Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

214 Anexe
sistem socio-economic (local, regional sau global; a se vedea figura 2a), aşa numitele servicii
publice naturale.
Planurile de management direct relevante pentru managementul relaţiei cu capitalul (care este un
management funcţioanal) sunt planuri tactice (la nivelul ariei funcţionale în ansamblu) şi planuri
operaţionale 58 (la nivelul unor activităţi specifice desfăşurată în aria funcţională). Planurile
operaţionale pot avea aplicabilitate pe o durată nedeterminată de timp (de ex. politici, metode şi
proceduri), sau pot fi de unică folosinţă (de ex. programe şi proiecte).
Diversitatea ariilor funcţionale de management al conexiunii cu capitalul natural (şi implicit a
planurilor de management) va depinde de diversitatea tipurilor de relaţii dintre sistemele socioeconomice
şi capitalul natural. Următoarele tipuri de relaţii sunt posibile (Vădineanu, 1998):
‣ sistemele ecologice naturale pot fi transformate şi substituite cu o gamă diversă de unităţi de
producţie a resurselor regenerabile controlate structural şi funcţional (agrosisteme, plantaţii
forestiere, ferme zootehnice, ferme pentru piscicultură şi maricultură, lacuri de acumulare,
zone umede artificiale),
‣ sistemele ecologice naturale pot fi substituite total de către sisteme construite şi strict
dependente de fluxurile materiale auxiliare,
‣ prin absorbţia resurselor regenerabile şi neregenerabile de materii prime
‣ prin eliminarea şi depozitarea produşilor secundari ai “metabolismului” SSE.
la care putem adăuga:
‣ utilizarea activă şi/sau pasivă a ofertei de servicii (altele decât cele implicate în absorbţia
produşilor secundari de utilizare şi producţia de resurse regenerabile).
Pornind de la aceste relaţii putem identifica următoarele categorii de arii funcţionale de
management al capitalului natural 59 (Georgescu şi colab. 2001):
‣ Arii funcţionale de ordinul 0 (AF 0 )
Această categorie este prezentă în acele organizaţii care utilizează capitalul natural pentru eliminarea şi depozitarea
produşilor secundari ai “metabolismului” propriu. Astfel de organizaţii sunt, din principiu, toate organizaţiile (de
producţie a bunurilor şi serviciilor, de conversie a energiei, de consum al bunurilor şi serviciilor), deorece toate au
ca rezultat şi produşi secundari. În unele cazuri interceptarea produşilor secundari de către capitalul natural este
mediată de organizaţii cu arii funcţionale specializate (AF 0a ) care cumulează fluxurile de la mai multe organizaţii
emitente (de ex. în cazul emiterii de deşeuri menajere, ape reziduale). Nivelul ierarhic specific de acţiune al acestor
organizaţii este cel ecosistemic sau de complex local, dar, ca rezultat al dispersiei şi/sau al cumulării efectelor locale,
efectele finale se pot resimţi la nivel regional şi global.
‣ Arii funcţionale de ordinul 1 (AF 1 )
Includem aici ariile funcţionale prezente în organizaţii implicate direct în gestionarea bunurilor regenerabile (AF 1a ),
cum ar fi ferme agricole, întreprinderi piscicole, forestiere, etc. O altă categorie este cea a organizaţiilor care
exploatează o parte din oferta de servicii (AF 1b ), cum ar fi societăţi turistice, de transport pe apă. O categorie
deosebită, dar care în esenţă este tot de ordinul 1, este reprezentată de diferitele forme de arii protejate, înţelese aici
ca organzaţii care gestionează de o manieră specială anumite sisteme ecologice (AF 1c ). Includerea lor în această
categorie se bazează pe interpretarea bunurilor oferite de CN ca elemente structurale ale sistemelor ecologice. O
consecinţă directă este faptul că există bunuri şi servicii specifice fiecărui nivel din ierarhia sistemelor ecologice.
Dacă acceptăm această interpretare, atunci sistemele ecologice incluse în ariile protejate reprezintă pentru sistemul
socio-economic de nivel regional un caz particular de bunuri, deorece sunt elemente în structura complexului de
ecosisteme regional şi produc servicii. Gestionarea specială a acestora în cadrul reţelelor ecologice naţionale are
tocmai rolul de a le asigura regenerabilitatea, şi de a asigura, în mod indirect, oferta de bunuri şi servicii specifice
nivelului ierarhic căruia îi corespunde sistemul ecologic protejat.
58 Managementul se diferenţiază în funcţie de nivelul la care are loc în organizaţie în management general (al organizaţiei ca întreg), management
funcţional (corespunzând ariilor funcţionale) şi management la niveluri intrafuncţionale. Pentru fiecare nivel managerial există planuri
manageriale care urmăresc scopuri specifice nivelului managerial respectiv. Scopurile urmărite la nivel general sunt scopuri strategice, iar
planurile corespunzătoare se numesc planuri strategice sau strategii. Scopurile de la nivelul ariilor funcţionale sunt scopuri tactice, iar planurile
corespunzătoare sunt planuri tactice (sau strategii funcţionale). Scopurile de la nivel intrafuncţional sunt scopuri operaţionale, iar planurile
corespunzătoare sunt planuri operaţionale.
59 Ariile funcţionale din organizaţiile reale se pot încadra în acelaşi timp la mai multe din aceste categorii.