Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

Ecotoxicologia metalelor în lunca Dunării 53
echilibrele de repartiţie între compartimentele biotice şi abiotice ale ecosistemului depind de
biodisponibilitatea şi capacitatea de acumulare şi amplificare a substanţelor respective. S-a optat
pentru acest mod de prezentare din nevoia de a ordona informaţia nesistematică avută la
dispoziţie şi cu scopul de a putea trage concluzii clare cu privire la lacunele existente în baza de
cunoştinţe.
Un set de articole primit de la Centrul pentru Plante Acvatice al Universităţii din Florida
permite şi o altă manieră de abordare: urmărirea distribuţiei şi efectelor asupra unui singur
compartiment biologic, de la nivel individual până la nivel ecosistemic, cu evidenţierea utilităţii
acestui compartiment în monitorizare şi modelarea ecotoxicologică.
Au fost alese plantele acvatice datorită rolului lor foarte important în cicuitele biogeochimice ale
ale zonelor umede şi datorită existenţei unui centru de informare cu privire la ele. Dintre
populaţiile ecosistemelor de zonă umedă, cele mai frecvent investigate sunt macrofitele (ex.
Bubicz şi colab., 1982, Mortimer, 1985, Albers şi Camardese, 1993).
Disponibilitate metalelor grele pentru plantele acvatice depinde de următorii factori (Guilizzoni,
1990, Wenzel şi colab., 1991):
• pH. Majoritate metalelor în urme sunt mai disponibil la pH coborât, sub 5
• Concentraţia de nutrienţi. Condiţiile reducătoare locale asociate eutrofizării disponibilizează
metalelor din sedimente/soluri inundate.
• DOM. Concentraţii mari de DOM favorizează trecerea metalelor în masa apei, transfer
controlat şi de calitatea DOM
• Potenţialul redox. Interfaţă sediment/apă anoxică determină eliberarea de metale (Cu, Zn,
Cd)
• Compoziţia sedimentului. Prezenţa Fe, Mn şi agenţilor organici complexanţi pot diminua
biodisponibilitatea metalelor
• Salinitatea. Importantă pentru zonele umede adiacente mării, corelată invers cu
biodisponibilitatea metalelor toxice.
• Lumina. Măreşte toxicitatea la alge, ipotetic şi la polante. Nu e clar dacă este vorba de o
creştere a biodisponibilităţii metalului sau o creştere a vulnerabilităţii organismului.
• Activitatea microbiană. În general creşte eliberarea de metale şi e responsabilă de procesele
de metilare.
• Resuspendarea. Orice factor fizic sau biologic, natural sau artificial, care determină
resuspendarea sedimentelor poate mobiliza metalele.
• Poluanţi organici. Erbicidele organice şi detergenţii măresc solubilitate metalelor.
Metalele disponibile vor putea fi preluate de plante. Mecanismul de preluare depinde de forma
chimică, de caracterul esenţial sau nu al metalului, de tipul de plantă, inclusiv forma în care se
găseşte planta la momentul preluării (emersă, plutitoare cu rădăcină sau fără, submersă cu
rădăcină sau fără). Lemna, Eichornia, Pistia (plutitoare libere) preiau metalele prin frunze şi
rădăcini, Ceratophyllum (liber submers) preia prin frunze, Myriophyllum, Potamogeton,
Valisneria (submerse cu rădăcină bine dezvoltată) preia în special prin rădăcină, dar la
concentraţii mari în apă şi prin frunze. Metalele esenţial pot fi preluate preferenţial de către
rădăcină.
Formele hidrofobe (metilate) ale metalelor vor preluate mai uşor de speciile cu un conţinut
lipidic mai ridicat (Nymphaea alba, la nivelul stemului şi rădăcinii)
Caracteristicile anatomice şi morfologice (ex., raportul suprafaţă/volum grosimea cuticulei) şi
caracteristicile fiziologice (rată de creştere) influenţează preluarea de metale. În ţesuturile
senescente creşte suprafaţa expusă şi numărul de situri de legare pentru Pb şi Cu (Guilizzoni,
1990).