Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

spună că împarte cu bucurie totul cu stăpânul său, dar ghicindu-i parcă gândul
ascuns şi nerostit de animal docil, Mavroşin adăugă:
– Nici nu încape discuţie! Totul… totul este numai pentru tine… Eu
nu am nevoie de nimic… Nimic nu-mi trebuie… în afară de o privire şi o şoaptă
a femeii pe care o visez noapte de nboapte! Cioşka, Cioşka, tu n-ai de unde
să ştii că îndrăgostiţii lumii se hrănesc doar cu iluzii, speranţe, năluciri…! Atât
le trebuie ca să trăiască! Doar atât
***
Într-o seară cenuşie ca şi sufletul lui Mavroşin, se auziră bătăi palide
în uşa camerei sale. Deschise. În prag stătea Sonia Feedorovna în persoană. Îmbrăcată
cu o hlamidă de nurcă, purtând pe cap un şal argintiu. Parcă era o întruchipare
din basme coborâtă în umila cameră a lui Mavroşin căruia i se oprise
respiraţia pentru câteva clipe.
– Sonia… Sonia Feedorovna.. dumneavoastră…
– Da, Serghei Alexeevici, ce te miră Eram în trecere şi mi-am zis: ia,
să vedem ce mai face tânărul acela deosebit…
Mavroşin se învârtea de colo-colo, neştiind ce să facă mai întâi. Să
încerce să facă puţină ordine în harababura ce domnea peste tot. Sau să elibereze
un scaun pentru ca oaspetele lui distins să se odihnească după ce urcase
treptele înguste şi atât de înclinate care duceau la mansarda sa. Să încerce să
pună ceainicul pe foc pentru a-i oferi un strop de căldură aromitoare după frigul
de afară, ce-şi lăsase stigmatul pe obrajii ei trandafirii.
– Nu te formaliza, Serghei Alexeevici! Sunt atât de plictisită de ordinea
şi curăţenia din casa mea, încât camera asta insolită pentru mine îmi dă
senzaţia de inedit, romantism, sălbăticie… poezie… Cum vrei să-i zici. Într-un
cuvânt, de aventură…
– Luaţiu loc, vă rog! Un ceai
– Nu, merci, vin de la buna mea prietenă Maşa şi am stat la taclale şi
bârfe toată după-amiaza. Nu cred că aş mai suporta un strop de ceai, indiferent
cât de aromat ar fi el! M-am gândit mult la dumneata… chiar dacă asta îţi poate
părea ciudat! Dar m-am gândit! Chiar şi Maşa mi-a spus că ştie de sentimentele
dumitale faţă de persoana mea! Nu îţi pot spune cu mâna pe inimă că şi eu nutresc
aceleaşi gânduri pentru dumneata, dar ştii la fel de bine ca mine că o prietenie
troieneşte iarna şi înmugureşte primăvara. Ştii mai bine ca mine asta,
dumneata care compui şi poezii…
– De unde… de unde ştii întrebă pripit roşindu-se Mavroşin, convins
că secretul său fusese deja aflat în toată urbea, din moment ce-l ştia o femeie.
– Ei, am şi eu prieteni ai prietenilor dumitale… Maşa Iluhin…
Goloped Stepanovici… Hai, nu te ruşina, nu eşti nici primul, niuci ultimul bărbat
care mă doreşte şi care mi-a scris poezii! Vezi dumneata, dacă viaţa mea ar
fi mai liberă, dacă nu ar trebui să îndur zi de zi bădărăniile lui Tomkin…
– Ce s-ar întâmpla atunci
– Aş putea să mă gândesc mai serios la viitorul meu… la bărbatul
51
Almanah