Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

188 Rezultate şi discuţii
localizat la confluenţa Oltului cu Dunărea). Au fost găsite şi valori de deficienţă, în câteva specii
prelevate din complexele Insulei Mici a Brăilei (toate concentraţiile în Bidens sp., Equisetum
palustre, şi majoritatea concentraţiilor în Elymus repens şi Xanthium strumarium). Acest aspect
ar putea fi important, având în vedere că unele dintre aceste specii sunt dominante în
ecosistemele cercetate (tabelul 42). Cu toate acestea, concentraţiile de Cu în sol au fost în
domeniul de toxicitate pentru plante (60-125), cu unele valori chiar mai mari (până la 156).
Pragul de alertă a fost depăşit în numeroase cazuri. Deficienţa în plante, în măsura în care este
reală, ar putea fi explicată prin faptul că Fe reduce absorbţia Cu din apa din sol de către plante
(Kabata-Pendias şi Pendias, 1992). Plantele din complexele studiate au fost caracterizate de
concentraţii mari de Fe, datorită mobilităţii acestuia în condiţii redox joase. Concentraţiile de Cu
în macrofite emergente au fost comparabile cu cele din vegetaţia erbacee şi în multe cazuri mai
mici decât nivelurile de deficienţă pentru plante erbacee; valorile au fost substanţial mai mici
decât cele raportate pentru Delta Chiliei (Kavetskiy şi colab., 1984, Nebesnyy şi colab., 1993).
şi concentraţiile de Cu în macrofitele plutitoare şi submerse sunt comparabile cu cele din
vegataţia erbacee, şi cu unele valori raportate pentru bazinul Dunării (1.5-3.92, Guilizzoni,
1991). Totuşi, deoarece pragul de toxicitate pentru macrofitele acvatice este mult mai coborât (5-
10) decât cel pentru plantele erbacee (20-100), multe din concentraţiile în macrofite se află la
nivel de toxicitate (valori maxime în Salvinia natans, 21.75). Nu trebuie uitat, de asemenea, că
pot apărea efecte sinergice al meatelor, după cum raportează în cazul macrofitelor Jana şi
Choudouri (1983). Concentraţiile de Cu în frunze de Salix sp. nu au depăşit pe cele menţionate
ca normale în literatură (Punshon şi Dickinson, 1997).
Vom completa analiza de mai sus cu câteva comentarii, pentru a evidenţia limitele unei astfel de
abordări:
‣ prezenţa metalelor în ţesuturile plantelor la niveluri toxice datorită concentraţiilor mari în
sol/sediment poate determina creşterea preluării de metale toxice, chiar dacă ele se află la
niveluri normale în sediment (Greger şi Kautsky, 1991). Este necesară o bună cunoaştere a
interacţiilor dintre metale;
‣ efectele toxice şi ecotoxice ale substanţelor asupra vegetaţiei pot fi evaluate prin modificări
la nivelul structurii modulelor trofodinamice (MTD), bugetului energetic şi de materie al
populaţiilor şi la nivel individual (paramtrii fiziologici şi ultrastructurali). Până la ora actuală
efortul cercetătorilor s-a concentrat asupra evaluării efectelor asupra unei singure specii, la
nivel individual. Studii care să urmărească modificări în structura MTD sau parametrilor
populaţionali sunt rare. Prin urmare, majoritatea nivelurilor de exces/toxicitate menţionate în
literatură sunt bazate pe efecte la nivelul unei singure specii;
‣ prin generalizarea informaţiilor furnizate de Falkner şi Falkner (2002) cu referire la alga
Scenedesmus sp., ne putem aştepta ca o creştere graduală a concentraţiilor de contaminanţi la
o scară de timp comparabilă cu ciclul de viaţă al organismelor să permită supravieţuirea la
concentraţii mult mai mari decât dacă indivizii sunt expuşi imediat la concentraţii mari. O
astfel de creştere graduală este foarte caracteristică unor sisteme mari cum este lunca
Dunării, unde intrările de contaminanţi sunt în majoritate în formă difuză, fie prin inundaţii,
fie pe cale atmosferică. Prin urmare, ne putem aştepta ca speciile de plante să tolereze
concentraţii mai mari decât cele considerate toxice pe baza unor experimente de toxicitate
acută la nivel specific;
‣ chiar dacă nu sunt atinse niveluri de toxicitate în plante, pot exista efecte la nivel ecosistemic
datorită bioacumalării în consumatori, sau chiar la nivel de complex prin exportul
consumatorilor sau exportul biomasei vegetale contaminate către alte ecosisteme (în special
în fluviu). Consecinţele trofodinamice ale unor intrări masive de materie organică bogată în
energie atunci când astfel de intrări conţin substanţe toxice care se pot bioacumula sunt puţin
cunoscute.
‣ este posibil ca unele efecte de toxicitate să se manifeste nu ca rezultat al poluării, ci ca
urmare a valorilor de fond ridicate în lunca Dunării. Brad (comunicare personală) a găsit