Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Almanah
(Urmare din pag. 92)
grăbită vie absenţele de tot felul din
jur. Şi prezenţa ei era bună, decretase
şi cavalerul care – ce revelaţie – nu se
ploconea, ci saluta reverenţios răsăritul;
cum de pricepuse abia acum asta
***
Weekend: Se gândea la toate
astea în vreme ce-o urmărea pe Ana
dormind pe burtă, cu trupul răsfirat pe
pat, cu soarele în păr. Prima sâmbătă
în care nu se trezea doar ca s-o conducă
la maşină, cu cafeaua băută în întârziere,
cu „te pup”, „pe curând”,
„încerc să vin săptămâna viitoare”.
Primul weekend doar al lor.
Îşi luă blugii şi se pregăti să
iasă după ţigări. Avea părul ciufulit şi
trupul somnoros. Pe când deschidea
uşa, cât mai încet cu putinţă, Ana începu
să se mişte leneşă, trezindu-se
parcă.
Şoc. Pe palier, în dreapta, în
loc de grinzile îmbrăcate în iederă, văzu
o uşă albă, imaculată. Pe hol mirosea
a prăjituri. Se frecă la ochi, uimit,
dar vedea în continuare clar uşa
înaltă a apartamentului trei, peretele
crem şi curat, nevătămat. Aproape înlemni
când auzi uşa descuiată şi o bătrânică
ieşi în capot, zâmbind.
– Bună dimineaţa, Tibi. Ce
bine că te-am prins, mergi la magazin
Îmi iei şi mie nişte cafea
– Bună… …’neaţa, bâigui
Tibi. Mda, sigur… Se întoarse pe călcâie
şi păşi spre capătul palierului,
spre scări, nebăgând în seamă femeia
care îi întinsese o bancnotă. În curtea
din spate, o adiere însorită tremura
printre crengile nucului falnic.
Ajunse afară. Se duse imediat
în mijlocul străzii, ca să poată
avea o privire de ansamblu. Clădirea
era intreagă! Neatinsă. Completă, cu
cele trei rânduri de ferestre. Tibi privi
consternat. Un om ieşi de vis-à-vis,
nepăsător, plimbând un căţel în lesă.
Se apropie de a treia fereastră de la
parter. Se auzea clar muzică. O femeie
cânta la violoncel, strângându-l tare
cu picioarele nervoase, într-o partitură
pe care o repeta absorbită.
Când se întoarse, cu pachetele
de ţigări şi de cafea, se mai liniştise,
dar se uită încă o dată la casă,
halucinat. Sări scările câte trei şi ajunse
în faţa uşii albe. Apăsă butonul soneriei.
Era adevărată. Bătrânica apăru,
în capotul ei albastru.
– Mulţumesc, Tibi, eşti un
drăguţ, ca de obicei. Tibi, privea fascinat,
în spatele femeii, la holul în care
două draperii vişinii legate cu eşarfe
aurii lăsau să se vadă o cameră luminoasă.
– Hai, intră o secundă, mă
duc să-ţi aduc banii. Femeia intră în
bucătărie. Din camera în care se scălda
soarele pe un tablou în ulei deasupra
unei canapele decorate cu perne
mici, triunghiulare, ieşi o pisică albă
şi se frecă de pantalonii lui, mieunând.
– Luna, lasă-l pe Tibi, leneşo!
Îţi place ţie să te dai bine pe lângă
toată lumea. Bătrânica se întorsese, cu
bancnota şi cu o farfurie pe care abureau
acoperite cu şervet, prăjituri tăiate
egal.
– Sunt cu brânză dulce şi stafide,
numai ce le-am scos din cuptor.
Îmi aduceţi voi farfuria mai târziu.
Tibi zise un săru’mâna ce părea nor-
(Continuare în pag. 94)
93