe chimice şi asistarea presupune în mod obligatoriu următoarele categorii de date şi
cunoştinţe, care trebuie să fie produse de subsistemele de generare a datelor şi cunoştinţelor din
structura sistemului suport de asistare a deciziilor, şi să alimenteze sistemele informaţionale
specifice (Vădineanu, 1998, 1999):
1. Modelul structural prin care se idenitifică sistemul sau sistemele ecologice complexe în care
există sau în care ar urma să pătrundă un compus chimic dat (element din baza de cunoştinţe
a ecologiei sistemice)