Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Almanah
(Urmare din pag. 96)
obţinuţi dintr-un spectacol susţinut de
prieteni. Se pune problema locaţiei, se
discită variante… se concluzionează:
spectacolul Cântec pentru Tatiana -
pe care visăm să-l putem transforma
în festival anual - va avea loc, în ziua
de 16 septembrie 2009, la… Mizil.
Plecăm spre maşina parcată
pe una din aleile cimitirului. Pe geamurile
lăsate deschise vocea Tatianei
se înalţa spre cer: „...Şi totuşi vine
toamna, şi totuşi vine toamna / Şi vai:
suntem bătrâni”.
Spectacolul a avut loc, aşa
cum am programat. Au fost prezenţi
în sală, printre alţii: Doamna Ileana
Vulpescu, Înalt prea Sfinţia Sa
Doamna Ileana Vulpescu
Varsanufie Ilfoveanul - episcop vicar
la Patriarhia Română, Călin Filipoiu
- fiul Tatianei, diriginta ei („Sper să
nu plâng, spunea doamna profesoară...
Am fost toţi prietenii ei şi ea a
fost prietena noastră...”), medicii
Andrei şi Mirela Tudoran, alinătorii
omeneşti ai nedreptelor ei dureri, impresarul
Brânduşa Simon şi alţii,
veniţi din toate colţurile ţării, să şi-o
reamintească. Aşa cum sugera Nicu
Alifantis („Sunt sigur că ea ne aude şi
ne vede”) nu se poate să nu fi fost prezentă
acolo, ascunsă într-un zâmbet
de copil sau într-un ungher de poveste,
şi Tatiana Stepa.
Primele acorduri de chitară,
îngemănând cuvintele, au creat un fel
de metalimbaj, acompaniat de curgerea
timpului şi parcă mereu şi mereu
era vorba despre Tatiana: „Atatea
taine nepătrunse / Ne cad din braţe la
un semn / Şi suntem îmbrăcaţi în frunze
/ Şi căptuşiţi cu-n fel de lemn”
(Emeric Imre)...
Magda Puskas a mărturisit:
„Tatiana Stepa a fost sora mea de suflet
şi de cântec”... Cum se putea spune
mai mult. Poate doar cu tăcerea în
care prietenii Tatianei au aprins lumânări
pe marginea scenei şi ne-am reamintit
grupul „Partaj” (Tatiana şi
Magda), cântând „Galbenă gutuie”
sau „La o cană cu vin”.
„Departe s-a făcut foarte
departe”, povesteau apoi despre o
„ninsoare de adio” glasurile Magdei
Puskas şi al lui Vali Moldovan.
Versurile lui Serghei Esenin,
reverberate de Ducu Bertzi, ţin şi ele
de „dialogul” cu eternitatea: „Toţi vom
fi acolo... poţi să semeni / Viaţa ta cu
râs şi cu tumult / Pentru asta trag aşa
spre oameni / Şi-i iubesc pe toţi atât
de mult / Pentru asta inima mi-i moartă
/ Când privesc al anilor prăpăd /
Vechea casa c-un dulău la poartă /
Parcă ştiu că n-am s-o maï revad”.
Ecoul unei lacrimi a însoţit
melodiile grupului „Andante” (Raul
Cârstea şi Cătălin Niculae): „Zadarnic
strigi, zadarnic strig / Cuvintele se
sting în frig”.
„Despre miracole nu se poate
vorbi, miracolele se trăiesc!” spunea
o prietenă a Tatianei. Şi nu era aşa
de greu de trăit miracolul, în seara închinată
marii artiste. Ea era acolo,
cuibărită în baobabul din oraşul evocat
de Nicu Alifantis, în care:
(Continuare în pag. 98)
97