Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

Ecotoxicologia metalelor în lunca Dunării 207
fundamentale din care face parte. Ecologia sistemică are atât caracter fundamental cât şi
aplicativ. Caseta 2 include termenii şi premizele specifice ecologiei sistemice.
Anexa 1 Caseta 2 Termeni şi premize specifice ecologiei sistemice
• “Ecologie sistemică” desemenează faza de maturitate a ecologiei ca ştiinţă, în care mediul este interpretat ca ierarhie de
sisteme ecologice. Atributul “sistemic”, aparent redundant, vine să precizeze că ne referim la baza teoretică a aceastei faze,
şi este necesar deoarece o mare parte din comunitatea experţilor încă se raportează la faze premergătoare.
• Sistemele ecologice sunt rezultatul interacţiei dintre ierarhia unităţilor hidrogeomorfologice şi a sistemelor biologice şi sunt
organizate pe cel puţin cinci niveluri (ecosistem, complex local, complex regional, complex macroregional, ecosferă).
• Termenul de structură a unui sistem ecologic se referă la componentele sale şi la relaţiile interne (relaţiile dintre
componente). Conexiunile, relaţiile, dintre sisteme ecologice sau componente ale lor sunt reprezentate de fluxuri de
materie, energie şi informaţie. Termenul “materie” se referă la obiecte materiale, termenii “energie” şi “informaţie” se referă
la anumite proprietăţi ale obiectelor materiale.
• Fluxurile reprezintă grupuri de componente de acelaşi tip care se transferă între sisteme ecologice sau subsisteme ale
acestora. Fluxurile pot fi biotice sau abiotice, active sau pasive. Fluxurile emise de un sistem ecologic care intră în alt sistem
ecologic pot reprezenta factori de comandă externi pentru acesta din urmă. Factorii de comandă controlează felul în care
are loc schimbarea unui sistem ecologic. Componentele unui sistem ecologic pot genera factori de comandă interni.
• Identificarea unui sistem ecologic presupune stabilirea structurii sistemului, a factorilor de comandă externi receptaţi şi
emişi de acesta, a sistemelor ecologice emiţătoare de factori de comandă receptaţi şi a sistemelor ecologice receptoare de
factori de comandă emişi.
• Funcţiile unui sistem ecologic sunt fluxul de energie, circulaţia materiei şi autoreglarea. Funcţiile unui sistem reprezintă
funcţionarea sa (în sensul menţionat în caseta 1).
• O dată ce identificarea sau analiza unui sistem ecologic a fost făcută, cunoştinţele obţinute pot fi extrapolate la alte sisteme
de acelaşi tip. Precizarea valorilor concrete ale parametrilor într-un sistem ecologic de un tip deja cunoscut poate fi de
interes aplicativ (managerial).
• Din punct de vedere al impactului antropic, sistemele ecologice pot fi naturale, seminaturale (antropizate) şi antropice.
Ecosistemele antropizate şi antropice sunt integrate în structura sistemelor socio-economice 49 (SSE-ce). SSE-ce, la rândul
lor, au fost implicate într-un proces de integrarea regională, macroregională şi globală. Se poate vorbi de o ierarhie a SSEce.
Ea este o componentă a ecosferei şi se află în interacţie continuă cu ierarhia sistemelor ecologice naturale şi seminaturale
(desemnată şi prin termenul de capital natural).
• Sistemele ecologice antropizate (seminaturale) se integrează atât ierarhiei sistemelor ecologice naturale şi seminaturale, cât
şi sistemelor socio-economice. Aceleaşi sisteme se pot integra în două sisteme diferite datorită unor fluxuri de energie,
substanţă şi informaţie diferite: prin fluxuri care corespund bunurilor şi serviciilor sistemele seminaturale (antropizate) se
integrează în ierarhia sistemelor socio-economice, iar prin oricare alt tip de fluxuri, se integrează în ierarhia sistemelor
ecologice naturale şi seminaturale.
Dezvoltarea cunoaşterii ştiinţifice se face prin emiterea şi testarea de ipoteze. Stabilirea setului
de ipoteze este prima etapă a pregătirii unui program de cercetare.
Avansarea de ipoteze nu depinde doar de logica internă a metodei ştiinţifice, ci este parte a
activităţii de cercetare în scopul producerii de cunoştinţe pentru optimizarea funcţionării
sistemului socio-economic. Această situaţie există indiferent dacă se urmăreşte în mod explicit
ca rezultatele cercetării să fie utilizate în luarea şi implementarea deciziilor (cercetare aplicativă),
sau nu (cercetare fundamentală).
Ipotezele vor fi emise doar în măsura în care se întrevede posibilitatea testării lor în cadrul unor
programe de cercetare, iar programele de cercetare (ca orice alte planuri de management) nu pot
fi derulate în absenţa unor resurse de diferite tipuri.
Se poate spune că în etapa actuală de dezvoltare a ştiinţei emiterea de ipoteze nu mai este o
activitate strict individuală, ci simultan individuală şi de grup, întrucât complexitatea cercetării
ştiinţifice presupune existenţa unor echipe
Factorii care influenţează felul cum sunt formulate ipotezele într-o echipă de cercetare sunt
următorii:
49 Fiecare sistem socio-economic este echivalent cu un complex regional sau macroregional de ecosisteme urbane, rurale, complexe industriale,
sisteme tehnice de conversie a potenţialului resurselor energetice în energie utilizabilă şi antropizate (cultivate) interconectate prin sisteme de
transport şi comunicaţii şi care s-au diferenţiat prin aplicarea pe termen lung a unor politici şi strategii de transformare, subordonare şi control sau
de înlocuire a ecossitemelor naturale şi seminaturale (Vădineanu, 1998).