Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

Ecotoxicologia metalelor în lunca Dunării 103
Dacă în cazul primului grup de metale tiparele de distribuţie pe transectele investigate par
similare (din punct de vedere al gradului de semnificaţie al diferenţelor dintre valorile medii), în
cazul celorlalte grupe situaţia este diferită. Astfel, Zr prezintă diferenţe semnificative doar pe
trnasectul H (lung şi heterogen ca tipuri de ecosisteme traversate), iar, în cazul transectului A-A’,
(cel mai lung, dar traversând doar sisteme acvatice) între Dunăre şi unul dintre lacurile centrale
din O. Fundu Mare (L. Bordeiele). Diferenţe semnificative între două ecosisteme învecinate apar
doar în cazul ecositemelor de grind înalt (staţia H2) şi pădure frecvent inundată (staţia H3).
Singurul metal pentru care nu apar diferenţe semnificative pe transectul H este Ni. Pe transectul
G nu apar diferenţe semnificative în cazul Zr, Cr, Pb şi Cd, pe transectul I Popa în cazul Zr şi Cr,
iar pe transectul A-A’ în cazul Pb. Analiza datelor obţinute pe transectul A-A’ în 1999 arată că
se păstrează diferenţele observate în 1997 pentru unele metale (Fe, Mn, Cd), dar nu şi pentru
altele (Zn şi Cu). O seamă de concentraţii medii (ale Mn, Zn şi Ni) s-au modificat semnificativ
între cele două perioade de evaluare, ceea ce ar putea fi datorat evenimentului hidrologic din
1998 (secare completă a sistemelor acvatice de pe insulă care a dus la o mineralizare intensă a
materiei organice din orizontul superficial şi alte procese oxidative care pot avea implicaţii
asupra distribuţiei metalelor, Adamescu şi Iordache, 2001). Între 1996 şi 1997 nu a avut loc nici
o modificare semnificativă a concentraţiilor medii de metale în staţia H6 (LCh).
Se poate observa că între depresiunea îndiguită şi cea neîndiguită de pe transectul G (staţiile G3
şi G4) apar diferenţe semnificative doar în cazul Mn, cu concentraţii mai mici în depresiunea
neîndiguită. Mobilizarea Mn în timpul inundaţiei (la potenţial redox scăzut) ar putea explica de
ce concentraţie de Mn în depresiune îndiguită este mai mare, nediferită semnificativ de
concentraţia media în solul grindului rar inundat. Ecosistemele de grind sau depresiune traversate
de transectul G sunt semnificativ diferite de ecosisteme similare traversate de transectele H şi I.
Majoritatea concentraţiilor de metale sunt mai mici în complexul G. Chiar şi în cazul ţărmului
apar diferenţe (în cazul concentraţiilor de Fe şi Mn). Complexele locale insulare cu impact
antropic minim (traversate de transectele H şi I) diferă mai puţin între ele (grindurile înalte, H2 şi
I4, în cazul concentraţiilor de Fe, Zn, Pb şi Cd, iar depresiunile, H3 şi A2, în cazul Fe, Mn şi Ni).
Situaţia diferită a transectului G în comparaţie cu transectele H şi I nu poate fi pusă pe seama
localizării spaţiale, care ar putea duce la diferenţe importante între intrările de metale prin fluxuri
longitudinale (asociate inundaţiei), deoarece transectele G şi I sunt practic la aceeaşi poziţie
kilometrică pe Dunăre. Nici faptul că transectul G traversează un sistem riparian, în timp ce H şi
I sisteme insulare nu credem că poate explica diferenţele (regimul hidrologic este mai mult sau
mai puţin similar; pentru detalii a se vedea capitolul 3.5). Responsabile de diferenţe ar putea fi
particularităţile pedologice. Deşi structura solului în ecosistemele complexului G este
asemănătoare cu cea a ecosistemelor similare din complexele I şi H, în staţiile G2 şi G3 pe primii
20 cm adâncime se află o crustă carbonatată mult mai bine dezvoltată decât în celelalte complexe
(Benea, 1997). Densitatea solului superficial este ceva mai mare la staţiile G (1,76 g/ cm 3 la G2,
1.95 la G3, faţă de 1,47 la H2, 1,66 la H3, şi 1.68 la I4, 1,88 la A2).
Menţionăm şi faptul că cele mai mari concentraţii de metale în apa subterană apar la staţiile G,
sugerând o posibilă antrenare a metalelor în orizonturile profunde ale solului. O influenţă ar
putea avea şi impactul antropic, care prin exploatarea lemnului şi păşunat duce la eliminarea
continuă din sistem a elementelor care sunt translocate în plante, şi la o posibilă reducere a
stocului din sol. Studii efectuate în 1998-1999 pe transectul F (localizat în O. Fundu Mare –
Anexa 0, traversând ecosisteme hidrogeomorfologic similare celor traversate de transectul H, dar
caracterizate de un export antropic de biomasă vegetală mult mai mare) au evidenţiat că formele
de azot extractabil din sol au valori sistematic mai mici ca cele obţinute pe transectul H (Neagoe
şi colab., 1999). Oricare ar fi cauzele diferenţelor observate (pentru elucidarea cărora sunt
necesare cercetări suplimentare), este clar că atunci când vom analiza corelaţia distribuţiei
metalelor cu gradienţii succesionali va trebui să ţinem seamă în cazul complexului Gura
Gârluţei că mecanisme care nu sunt asociate succesiunii par a influenţa distribuţia metalelor.