Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

Ecotoxicologia metalelor în lunca Dunării 227
Clasele dinamice identificate în SDI au fost următoarele (în ordine descrescătoare a ratei de
reînnoire): Dunărea, lacuri de baraj, sisteme insulare, sisteme ripariene, sisteme îndiguite,
lagune, coasta Mării Negre. Majoritatea acestor sisteme corespund, din punct de vedere al
ierarhiei sistemelor ecologice, unor complexe locale de ecosisteme, dar unele dintre ele
corespund nivelului ecosistemic.
Un demers complementar a fost clasificarea unităţilor elementare de organizare, ecosistemele,
unităţi care se pot integra fie direct în SDI, fie indirect, prin intermediul complexelor locale. Au
fost identificate şase tipuri elementare de componente ecologice ale SDI, între care insulele şi
sistemele ripariene de complexitate diferită sunt cele mai importante din punctul de vedere al
zonelor umede.
Criteriile utilizate pentru descrierea diversităţii ecosistemelor au fost trăsăturile majore ale
UHGM (1), poziţia şi conectivitatea in complexul de ecosisteme (2), detalii ale UHGM, detalii
ale biocenozelor, originea, controlul uman (3). Heterogenitatea principalelor UHGM şi
diversitatea complexelor locale de ecosisteme (criteriile 1 şi 2) stau la baza a 22 tipuri de
ecosisteme. O clasificare a ecosistemelor mai detaliată poate fi obţinută incluzând în analiză
criterii legate de detalii ale UHGM, biocenozelor, funcţionării şi originii ecosistemelor. În total
(având la bază criteriile 1, 2 şi 3), un număr minim de 67 tipuri de ecosisteme a fost identificat în
SDI. Această diversitate ecosistemică ridicată sprijină şi este susţinută de diversitatea modulelor
trofodinamice. 27 de tipuri de module trofodinamice sunt prezente în ecosistemele SDI. Trebuie
menţionat că ecosistemele cu cea mai mare diversitate a MTD (21 şi 22 de MTD în depresiuni şi
respectiv mlaştini) sunt cele aflate sub regim natural de inundaţie.
Tipurile de ecosisteme în structura SDI sunt prezentate în tabelul 1, iar tabelul 2 prezintă clasele
dinamice în care se grupează subsistemele SDI şi categoriile de ecosisteme care intră în structura
acestora. Dintre cele trei niveluri ierarhice ale SDI cel ecosistemic este cel mai bine cunoscut,
urmat de cel al complexelor locale, iar cel mai puţin cunoscut este cel al complexului regional.
Sisteme insulare tipice sunt prezentate în figura 2. Complexele locale cel mai bine investigate şi
caracterizate sunt Ostrovul Fundu Mare şi un sector din O. Popa. Ambele sunt incluse în Insula
Mică a Brailei (indicată în figura 5), ultima parte importantă din luncă rămasă în regim natural de
inundare şi care are o deosebită valoare de model ştiinţific datorită faptului că acoperă o bună
parte din diversitatea structurală a subsistemelor SDI de referinţă (anterior modificărilor
structurale majore).
Tabelul 3 prezintă compartimentele abiotice şi modulele trofodinamice din structura
ecosistemelor SDI. Figura 3 prezintă modelul homomorf al unui sistem insular foarte complex,
indicând fluxurile ce stau la baza diversităţii ecosistemelor (la nivelul UHGM sau al modulelor
trofodinamice) ca urmare a unei conectivităţi sporite (privalele şi lacurile cu originea în foste
canale nu sunt reprezentate). Modelele de principiu ale unor insule mai simple sunt limitatea la o
parte din acest model. Modelele de principiu ale sistemelor ripariene sunt similare, dar includ în
plus fluxuri dinspre sistemele terestre naturale, iar cele ale complexelor îndiguite nu includ
ţărmuri şi grinduri în structură, au conexiuni mai simple cu Dunărea, au conexiuni mai complexe
cu sistemele socio-economice, şi pot include fluxuri dinspre sistemele terestre naturale