Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

albul şi maiestuozitatea lor…
– Lasă acum romantismul! Nu e timp de asta! După ce vom scăpa de
Tomkin, avem toată viaţa înainte. Deci, îl găseţti la locul unde face pânda, te
apropii fără să te simtă, da Ca să fim siguri că nu ne va mai ameninţa cu nimic,
niciodată! Ştii acum ce ai de făcut!
Mavroşin nu-i răspunse imediat. În capul lui se învălmăşeau atrâtea
gânduri. Sonia… iubirea lui de o viaţă… Tomkin… ameninţarea lui neagră…
puşca aceea care i se părea uriaşă în mâinile lui nesigure, tremurânde… gândul
că el, care nu era în stare să omoare o biată muscă, va trebui să îi coboare sub
pământ sufletul lui Tomkin. Pentru totdeauna!
Încălecase şi când ajunsesae lângă geana pădurii priponise calul sub
un mesteacăn ce se înălţa ca o lumânare sfântă spre tăriile cerului. Mângâie
coaja copacului şi îi mirosi esenţa tare ca pentru a lua curaj pentru clipa căreia
trebuia să-i facă faţă. Se descălţă, căci nu voia să lase urme. Zăpada rece îi
înconjură tălpile ca o copcă lacomă. Ce conta că erau minus opt grade afară, ce
conta că picioarele îi frigeau nefiresc pe pojghiţa îngheţată de frunze şi crengi
agonizând! Sonia, ea era primul şi ultimul lui gând. Pentru ea ar fi fost în stare
să străbată pe jos Siberia toată ca un condamnat pe viaţă la iubire! Se strecurase
abil printre mestecenii ce acum se contopiseră cu cei din sufletul său, acoperindu-i
parcă urmele, şi era sigur că aceştia îl vor ajuta să-i redea femeii
dorite libertatea şi odată cu ea iubirea lui. Îl văzu pe Tomkin stând pe poziţie,
încortdat, în timp ce gonacii hăituiau tot mai aproape prada. Se opri lângă un
trunchi alb, tânăr ca şi el, şi se gândi că toată viaţa fusese subjugat de gândul
că, dacă i-ar fi fost dat să aleagă la naştere, ar fi vrut să fie un mesteacăn tăcut
şi impunător. Urechea ageră a judecătorului sesizase apropierea cuiva şi se
întoarse fulgerător spre el.
– Dumneata… Ce cauţi dumneata aici… Vrei să strici vânătoarea...
Ţi-am spus că te voi invita cândva, dar n-am crezut că vei avea tupeul să apari
aşa, în mijlocul vânătorii, demonstrând cât eşti de neiniţiat în această artă! Îţi
poruncesc să pleci din faţa ochilor mei! Ehe, ia te uită, Serghei Alexeevici are
şi puşcă!
Dar, în acelaşi timp, faţa lui Tomkin se albi, devenind apoi brutal de
repede vineţie şi nu neapărat din cauza gerului de afară.
– Puşca… puşca pe care o ţii în mână, de unde o ai Puşca mea! Cum
ţi-ai permis să o foloseşti fără încuviinţare Sonia… Sonia… Femeia asta mă
scoate din minţi! Judecătorul se ridicase de pe poziţia de pândă, ignorând toate
glasurile gonacilor ce se apropiau, timp în care Mavroşin îi propti puşca în
piept.
– Puşca mea… mai bâlgui Tomkin… puşca mea… Sonia… Deci
dumneata şi Sonia…!
În acea clipă între judecătorul Tomkin şi umilul funcţionar public nu
se mai aflau trepte sociale, ranguri, averi, ci doar o ţeavă ameninţătoare cu
plumb pe ea. Tomkin simţi pentru prima dată în viaţă că nu el va fi cel care va
53
Almanah