Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

44
Analiza critică a cunoaşterii
1.3 Elemente implicate în asistarea deciziilor cu privire la efectele ecotoxicologice
Efectele ecotoxicologice sunt rezultatul activităţii organizaţiilor care, de o manieră deliberată sau
accidentală, utilizează capitalul natural pentru eliberarea produşilor secundari toxici, Deoarece
eliberarea de produşi secundari este inevitabilă, nu se poate pune problema stopării, ci doar a
aducerii emisiilor în limitele capacităţii de suport a componentelor capitalului natural. Tipurile
de acţiuni ce pot fi întreprinse sunt, în cazul emisiilor deliberate, următoarele:
‣ stoparea completă a emisiilor unor clase de substanţe (cele mai toxice), prin interzicerea
producerii lor,
‣ menţinerea emisiilor altor clase de substanţe sub un anumit prag.
iar în cazul emisiilor accidentale:
‣ evaluarea şi atenuarea efectelor substanţelor emise.
Atât pentru selectarea claselor de substanţe care vor fi avea diferite regimuri de producţie, cât şi
pentru stabilirea emisiilor admisibile sunt necesare criterii clare, în măsură să fie incluse în
reglementări, precum şi metode standardizate prin care evaluarea parametrilor asociaţi criteriilor
respective.
În acest punct apare divergenţa, semnalată încă din introducere, între ecotoxicologia academică
şi cea guvernamentală. Modelul conceptual pe baze sistemice al ecotoxicologiei, adoptat în
această lucrare, va permite depăşirea divergenţei respective, care însă va continua să se manifeste
în starea actuală a SSEce datorită disfuncţionalităţilor sistemului suport de asistare a deciziilor
(SSAD, capitolul 3 din anexa 2) în domeniul particular al ecotoxicologiei.
Dependenţa actuală a criteriilor utilizate în reglementarea ecotoxicologică de evaluări simpliste
efectuate în laborator este rezultatul direct al ignoranţei noastre (exprimată prin limitele bazei de
cunoştinţe şi ale subsistemului de generare a cunoaşterii) cu privire la dinamica efectelor
poluanţilor cu potenţial de toxicitate (ppt) în sistemele ecologice reale. Deşi au fost făcute mari
eforturi pentru caracterizarea circuitelor biogeochimice şi efectelor ppt în ultimii ani, suntem
încă foarte departe de elaborarea unor modele predictive cu privire la toxicitatea manifestată în
sistemele ecologice si biologice supraindividuale reale. Ignoranţa noastră este datorată faptului
că majoritatea studiilor au avut în vedere fie unele mecanisme ale circuitelor biogeochimice, fie
efecte, şi s-au adresat unor sisteme de nivel ierarhic mai mic decât cel populaţional sau
ecosistemic. Acest mod de abordare a fost datorat atât unor constrângeri istorice (presiunea unei
comunităţi ştiinţifice dominată înca de membrii cu convingeri sectoriale), cât şi dificultăţilor
inerente unei abordări sistemice.
În afara aspectelor menţionate în paragraful anterior, subliniem că există şi o defazare, uneori
substanţială, între cunoaşterea disponibilă la un moment dat şi legislaţia (reglementările) şi
politice de mediu, ceea ce duce la promovarea unor teste şi a unor direcţii de cercetare care ţin
deja de etape istorice ale ecologiei şi ecotoxicologiei, cu consecinţe asupra eficienţei utilizării
resurselor disponibile. Această defazare este datorată disfuncţionalitaţilor sistemului suport de
asistare a deciziilor pentru codezvoltarea sistemului socio-economic şi capitalului natural.
Faptul că se înregistrează concentraţii mari de contaminant în ecosisteme nu este de interes
managerial atât timp cât efecte măsurabile nu sunt cauzate. Esenţial din această perspectivă este
să fie utilizaţi indicatorii adecvaţi, identificarea lor şi dezvoltarea unor tehnici standardizate de
determinare apărând a fi, pe baza literaturii consultate, o direcţie prioritară de cercetare în
momentul de faţă.
S-au propus două abordări pentru a evalua degradarea sistemelor ecologice (Cairns şi colab.,
1993):