Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Almanah
„Mă simt un om binecuvântat.
Câtă vreme există în viaţa mea
muzică şi poezie, rugăciune şi iertare,
copii care se joacă, Dumnezeu şi Marea
Neagră, prieteni şi iubire, restul
nu contează. Am trăit miracole pentru
care nu ştiu ce am făcut ca să le merit.
Am iubit şi am fost iubită. Unele lucruri
mi s-au întâmplat prea devreme,
altele prea târziu. Parcă am fost mereu
defazată faţă de propria viaţă. Am
cântat, am creat, am suferit, am fost
fericită, am luptat, am plâns, m-am
bucurat. Am trăit.”
(Tatiana Stepa)
Tatiana Stepa s-a născut la 21
aprilie 1963, în oraşul Lupeni
(Hunedoara). Talentul artistic
nativ au determinat familia să o înscrie,
în copilărie, la cursuri de balet,
vioară şi pian. A urmat, în Bucureşti,
liceul de arhitectură, unde a „descoperit”
muzica folck şi... chitara.
În septembrie 1982, pe stadionul
din Făgăraş, după ce a fost „examinată”
în culise de Vasile Şeicaru,
debutează în Cenaclul Flacăra cu
piesa „Şi-am să fac o doină”, impunându-se
prin sensibilitate şi calitatea
vocii.
După interdicţia din 1985 a
„Cenaclului Flacăra" şi a ei ca artistă,
a lucrat vreme de 11 ani în mina
Lupeni, apoi, ca tehnoredactor de
carte, la Bucureşti. Revine pe scenă în
cadrul cenaclului Totuşi iubirea, susţinând,
din 1996 până în 2009, peste
1000 de spectacole, în ţară şi străinătate.
A compus atât pe versuri proprii,
cât şi pe ale unor mari poeţi din literatura
universală şi română: Adrian
Păunescu, Federico García Lorca,
Serghei Esenin, Ioan Alexandru,
Lucian Blaga, Elena Farago, etc.
contribuind la promovarea poeziilor
acestora către publicul larg.
Ultimul recital l-a susţinut in
cadrul festivalului Folk You de la
Vama Veche în data de 31 iulie 2009.
A încetat din viaţă vineri, 7
august 2009, în jurul orei opt dimineaţa,
la Spitalul Militar din Bucureşti.
Două premiere la Mizil
Tăcerea se prăbuşeşte în cuvinte…
Atunci când am cunoscut-o pe
Tatiana Stepa şi am invitat-o să cânte
la Mizil nu bănuiam că micul oraş de
provincie va ocupa un loc important
în „geografia” drumurilor ei artistice.
Avea, cu certitudine, un fel special de
a percepe locurile şi oamenii: îi plăceau
scenele de mucava, tristeţea tra-
(Continuare în pag. 96)
95