Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

156 Rezultate şi discuţii
Tabelul 33 prezintă coeficienţii de corelaţie liniară dintre valorile unora dintre parametrii de
control şi concentraţiile de metale în forme cu mobilitate diferită la în solul ecosistemelor din
seria a 2-a. Structura granulometrică a solului nu apare ca direct corelată cu concentraţiile de
metale; principalele corelaţii liniare semnificative statistic sunt cu umiditatea solului, pierderea la
calcinare si pH-ul solului. Apar, de asemenea, corelaţii cu forme ale azotului (datorate, cel mai
probabil, efectelor regimului hidrologic atât asupra concentraţiei totale şi speciaţiei metalelor, cât
şi asupra speciaţiei chimice a azotului).
Se poate constata că există o puternică influenţă a regimului inundaţiilor asupra parametrilor de
control al comportamentului metalelor, atât pe termen scurt (la nivelul potenţialului redox, cât şi
pe termen mediu, asupra tipului de sol şi pH-ului). Ecosistemele cu pH mai coborât şi structura
mai fină a solului reprezintă stadii succesionale incipiente în seria succesională 2, în timp ce
ecosistemele cu cel mai mare pH reprezintă stadiile succesionale cele mai avansate din cele două
serii. Rezultatele obţinute sunt în acord cu cele din literatură, care au evidenţiat influenţa
condiţiilor anoxice cu apariţie sezonieră asupra ciclării metalelor grele în zone umede (Balistrieri
şi colab., 1992, Grabowski şi colab., 2001).
Un alt aspect care merită discutat este influnţa factorilor de comandă antropici, suprapuşi
proceselor succesionale. Comparând distribuţia metalelor în solul grindului înalt plantat cu plop
(I6, tabelul 17), adiacent ecosistemelor din seria succesională 1, cu ecosistemele avansate
succesional din această serie, se poate constata că valorile sunt comparabile cu cele din grindul
natural I4, sau variază în direcţia previzibilă, având în vedere inundabilitatea mai redusă a
grindului I6 faţă de I4 (către concentraţii mai mari de Mn, Fe şi Zn). Concentraţiile în plante sunt
şi ele comparabile cu cele din grindul I4.
În aceste condiţii, pare puţin probabil ca valorile mai mici ale concentraţiilor de metale în solul
ecosistemelor traversate de transectul G, comparativ cu ecosistemele din seriile 1 şi 2, să fie
datorate exclusiv impactului antropic ridicat din complexul Gura Gârluţei (figura 38; în grafic
originea indică valoarea medie a parametrilor reprezentaţi prin săgeţi. Valoarea parametrului
creşte în direcţia indicată de săgeată.). Compararea staţiilor G3 şi G4, localizate într-o depresiune
interioară din acelaşi complex, dar separate de dig, arată o tendinţă de creşterea concentraţiilor
de Fe, Mn, Zn şi Pb, explicabilă prin modificarea stării redox a solului în condiţiile absenţei
inundaţiilor la staţia G4.
Tendinţa este similară celei observate în seriile succesionale 1 şi 2 către stadii succesionale mai
avansate, caracterizate de o inundabilitatea mai scăzută. Apar, de asemenea, diferenţe importante
între cele două ecosisteme la nivelul apei subterane. Concentraţiile de Fe, Mn şi Cd sunt mai
mari în depresiunea neîndiguită (6238 ppb concentraţie medie de Fe la G3 faţă de 623 ppb la G4,
245 faţă de 82 pentru Mn şi 4,2 faţă de 0.3 pentru Cd), concentraţiile de Zn sunt mai mari la G4
(46 ppb faţă de 146 ppb), în timp ce concentraţiile celorlalte metale sunt similare (56 faţă de 63
pentru Cu, 53 faţă de 63 pentru Cr şi 34 faţă de 30 pentru Pb). Pentru mai multe detalii în
legătură cu distribuţia metalelor pe transectul G a se vedea capitolul 3.2.
Încheiem analiza printr-o discuţie comparativă a complexelor de ecosisteme din care fac parte
cele două serii succesionale. Prelucrarea datelor pentru caracterizarea dinamicii nutrienţilor şi a
structurii covorului vegetal în cele două serii succesionale a permis o caracterizare a lor din acest
punct de vedere (Vădineanu, Cristofor şi Iordache, 1997). Reluăm mai jos principalele idei, mai
întâi pe cele cu referire la nivelul ecosistemic, iar apoi pe cele cu relevanţă la nivel de complex.
S-a constatat că hidrologia, principalul factor de comandă în ecosistemele studiate controlează
atât structura, dinamica şi productivitatea vegetaţiei, cât şi comportamentul nutrienţilor din sol,
în special al speciilor chimice ale azotului. Ca rezultat, pot fi identificate o serie de relaţii între
distribuţia nutrienţilor şi a plantelor, care sunt în bună măsură datorate efectului hidrologiei
asupra fiecăreia. Există şi relaţii directe, dar acestea sunt observabile în primul rând pe termen
scurt.