Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2010
scurt şi ascuţit al biciului caii pornesc
în galop şi trag după ei căruţa cu tot ce
este în ea, ca şi cum ar fi ca fulgul de
uşoară până la staţia următoare.
Date foarte interesante despre
mezilhanea ne-a lăsat Spirea V.
Anastasiu fost primar al Mizilului:
„…popasul ridicat în pădurea
Vlăsia avea un vecin în alt luminiş
al pădurii, o aşezare mult mai veche
cu numele Esteu formată din două cătune:
poteraşi şi pahonţi, după ocupaţiile
locuitorilor” (Dosar 2, pag. 2,
Muzeul de Istorie Ploieşti). Pahonţii
locuiau în Esteu - astăzi străzile G.
Ranetti şi Spitalului şi aveau mahalaua
condusă de un ceauş; ei asigurau
transportul cu căruţa - deci erau căruţaşi.
Aveau gospodării mai întinse şi
mai bogate şi erau socotiţi mai sclipitori,
mai inteligenţi faţă de poterăşeni.
Atât starostele de pahonţi cât şi cel de
poteraşi ştiau carte, dar nu încheiau
zapisul de angajare pentru transport
fără ceauşul de poteraşi. Dintre familiile
de pahonţi amintim: Pahonţu,
Buga, Moraru, Scarlat, etc., pentru
perioada până la 1870.
După apariţia C.F.R.-ului pahonţii
devin în mare măsură birjari,
asigurând transportul călătorilor spre
gară şi invers, pentru că staţia C.F.R. a
fost construită departe de centru mizilenii
neuitând incendiul din 1866”.
(dosar 5, pag.7, Muz. Ist. Ploieşti)
Poterăşenii aveau misiunea
de a însoţi caravana şi a asigura paza
transporturilor. Erau înarmaţi cu puşti,
ghioage, măciuci, topoare, etc. Locuiau
pe străzile Tudor Vladimirescu,
Victoriei, etc. Dintre familiile de
poterăşeni amintim: Ciuciu, Stavru,
Samoilă, Bitoancă, Caiopol, Elisei,
Mihalis, Serdici, Costea, Ianache,
ş.a. (Dosar 4, pag. 14 bis, Muz. Ist.
Ploieşti)
„Se forma un convoi de căruţe
- scrie Spirea Atanasiu - pentru a
se ajuta reciproc. Drumul dura mult
pentru că erau multe pericole ascunse
de pădure iar drumurile erau foarte
proaste - şleauri, din pământ bătătorit…
după vânzarea mărfurilor se încărcau
căruţele cu alte mărfuri necesare
traiului de muntean… mult timp
ei au făcut drumul muntenilor spre
câmp, se numea al sării, al oilor dar
şi al lânii… ei duceau în câmp sare,
fructe, vinuri, ţuică şi luau cereale”
Dascălul Anghel Stoenescu,
despre care Spirea Anastasiu avea o
părere exagerat de bună, a tradus dintre
documentele puse la dispoziţie de
Florina Tocilescu căsătorită cu
Plutar Mareş, o poezioară scrisă în
chirilică care explică drumul delenilor
spre Bărăgan: „ - Lelişoară de la munte
/ Numai-n fustă şi papuci / Cu dăsagii
în spinaren / Nu cumva la târg te
duci / - Cobor bade-n Fefelei / Ca să
cumpăr un tartan / Iar în zorii zilei,
mâine / O pornesc spre Bărăgan.”
(Dosar 3, f. 3, Muz. Ist. Ploieşti)
Diligenţele soseau câte 1-2
pe zi. Călătorii aşteptau în baracă sau
în birturile deschise în jurul popasului.
Poşta sosea în marşurile rapsozilor.
Primirea şi plecarea diligenţei
44