Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

Ecotoxicologia metalelor în lunca Dunării 145
Totuşi, concentraţiile de Pb în ţesuturile de Salix sp. arată o tendinţă de descreştere către
ecosistemele mai avansate succesional. Trebuie remarcat şi faptul că Salix absoarbe metale
din orizonturi ale solului mai profunde decât cele din care s-a prelevat. Informaţii
suplimentare cu privire la acest aspect s-au obţinut studiind preliminar distribuţia metalelor
pe profil de adâncime (decembrie 1996, prelevare din orizontul superficial, de la 40 cm şi de
la 80 cm, câte 5 unităţi de probă, în ecosistemele cu populaţii de salcie). Evaluarea
distribuţiei concentraţiilor pe profil de adâncime s-a făcut şi în 2002 în grindul H2. Pe baza
datelor disponibile nu putem spune că concentraţiile de Pb în orizonturile mai profunde ale
solului pe gradientul succesional ar avea o tendinţă de variaţie inversă celei din orizontul
superficial, ceea ce lasă loc ipotezei că un rol important în distribuţia Pb îl au şi
particularităţile fiziologice ale speciilor (respectiv ale Salix sp.) Un alt aspect care trebuie
menţionat este că în seria 2 concentraţiile de Pb în partea supraterană a plantelor sunt mult
mai mari decât cele din seria 1 şi comparabile cu cele din partea subterană, sugerând un
posibil efect al depunerilor atmosferice (care au mai fost invocate ca posibil fenomen
explicativ în cazul distribuţiei Cu).
‣ Pb în apă subterană şi de suprafaţă are o distribuţie a concentraţiilor similară cu cea a Fe,
Mn, Zn şi Cr, cu excepţia apei de suprafaţă din seria 2. În cazul acesteia tiparul de distribuţie
a Pb este similar cu cel al Cu (descreştere de la grind la lacuri). Concentraţiile de Pb în
macrofitele acvatice din lacuri sunt mai mici decât cele în macrofitele din mlaştini, în
corelaţie cu distribuţia Pb în apa de suprafaţă.
‣ Concentraţiile de Pb în sestonul ecosistemelor din seria 1 au o distribuţie similară cu cea a
celorlalte metale. În seria 2 tiparul de variaţie este diferit de al celorlalte metale cu tendinţă
de scădere a concentraţiilor dinspre lacuri spre ecosistemele mai avansate succesional.
Distribuţia Cd (figura 34)
‣ În sol/sediment. În ecosistemele seriei 1 domeniul de variaţie al concentraţiilor este similar,
cu excepţia depresiunii interioare, care prezintă concentraţii de Cd mai mari, datorită,
probabil, fracţiilor fine dominante în sedimentul de aici. În seria 2 se observă o scădere a
concentraţiilor de la mlaştini către depresiunile interioare şi grind, în corelaţie cu ponderea
fracţiilor fine în sol/sediment. Cele mai mici concentraţii se găsesc însă în lacuri. Este posibil
ca acest fapt să se datoreze cantităţii mari de materie organică din orizontul 0-8 cm prelevat
(în celelalte ecosisteme mineralizarea este mult mai intensă ca în lacuri datorită expunerii
solului/sedimentului la aer pe perioade lungi; în lacuri expunerea la aer, favorizând
mineralizarea, are loc o dată la 3-4 ani, la niveluri foarte scăzute ale Dunării), în măsura în
care Cd este asociat predominant cu fracţia minerală fină. Concentraţiile de Cd în macrofitele
din lacuri sunt destul de mari (până la 6 ppm), dar nu se regăsesc în concentraţiile de la
nivelul sedimentului (valori maxime de 1.6 ppm), deşi abudenţa biomasică a macrofitelor
este mare (peste 300g s.u. / m2, Cristofor şi Sârbu, 1997). O posibilă explicaţie ar putea fi
exportarea Cd eliberat prin descompunere în formă dizolvată la ieşirea apei din lacuri.
‣ Concentraţiile în plante, partea subterană, cresc în seria 1 o dată cu stadiul succesional. Date
referitoare la partea supraterană în această serie nu au fost disponibile, cu excepţia ţesuturilor
de Salix, care au prezentat o uşoată tendinţă de descreştere cu stadiul succesional. Aceeaşi
tendinţă s-a observat şi în cazul vegetaţiei (părţile subterană şi supraterană) din seria 2, în
corelaţie cu concentraţia de Cd din sol.
‣ Concentraţiile de Cd în apa subterană în seria 1 au fost mai mari în privalul extern (I3) şi
grindul matur (I4), comparativ cu ecosistemele mai apropiate de Dunăre (ţărmul şi grindul
jos). Concentraţiile în apa de suprafaţă au fost mai mari în ecosistemele mai avansate
succcesional ale seriei 1, până la 8.4 ppb în privalul extern, comparativ cu ţărmul (apa din
Dunăre). Caz unic, concentraţiile Cd în apa subterană au fost mai mici decât concentraţiile
din apa de suprafaţă. Concentraţiile din apa de suprafaţă în seria 1 par a fi corelate şi cu
concentraţiile în sol, nu doar cu timpul de staţionare. De asemenea, în seria 2 cele mai mici
concentraţii se găsesc în apa subterană a grindului matur, fiind mai mari în depresiuni şi
mlaştini, acolo unde şi concentraţiile în sol şi plante sunt mai mari. Domeniul de variaţie al