Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

Ecotoxicologia metalelor în lunca Dunării 159
La nivel ecosistemic s-a observat că:
‣ există o corelaţie pozitivă între bogăţia specifică şi concentraţia media anuală de N-NO 3 din
sol, un număr mai mare de specii fiind găsit în ecosistemele de grind. Grindurile cu cel mai
mare număr de specii au şi cel mai mare stoc de azotat (grindul H2)
‣ nu există o relaţie clară între diversitatea plantelor şi producţia de biomasă. Sistemele în
stadiu succesional foarte incipient (ţărmurile) au o producţie joasă (tabelul 34), mlaştinile au
o producţie ridicată, dar ambele au diversitatea Shannon de aproximatic 2.1. Producţia
grindurilor este intermediară, iar diversitatea Shannon ajunge până la 3.
‣ producţia de biomasă este puternic corelată cu cantitatea de amoniu din sol, ca şi cu
heterogenitatea distribuţiei acestuia (evaluată prin coeficientul de variaţie al concentraţiei).
Cea mai mare concentraţie de amoniu s-a găsit în mlaştini, iar cea mai mică în sistemele de
ţărm. Acest tipar ar putea fi explicat luând în considerare exportul de litieră de pe ţărm în
Dunăre şi mineralizarea incompletă în mlaştini ca rezultat a prezenţei condiţiilor oxidative
doar pe perioade scurte de timp
‣ creşterea de biomasă până la maximul din sezonul de creştere este însoţită de o creştere a
numărului de specii implicate în interceptarea energiei radiante solare, o descreştere a
echitabilităţii Shannon, cu puţine excepţii şi o descreştere a beta-diversităţii 28 transectelor
care traversează ecosistemele din cele două serii succesionale. Are loc, de asemenea, o
descreştere a stocului de fosfat din sol, fără excepţie.
Fără a dezvolta mai mult, menţionăm că deoarece concentraţiile de Mn, Zn şi Cu în sol/sediment
cresc odată cu creşterea stadiului succesional în condiţiile creşterii valorii medii a potenţialului
redox, ele sunt corelate şi cu azotul extractabil şi bogăţia specifică. Este de aşteptat, de
asemenea, ca o seamă de corelaţii ale biomasei cu nutrienţii să se reflecte şi asupra stocului de
metale din vegetaţie.
Analizând dinamica pe termen scurt a metalelor în prima parte a sezonului de creştere nu am
observat variaţii consistente cu observaţiile de mai sus, probabil datorită faptului că noi am
determinat concentraţii de metale, din care doar o mică parte sunt disponibile pentru plante.
Aşadar, la nivel ecosistemic concentraţiile metalelor reflectă particularităţi ale stadiului
succesional, particularităţi observate şi din perspectiva altor caracteristici structurale şi
funcţionale ale sistemelor respective.
Aceeaşi analiză a evidenţiat că la nivel de complex de ecosisteme există o relaţie pozitivă între
betadiversitatea transectelor şi disimilaritatea ecosistemelor traversate de transect din punct de
vedere al dinamicii nutrienţilor 29 . Pe transectul cu cea mai mare beta-diveristate (transectul H,
corespunzând seriei 2), populaţiile dominante au prezentat şi cea mai mare specializare a nişei
(estimată ca medie a valorilor indicatorului Berger-Parker), ceea ce sugerează că în medie acest
complex de ecosisteme se află într-un stadiu succesional mai avansat decât complexul din O.
Popa. Aceste aspecte legate de particularităţile biocenozelor ecosistemelor mai avansate
succesional trebuie însă privite cu prudenţă, având în vedere faptul că teoria clasică a succesiunii
trebuie aplicată critic în zone umede (Mitsch şi Gosselink, 1986), deoarece zonele umede, în
special cele fluviale, se află tot timpul sub puternica presiune a factorilor de comandă alogeni, în
primul rând hidrologici.
28 Estimează diferenţele dintre mai multe ecosisteme traversate de un transect, din punct de vedere al compoziţiei specifice a unui anumit modul
trofodinamic. Am utilizat coeficientul Wilson-Schmida (pentru detalii de calcul, a se vedea Maguran, 1988)
29 Estimată pe baza unui indicator propriu care se bazează pe distanţele euclidiene dintre ecosisteme calculate în spaţiul concentraţiilor de
nutrienţi la diferite momente de timp (numărul dimensiunilor spaţiului este egal cu numărul de momente la care s-a prelevat din toate staţiile
transectului). Indicatorul este calculat ca valoare medie a distanţei euclidiene dintre două staţii adiacente.