Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2010
visurilor mele… chiar la dumneata, de exemplu!
– La mine se bâlbâi Mavroşin. făcându-se ca un adolescent prins
copiind tocmai de profesoara după care oră de oră îi tânjea inima.
– La dumneata! De ce te miri Rar mai întâlneşti azi bărbaţi romantici,
galanţi, gata să apere onoarea unei femei! Şi dumneata, pot băga mâna-n
foc, eşti unul dintre ei…
– Până la moarte! Până la moarte, Sonia Feedorovna! spuse cu înflăcărare
Mavroşin, căruia-i dispăruse unda de timiditate ce-l cuprinsese, când
femeia visurilor sale îi trecuse pragul.
– Ai fi dumneata în stare să faci asta pentru mine Până la moarte
– Da. Ştii bine că sunt gata a-ţi depune viaţa mea la picioare! Din
moment ce ştii şi de poemele mele…
– Da! Într-adevăr, ele arată că iubeşti cu adevărat! Poate într-o bună zi
voi avea nevoie de ajutorul dumitale şi numai atunci mă voi convinge că ceea
ce mi-ai spus acum nu sunt simple gesturi de convenienţă!
***
Vizita Soniei Feedorovna îi schimbase definitiv viaţa lui Mavroşin.
Era tot mai exaltat în tot ceea ce făcea. Aştepta cu nerăbdarea adolescentului să
treacă nesuferitele şi plicticoasele ore de la bancă pentru a putea trece prin faţa
conacului lui Tomkin, doar-doar o zări pe după perdelele de catifea chipul
blând al celei căreia jurase sacrificiul total. Într-o dimineaţă de duminică blândă
şi sfioasă ca o fecioară ieşită prima dată la biserică, Mavroşijn primi un
răvaş de la Sonia: „Am nevoie de dumneata! Acum! Te aştept la conac!”
Într-o fugă nebună străbătu distanţa dintre casa sa şi conacul lui
Tomkin. Sonia îl aştepta în holul principal, nerăbdătoare, foindu-se de colocolo,
ca un animal sălbatic într-o cuşcă.
– Serghei Alexeevici… viaţa mea este în mâinile dumitale…! Aseară
am avut o ceartă aprinsă cu soţul meu, care mă acuză de infidelitate. Cineva
m-a văzut urcând la dumneata şi i-a spus! Ştii cât de mică şi meschină e lumea
din urbea asta nenorocită! Parcă a turbat! A plecat la vânătoare şi m-a ameninţat
că la întoarcere vom avea o discuţie nu tocmai plăcută. Că va trebui să părăsesc
această casă… să renunţ la tot. Că mă dă afară ca pe o servitoare infidelă…
În ceea ce te priveşte pe dumneata…
– A zis ceva şi de mine
– Da! Că el cunoaşte calea prin care să te arunce în închisoare… să te
facă de râs faţă de colegii dumitale şi că atunci, când vei ieşi de după gratii, vei
fi un nimeni…! Trebuie să facem ceva… Acum, cât mai este timp! Te aşteaptă
afară un cal. Uite, ia şi puşca asta! Vânătoarea nu a început, abia au plecat.
Veui, că el întotdeauna îşi alege locul de pândă în pâlcul de mesteceni, lângă
grota părăsită. Ştoii locul, nu
– Da, îl ştiu, pe acolo îmi place să mă plimb printre mestecenii singuratici
şi să-mi imaginez că vă ţin de braţ şi vă recit din gândurile mele. Mestecenii
au fost dintotdeauna copacii care mi-au adus numai tristeţe în suflet prin
52