Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

24
Analiza critică a cunoaşterii
Lee şi colab., 1995).
Distribuţia în compartimente biotice
Zonele umede de luncă inundabilă au fost destul de rar abordate (Hendriks şi colab. 1995).
Majoritatea articolelor sunt axate pe ecosisteme acvatice şi terestre (Chau şi Kulikovsky-
Cordeiro, 1995, Nriagu şi Kabir, 1995).
Concentraţiile în ţesuturi pot fi diferite sau similare, în funcţie de ţesuturi şi specie (Sawicka-
Kapusta şi colab., 1987, Wlostowski, 1987, Barak şi Mason, 1990, Kocan şi colab., 1980). Rask
şi Metsala (1991), pe baza rezultatelor obţinute pe ştiucă din lacuri foarte apropiate geografic,
arată că în afara de controlul de către intrările din precipitaţii şi bazin, bioacumularea metalelor
va fi afectată de numeroşi alţi parametrii, cum ar fi proprietăţile apei, caracteristicile hidrologice,
structura lanţului trofic. În anumite condiţii concentraţiile de metale din muşchiul de ştiucă se
măreşte cu vârsta (şi lungimea), în altele nu. Algele bătrâne au avut concentraţii mai mari de
metale grele (nu şi în cazul Cd) decât cele tinere (Sfriso şi colab., 1995), amfipodele mai mici au
avut concentraţii mai mari de Cd, Cu, Ni, Pb şi Zn decât cele mai mari, iar cele prelevate vara
concentraţii mai mari de Fe, Pb şi Ni decât cele prelevate toamna (Amyot şi colab., 1994).
Variaţia sezonieră poate fi atribuită unei schimbări în regimul de hrană ca rezultat al degradării
patului de macrofite. Insectele acvatice au evidenţiat fluctuaţii sezoniere mai mari ale
concentraţiei de Cd în raport cu cele de Zn sau Cu (Hare şi Campbell, 1992). Insectele arată
considerabile diferenţe interspecifice, care nu pot fi explicate prin nivelul trofic. Excreţia pare să
inhibe acumularea de metale grele de către numeroase nevertebrate de pădure (Londenius, 1990,
citat de Iordache, 1993, Lindqvist şi colab., 1995). Au fost raportate corelaţii pozitive statistic
semnificative între concentraţiile de Pb şi unii poluanţi organici din ouă de păsări răpitoare, ca şi
între Cd şi Cu, Cu şi Pb, Pb şi Zn (Hernandez şi colab., 1989). Santiago şi colab. (1994) găsesc o
puternică corelare între carbonul organic, pe de o parte, şi fosforul organic, Pb, Zn, PAH şi PCB
din sedimentul şi SPM, pe de altă parte.
O aplicaţie care reclamă absenţa unor fluctuaţii în concentraţia de metale la nivelul ţesutului
folosit este utilizarea acestuia ca arhivă a contaminării cu metale grele. Otolitele de peşti şi dinţii
de vertebrate oferă cel mai mare potenţial din acest punct de vedere, deorece nu sunt subiectul
unor procese de resorbţie (Outridge şi colab., 1995). Inelele de la arbori nu sunt adecvate
(datorită mobilităţii elementelor între inele), cum nu sunt nici solzii, oasele sau cochiliile
(subiect de reciclare metabolică sau resorbţie).
1.1.1.2 Bioacumularea
Bioacumularea este un fenomen adesea discutat (Streit, 1992). Poluanţii pot fi preluaţi direct din
mediu sau prin ingestie de particule, precum şi prin hrană de-a lungul lanţului trofic (Franke şi
colab., 1994). Vădineanu (1990) face distincţia între bioacumulare 9 (factor de concentrare mai
mic de 1) şi bioconcentrare (factor de concentrare mai mare de 1). Înţelegerea proceselor de
bioacumulare este importantă deoarece bioacumularea poate creşte persistenţa poluantului în
ecosistem, ceea ce constituie un risc potenţial datorită efectelor pe termen lung la nivel
ecosistemic, efecte ce nu pot fi evaluate prin teste de toxicitate de laborator. Pe de altă parte, un
potenţial ridicat de bioacumulare nu implică în mod necesar şi un potenţial ridicat de toxicitate
(McKim şi Schmieder, 1991 citaţi de Streit 1992), şi ca urmare efectele toxice trebuie estimate
separat. În plus, trebuie făcută o distincţie între acumularea pe un domeniu restrâns, ce are loc
datorită unor necesităţi fiziologice (cazul Zn), şi acumularea aparent necontrolată (cazul Cd).
9 Atât bioaccumularea cât şi bioconcentrarea într-un compartiment biotic este caracterizată prin unul sau mai mulţi factori care se definesc ca
raportul dintre concentraţia în acest compartiment şi cocentraţia în compartimentul (-ele) din care este preluat metalul.