Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

222 Anexe
‣ necesitatea rezolvării unor probleme acute, care reclamă adoptarea unor politici pe termen scurt, a dus
la dezvoltarea unor tehnici de evaluare cu caracter sectorial (dedicate unor anumite funcţii), dar cu grad înalt de
precizie (la nivel cantitativ sau chiar de modelare). Exemple de astfel de funcţii sunt tamponarea poluării cu
azot a apelor de suprafaţă (Haycock şi colab., 1996), producerea unor anumite categorii de resurse regenerabile
(peşte, lemn, vânat) şi menţinerea condiţiilor pentru specii considerate ca periclitate (Starfield şi Bleloch, 1991,
Burgman şi colab., 1993). Situaţia este în esenţă o rezultantă a urgenţei problemei care trebuie rezolvată şi a
alocării limitate a resurselor, dar poate include un grad de risc în măsura în care nu se sprijină pe abordarea
sistemică, a interdependenţei relaţiilor funcţionale. În anumite cazuri, deşi dezvoltatea, astfel de proceduri şi
rezultatele aplicării lor nu sunt disponibile tuturor potenţililor utilizatori, datorită gradului ridicat de
confidenţialitate (de ex. în cazul evaluării absorbţiei şi efectelor poluanţilor în cazul poluărilor accidentale).
‣ necesitatea rezolvării unor probleme cronice, a căror rezolvare reclamă politici pe termen mediu şi
lung (ca exemplu de problemă menţionăm scăderea ponderii de reprezentare a unor categorii de sisteme
ecologice sau deterioarea lor avansată) a dus, pe de o parte, la dezvoltarea unor tehnici foarte simpliste, de
evaluare integrată a stării ecosistemelor (“ecosystem health”) utilizând indicatori sintetici, iar, pe de altă parte,
la dezvoltarea unor proceduri complexe (bazate pe ecologia sistemică) de evaluare calitativă/semicantitativă a
întregi game de bunuri şi servicii. Tehnicile care utilizează indicatori sintetici au fost dezvoltate îndeosebi
pentru sisteme acvatice (de ex. metodele “Index of Biological Integrity”, “Stream habitat assessment”, “Proper
functioning condition assessment”). Procedurile bazate pe ecologia sistemică (proceduri de analiză funcţională
propriu-zise) au fost dezvoltate ca un instrument de asistare a deciziilor de management cu privire la zonele
umede, ca răspuns la cerinţele legislative, ca parte a managementului la scara mai largă a bazinului, pentru a
asista activitatea de restaurare, sau pentru a asista evaluarea de impact. În această categorie menţionăm
procedura hidrogeomorfologică (HGM) americană, "An approach for assessing wetland functions using
hydrogeomorphic classification, reference wetlands, and functional indices " (Smith şi colab., 1995) şi
procedura HGM europeană (FAEWE/PROTOWET), "Functional analyses of European wetland ecosystems"
(Maltby, 1998).
‣ în cazul anumitor funcţii se impune evaluarea la nivel infraecosistemic (al ecotonilor şi al
heterogenităţilor intraecosistemice – aşa numitele “hot-spots” sau “active zones”), datorită faptului că
distribuţia spaţială intraecosistemică a valorilor parametrilor care controlează funcţiile respective este foarte
heterogenă. Un exemplu tipic în acest sens este funcţia de export gazos al azotului (prin denitrificare) în zone
umede ripariene.
În ce priveşte evaluarea ecosistemelor şi complexelor de ecosisteme ca bunuri:
‣ Nefiind puse la punct sisteme de clasificare organizatorică (Cristofor şi colab., 1999), evaluarea
ponderii cantitative a tipurilor de sisteme ecologice ca bunuri (altfel spus, ca producătoare de servici de nivel
regional şi macroregional) se face pe baze sectoriale. Această evaluare este făcută de organizaţii responsabile de
gestionarea unor resurse regenerabile produse de sistemele respective (are drept rezultat inventarierea apelor,
pădurilor, etc), de organizaţiile responsabile de întocmirea cadastrului, de cele responsabile de amenajările
teritoriale şi de organizaţii responsabile de proiectarea şi gestionarea ariilor protejate (inventarierea tipurilor de
sisteme ecologice -“habitate” din reţeaua ecologică naţională) . Dezvoltarea unor proceduri fundamentate
sistemic în viitor este strict dependentă de dezvoltarea bazei de cunoştinţe a ecologiei complexelor de
ecosisteme (“landscape ecology”). Analiza “utilizării terenului” şi “acoperirii terenului” (“land use” şi “land
cover”) sunt direcţii ale ecologiei complexelor de ecosisteme care au directă relevanţă pentru analiza
funcţională a sistemelor ecologice ca bunuri, atat la nivel cantitativ, cât şi de modelare.
În ce priveşte evaluarea serviciilor dependente de funcţionarea complexelor de ecosisteme regionale şi
macroregionale:
‣ Nu sunt disponibile proceduri de evaluare. Informaţii indirecte cu privire la măsura în care sunt
efectuate astfel de servicii pot fi obţinute din evaluarea ponderii unor subisteme considerate ca foarte
importante pentru derularea serviciului respectiv (de exemplu pădurile şi sistemele acvative pentru servicul de
menţinere a unor caracteristici ale climatului), precum si din analiza conectivităţii dintre subsisteme (de
exemplu pentru servicul de menţinere a unor specii cu mobilitate ridicată, care depind de întregul complex
regional), aceasta din urmă fiind o direcţie în plină dezvoltare în cadrul ecologiei complexelor de ecosisteme.
Pornind de la elementele prezentate mai sus, AF a CN al SDI s-a desfăşurat astfel:
‣ la nivel semicantitativ pentru toate funcţiile (la nivelul bazei de cunoştinţe actuale) şi nivelele ierarhice
ale SDI.
‣ la nivel cantitativ în cazul bunurilor de nivel ecosistemic şi al complexelor de ecosisteme.
‣ la nivel cantitativ pe baza rezultatelor activităţii de cercetare a Departamentului şi a literaturii ştiinţifice
existente.
‣ la nivel de modelare pentru regimul hidrologic, principalul factor de comandă natural al funcţionării
subsistemelor SDI (Iordache şi colab., 1997).
5. Elaborarea soluţiilor alternative pentru managementul optim al capitalului natural al SDI şi
fundamentarea sistemului operaţional de transfer al informaţiei către manageri.