Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

206 Anexe
Anexa 1 Caseta 1 Continuare.
• Sistemele sunt obiecte complexe formate din alte obiecte între care există legături puternice care le conferă coeziune. Orice
obiect material este un sistem sau o componentă a unui sistem. Orice sistem, cu excepţia universului, este un subsistem 47 .
Sistemele pot fi atât obiecte materiale, cât şi conceptuale (de ex. o bază de cunoştinţe a unei discipline ştiinţifice).
Subsistemele unui sistem sunt organizate pe niveluri de integrare.
• Analiza unui sistem (analiza sistemică) presupune cunoaşterea compenentelor sale, a obiectelor externe cu care are relaţii
directe, a relaţiilor dintre componente (relaţii interne) şi a relaţiilor cu obiectele externe (relaţii externe). Devierile de la
analiza sistemică reprezintă forme de reducţionism.
• O proprietate a unui obiect real este emergentă dacă ea nu este avută de componentele sale (proprietate emergentă
intrinsecă) sau dacă obiectul o are doar ca parte a sistemului care îl integrează (proprietate emergentă relaţională). Existenţa
proprietăţilor emergente este independentă de cunoaşterea obiectelor materiale. Mecanismele de apariţie a proprietăţilor
emergente sunt foarte diverse si au în comun doar faptul că generează proprietăţi noi.
• Orice proces prin care un sistem este format spontan din componentele sale se numeşte auto-asamblare. Procesul de autoasamblare
este unul de auto-organizare dacă sistemul rezultat este format din subsisteme care nu existau înainte de
începerea procesului.
• Funcţionarea (eng. “function”, fr. “fonctionement”) unui sistem se referă la setul de procese care au loc în el. Rolul (eng.
“role”, fr. “fonction”) unui sistem se referă la felul cum acesta este implicat în funcţionarea sistemului integrator.
• Un fapt este fie o stare a unui obiect real, fie un eveniment sau proces. Faptele macro se referă la sistemul ca întreg, iar
faptele micro se referă la părţile sistemului.
• Fenomenele sunt percepţii ale faptelor. Percepţia faptelor este un câştig datorat evoluţiei, care a emers odată cu apariţia
primelor organisme capabilă să simtă. Fenomenele sunt reale (relaţii subiect-obiect, fapte semisubiective). }tiinţa trebuie să
investigheze pe cât posibil faptele obiective şi să explice fenomenele în termenii acestora.
• O ipoteză este o afirmaţie formulată explicit şi testabilă cu privire la un fapt (o ipoteză confirmată nu este un fapt, ci se
referă la un fapt). Sistemul format din ipoteze organizate astfel încât să furnizeze o imagine comprehensivă şi coerentă a
realităţii este o teorie.
• O ipoteză este fenomenologică dacă tratează sistemul ca pe o “cutie neagră”, neţinând seama de procesele din el, de relaţiile
sale interne. Ipotezele care sugerează care sunt procesele prin care apare un fenomen se numesc ipoteze mecanismice.
• Investigaţia ştiinţifică începe cu ipoteze fenomenologice care sunt ulterior înlocuite cu ipoteze mecanismice. Ipotezele cu
referire la fapte macro sau micro sunt ipoteze fenomenologice, iar cele cu referire la conexiuni între fapte micro şi macro,
prin care s-ar produce fenomenele respectiv, sunt ipoteze mecanismice.
• Percepţia selectivă şi direcţionată a unui fapt reprezintă o observaţie. Observaţiile directe sunt influenţate de ipoteza
avansată cu privire la faptul respectiv. Observaţiile indirecte (mediate de instrumente) sunt dependente de ipoteza emisă şi
cadrul teoretic în care a fost emisă.
• Datele reprezintă propoziţii cu privire la starea obiectelor materiale şi evenimentele în care sunt implicate, rezultate în urma
obervaţiilor. Datele sunt utilizate pentru testarea ipotezelor.
• Ipoteza de nul este un tip de ipoteză fenomenologică. Ea afirmă că datele care evidenţiază un fenomen sunt datorate
întâmplării. Formularea ipotezelor de nul este indispensabilă în prima fază a cercetării, când trebuie să respingem ipoteza de
nul, ceea ce ne va permite să avansăm ipoteze mai substanţiale cu privire la felul în care apare fenomenul respectiv.
• Înţelegerea ştiinţifică are trei niveluri: descrierea faptelor, subsumarea acestor fapte unor tipare generale şi explicarea
tiparelor generale.
• Ipotezele fenomenologice au putere descriptivă şi subsumativă. Ele se pot referi la: existenţa unor proprietăţi sau procese,
diferenţe între proprietăţile sau procesele unor sisteme de acelaşi tip, corelaţii între proprietăţile unui sistem. Ipotezele
mecanismice au putere explicativă.
• Termenul de mecanism se referă la procese de orice tip (fizice, chimice sau biologice, cauzale sau stochastice) utilizate în
explicare. Explicarea poate fi microreductivă (“top-down”) sau macroreductivă (‘bottom-up”). Explicarea microreductivă
a unui fapt macro înseamnă deducerea propoziţiilor referitoare la acest fapt din propoziţii care descriu faptele micro din
componentele sistemului în care are loc faptul macro. Explicarea macroreductivă a unui fapt micro înseamnă deducerea
propoziţiilor care îl descriu din propoziţii care descriu faptele macro din sistemul ca întreg.
• Explicaţiile microreductive sunt utilizate pentru a înţelege funcţionarea unui sistem. Explicaţiile macroreductive sunt
utilizate pentru a înţelege rolul unui sistem. Explicarea care se face în termenii analizei sistemice utilizează atât
macroreducerea, cât şi microreducerea şi poartă numele de explicare sistemică 48 .
• Atât ipotezele cât şi datele pot fi corectate în timp. Prin urmare înţelegerea ştiinţifică este relativă.
Elementele de epistemologie prezentate mai sus caracterizează o ştiinţă fundamentală.
Rezultatele ştiinţei fundamentale pot avea utilitate practică, dar nu sunt obţinute pentru aceasta
(utilitatea practică nu este întrevăzută pe termen scurt). O ştiinţă aplicată încearcă să dezvolte
cunoaşterea pe aceleaşi căi, dar cu scopul explicit ca rezultatele să fie aplicate în soluţionarea
unor probleme practice. Domeniul ştiinţei aplicate este mai restrâns decât cel al ştiinţei
47 Aceste afirmaţii definesc sistemismul, conform căruia orice obiect material este asociat cu unul sau mai multe obiecte materiale. Sistemismul
este o concepţie intermediară între atomism (conform căruia obiectele reale sunt independente) şi holism (conform căruia toate obiectele reale
sunt dependente unele de altele).
48 Să observăm că ipoteza mecanismică nu se referă doar la un proces (fapt micro) din componentele unui sistem (dacă ar fi aşa, ar fi o ipoteză
fenomenologică), ci la relaţia (dintre proces şi proprietăţi macro) utilizată în explicarea microreductivă sau macroreductivă (şi datorită căreia
procesul este considerat mecanism).