Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2010
(urmare din pag. 7)
Asta înseamnă că mai mult
decât ne poartă paşii prin viaţă, ne
„plimbăm“ într-un carusel cosmic.
Totul s-a născut din mişcare! Totul
este mişcare! Chiar atunci când stăm
ne mişcăm, continuând impulsul iniţial
al Marii Explozii. Ne mişcăm în
jurul pământului, ne mişcăm în jurul
soarelui, în jurul universului şi al lui
Dumnezeu; în jurul viselor, năzuinţelor
şi speranţelor noastre.
Numai aşa putem avea porţia
de zi, cu lumina apelor, a munţilor, a
câmpiilor, numai aşa putem avea porţia
de noapte cu lumina stelelor şi a
dorinţei de necunoscut, numai aşa putem
avea porţia de primăvară cu lumina
mugurilor şi a florilor, numai aşa
putem avea porţia de vară cu lumina
desăvârşirii, numai aşa putem avea
porţia de toamnă cu lumina roadelor
pământului, numai aşa putem avea
porţia de iarnă cu lumina zăpezilor.
Numai aşa, mişcându-ne!
Aşadar, încă un an din viaţa
universului şi a noastră se pregăteşte
să ne părăsească. Copacii, împrumutând
din resemnarea frunzelor, îşi
ridică braţele spre cer, ca într-o rugăciune.
Buletinele de ştiri anunţă că,
într-o ţară imaginară a avut loc un
atentat sinucigaş, la un spital de neuropsihiatrie
s-a schimbat lenjeria, se
vor mări pensiile cu nu se ştie cât la
sută, telefoanele mobile provoacă boli
incurabile, cuiburile berzelor sunt
goale, câmpurile sunt nearate, au trecut
doi ani de când am intrat în
Europa, în oraşe se aprind beculeţe
colorate, nişte blocuri vor fi reabilitate
termic, un veteran de război a inventat
o maşină de aşteptat fericirea, câinii
comunitari nu mai latră când trece caravana,
se vor scumpi din nou gazele,
vor fi sărbători de iarnă… Va ninge pe
undeva, prin munţi sau prin sufletele
noastre. Va ninge…
***
Este vremea când se naşte
Iisus, Cel care dă chintesenţă, rost şi
lumină vieţii. Este deci vremea când
se vorbeşte cel mai mult despre viaţă.
Este vremea când bisericile
deven neîncăpătoare, este vremea
când şoaptele eternităţii improvizează
în fiecare casă şi suflet zăpada, zâmbetul
de copil, creanga de brad… Este
vremea speranţei! O vreme de limpezire
a tumultului, când cohorte de
paşi se opresc la poarta întredeschisă
a unei rugăciuni, pe care trebuie să o
spunem pentru noi, pentru cei dragi
nouă sau pentru cer. În şoaptă s-o
spunem, dar negreşit s-o spunem. Este
şansa noastră de a a înţelege „cine
suntem şi încotro ne îndreptăm“…
***
Aşadar e vremea sărbătorilor
de iarnă. Undeva va ninge… într-un
suflet, pe un munte sau în cer. Să colindăm
despre viaţă şi despre toate
acestea. Să colindăm de la om la om,
de la om la suflet, de la suflet la om…
Este vremea când oamenii
vorbesc cel mai mult despre viaţă,
este vremea când, cu siguranţă, undeva
ninge. Să colindăm !
La mulţi ani zăpadă !
La mulţi ani oameni !
8