Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

154 Rezultate şi discuţii
Din analiza dinamicii potenţialului redox se poate constata că există tendinţe de scădere a
acestuia în timpul inundaţiei. Valoarea media anuală a potenţialui redox la 5 cm adâncime a
variat între –38 mV la staţia H5 (nu s-a măsurat în lacul Chiriloaia) şi 409 mV la staţia I4. Doar
pentru ecosistemele de grind H2 şi I4 se poate considera că solul este oxidat, dar potenţialul
redox poate scădea şi în cazul lor la 200 mV (sol redus moderat), în special în timpul inundaţiei
de primăvară, dar şi toamna târziu. Mlaştina H5 (şi cu atât mai mult lacul Chiriloaia, putem
presupune) a avut un sol foarte redus (valoare medie sub 0mv). Potenţialul redox la adâncimi
mai mari (40 şi 80 cm) a avut în general valori mai mici, dar nu în toate ecosistemele şi nu
întotdeauna. Spre exemplu în grindul cu impact antropic G2, sau în unele cazuri în mlaştinile din
O. Fundu Mare, potenţialul redox la 5 cm adâncime a fost mai scăzut ca la 40 şi 80 cm. Este
posibil ca aceasta să se datoreze unei activităţi microbiene foarte scăzute în orizonturile mai
profunde, posibil ca urmare a cantităţii mici de carbon organic utilizabil ca substrat energetic.
Evaluarea corelaţiilor dintre parametri fizici şi fizico-chimici prezentaţi mai sus s-a făcut în două
variante: utilizând valorile lunare şi utilizând valorile medii anuale. Matricea de coeficienţi de
regresie între parametrii care caracterizează solul şi nivelul apei (pe baza mediilor lunare) este
prezentată în tabelul 32. Cel mai mare coeficient de regresie se observă între nivelul apei şi
potenţialul redox în sol (R= - 0.6). Potenţialul redox este corelat şi cu temperatura solului, pH-ul
şi umidatea şi tipul de sol, parametri care sunt intercorelaţi.
Tabelul 32 Matricea de corelaţii între parametrii care caracterizează solul şi nivelul apei (168 de
valori caracterizând ecosistemele din cele două serii succesionale şi complexul riparian Gura
Gârluţei; modalitatea de exprimare a valorilor parametrilor este cea din tabelul 7A, anexa 0).
Nivelul apei
(NA)
Potenţial redox la 5
cm (RS)
PR T o S PS US Tipul de sol (TS)
-.6017
-.2535
-.2237
.6037
NS
p=.000
p=.001
p=.004
p=.000
.2502
.3024
-.5229
-.2783
p=.001
p=.000
p=.000
p=.000
Temperatura solului
(T o S)
NS -.3476
p=.000
pH-ul solului (PS) -.3388
p=.000
Umiditatea solului
(US)
NS
NS
.2640
p=.001
Pentru a evalua importanţa relativă a corelaţiilor am efectuat o regresie multiplă pe etape (cu
includerea progresivă a variabilelor independente cel mai bine corelate cu potenţialul redox sau
rezidualele la corelaţia stabilită cu o etapă înainte). Aceasta a indicat că cea mai bună ecuaţie
care descrie potenţialul redox ca variabilă dependentă include ca variabile independente nivelul
apei, tipul de sol şi pH-ul şi are următoarea formă (după standardizarea la medie 0 şi deviaţie
standard 1 a parametrilor luaţi în discuţie, coduri ca în tabelul 32):
RS = (-0.54***)NA – (0.21***)TS + (0.14*)PS, R 2 = 0.42***, (asteriscurile indică gradul de
semnificaţie statistică)
Prin urmare, potenţialul redox depinde în primul rând de nivelul apei, apoi de tipul de sol
(corelaţii negative) şi în al treilea rând de pH-ul solului (corelaţie pozitivă). Forma brută a
ecuaţiei (utilizabilă pentru evaluarea potenţialului redox pornind de la valorile celor trei
parametrii în sistemele de luncă investigate) este următoarea:
RS = -171.92 - 0.733NA – 44.703TS + 57.37PS ; modalitatea de exprimare a valorilor
parametrilor este cea din tabelul 7A, anexa 0.
Analiza în baza valorilor medii anuale arată că o singură corelaţie mai rămâne statistic
semnificativă (dat fiind şi numărul redus de valori, corespunzând numărului de ecosisteme), şi
anume relaţia dintre umiditatea şi pH-ul solului (coeficient de corelare –0.85, foarte înalt
semnificativ. Figura 37 exemplifică unele dintre corelaţiile discutate mai sus.