Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

Ecotoxicologia metalelor în lunca Dunării 115
Se poate constata că există o relaţie pozitivă între conductivitatea apei subterane şi concentraţia
totală de metale, şi una negativă între pH şi cantitatea totală de metale. Aceste corelaţii nu se
observă în cazul apei de suprafaţă. De asemenea, există o tendinţă, dar slabă, de creştere a
concentraţiei totale pe măsură ce nivelul apei subterane coboară către orizonturi mai profunde ale
solului. Dacă relaţia este urmărită pentru fiecare ecosistem în parte, se constată că ea este
specifică staţiilor G2 şi I2, în timp ce la H2 şi I4 concentraţiile în piezometrul instalat la 200 cm
adâncime au fost mai mari decât în cele din piezometrul instalat la 400 cm, atunci când nivelul
apei a fost suficient de ridicat ca să se poată preleva apă din amândouă. Prezenţa unor
concentraţii caracterizând apa de suprafaţă atunci când nivelul apei are valori negative (conform
graficului de jos din figura 18) este rezultatul faptului că adâncimea raportată a fost evaluată faţă
de locul de instalare a piezometrelor, prelevându-se în acelaşi timp şi din apa de suprafaţă din
apropiere (Dunăre, canalul de drenaj din depresiunea îndiguită sau sistemele acvatice din gropile
de împrumut de lângă staţia G3).
Se poate conchide că în unele cazuri concentraţiile de metale în apa subterană sunt mai mari
decât cele din apa de suprafaţă. Îndeosebi Cd, dar şi Pb, Cr, Mn sau Fe prezintă concentraţii
medii anuale mai mari în apa subterană ca în cea de suprafaţă. Concentraţiile mari în apa
subterană s-ar putea explica, ipotetic, printr-o percolare din orizonturile superficiale de sol,
continuu alimentate de sedimentul depus (fenomen confirmat pe coloane articiale de sol, Gove şi
colab., 2001). Dezvoltarea unui subprogram de cercetarea pentru evaluarea exportului de metale
către Dunăre prin intermediul apei subterane pare a fi oportună în special în cazul grindului G2.
Încheiem acest subcapitol cu prezentarea datelor referitoare la distribuţia metalelor în litieră,
compartiment care se ştie (conform analizei critica a cunoaşterii) că poate avea intense schimburi
cu solul sau apa de inundaţie. În anexa 11 prezintăm concentraţiile de metale din litiera la
instalarea săculeţilor şi finalul experimentului de descompunere (compartimentul 6b), precum şi
concentraţiile de metale în detritus (compartimentele 6b şi 6c). Figura 19 prezintă dinamica
metalelor în experimentele de descompunere a litierei derulate în 1996-97, iar figura 20 dinamica
metalelor din detritusul prelevat din teren. Se poate constata că există o tendinţă de creştere a
concentraţiilor de metale în litieră pe măsura descompunerii. Creşterea cocentraţiei depinde atât
de metal, cât şi de specie şi ecosistem. În câteva cazuri apare şi o scădere temporară a
concentraţiilor de metale (Fe în Populus nigra la I6), sau concentraţiile de metale rămân mai
mici ca la instalare până la sfârşitul experimentului (Zn şi Cu în Typha latifolia la H4). În acest
ultim caz este posibil să fi avut loc o trecere a metalor în apa care a inundat staţia pe perioada de
studiu. În ce priveşte creşterile de concentraţii, situaţii similare au mai fost raportate în literatură
(de ex. Larsen şi Schierup, 1981). O explicaţie posibilă ar fi ca litiera să primească metale din
alte compartimente (atmosferic, seston, sol) prin procese de adsorbţie şi desorbţie. O
contaminare a probelor cu fracţie minerală foarte fină care nu a putut fi îndepărtată ar putea fi de
asemenea responsabilă pentru creşterea conţinutului de metale în unele cazuri. Anticipând subcapitolul
referitor la transferul metalelor către sectorul de ciclare, menţionăm că nu s-au observat
corelaţii între dinamica metalelor în litieră şi dinamica metalelor în nevertebratele capturate din
litieră (semnalăm concentraţiile deosebit de mari ale unor metale în aceste nevertebrate capturate
în 1994-1995, comparativ cu alte compartimente biotice terestre: 40.42 ppm Cu cu maxima de
69.87, 28.81 ppm Pb cu maxima de 76.78, 3.82 Cd cu maxima de 6.82).
Tabelul 22 prezintă valorile maxime şi la sfârşitul experimentului ale concentraţiilor şi stocurilor
de metale în fiecare variantă experimentală. Se poate constata că doar în câteva cazuri
concentraţiile maxime sau la finalul experimentului în litieră nu le-au depăşit pe cele de la
instalare. Cu toate acestea, datorită descompunerii litierei (Ţopa şi colab., 1998) în majoritatea
cazurilor stocul final de metale, care se transeferă compartimentului detritus şi litieră veche (6b),
este mai mic decât cel iniţial. În anexa 12 prezentăm tabelar fluxurile de metale evaluate la nivel
ecosistemic, inclusiv cele direcţionate către detritus/litieră, sau cu originea în detritus/literă.