Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

(Urmare din pag. 64)
ranţă va veni într-o zi. Pentru fiecare
există o zi. O zi în care totul sau ceva
se sfârşeşte. Am văzut împrejurul. E
un cerc în care mergi mereu. Şi o poţi
lua de la capăt.
Sigur că e frumoasă. Are chipul
acela dintre toate felurile de chipuri.
Şi ochii îi are din toate felurile
de ochi. La fel şi mâinile. Şi picioarele.
Şi sânii. Şi buzele. Şi tot ce e zâmbet.
Şi tot ce e zbucium. E din toate
zbuciumurile acelea. Va veni cu chipul
acela. Va veni cu ochii aceia din
valurile de senin al mării dintre cer şi
pămănt.
Eşti tâmpit. Aşa îmi spune
prietenul meu care nu există. El nu
ştie că că eu nu folosesc semnul exclamării
şi tâmpit fără acest semn e
altceva. Eşti tămpit băieţaş. Ziua întâlneşti
oameni. Copaci. Munţi. Ape.
Sunt reale. Te poţi bucura de ele dacă
laşi bazaconiile. Aşa îmi spune la nesfârşit
prietenul meu care nu există.
Eu zâmbesc pentru că el nu
ştie. Îmi e milă de el. Săracul. Nu ştie
că acolo în visele mele am toate astea.
Nu ştie că ea îmi aduce toate astea în
mine. Eu simt oamenii. Simt copacii.
Simt munţii. Simt apele. Şi nu e păcat.
Pentru că eu nu folosesc semnele de
ortografie. Doar punctul. Pentru că
oamenii nu pot trăi singuri...
Caleea Lactee
Nu la mult timp după ce am învăţat
să merg, mi s-a adus un
fel de căruţă albă, la care era
înhămat un cal, şi el alb, dar cu aripi
mari şi foarte sclipitoare.
– Va trebui să te înhami alături
de el şi să mergi! - mi s-a spus.
65
Almanah
– Bine, dar visele, speranţele
şi toată agoniseala mea de paşi de
până acum...
– Ţi le poţi lua! Aşează-le în
ordinea dimineţilor şi nopţilor, lângă
speranţe... Ia-ţi ce crezi că e mai important,
strictul necesar, pentru a lăsa
loc şi dezamăgirilor pe care le vei întâlni,
că doar n-o să calci pe ele sau
peste ele. Te apleci în rugăciune, le iei
şi le aşezi lângă celelalte. Să nu uiţi de
zâmbete... să nu uiţi de lacrimi... Să
nu uiţi, este foarte important!
– Şi cât va trebui să merg aşa
înhămat
– Vei merge... până vei ajunge
acolo!
– Unde, acolo
– Acolo sus!
– Nu înţeleg, explică-mi!
Trebuie să ştiu unde ajung... Nu pot
orbecăi... nu am nici măcar busolă.
– Ai visele şi speranţele; ele
îţi vor arăta drumul!
– Şi cum voi recunoaşte locul
acela, când voi ajunge la el
– Dacă vei ajunge va fi simplu;
se găseşte deasupra aşteptărilor
îndârjite. Îl vei recunoaşte, pentru că
acolo vei simţii gândurile copacilor,
ale pietrelor, ale apelor şi zilelor de
duminică. Vei întinde mâna şi vei simţi
rostul paşilor de până atunci!
– Dar de ce trebuie să car eu
toate astea până acolo Nu cred că va
fi uşor deloc!
– Păi, nu ţi-am spus
– Nu...
– Ba da! Ţi-am spus: ele îţi
vor arăta drumul.
– Aha! Şi după aceia ce se va
întâmpa cu ele
(Continuare în pag. 66)