Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

Ecotoxicologia metalelor în lunca Dunării 39
biochimice la nivel individual, iniţial atenuabile prin excreţie sau reparaţii; efecte
fiziologice care pot cauza declinul ratei de creştere şi afecta funcţia de reproducere;
afectarea capacităţii competitive, care duce la declin populaţional; efecte la nivelul
ecosistemului prin afectarea structurii comunităţilor. Dacă contaminarea este pe timp
suficient de lung poate avea loc o regresie succesională. Este caracteristică acestui tip de
contaminare o lipsă a unei graniţe clare între zonele contaminate şi necontaminate.
adaptările care apar sunt probail diferite de cele de la tipul unu, ceea ce complică
încercarea de a se trage concluzii asupra unor efecte pe termen lung. Pe de altă parte,
astfel de adaptări nu pot preveni schimbările în structura ecosistemului. Efectele lor asupra
echilibrelor pot fi favorabile sau nefavorabile ecosistemului ca întreg
1.2.3.1. Efecte asupra structurii ecosistemelor
Odum (1975, citat de Martin şi Coughtrey, 1981) consideră că sistemele cu diversitate mare îşi
reduc diversitatea sub stres, în timp ce în cele cu diversitate mică are loc o creştere a diversităţii
sub influenţa factorilor perturbatori. Schimbările în diversitatea specifică se vor manifesta printro
reducere a numărului de specii cu habitat stabil şi strategie k, dar posibil printr-o creştere a
numărului speciilor cu strategie r.
Între efecte se pot număra: reducerea abundenţei şi bogăţiei specifice, efecte asupra dominanţei,
efecte asupra diversităţii specifice, efecte asupra unor specii cheie, efecte asupra succesiunii
ecologice.
Reducerea densităţii şi bogăţiei specifice în mediile terestre sau acvatice reprezintă factorul
primiordial ce afectează structura comunităţilor. Numeroşi indici de diversitate au fost utilizaţi în
ecologie. Cel mai utilizat a fost Shannon-Wiener, el traducând cel mai bine schimbările în
bogăţia specifică (Boyle şi colab., 1990 citaţi de Ramade, 1992). Dezavantajul major al lui este
că acordă aceeaşi pondere speciilor cu aceaşi pondere, indiferent de afinităţile taxonomice. În
scopul depăşirii acestui avantaj, Osborne şi colab., 1980 (citaţi de Ramade, 1992) au propus
utilizarea unui indice de diversitate ierarhică, definit ca suma trei componente tip Shannon-
Wiener, câte una pentru familie, gen şi specie.
Folosirea indicilor de diversitate trebuie făcută cu discernământ, la o creştere infraletală a
concentraţiei poluantului având loc adesea mai întâi o creştere a diversităţii ca urmare a creşterii
echitabilităţii.
Un tip evident de efect la nivel structural este cel de la nivelul unui ecosistem acvatic în aval de o
sursă punctiformă de poluare. Dickman şi colab. (1990) analizează o astfel de situaţie, poluarea
fiind cu Ni, Cr, Zn şi Pb. În zona 0-10m erau absente nevertebratele bentonice şi plantele
acvatice. În zona 10-15m apăruseră nevertebrate tolerante (oligochete) şi macrofite emergente cu
tulpină lungă (papură). În zona 15-120m apăruseră emergente cu tulpină scurtă, plante cu frunze
plutitoare şi creştea diversitatea nevertebratelor bentonice, iar în zona 120-800m au apărut
plantele submerse, izopode, melci şi lipitori.
În ce priveşte efectele asupra speciilor cheie, prădătorii de vârf sunt adesea cei mai afectaţi ca
urmare a bioamplificării de-a lungul lanţului trofic, iar legat de aspectele succesionale, este
cunoscut că expunerea permanentă la un poluant, ca la orice alt factor limitant, va menţine
ecosistemul într-un stadiu succesional tânăr. Eventual se poate stabili o ecoclină, pe gradientul de
poluare.