Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

Ecotoxicologia metalelor în lunca Dunării 131
cea din ţesutul muscular striat al acestora. Se poate observa că în cazul Cr, Zn, Fe, Cu, Mn putem
subevalua concentraţia în corp până la 20 ori, dacă ne limităm doar la analiza ţesutului muscular,
datorită concentraţiilor deosebit de mari din alte ţesuturi. În literatură se raportează în general la
vertebrate concentraţiile în ţesuturi şi nu în organismul ca întreg. Concentraţiile din ţesuturi (în
special din cel muscular) sunt de interes din punct de vedere al interceptării fluxurilor de metale
de către consumatorul uman (dacă vertebratele respective sunt relevante din acest punct de
vedere) dar reprezintă în cazul unor metale (cele menţionate, în cazul nostru) o estimare prea
grosieră dacă ne interesează intervenţia populaţiei respective în circuitul metalelor în ecosistem.
Din cele de mai sus rezultă că concentraţia medie în amfibieni poate fi bine aproximată prin
concentraţia în ţesutul muscular striat doar în cazul Cd şi Pb, nu şi al celorlalte metale
Datele au permis caracterizarea câtorva elemente suplimentare referitoare la distribuţia metalelor
în amfibieni. Comparaţia dintre cele două specii (Rana ridibunda şi R. esculenta) utilizând probe
de ficat şi muşchi din indivizi capturaţi la Insula Fundu Mare nu evidenţiază diferenţe
semnificative între specii. Astfel de diferenţe nu au fost semnalate nici în literatură, deoarece
nişa trofică este puternic suprapusă şi fiziologia celor două specii este asemnătoare
(Cogălniceanu, 1997). Comparaţia dintre masculi si femele la Insula Fundu Mare utilizând probe
de muşchi de la indivizi de R. Ridibunda nu a evidenţiat diferenţe semnficative între sexe.
Diferenţele rămân nesemnificative şi când analizăm împreună datele provenind de la cele două
specii. Pe această bază datele obţinute pentru cele două specii şi sexe au fost analizate împreună
la calcularea valorilor medii prezentate în tabelul 29.
Setul de date obţinut pentru Insula Fundu Mare, cel mai cuprinzător, a fost utilizat pentru a
evidenţia diferenţele dintre stadiile de dezvoltare şi dintre ţesuturi. Diferenţele importante dintre
concentraţiile în ţesuturi, deja menţionate, sunt în general şi semnificative statistic (tabelul 30).
Mormolocii au avut concentraţiii semnificativ diferite de cele din juvenili sau adulţi, în timp ce
juvenilii şi adulţii (comparaţi pe baza concentraţiilor în tot corpul) nu au fost diferiţi
semnificativ.
În ce priveşte diferenţele dintre complexe de ecosisteme, comparaţia amfibienilor juvenili din O.
Fundu Mare cu cei din O. Popa a evidenţiat diferenţe statistic semnificative (utilizând testul
Mann Whitney) doar în cazul Cd (concentraţie medie mai mare în O. Popa, 3.53 ppm, faţă de
0.873 în Insula Fundu Mare). Dintre carabide, care ar putea intra în spectrul trofic al
amfibienilor, doar specia Pseudophonus rufipes prezintă concentraţii mai mari de Cd la
transectul I. Comparaţia amfibienillor adulţi de la Fundu Mare cu cei de la Gura Gârluţei (separat
pentru muşchi, ficat şi ovar) nu a evidenţiat diferenţe semnificative.
O particularitate a distribuţiei metalelor în muşchiul şi ficatul amfibienilor analizaţi a fost
distribuţia lor corelată (figura 26). Semnalăm în acest sens în primul rând grupul Fe, Zn, Cu în
muşchi (coeficienţi de corelare pozitivi, p < 0.05), care însă nu se mai regăseşte în ficat. La
nivelul ficatului semnalăm doar relaţia pozitivă dintre Cd şi Zn (p < 0.5). Corelaţia dintre
concentraţiile unui metal în muşchi şi în ficat este şi ea în general pozitivă (excepţia face
fierului), însă în toate cazurile a fost uşor nesemnificativă (p între 0.1 şi 0.17).
Nu am evaluat stocurile în carabide şi amfibieni şi ratele de transfer mediate de aceste populaţii.
În condiţiile în care ar exista informaţii despre biomasa şi ratele de transfer a biomasei
carabidelor şi amfibienilor, concentraţiile de metale ar putea fi utilizate pentru a calcula stocurile
de metale în aceste populaţii şi ratele de transfer al metalelor între ecosisteme mediat de aceste
populaţii. De asemenea, în condiţiile în care s-ar clarifica în ce măsura detritusul cu originea faza
inundată rămas în pădurile inundabile la retragerea apei este un export dinspre mlaştini către
pădurea inundabilă, informaţiile referitoare la stocurile în detritusul cu origine acvatică ar putea
fi utilizate pentru evalua exportul dinspre mlaştini către pădurile din depresiunile interioare
mediat de populaţii transportate de masa apei.